Deunăzi am oprit în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti în căutarea unui ATM. Am tras maşina lângă bordură, am pus avariile şi am tulit-o spre minunea zidului cu bani. Un aurolac din zonă, binevoitor, m-a recunoscut (întotdeauna mă recunosc, sunt fanii mei) şi m-a avertizat:
– Domnu’, nu lăsaţi maşina acolo, că o ridică ăia.
– Ah, da? Mersi.
– Uite-i colo cu maşinile, mi-a arătat haita de platforme, pitulată după colţ. După care, a continuat, firesc – Îmi daţi şi mie 5 lei?
Am decis să fac o economie, renunţând la ATM, şi o investiţie în viitorul meu (mă, să pui o vorbă bună pentru mine când oi ajunge tu Sus, că a ta va fi Împărăţia Cerurilor). Am şters-o din zona de pericol. Adevărul e că piaţa se cam golise. Se putea circula, în fine, fără tot acel nod gordian circular de maşini parcate alandala. Foarte bine, mi-am şoptit atunci în barbă, să trăiască dom’ primar Negoiţă din Sectorul 3, las’să facă treabă.
Am şi rămas cu impresia asta că am un primar serios până ieri seară, când nu ştiu ce diavol m-a pus să trec prin faţa Mall-ului Vitan, tot din sectorul 3. Claie peste grămadă, blocând circulaţia, gipane de fiţe, albe, albe-unt, albe-cremos, albe-înnoroiat. Ştiţi mărcile, da? Ele, săracele, n-au nici o vină, nu le mai pomenesc.
Acuma, ştiţi că acestea sunt maşini înalte. Au acea înălţime potrivită pentru scuipat semniţe, suflat muci şi aruncat chiştoace în capul celorlalţi „participanţi la trafic”, cum ar descrie poliţia tortura noastră zilnică. Dar nici una nu era într-atât de înaltă pentru a masca semnele de oprirea interzisă. Nici unul dintre cele şase, şapte semne plantate pe o distanţă de numai 100 de metri.
Ai putea crede că proprietarii gipanelor cu pricina nu ştiu să citească unde scrie „parcarea interzisă”. Ai putea crede asta, cu siguranţă, dar forme înţeleg. Deci, măi tălâmbilor, chestia aia de pe stâlp nu e noua siglă BMW cu alte culori, e ceva ce spune să nu opreşti acolo că încurci pe toată lumea.
Mai e câte o pancartă pe fiecare stâlp, în zonă – o schiţă a unei camionete care ridică o maşină. P-asta cred că trebuie să i-o explicăm domnului Negoiţă, primarul. Înseamnă „nu parcaţi aici, or else”, indiferent a cui e maşina şi câtă şpagă a dat băieţilor, da?
Deci, dom’ primar?

17 comentarii Adaugă comentariu
Fii sigur că nu ridică ei icscinciuri şi chiuşapte pentru că nu ştiu ale cui sunt şi ce odraslă de deputat sau consilier vine după aia cu o falcă în cer şi cu una în pământ după ele.
sectia 11 de _politie_ e chiar langa mall, dar probabil ca are doar angajati foarte timizi, care nu indraznesc sa deranjeze gipanele sau pe taximetristii care ocupa una din benzi.
Deci nimic! Cumpără-ţi un Q7 şi ai permis de orice: de parcare, de depăşit coloana la semafor, de trecut pe roşu, de mers pe contrasens, etc, etc. Asta e soluţia. Şi poţi să ţi-o asiguri la unul din clanurile din zonă, să nu ţi-o fure băieţii. Fii sigur că o parte din banii de asigurare merg la primarele tău!
şi eu credeam că am primar serios în sectorul 3, dar cînd am intrat pe aleea din spatele fostului big de la titan, actualul megaimage, şi am văzut că IAR schimbă bordurile acolo, pentru a treia oară în ultimii doi ani…
zău aşa. 🙁
Ce sa faci, nene, deh, daca stai in sectorul lui Negoita intermediat de Prigoana n-ai ce sa faci. Frumusel te puteai duce pe Dudesti la ATM si nu mai aveai probleme 🙂
au mai incercat niste unii (bengosi, de la bgs) sa ridice o masina de-asta parcata aiurea, la mall plazza. ghinion: era a lu’ eugen preda. ai vzt ce-a iesit. uite, de-aia nu le ridica nimeni pe-ala de la mall vitan. cine stie ale cui sunt, din ce „clan” fac parte si gipanele alea. incet-incet, poate ai sa ajungi si tu sa urasti mall-urile, ca mine.
E normal ca cocalarii aia in „gipane” sa parcheze acolo.
Ei sint analfabeti, dar au permis de conducere date de Onor Politia Romana, au vile cu turnulete, dar ANAF nu-i intreaba de unde au bani,
au dosare penale, dar judecatorii le dau mereu liber.
Asta e tara in care traim. Coruptia e in stare de metastaza. Si asta din cauza guvernelor care s-au succedat.
Sa ne fie de bine.
Pai daca esti asa periculos tu, n-ai avut o cheie la tine?
Eu am vazut si ML-uri ridicate si Q5-uri. Sunt un om norocos ca am trait sa o vad si pe asta? Pot sa ma laud la nepoti cum o sa ma laud ca am vazut si eclipsa?
De precizat ca jipanele de la mall vitan ocupa juma’ de strada pentru ca parcarea e pe bani! Adica, da-o-n ma-sa, am jipan si trebuie sa dau si 1,5 ron/ 30 min la parcare? E de porc!
De remarcat de altfel ca de la introducerea parcarii pe bani, jumatate de parcare e goala, ceea ce ma bucura, desi ideea de a pune taxa la o parcare de mall mi se pare complet tembela.
Nu mai striga, bre, la don’ primar degeaba, cã-i rãcit si are vatã-n urechi, cum vrei s-auzã? Ii trece peste patru ani, ba nu, peste fo trii, cã unu’ aproape s-a dus. Numa’ sã vezi ce-o sã mai ciuleascã atunci urechile, mai dihai ca serviciile secrete, o sã ne-auzã pe toti si o sã rãspunzã la toate. Ce importanti o sa fim noi pentru el atunci si ce povesti frumoase o sa ne spuna el noua, abia astept sã-l vãz printre noi, pentru noi, fãcând mishto de noi.
Asta cu egalitatea nici n-ar mai trebui folosita. N-a fost, nu este, si nici nu va fi vreodata egalitate. Niciunde in lume. Din varii motive. Cat despre martafoi si masinile lor, intaresc spusele lui Mircea Popescu… linii EGALE, de la far la stop. Doar in fata mortii si-a cheii, oamenii, respectiv masinile, sunt egali si egale. 🙂
Si cand te gandesti ca versul acesta ii apartine lui Alexandrescu de vreo suta de ani si mai bine?!
eu am un prieten care umbla la el cu o siringa cu vopsea neagra. si cum il enerveaza unul cu un camion de-asta „bej” isi face placerea sa-i „personalizeze masina” … asa zice el. am vazut la mall in militari urme ale nervilor lui…stiti ce? arata super. cred va lansa o moda in curand. si ca orice „arta” si aceasta necesita sacrificii 😉 . eu i-am promis o coroana frumoasa in caz ca se lasa prins 🙂
draga vlad, mie mi-a placut explicatia cu fanii :))
Si Badea are probleme cu Mallurile ca si cu blogurile, dar adevar graieste: Traim in Romania si asta ne mananca toti nervii !
Nu i-am vazut ridicand masini decat ziua. Probabil ca au si ei program de 8 ore 🙂