Din Cluj, despre noua masonerie simpatică

Primele alegeri ale căror exit-poll-uri nu le-am văzut – şi nici măcar auzit. În drum spre Cluj, pe o ceaţă lânoasă, Realitatea FM s-a pierdut pe undeva pe lângă Feleac. Un amic mi-a spus la telefon ordinea primilor 3 – surpriza a venit mult mai târziu, în hotel, când am văzut cele 3 puncte ale doctorului Oprescu, la o reluare de pe la 2 dimineaţa. Merita, nu merita?

Şi asta a fost toată politica, ieri seară. Cu Andrei Crivăţ şi Adi Hădean la masă, cu dovleac şi ciuperci la grătar, pâine prăjită cu pastă de jumări, coaste marinate şi cartofi la cuptor cu parmezan, cu pălincă „de doctor”, iureşul de la Bucureşti a fost foarte, foarte departe – şi foarte mic.

Glumind cu Adi, i-am zis că bloggerii sunt un soi de nouă masonerie, doar că mai simpatică şi cu mai puţine fiţe. Ne caracterizează apartenenţa la un grup eterogen, dar cu un soi de interes comun, chiar dacă interpretat diferit, de la caz la caz – comunicarea cu necunoscuţi, pe internet. Cu Andrei mă ştiu parcă de o viaţă, deşi aseară am dat mâna cu el pentru prima oară. Pe Hădean îl cunosc perfect, ca noi toţi ceilalţi ce salivăm citindu-i blogul, deşi abia ieri am şi gustat cu adevărat din ce găteşte.

Azi mă-nvârt prin oraş – nu l-am mai văzut de vreo 10 ani, cred. Timp pierdut pe la Bucureşti, ce să spun…

18 comentarii

  1. femeiadeservici Comentariul numărul#1

    coaste marinate au fost si aici in Bucuresti,…nu pierdusi nimic…
    doar ca marinarea a fost prost facuta si ni s-a cam acrit la toti de la ea…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. writeman Comentariul numărul#2

    Hadean rulz, asta e clar!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Turambar Comentariul numărul#3

    Lasa, ca si Crivatz rulz. Marturisesc cu propria-mi marturie (si suferintza post-bahica inevitabila).

    Nishte clujeni, dom’le, nishte clujeni…

    🙂 :bow: :respect:

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. elena Comentariul numărul#4

    ma bucur pt. tine ca ai stat departe de nebunie. m-a pus naiba sa ma uit la tv. si m-am pricopsit cu o insomnie si o durere de cap cind am vazut rezultatele si intrebindu-ma ce naiba s-a intimplat cu romanii de s-au lasat prostiti iar??? chiar nu putem iesi din mocirla de votam aceiasi insi care nu mai au nimic de spus fiindca sint expirati???

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. ana Comentariul numărul#5

    cum ador clujul, nu pot decat sa te invidiez (putin) si sa ma bucur (mult) ca esti acolo. salutari lui andrei (l am cunoscut si eu la telefon…) si mancarii cu carne a lui hadean! si tie, avcorz

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. odojak Comentariul numărul#6

    Păi, da! Cu Iliescu nu te-ai întâlni… ori Voiculescu… şi ei sunt mici masoni, este? Preferi pe Hădean…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. wickerman Comentariul numărul#7

    Un al Doilea Apel catre dl. Vlad Petreanu: Va Rog faceti Ceva Impotriva Postacilor Portocalii de pa Antena3, care de pe Acelasi IP, cu nume diferite, fac in continuare Propaganda in favoarea terminatului de la Cotroceni. Gata s-a anuntat dl. Antonescu NU IL SPRIJINA PE basescu. Urmeaza 2 saptamani decisive La Capatul carora Tara va scapa pentru totdeauna de acest dement. Si un Rol Hotaritor Revine si Postului TV Antena3, in lupta impotriva autoritarismului. Va Rog luati legatura cu Adminul de la A3, pentru a termina odata pt totdeauna cu „stilul de lucru” al postacilor portocalii.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. Adrian Comentariul numărul#8

    @wickerman

    Noi, toti oamenii muncii, iti sustinem apelul tau de analfabet rosu. Suntem alaturi de tine pentru că revolutia bunului simt, a lui Hrebe, Vanghelie si Iliescu, trebuie sa invinga !

    Jos marinarul ! Bravo domnu’ Gadea, bravo domnu’ Stan! Vrem parlament cu 1000 de parlamentari si 3 camere (decomandate, la etaj).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Simona Gherghe Comentariul numărul#9

    :(((si eu, care tocmai am mancat un iaurt. degresat si ala… poate il convingi pe adi sa vina sa gateasca si in bucuresti!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. nashu_mare Comentariul numărul#10

    Domnu’ Vlad Petreanu, dar departe ati mai fugit, domne!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Joaninha Comentariul numărul#12

    Sa va fie de bine!
    Ei, si pe aici i-am auzit pe unii de ceva „carne” dupa rezultatele astea, deci nu-i asa mare diferenta…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. Alexandra Comentariul numărul#13

    @wickerman
    apelul tau este bine venit… Vlad se va intoarce intr-un suflet de la Cluj si impreuna cu marmota care invelea ciocolata in staniol, vor navali in redactia de stiri cerand insistent cenzura… ce naiba, prea multa democratie strica domnilor!!!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Tiberiu Ivanoschi Comentariul numărul#14

    aşa hâd îi la Bucureşti?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. camil Comentariul numărul#15

    frumos clujul, am locuit acolo un an :). însă ieri am preferat să stau 3 ore la coadă ca să votez. deh, cică mă lovise spiritul civic şamd.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. Marius Comentariul numărul#16

    Cred ca fiecare persoana interesanta si cu un zambet pe buze, cand il intalneste pe Andrei, va avea impresia ca il cunoaste de o viata, iar cand gusta ceva facut de Adi realizeaza ca nu a mai mancat niciodata asa ceva :).
    Fain la Cluj cu oameni faini.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.