Trebuie să vedeți ultimul documentar Recorder – Deceniul Iohannis. 10 ani au trecut ca o clipă, nu? Și în tăcere 🙂
E un material excepțional, o descriere foarte bună a acestor două mandate de trădare a alegătorilor, a speranțelor lor, a așteptărilor față de cel – față de cei! – cărora le-au dat votul și încrederea.
Marea calitate a documentarului este că pune în context președinția Iohannis și explică, prin declarațiile și dezvăluirile celor intervievați, cum și cine ia decizii, de fapt, în România, și cât de adâncă este falia între ce vrea poporul și ce decide sistemul.
În material apar foști miniștri, magistrați, parlamentari, un fost prim-ministru și, desigur, jurnaliști și analiști politici, care nu doar că au urmărit atent acest deceniu și momentele lui importante, dar au și fost implicați direct în deciziile relevante pentru societatea noastră luate în acest timp – sau observarea acestor decizii.
Sunt unele dezvăluiri năucitoare, literalmente cu implicații penale, pe care le fac unii dintre cei intervievați.
De exemplu, la un moment dat, Daniel Morar declară, cu subiect și predicat, că SRI s-a implicat direct în alegerea președintelui Curții Constituționale a României.
Daniel Morar, fost șef al DNA în perioada 2005-2012 și fost judecător al CCR în perioada 2013-2022, spune așa:
„Domnul judecător care voia să fie președinte, dintr-o dată nu mai voia; ca domnul judecător să-mi spună ulterior că a fost sunat de către cei de la SRI să-i spună să aleagă pe altcineva președinte, să voteze pentru altcineva. Sunt fapte.”
Este incredibil – într-un stat normal, această afirmație asumată public de către unul dintre cei mai importanți magistrați din istoria recentă a României ar trebui să determine o anchetă imediată și extinsă pentru aflarea adevărului și eliminarea completă a acestor influențe subterane, nu?
Dacă asta se întâmplă în cazul CCR, ne putem imagina ușor cam cum se iau deciziile în restul instanțelor – iar rezistența magistraților în fața unor asemenea abuzuri este nulă. Justiția „independentă” a fost cumpărată cu locuri de muncă garantate și salarii uriașe, diurne, pensii speciale nesimțite și pensionări în floarea vârstei.
Un alt intervievat, deputatul Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor, fost ministru al Transporturilor, fost ministru al Investițiilor, descrie și el o scenă uluitoare. Astfel, mai mulți lideri ai PNL, printre care și Florin Cîțu, președintele PNL și prim ministru la momentu respectiv, au avut o întâlnire politică, de negociere a politicilor de guvernare, cu lideri din PSD, printre care și Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, într-o vilă de protocol a SRI, și în prezența directorului SRI de atunci, Edward Helvig. Vîlceanu presupune acum că rolul lui Helvig era să țină sub observație negocierile politice și se asigure că liderii politici guvernamentali urmau să facă ceea ce se aștepta de la ei.
Formidabil, nu?
O țară capturată de serviciile secrete, care își fac propria politică prin manevrarea și manipularea președintelui României, speculând slăbiciunile acestuia – apetența pentru lux pe bani publici, vanitatea, sinecurismul.
Un deceniu al de-democratizării, cum spune, foarte bine, Cristian Ghinea.
Foarte bună și întrebarea politologului Cristian Preda: ce rămâne după acest deceniu? Ce rămâne după Iohannis? Pentru că fiecare dintre președinții de până la el au lăsat o moștenire, cu bune și cu rele – Iliescu cu mineriadele, desigur, dar și cu inițierea proceselor de aderare a României la UE și NATO; Emil Constantinescu, cu slăbiciunile și abandonurile sale, dar și cu deciziile strategice din timpul războaielor fostei Iugoslavii care au dus România în NATO; Traian Băsescu, conflictual, dar care a reușit ridicarea stegulețelor roșii din drumul României către UE. Dar Iohannis? Ce lasă el în urmă? Care este moștenirea lui? Singurul său proiect, România Educată, este un eșec monumental, pentru că Educația este în continuare un sistem osificat, politizat, de o ineficiență și o corupție înspăimântătoare. Justiția a devenit un stat în stat, interesată doar de propriile ei beneficii și avantaje salariale, de pensionări în floarea vârstei, cu pensii speciale, salarii uriașe și slujbe garantate.
România a apucat pe o a treia cale. Nu este nici democrația aceea în care poporul decide tot, chiar și când decide împotriva propriilor sale interese – cum au britanicii cu Brexitul – dar nu este nici o pseudo democrație iliberală, cu lideri autoritariști stridenți – cum au ungurii, cu Orban. România este o democrație originală, în care serviciile secrete domină din penumbră toată viața politică și, implicit, și o bună parte din fluxul banilor publici, practic necontrolate. Singurul noroc al României este că, cumva, aceste servicii au considerat, la un moment dat, că e mai avantajos ca țara să facă parte din structurile euro-atlantice – dar dacă mâine se răzgândesc?
Dar, știți, tot noi avem posibilitatea să le stricăm jocul. E suficient să nu le votăm conservele. Cum știm care sunt acestea? Păi este evident, iertați-mă. Uitați-vă la cv-urile favoriților să intre în turul doi la alegerile prezidențiale de duminică. Uitați-vă la trecutul lor profesional și politic. 6 din primii 7 sunt în mod evident niște conserve ale serviciilor secrete, nu trebuie să fii prea perspicace ca să observi asta. Așa că știți ce aveți de făcut. Țin pumnii și mai vorbim luni despre ce am votat cu toții.
14 comentarii Adaugă comentariu
acum că apăru materialul acesta, sigur Ciucă&Ciolacu nu mai participă la Digi diseară; deși n-ar fi pericol, Lasconi nu i-ar ataca pe chestie: ea a făcut campanie ținându-se de mâini la propriu cu Gâdea. Atât a dus-o pe ea mintea, amărâta
Ți s-a împlinit profeția!
„Amărâta” îi reprezintă pe toți cei care au inimă și îi avantajează pe toți cei care au minte. Cum de altfel a declarat de foarte multe ori în foarte multe moduri.
Ea e aleasa!
@plainsight: a fost absolut lamentabilă la Digi – e clar că va candida de câteva luni, dar i-a fost lene să-și acopere lacunele. Pur și simplu n-a avut chef. Lene! i-ar fi închis gura unui panglicar cum e Geoană dacă avea minim de competență în zonele în care e clar că va fi atacată. Iar faza de aseară cu „să intrăm pe google” e absolut colosală, ar trebui să facă epocă .
Nici nu vreau să mă gândesc ce va face la Striblea mâine, CTP o poate nivela. Sper să nu facă asta. Deși pare pittbull, e încercat de milă deseori. am observat dealungul timpului
Dar eu pe ea o votez. Fiindcă e singurul candidat care.,după evaluarea mea, nu e legat de SRI. Și asta la mine e filtru zero.
În rest, intelectual e Dăncilă 2, numai că se îmbracă mai cool
1. Și-a recunoscut limitele.
2. Nu-și va acoperi lacunele.
3. Și-a declarat intenția de a pune lucrurile și oamenii la locul potrivit și acest lucru este suficient dacă reușește.
4. Nu poate exista nicio asemănare sau analogie cu Viorica Dăncilă.
5. Intelectul unei femei nu este ceea ce te-ai aștepta să fie.
6. CTP are propriile limite.
7. Lasconi a fost atacată până acum din toate părțile.
8. Dacă a ajuns până aici este deja remarcabil.
@Plain: trebuia să te mai scremi până la pct 10 și apoi le băteai în piatră și aia era, știam o treabă
Ironia este că doar pe textul tău se mai pot găsi câteva argumente.
Spre exemplu…
Mie nu mi s-a părut câtuși de puțin că a fost favorizată de A3 și cu toate rateurile s-a descurcat mai bine decât cei care au urmat după ea.
Cum apare in recorder la un momendat… dupa model sovietic. Adica silovichii (vezi armand gosu), structurile de forta. O mare mita financiara data cui trebuie (politie, armata, etc) ca baietii si fetele sa faca profit… S a tot discutat despre sri etc si implicarea lor in viata de toate zilele dar acu, mie ce l putin mi e foarte clar ca fara un control al celor din silovichii (dar cum?) nu o sa reducem coruptia si tot ce e pozitiv din asta si sa avem o tara ca afara…
Varianta optimistă este…
Când va fi posibil vei ști cum.
Au fost 2 fosti Prim-ministri 🙂 si Ponta si Orban.
Eu am ramas uimit de acel moment revazut cu Johannis si Ponta, asta prin comparatie cu Elena Lasconi.
Johannis atunci era pamant de flori, varza, terminat, prost facut gramada, iar acum nu ii ajungi la nas de aroganta, de parca s-a nascut presedinte!
am vazut aseara inainte de somn, am adormit bombanind.. am fost mintiti in ultimul hal ani si ani la rand, de catre un mutulica
Se pare ca ‘Romania Educata’ a fost doar o lectie despre cum sa nu faci reforme. Dupa atatia ani de ‘tacere asurzitoare’, ne intrebam daca Iohannis a fost un presedinte sau doar un turist cu program prelungit la Cotroceni….
Hop si rezultatul a 10 ani de Iohanis: la Romania de-democratizata se adauga Romania dez-educata… si rezultatul sunt alegerile prezidentiale de ieri.
De Lasconi imi e frica, mai ales daca se va prezenta doar ca „varianta mai putin rea” si nu ca o varianta autentic europeana… pe langa riscul de a da cu bata in balta pe multe subiecte, avand in vedere ca nici pana acum nu a demonstrat o aplecare serioasa pentru intelegerea functiei pt care candideaza.
Ca sa fie si o nota optimista, domnul Calin Georgescu trebuie sa iasa acum la televiziuni pt a mai castiga votanti. Sper ca atunci sa inteleaga romanii ce oferta reala „are” pt ei. Nu pot sa-i inteleg pe cei din diaspora care voteaza pt un candidat anti-UE … e clar ca sunt eu prost.
EU nu inteleg de ce e atat de retras omul asta.. acum cand ar trebui sa fie vocal…
Avem ce am votat sau mai bine spus ce s-a vrut. Uite, cand nu e ce trebuie nu e :))