Vodafone

Idee pentru un cadou de Crăciun: Rowenta for Men

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar asta înseamnă că, pentru mulți dintre voi, mai sunt foarte puține zile până intrați în panică: iar n-ați luat cadourile de Sărbători din timp.

Dar, hei, pentru ce sunt prietenii (și bloggerii) dacă nu ca să vă salveze – chiar și în ultimul moment?

Am, deci, o recomandare, pe testatelea și verificatelea. E vorba de o piesă de tehnologie cu o misiune: să facă bărbații să arate mai bine cu cât mai puțină bătaie de cap posibil – și, când zic “bătaie de cap”, folosesc expresia aproape la propriu, pentru că e vorba de aparate de tuns părul și barba din gama Rowenta for Men.

Presupun că nu e nevoie să explic cât de important este, pentru un bărbat, să aibă un aspect îngrijit. Suntem judecați după prima impresie, fie că ne place sau nu. Femeile, mai ales, știu dintr-o singură privire de câte luni (da, da!) n-am mai fost la frizer. Părul mare e ok, dacă e-ngrijit, părul netuns nu, fie el și scurt. Barba de trei zile e în regulă, barba de pustnic nu.

Și, că veni vorba de “barba de trei zile”, unele dintre aparatele Rowenta din noua colecție au chiar această funcție. Este o știință întreagă în spatele ei, dar pentru utilizator, nimic mai simplu, o apăsare de buton și aparatul îți aranjează acel aspect casual clasic care conferă personalitate trăsăturilor tale și e potrivit pentru orice ocazie.

Pe pagina Rowenta for Men (click aici) pot fi găsite o mulțime de produse de îngrijire pentru bărbați, iar acestea pot fi afișate în funcție de criterii cum ar fi funcțiile oferite (Wet & Dry sau barbă de trei zile, viteza motorului, materialul lamelor, zone acoperite etc.) Unele dintre mașini pot fi folosite sub duș, în siguranță, altele au aspirator încorporat (o funcție minunată!), unele sunt cu acumulator și dock de încărcare, altele cu fir, și toate sunt de foarte bună calitate și foarte ușor de folosit și întreținut.

Eu am un Wet & Dry TN5120, o mașină de tuns simplu de utilizat (funcționează și sub duș), cu lame din titan, cu accesoriu pentru barbă și cu un motor deosebit de puternic. Dar, dincolo de particularitățile tehnice, este un obiect bine făcut, bine închegat, cu o anume greutate care confirmă calitatea, cu materiale plăcute la atingere și cu o formă ergonomică. E o plăcere să-l folosești – și, sincer, mi-ar fi plăcut să primesc această mașină când aveam și mai mult păr de tuns :)