Faliment în paradis

“Look around”, face Nikos, însoțindu-și îndemnul cu un gest circular, larg, cuprinzător. “What do you see, mafrend?”

Privesc în jur, după cum îmi cere, ca să-i fac hatârul, deși știu ce-o să văd: insule, faleze stâncoase și grote scufundate, golfuri, chiparoși, plaje sălbatice, yachturi, soare și mare. De câteva ore ne arată bucata asta de Grecie exotică din șalupa lui Cobalt de 350 de cai. Stăm răsturnați pe scaune și canapele de piele alb-gri, sub care sunt îngropate-n gheață în vederea congelării cutii de bere și sticle de vin, și ne dăm cu barca.

“Paradise, mafrend!”

Încuviințez, da, paradis, clar.

Nikos și un ascultător.
Nikos și un ascultător.

“So how can this be bankrupt?” Mă gândesc nițel, ca și cum i-aș lua întrebarea în serios, după care dau din cap că da, e un nonsens, cum să dea faliment paradisul? Pe ce să te mai bazezi atunci în viață dacă până și paradisul poate fi închis de portărei?

Am dat ocol “insulei mari”, Meganisi, am intrat în peșteri inundate, am descoperit fiorduri înguste cu pereți tapetați cu fosile, am înotat, am băut. Acum plutim la ralanti între 4 insule – Lefkada, Meganisi, Madouri și Skorpios, ultima, fostă posesiune a familiei Onassis, vândută unui oligarh rus care a interzis accesul publicului chiar și pe plaja rămasă publică de când se știe, ceva ce Onassis “never did, you know?”

Nikos face tururi cu barca pentru turiști. 400 de euro juma’ de zi, te ia de la pontonul hotelului și te-ntreține cu povești marinărești – uite-aici delfinul de piatră, uite colo unde se ascundea submarinul în ultimul război, ia vezi ce apă cristal e colea, 15 metri adâncime, nici n-ai zice, mafrend, nu? – o spumă strălucitoare de nimicuri agreabile la care te simți obligat să te entuziasmezi, politicos, măcar în prima parte a voiajului, când încă nu te-au chiaunit de tot legănarea și băutura salvată de la-ngheț.

"Aici se ascundea ziua un submarin grec în al doilea război..."
“Aici se ascundea ziua un submarin grec în al doilea război…”

Grecul are 4 șalupe, 3 date în charter, dar pe-asta o pilotează numai el, probabil pentru că e favorita lui. “Such a good boat, look how balanced”, mi-a zis mai devreme, după care a împins manșa de acelerație ca un pilot la decolare, făcând motorul V8 să mugească și barca să țâșnească pe apă, cu prova-n vânt, în chiotele fetelor, dar nu prea mult timp, că n-are rost să arzi tot rezervorul la o plimbare; mai vin și mâine turiști și vor plăti și ei benzina, “included in price”.

Nikos trage tare jumătate de an, cât e sezon, “no free days”, după care somn și nevasta suedeză. Toată populația Lefkadei face la fel, 6 luni de muncă, 6 luni de plictis, agitație apoi letargie, într-un ritm cvasi-vegetal cu două anotimpuri. Pe vremuri, se mai pescuia, dar cine să mai facă asta acum? Nici pește nu prea mai e, și nici nu mai rentează. Toată lumea, turism.

Petros, amicul lui Nikos: "Vrei barca? E de vânzare. Și nevasta e de vânzare - o dau practic gratis".
Petros, amicul lui Nikos: “Vrei barca? E de vânzare. Și nevasta e de vânzare – o dau practic gratis”.

Pe mal, câteva case, minunat plasate, genul acela de proprietăți care fac românii să saliveze, visători – “poate ne luăm și noi una, dragă…” Cât costă? urmează, firesc, întrebarea, și Nikos se fasonește nițel, poate ca să-și alunge oboseala de a răspunde zilnic aceleiași interogații. Zice un preț, așa, mai mult ca să scape, apoi ne explică: regim de înălțime strict, nimeni n-are voie să depășească două etaje; ca să-ți faci o casă, minimum 5.000 mp de teren, ca să nu se-nghesuie construcțiile, să rămână aer. Invidie abia mascată și – flashback! – imaginea căsoaielor kitsch claie peste grămadă de prin poienile Carpaților – ce frumos, grecii au o regulă de bun simț și o și aplică, nu ca noi.

Maximum 2 etaje, minimum 5000 mp de teren. O regulă bună.
Maximum 2 etaje, minimum 5000 mp de teren. O regulă bună.

Înapoi la ponton, toată lumea fericită, cea mai frumoasă zi, mai vrem, ne vedem la anul negreșit, alea-alea. Facem o poză “cu sunet”, răcnim entuziast, fetele pleacă, băieții rămân să plătească. Îi întind lui Nikos banii, bancnote europene foșnitoare, îi ia, mulțumește și-mi strânge mâna, “see you next time, mafrend!” Îmi iau și eu la revedere, n-are rost s-aștept bon sau chitanță sau măcar vreo promisiune că Nikos va plăti vreo taxă, vreun impozit pe banii ăia, așa, ca să nu dea faliment paradisul.

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. Finalul e falimentar.

    Thumb up 0
  2. 400 euroi pentru juma de zi de dat cu barca? Pfff…si eu credeam ca Dubrovnikul e scump (aici e 150 pe zi cu combustibil inclus la o barca asemanatoare cu a domnului, si 260 cu velier)…

    Thumb up 0
  3. Ai ales o zona foarte frumoasa pentru vacanta. Da, cred ca este foarte aproape de conceptul de paradis :)
    Grecii cred ca noi avem mai multi bani decat ei, fiindca conducem masini puternice si suntem oarecum mai cheltuitori, iar Romania este denumita Agia Romania (Sfanta Romanie). Acolo, daca nu ai muncit niciodata tot incasezi o pensie de vreo 300 euro, iar in Romania chiar si daca ai muncit zeci de ani, ai sanse reale la o pensie de vreo 150 euro… Altfel spus, este o chestiune de perceptie.

    Thumb up 0
  4. poate a vrut sa zica 40 eur
    400 eur costa o vacanta intreaga in grecia

    Thumb up 0
  5. Paradisul da faliment pentru ca nimeni nu se deranjeaza sa plateasca vreo taxa pe-acolo.
    Paradisul da faliment pentru ca sezonul tine doar 6 luni si alta industrie nu prea mai exista.

    Paradisul da faliment pentru ca politicienii au indatorat tara. Voiau si ei sa fie realesi. Asa ca au dat 14 pensii, 14 salarii, salarii mai mari ca in tari mult mai dezvoltate din UE si tot asa. Si dupa aia s-au trezit ca nimeni nu ii mai imprumuta si ca, mai rau, trebuie sa isi plateasca datoriile. Cum adica sa isi plateasca datoriile? Ei nici nu stiu ce e ala bon fiscal…

    Thumb up 0
  6. Acu vreo 22 de ani, vacanta in Zakintos. Trecem seara prin fata unei case. Tipul avea o bara din-aceea pe care se bateau covoarele. Pe care o folosea drept poarta de fotbal. Si avea o minge usoara cu care era greu sa marchezi. El in poarta. Zece dolari pentru trei suturi la poarta. O sticla de Retsina pe post de premiu, daca reuseai sa inscrii din cele trei incercari. Si intorcindu-se de prin baruri, englezi, norvegieni, etc. morti de beti. Si entuziasti. Tipul ala cred ca facea mai mult de 400 de dolari, seara in 2-3 ore. Cu o investitie de, probabil, 2-3 sticle de Retsina pe seara. Genial falimentar :-)

    Thumb up 0
  7. Cam ca la noi inainte. Toata lumea se face ca plateste taxe si statul se face ca le foloseste.

    Diferenta e ca la ei intra in economie bani reali, ceea ce ii salveaza de un destin crunt… sa nu dea faliment paradisul.

    Thumb up 0
  8. Nu ca la noi! Oare noi de ce nu putem avea o regula ca asta? Minim atat teren sa nu te scapi in curtea vecinului si nu mai mult de doua etaje ca deranjezi copacii.

    Thumb up 0
  9. ““So how can this be bankrupt?” Mă gândesc nițel, ca și cum i-aș lua întrebarea în serios, după care dau din cap că da, e un nonsens, cum să dea faliment paradisul? ” – cineva sa-i explice idiotului de Nikos ca un stat are nevoie si de politisti, si de pompieri, si de medici, si de profesori, si de autostrazi/aeroporturi/cai ferate (ca sa poata sa ajunga la el turistii pe care-i jumuleste) etc., pe care cineva trebuie cumva sa-i plateasca. Din taxe si impozite. Nikos si cu ai lui isi merita soarta. Sper sa crape cu prima ocazie cand ajunge la un spital sau sa-l jefuiasca de incasarile zilnice un recidivist.

    Thumb up 1