De ce nu-i rău să pui un filtru pe obiectiv?

Uite de-asta nu-i rău:

obiectiv spart

Ouch, da.

Tocmai îl scosesem din rucsac şi-ncercam să-mi aşez lucrurile mai bine în timp ce traversam în fugă o stradă. Ştiţi cum s-a auzit când mi-a alunecat de pe umăr şi s-a buşit de asfalt? Într-atât de îngrozitor încât toţi trecătorii s-au oprit să se holbeze la dobitocul care îşi făcuze zob lentila. Cu destulă satisfacţie, presupun, că nu vezi în fiecare zi un turist d-ăsta enervant, care se bagă cu camera aia peste tot, să-şi autodistrugă obiectul în mijlocul intersecţiei.

Noroc cu filtrul – un filtru UV, mai degrabă inutil, să recunoaştem, care a absorbit şocul şi a salvat lentila. E adevărat, a fost nevoie de ceva acrobaţie cu un patent ca să scot rama după aceea (mulţumesc, Dragoş). A rezultat asta (cioburile nu le-am mai pozat):

photo

Însă obiectivul funcţionează şi focalizează corect (test cu articolul de ziar din care alegi un cuvânt pe care-l pozezi la DOF mic).

După incidentul cu obiectivul scăpat (şi era şi unul foarte mişto, un Sigma 30mm f/1.4) încep să mă gândesc că poate nu e chiar aşa ridicol să montezi şi parasolarul pe obiectiv, nu doar un filtru, când ai mâinile rare şi scapi camera. Aviz celorlalţi neîndemânatici ca mine.

15 comentarii

  1. theo Comentariul numărul#1

    De asta e bine sa traversezi pe trecerea de pietoni… sa nu mai fii nevoit sa alergi 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Darael Comentariul numărul#2

    Lasa obiectivele si filtrele si para-nu-stiu-cum…… spune-ne, dupa cine alergai 😉 ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#3

      🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  3. Ariel Comentariul numărul#4

    Chiar dacă lentila încă nu o arată, șocul suferit o să se facă simțit în timp. Nu se putea disipa toată energia căzăturii în spargerea filtrului ăla.

    Eu am avut un Tamron, la vremea aia cu parasolar și filtru pe el. M-au forțat niște turiști să mă mut un pic mai încolo, eu stând pe o bancă. Obiectivul mi-a căzut direct pe granit și apoi a funcționat fără probleme și fără filtru spart. Dupa câteva luni am început să observ că rata mai des decât înainte folcalizarea …

    În unele cazuri filtrele UV, ca orice sticlă, alterează un pic imaginea finală
    http://www.crossfire.ro/2013/07/mitul-filtrului-de-protectie-uv-pentru-obiectiv-dslr/

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#5

      Nu stiu ce sa zic… M-am temut sa nu se dezaxeze lentilele sau sa nu frece motorul de autofocus. Deocamdata, totul pare-n regula.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  4. motanes Comentariul numărul#6

    Uite aşa învăţ de la alţii. Pe lângă filtru o să ţin şi parasolarul pe cameră. Deşi se pot strica destule până la obiectiv.
    Să zicem că ai avut noroc. 😉

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. dojo Comentariul numărul#7

    Oh, nasol moment. Inca nu am scapat tractorul pe jos, ca mi-ar pica nasol. Poate nu obiectivul de kit, ca-i o prastie, dar zoomlens-ul m-ar durea daca s-ar strica. Sa speram ca nu-i alta problema ascunsa si ca filtrul chiar a suferit singur caderea 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Doru Panaitescu Comentariul numărul#8

    si daca ai un tele cu oglinda, telescopic, ce mai faci? pe restul am…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#9

      Ce zici acolo, Doru?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. jj Comentariul numărul#10

      cred ca se refera la obiectivele catadioptrice. cu oglinzi, ca telescoapele.

      oricum, buna lectie. nu mai plec fara parasolar.

      imi pare tare bine ca nu s-a stricat scula. 1.4, n-am coborat niciodata atat de jos. am, ca toata lumea, canonul de 50, 1,8 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Jordan Comentariul numărul#11

      Cred ca paguba nu e chiar atat de mare in cazul unui tele cu oglinda, sau cel putin nu ar trebui sa fie.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  7. ivanG Comentariul numărul#12

    Ai avut bafta. Socul n-a fost mare, doar spectaculos 🙂
    Daca era socul mai puternic, pe langa obiectiv putea avea de suferit si aparatul.
    Chestia cu parasolarul ajuta si nu prea (poate unul de cauciuc…).
    Ce se intampla depinde de unghiul de cadere.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. Grig Comentariul numărul#13

    De data asta ai avut noroc. Putea sa o pateasca nasol chiar si cu filtrul UV

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Vilma Comentariul numărul#14

    Exact acelasi lucru am patit si eu sambata. Un chelner nepriceput ne-a varsat sticla de bere de pe masa si incercand sa ma feresc, aparatul mi-a zburat din brate, direct cu obiectivul in piciorul de fier al mesei. Am incremenit. Nu pot sa cred nici acum ca situatia a fost oarecum salvata de banalul filtru …am invatat eu la un curs ca e bun atunci cand lucrezi cu copii si vin si pun degetele pe obiectiv….dar de data asta a fost bun pentru neatentia mea….

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. Jordan Comentariul numărul#15

    Siena, il Palio, tribune la 4m de sol, incercare de schimbare obiective in multime…. obiectiv Fuji 35mm 1.4 scapat din mana, noroc cu parasolarul care a preluat tot socul caderii si obiectivul functioneaza brici si acum.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.