De la Pământ la Lună (şi-napoi) cu 120 Mbs

Experimentul cu/fără Internet, despre care vă povesteam săptămâna trecută, a ajuns la final miercuri dimineaţă, când o echipă UPC a invitat câţiva bloggeri să testeze o viteză de download de 120 Mbs.

Acuma… ce să vă spun, eu nu sunt chiar un mare specialist IT, deşi i-am văzut pe unii care se recomandau aşa şi care n-au reuşit să instaleze un Tweetdeck, zilele trecute. Dar, chiar şi fără diplomă de computer-geek, tot ştiu când netul zbârnâie şi când e-n comă.

Vorba aia – nu trebuie să fii găină ca să ştii când e oul stricat.

Viteza asta de 120 Mbs… E ce trebuia să fie Internetul încă de la început, adică de când îţi şuiera modemul sub birou la conectare.

Ne-am întâlnit undeva în centru, într-o cafenea, unde băieţii de la UPC au folosit reţeaua existentă ca să ataşeze routerul – nimic mai mult, nici o antenă pe geam, nici o sârmă prin pereţi. Ne-am conectat şi ne-am apucat de zburdălnicii pe net, care pe unde a avut chef -CNN, BBC, New York Times, ca intelectualii, mă-nţelegeţi (mi se pare chiar că Arhi a intrat pe un torrent al Arhivei Vaticanului, nu sunt sigur).

A trebuit să-mpărţim banda, 5 odată. Piticu a stricat laptopul aşa c-am mai rămas 4. Când mi-am făcut eu testul de viteză, a ieşit asta:

UPC oferă deocamdată serviciul acesta în 13 oraşe – găsiţi toate detaliile aici.

La drept vorbind, 120 Mbs pentru 50 de lei lunar sună excelent – desfid orice specialist IT să mă contrazică.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL

12 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    62 ron cu tva, plus un abonament obligatoriu la tv

    0
    0
  2. Dar nu inteleg pentru ce ar avea nevoie cineva de o asemnea conexiune? Pentru torrenti? Pentru verificat mailul? Pentru urmarit seriale online?

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    pentru seriale online, tv inclus , filme pay/view la calitate mare! cam acolo bate piata spre viitor .

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    @ greudegasitd – exact asta mă pregăteam și eu să scriu: toată joaca asta nu costă 50 de ron lunar, cum scrie autorul, ci 62 ron + abonament obligatoriu la tv.

    eu una n-am nimic împotriva advertorialelor pe bloguri, dar să fie semnalalte cum trebuie.

    0
    0
  5. Primul meu PC avea HDD de 40 MB si mi se parea enorm. Cu viteza asta puteam transfera totul de trei ori intr-o secunda.

    0
    0
  6. Prin RDS acum viteza de 49Mb/s, testat tot prin speedtest ceea ce e mai mult decat suficient.

    0
    0
  7. Traim in romania. toti promit marea si sarea. dupa ce isi vor face targetul de abonati [cuvant cheie] o sa inceapa sa isi bata joc de client.
    iar daca nu esti multumit de serviciile lor si vrei sa reziliezi contractul nu poti: semnezi pe 2 ani [asta e la UPC].
    De ce nu ofera pre-pay? pentru ca strategia este sa atraga cloenti care nu pot scapa din lantul companiei.
    RDS plangi langa pc, la vodafone esti in pragul nebuniei:
    http://www.mcgogoo.ro/cand-netul-de-la-vodafone-merge-bine.html
    vezi print screen cu zilele proaste.
    Imi pare rau dar print screen-ul nu ma convinge. ai avut banda buna, ai fost favorizat – firesc de altfel.
    restul clientilor nu vor avea parte de asa ceva.

    0
    0
  8. @alexnicolae
    Pentru seriale online, tv inclus , filme pay/view la calitate mare! o viteza de 20MB/s este perfecta, ce este peste nu ajuta cu nimic.
    Pe incercate!

    0
    0
  9. Am UPC de 20 M si-s multumit de el. Bravo UPC, dar intr-adevar ofertele lor sunt tricky. Ca sa-ti dea aia tre sa-ti iei si pe dracu si pe masa.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Am UPC de 120.Daca opresc tot ce rulez,da ajung la 75.Altfel cam 20-30 e tot ce poate da…

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Usor de cacao testeru’ astora – abonament pe fibra optica la 100 mbps, nici un torent deschis… si zice ca am 1% din viteza :)) noroc ca nu e speedtest de acord, ca m-as fi ras ceva mai manzeste, dar deh, marketingu’ 😀

    0
    0