Guvernarea enormităţilor

Small brain inside head – via Shutterstock.
În timp ce Victor Ponta dă vina pe „presa băsistă” pentru eşuarea privatizării CFR Marfă, alţi doi membri ai bandei de tâlhari care a pus mâna pe România se ceartă în gura mare pe… scaun. La propriu!

Astfel, Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei (care şi-a depus o demisie de operetă din Guvern, după ce colegii lui, senatorii, l-au protejat în mod laş de urmărirea penală cerută de procurorii DIICOT), deplânge, pe blog, decăderea biroului său ministerial. Acolo, canapelele frecate până deunăzi de augustele buci ale dlui Vosganian au căzut victimă josnicului cur al unui inamic politic. „Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is… Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin…” – scrie dl. Vosganian pe blog.

Iar Remus Vulpescu (celălalt şarlatan, pe care ni-l amintim din parodia privatizării Oltchim, unde punea muzică pentru lume la calculator în loc să gestioneze din partea statului tranzacţia), şi-a apărat onoarea pe Facebook: „Varujan, calmeaza-te: nu am ocupat biroul ‘tau’ de ministru al Economiei, nu te concurez la Nobel si nu vand cupru zilele astea” – o postare pe care a şi şters-o, retractil, după ce a-nceput lumea să se crucească virtual.

Asta se întâmplă, vă reamintesc, între un penal, fost ministru, şi un ridicol, posibil viitor ministru. Băi, fraţilor, dar ţara asta chiar a intrat pe mâna unor piraţi, zău aşa!

19 comentarii

  1. msf Comentariul numărul#1

    Dupa parerea mea s-au compromis total , astept europarlamentarele sa vedem daca am reusit sa ne vindecam de minciunile lor, daca nu suntem sortiti esecului pe vecie.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Vio Comentariul numărul#2

    Se pare ca stilul tau ceva mai asezat, in ale comentariilor politice, s-a evaporat, de o buna bucata de vreme. Ma intreb cum ai putut sa rezisti atat de mult, la antene? Vulcanul Petreanu, tocmai a erupt. Asteptam asta de mult.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Cristian Comentariul numărul#3

    Ca mică (dar importantă pentru mine) nuanță: România nu „a intrat pe mâna unor piraţi” ci a fost pasată din mână-n-mână între niște pirați, de zeci de ani încoace.

    Problema ar fi: cum scăpăm de ei?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. dush Comentariul numărul#4

    piratii macar erau orientati si aveau planuri clare :))) astia-s doar niste hoti obositi si prosti :))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. Johannis Comentariul numărul#5

    Cred că suntem destui cei care ne-am săturat de politicianul care se află în situația privilegiată a celui care poate greşi cu nemiluita dar fără să plătească în vreun fel pentru greșeli, care poate promite la nesfârșit fără a fi tras la răspundere pentru ceea ce nu a respectat.

    Și ar fi o mare pierdere dacă ne-am întoarce la situația de la începutul anilor 2000 când politicienii chiar nu se mai temeau de nimic. Nici chiar de Dumnezeu, nu că acum s-ar teme de vreo putere divină…
    Poate uneori, pe întuneric, în vreo noapte rece și cu fulgere 🙂 se mai gândesc că a merge la pușcărie nu-i chiar atât de comod și atât de sănătos, altfel nu pot explica faptul că indiferent de coloratura politică fac front comun împotriva legii.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Paul Comentariul numărul#6

    Romania nu e o nava de pirati. Aia fura de la altii. Romania e o galera de sclavi.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#7

      Corect!

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  7. titirca inima buna Comentariul numărul#8

    hai ca nu e dj vulpescu ministru ci un fata palida de politruc andrei gerea. misto tara avem. inca un baiet cu ochi albastri dupa cum arata cv-ul lui. astia sunt ca termitele,mucegaiul si hiv-ul,nu pot fi starpiti nicicum.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Francezu Comentariul numărul#9

      andrei gerea am impresia c a terminat facultatea la 29 de ani. Probabil ca inainte a facut „scoala de cadre” in PNL…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  8. My name Comentariul numărul#10

    1. HG de privatizare CFR e facute fie de dobitoci, fie de mari smecheri. Inclin spre var. a doua, dar FMI cit se mai lasa pacaliti ?
    2. Treaba aia despre cupru nu e chiar gluma domnule ziarist. E buna de cercetat ca e groasa.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. CID Comentariul numărul#11

    @Francezu
    Eu am terminat facultatea la 40 ,care-i problema ? Nu aveam nevoie de ea,nu am invatat nimic folositor acolo,din contra puteam sa le explic profesorilor cateva lucruri,dar cunostintele costa si nu cred ca si-ar fi permis sa ma plateasca.Am facut-o doar fiindca in sistemul tampit romanesc,nu conteaza ce titluri stiintifice ai daca sunt „de afara” trebuie neaparat sa treci si pe la ceva de stat romanesc.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. ivanG Comentariul numărul#12

      Spiru… ?!? Sau Mitica?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Cris Comentariul numărul#13

      Poate scoala vietii te-a invatat pe tine tot ce aveai nevoie, dar ma indoiesc ca te-a calificat sa fii ministru. Intr-o tara normala, ministrii ar trebuie sa fie elitele, oameni scoliti la universitati de renume (nu ca asa cv ar exista la noi) care inteleg ce inseamna Quantitative Easing, legatura dintre inflatie, dobanzi etc. (Macro) Economia e o chestie mai complicata decat vanzarea de prune in piata…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. Cosminos Comentariul numărul#14

      Quantitative Easing = diaree monetară.
      N-ai nevoie de facultate ca să înțelegi asta.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. Cris Comentariul numărul#15

      Ai nevoie de facultate ca sa intelegi cum se trateaza/ evita diareea

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    5. Cosminos Comentariul numărul#16

      Ben Bernanke a fost la Harvard și nu a evitat. Dimpotrivă, a provocat.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    6. Cris Comentariul numărul#17

      QE e o metoda (simpla/sigura) foarte populara in crize. Ben Bernanke a reusit sa faca SUA sa navigheze perioada de criza destul lin.
      Idee era insa alta: unul din motivele pentru care Ro e unde e este si faptul ca a fost condusa numai de analfabeti.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    7. Francezu Comentariul numărul#18

      Poate fi o problema! si mai ales in romania. Ai cazuri ca Vanghelion Goagle care si face facultatea nu stiu pe unde si care nu stia de h2O, il ai pe primarul negoitza care a terminat nu stiu ce facultate de care nici dq nu a auzit dar el stie de fetitze si de smenuri. Vezi ce politicieni au nu stiu ce fac/doctorate/diplome/ licentze luate dupa ce si au facut stagiul la partid si te intrebi iar cum dq mah a terminat asta cu 10 pe linie cind nu stie nici unde e facultatea? Dar ei ajung te conduca! iti fixeaza traseul si decid ptr tine si in numele tau. Si iar te intrebi de ce dq nu merge nimic in tzara asta? Uite d’asta nu merge! ca vrem sa lipim afise si apoi sa fim ministri cu doctoratu’ copiat.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    8. curly Comentariul numărul#19

      ce legatura are? esti ministru?! te pomenesti…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează

Comentariile sunt închise.