Deschis pentru schimbare

Cred că prima răscruce în viață a fost când am ales liceul civil în locul celui militar. A fost mare disperare în familie, că milităria părea ultima șansă pentru disciplinarea unui copil cam neastâmpărat și fără înclinație pentru meseriile tehnice favorizate de societatea socialistă nu chiar așa de multilateral dezvoltată. Probabil că tot atunci am și căpătat cu adevărat încredere în mine însumi, deși pe moment nu mi-am dat seama. N-aveam nici un argument logic să refuz un viitor de ofițer, dar m-am încăpățânat să-l resping, cu un soi de convingere confuză că așa e mai bine și că o să văd eu (și toți ceilalți) mai târziu că n-am greșit.

Atunci n-a fost tocmai o reinventare, deși alegerea mea a implicat un efort uriaș, anii următori, pentru examenul de admitere la Politiehnică și, mai apoi, pentru absolvirea Electrotehnicii. Inginer „diplomat”, deci, dar niciodată practicant al meseriei, pentru că am dat iar un viitor cert pe emoția schimbării, la doar câteva luni după Revoluție. Când am plecat din fabrică, unde lucram ca muncitor calificat bun la toate și la nimic, a strigat tot atelierul după mine, „ai să te-ntorci aici, noi suntem clasa muncitoare!” Fabrica s-a demolat nu după mult timp și pe locul ei a crescut un mall. Singurul paradis în care mai merge acum clasa muncitoare, dacă are bani de intrare, e cel consumerist.

Gazetăria a început cu tipar înalt, calandru, linotip, plumb și rotativă, dar veniseră vremurile în care timpul curgea iute și furios, schimbând peisaje și destine de la o lună la alta. Ziarele alb-negru au fost înlocuite de cele colorate, tiparul înalt de offset, paginația cu pixul pe hârtie de DTP, mașinile de scris de calculatoare, teleimprimatoarele de faxuri, apoi de email, telefoanele fixe au fost suplimentate cu pagere, apoi cu stații, după care presa tipărită a fost înlocuită de televiziune, care este, la rândul ei, îngropată de internet, și de fiecare dată noi, toți cei prinși în torent, a trebuit să imaginăm noi moduri de a rămâne la suprafață ca să nu ne ducem la fund. Nu toți am scăpat, dar nu puțini am reușit.

Cum?

Am rămas proaspeți și curioși, deschiși la nou, gata s-o luăm de la început la fiecare drum ce se-nchidea.

Santal, care aniversează 20 de ani în România, crede că mă înscriu într-o categorie aparte de oameni „cu spirit fresh”, adică pregătit și capabil să mă reinventez de fiecare dată când e nevoie. M-a inclus într-o galerie aniversară intitulată „Oameni Spirit Fresh” și m-a poftit, acum, la un exercițiu de imaginație în care să răspund ce aș fi făcut dacă nu aș fi ales să fac jurnalism.

Iată o invitație care mă face să zâmbesc, pentru că alegerea de a face „jurnalism” a devenit azi aproape imposibilă, din moment ce însuși jurnalismul se transformă în altceva, încă prea devreme de definit.

Poate că aș fi devenit povestitor. Cred că oamenii – toți! – se împart, dintotdeauna, în povestitori și ascultători. N-aș fi trăit din asta, dar aș fi trăit pentru asta, de fapt. Aș fi fost mecanic auto, cine știe, sau electrician, sau gestionar de magazin, și aș fi avut propria mea Poiană a lui Iocan, unde ar fi venit lumea să asculte întâmplări, enervări și glume, ca în orice astfel de loc unde se strâng oamenii să împărtășească povești.

Sau poate că m-aș fi făcut politician, măcar un timp, ceea ce e, de fapt, tot un fel de povestitor, dar cu abilitatea de a și pune în practică ce imaginează. Poate că aș fi plecat după un timp din politică, dezamăgit de diferențele dintre realitate și imaginație, sau poate că m-aș fi adaptat și acum aș fi ținut discursuri electorale, cine știe?

Sau poate că aș fi devenit agent de turism și aș fi prins oportunitatea de a deveni travel-blogger odată cu creșterea internetului în România. Aș fi scris acum articolul acesta de pe o plajă din Zanzibar, sub o umbrelă de soare, cu un Santal rece cu propria lui umbreluță alături, dacă tot e aniversarea lor și vorbim despre universuri paralele.

Eu cred că oamenii fresh nu se tem de schimbare, ci dimpotrivă, o caută și o îmbrățișează când o găsesc. Au, cu toții, fibră de antreprenor, gata să încerce ceva nou măcar pentru experiența în sine, dacă nu pentru câștigul propriu zis.

Regula jocului îmi cere să nominalizez pe cineva care se încadrează în aceste criterii. Am persoana potrivită: Cosmin Tudoran. Vi-l amintiți de la Cassa Loco? Slăbuțul cu plete care vindea fân ca un jupân? Îl știu de-atâta vreme încât am început să uit unele dintre reinventările lui – cântăreț, om de radio, enterteiner, prezentator, blogger, sommelier… Căutați-l acum pe Profu’ de vin și cântăriți-i schimbarea!

Pe pagina Galeriei aniversare Santal „Oameni Spirit Fresh” poți propune și tu acum pe cineva despre care știi că a făcut în viață și bine, și multe lucruri, sau face un singur lucru, dar în mai multe feluri – toate bune. Laudă-i tu, că ei singuri nu prea se preocupă de asta.