În ţara lui „merge şi-aşa” se moare în chinuri

guest post de Alice Iacobescu

Spuneţi-mi că sunt naivă, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap că aş
fi în pericol dacă nasc într-un spital din România. Mi-era teamă de
durere, mă temeam ca bebeluşul să nu aibă vreo malformaţie, m-am
gândit că poate voi avea vreo reacţie la anestezie, dar nu mi-a trecut
nicio clipă prin cap că, în spital fiind, aş putea păţi ceva din cauza
personalului medical sau a spitalului… Cel mult să nu îmi dea
calmante pentru că nu au sau să-mi ceară să vin cu laptele praf
de-acasă… Ei bine, am născut. Şi naivitatea mea pare să fi fost
justificată. Deşi copilul a decis să vină cu două zile mai devreme
decât l-am „programat” noi, deşi moaşa se cam precipita pe lângă mine
sub aparenţa că e calmă şi totul e sub control, dar îl suna pe doctor
să se grăbească totuşi, totul a decurs normal. A trecut un an şi
jumătate de atunci şi abia acum îmi dau seama că, de fapt, am fost în
pericol. Nu din cauza medicului, nu din cauza moaşei… Pericolul
putea să vină de oriunde… Mai nou, de la un electrician… A început
să îmi fie frică de spitalele din România în primăvară, când două
femei au intrat în comă din cauza unei infecţii intra-spitaliceşti. Au
fost la un pas de moarte, iar una dintre ele nu va avea niciodată
copii, deşi era însărcinată când s-a internat. Am aflat despre acest
caz numai pentru că una dintre femei e artistă şi şefii ei au făcut
scandal de s-a auzit în presă. Le datorează viaţa.
O lună mai târziu, un copil de 9 ani a murit urmare a unei banale
fracturi de braţ tratate cu nepăsare şi cu incompetenţă. La Slatina.
Apoi, acum: 4 bebeluşi ucişi şi 7 răniţi grav, cu urmări pe viaţă –
într-o maternitate din Bucureşti… Multe femei plătesc ca să nască la
Maternitatea Giuleşti pentru că sunt medici buni acolo… Dar până la
Dumnezeu… te mănâncă sfinţii.
Nu cunosc cauzele cumplitei tragedii de la Giuleşti. Vă spun sincer că
am evitat să ascult detaliile pe tema asta timp de două zile… Mâine
mă duc la serviciu şi ştiu că voi afla toate amănuntele îngrozitoare.
În aceste două zile, însă, n-am putut să nu mă gândesc la chinurile
cumplite în care au murit patru copilaşi, la durerile inimaginabile pe
care le suportă acum bebeluşii răniţi, la urmările pe viaţă pe care le
vor avea. Nu vor mai fi oameni. Şi nici părinţii lor nu vor mai fi. Şi
nici părinţii micuţilor care-au murit. Şi nici asistenta care îi avea
în grijă. La toate astea mă gândesc şi mă revolt. Aud la televizor că
nu va plăti nimeni pentru asta. Eu cred că, probabil, vor plăti, dar
cei mici, care au fost implicaţi direct în nenorocirea asta.
Aş vrea să-l văd plătind pe managerul spitalului, care – după părerea
mea -, ar fi trebuit să pună piciorul în prag: să nu mai primească
paciente, dacă ştie că nu are cine le îngriji. Înţeleg că nu exista
monitorizare automatizată la Reanimare nou-născuţi. Dacă e aşa, e
criminal: măcar un detector de fum să fi fost, aşa cum e în orice
cafenea nenorocită care are autorizaţie.
Aş vrea să îl văd plătind pe Ministrul Sănătăţii, de orice culoare
politică ar fi… Pentru că tolerează jumătăţile de măsură în
subordinea lui, pentru că acceptă subfinanţarea din sistemul sanitar
şi umilirea personalului medical.
Aş vrea să îl văd plătind pe preşedintele Traian Băsescu, pentru că îi invita, cu dispreţ, pe medici, să plece din ţară, că avem destui ca
ei: două mii pe an scot Facultăţile de Medicină. Nu, domnule Băsescu,
Facultăţile de Medicină scot absolvenţi, nu medici… Medici vor
deveni peste 6 -7 ani de muncă, dacă vor accepta să facă asta în
România… Nu avem bani să-i plătim? Să zicem… Dar măcar să le cerem
scuze pentru asta, nu să le arătăm uşa… Sincer, şi preşedinţi se
nasc în România, 200 de mii pe an (numărul aproximativ de nou-născuţi
vii pe an, pe ţară).
Am fost şi eu la Giuleşti, iarna trecută, să-mi vizitez cumnata care
tocmai născuse acolo. La intrare am plătit un halat – cică era
carantină… Abia începuse nebunia cu gripa porcină. Sub ochii
personalului medical, mi l-am aruncat peste palton şi am intrat…
inclusiv în rezerva în care se aflau trei paciente. Puteam să strănut,
să tuşesc, să-mi suflu nasul, dar portarul îşi făcuse datoria: aveam
halat. Pentru că aşa se face treaba în România: de formă, să dea bine,
să bifăm acţiunea.
Înţeleg că nenorocirea de la Giuleşti a pornit de la un cablu electric
neizolat… Trecuse pe-acolo cineva, se presupune că un electrician,
un specialist, nu?, care s-a făcut că nu vede improvizaţia… S-o fi
gândit că poate provoca un incendiu? S-o fi gândit că cineva ar putea
arde de viu din cauza unei… scăpări?
Băieţelul meu are un an şi jumătate şi, da!, câteodată mi-e lene să
pun la loc siguranţa de la priză după ce o folosesc… Oricât de lene
mi-ar fi, însă, mă aplec şi pun protecţia de plastic pentru că, nu-i
aşa?, dacă taman acum îi vine vreo idee? Nu îl lăsăm niciodată
nesupravegheat, dar poţi să ştii când lipseşti pentru că sună cineva
la uşă sau eşti prea absorbit de o conversaţie la telefon sau de o
carte bună?
Englezii au o vorbă: „Better be safe than sorry!”. Românii au o altă
vorbă: „Merge şi-aşa…” Şi se vede asta unde întorci capul…
Curăţenia e de mântuială, reviziile sunt de mântuială, politeţea e de
mântuială, şcoala e de mântuială, medicina e de mîntuială, să ştiţi că
şi presă – tot de mântuială se face. Ştirile nu sunt verificate,
cifrele nu sunt controlate, sursele nu sunt luate la întrebări… Azi
apare o informaţie, mâine auzi exact inversul ei… Uitaţi-vă şi la
lucrurile mărunte: la câte greşeli de ortografie apar la televizor…
Şi trec de atâtea perechi de ochi… Şi ştiţi de ce? Nu doar pentru că
oamenii care muncesc de mântuială nu se gândesc la efectele fuşerelii
lor, dar nici măcar nu consideră că ceea ce fac ei e important… Şi
dacă fac fundaţia unui bloc, tencuiala unei case, un şurub pentru o
maşină sau o ştire la care se uită sute de mii de oameni, tot
neimportant li se pare, pentru că şi despre ei tot asta cred: că nu au
nicio importanţă. Când îi auzi: nu ies la vot, că tot nu hotărăsc eu
cine iese! Sunt sute de mii de români care gândesc aşa, eternii
absenţi ai alegerilor. Dar fiecare în sine se consideră insignifiant.
Lipsit de importanţă ca şi treaba pe care o face… Că doar merge
şi-aşa…