Există maşini. Şi există Porsche

Luni dimineaţă, la marginea circuitului de F1 din Istanbul, un instructor neamţ explică unui grup pestriţ de est-europeni programul zilei: testul elanului, slalom, viteză pe circuit, off-road. Grupul încearcă să se concentreze, fără prea mare convingere. În spatele neamţului, un Porsche 911 Carrera S rage înfuriat, răguşit, ameninţător, în timp ce ţâşneşte fulgerător spre un traseu jalonat. Înăuntru, şoferul se ţine cu amâdouă mâinile de volan, împins în scaun. Nu se vede, dar piciorul drept înfundă acceleraţia în podea. Neamţul nostru aruncă o privire peste umăr, apoi aşteaptă o clipă să mai scadă urletul motorului înainte de insista, încă o dată:

– Zis is how you start: pedal to ze metal, ok?

Ok, bre Fritz, lasă gargara şi hai să ne dăm şi noi cu trebile ăştia, fac eu, aparte, dar suficient de tare să mă audă Costin, perechea mea la Porsche World Roadshow, un test-drive complet, de o zi întreagă, cu (în princioiu) toate modelele Porsche aflate în fabricaţie. Rânjim unul la altul, aşa cum fac mereu băieţii când sunt pe cale să pună mâna pe o jucărie nouă.

Şi ce mai jucării ne aşteaptă! Boxster, 911 Turbo (997), 911 Carrera S (991), 911 Carrera (991), Panamera S, Panamera 4S, Panamera Turbo si Cayenne Turbo – mai multe decât conduce Roman Abramovici… într-o dimineaţă.

Aş vrea să vă imaginaţi – până va veni filmul, pentru că e-Costin a montat un Go-Pro pe parbrizul fiecărui model – deci aş vrea să vă imaginaţi cam cum am condus noi bestiile.

Dacă aţi văzut viralul cu „Taurete, bă, Taurete„, atunci vă puteţi face o idee. Doar că noi am şi dansat tălâmbeşte pe alocuri, aşa, ca să ne prostim cu totul.

Şi, desigur, nu era zăpadă.

911 Turbo are un duh sub capotă, îţi taie răsuflarea la acceleraţii şi pare să-ţi pândească orice greşeală. Carrera S iubeşte să fie accelerată la maximum. Boxsterul se conduce aproape ca un cart, manevrabilă precum maşinuţele de curse de pe traseele de jucărie. Panamera e o limuzină cu atitudine de şalupă super-rapidă. Cayenne are muşchi şi atitudine.

Fiecare are personalitatea ei, făurită de inginerii germani aflaţi în căutarea perfecţiunii dinamice.

Nu ştiu dacă vreunul dintre cititorii acestui blog are vreun Porsche (aparent, unii dintre cititorii mei vin şi din lumea aceea, unde un Porsche este o posibilitate) – dar dacă da, îi zic: n-ai o maşină tocmai rea, nene.

Ba dimpotrivă.

Articol din categoria: ACTUALITATE

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. aaaaaaa, avea dreptate artistul.
    cand s-o imparit norocuu.

    0
    0
  2. Wow, numai super-masini ;). Chiar daca nu sunt sofer articolu’ asta mi-a facut o pofta maxima de condus.

    0
    0
  3. #4 Comentariu nou

    Eu am avut placerea sa merg [in dreapta] cu un Cayenne Turbo. Ca acceleratii e mindblowing, dar e inutil de mare si greu.

    0
    0
  4. #5 Comentariu nou

    Nasol. O sa faci Subaru praf amu’ încercând sa ai orgasme porscheshti cu dânsul…

    0
    0
  5. #7 Comentariu nou

    vlad, cand ajungi sa-ti permiti ce ti-ai dorit, te trezesti ca nu mai vrei.
    ti se schimba dorintele si nevoile, apar alte viziuni: understatement, less is more, back to the roots….

    0
    0
  6. Ptiu! Până pe la jumătatea articolului am crezut că ai dat de Porsche în Iran.

    0
    0
  7. pana si femeile sunt pe categorii: porche si matiz:))

    0
    0
  8. pana si femeile sunt pe categorii: Porsche si matiz:))

    0
    0
  9. #13 Comentariu nou

    Singura legatura mai intima pe care am avut-o cu un asemenea ‘carucior’ a fost cand vecinul meu cel italian s-a infipt cu Cayenne-ul in Opelul meu Corsa. Drept ii ca dojomobilul a savurat atingerea, ca eu dormeam, cand ametitul iesea cu fundul inainte si probabil conducea cu acelasi ‘organ’.

    Mi-ar placea sa conduc asa ceva (probabil doar de test, ca nu am ‘fata’ de o asemenea masina) si nu pot decat sa banuiesc cat de bine te simti la volan …

    0
    0
  10. #14 Comentariu nou

    tare mi-ar placea sa conduc 911 Turbo, dar cred ca inainte de asta e indicat e sa faci un cursa de pilotaj.

    0
    0