Insuficienţele dlui Nicolăescu

Eugen Nicolăescu anunţă că unităţile medicale private nu vor mai primi bani de la contribuţiile de asigurări de sănătate: „Cine vrea să facă afacere privată, să o facă pe banii lui, nu pe banii statului”, pufneşte ministrul sănătăţii.

Nici nu ştii dacă aşa populism e provocat de nevoile unui buget insuficient sau de propriile insuficienţe intelectuale ale dlui Nicolăescu.

„Banii statului”, în apărarea căruia se umflă ministrul acesta cu aer de gogonea supraîncălzită, sunt banii contribuabililor, ai cetăţenilor, nu ai statului. Statul doar îi administrează, nu îi şi posedă. Nici nu-i nevoie să fii liberal ca să ştii asta, şi e nevoie doar de bun simţ ca să accepţi că mediul privat va administra întotdeauna mai bine banii decât statul.

Bine că nu există un minister al RCA-ului, cu Eugen Nicolăescu ministru, că ne-ar trimite pe toţi la o singură companie, de stat, pentru că „afacerile private nu se fac pe banii statului”.

Aşadar, prin lege, suntem obligaţi să plătim contribuţii la asigurările de sănătate. Statul încasează banii de la noi (care îi şi plătim, că nu toţi consideră necesar), pe care-i foloseşte, teoretic, în interesul propriei noastre sănătăţi, decontând unităţilor medicale serviciile pe care noi, contributorii, le solicităm când avem nevoie.

Noi nu dăm banii statului ca să facă ce vrea cu ei, ci ce vrem noi, or noi vrem servicii medicale sigure şi de calitate. Noi, pe banii noştri, nu vrem să excludem nici o posibilitate de a fi trataţi mai bine. În această problemă, criteriul nostru de selecţie este interesul personal, nu interesul birocraţiei de stat. Ce plătim noi nu este apartenenţa unităţii medicale, la stat sau la privat, nu regimul de proprietate, ci calitatea – sau, mă rog, speranţa calităţii actului medical şi a vindecării.

Bine că nu există un minister al RCA-ului, cu Eugen Nicolăescu ministru, că ne-ar trimite pe toţi la o singură companie, de stat, pentru că „afacerile private nu se fac pe banii statului”.

Aici aş vrea să precizez că nu am nici un fel de interes ascuns în apărarea sistemului medical privat. N-am acţiuni, cote-părţi, participări la vreun business medical – şi nici n-am avut vreodată. Am prieteni foarte buni în lumea medicală, care lucrează atât la privat, cât şi la stat, adesea în ambele locuri. Am un respect profund şi total faţă de această profesie nedreptăţită în România, faţă de oamenii la care alergăm să ne salveze şi de la care aşteptăm întotdeauna minuni imediate, pentru noi, pentru părinţi, copii, pentru cei iubiţi, dar pentru statutul lor social, profesional şi financiar nu găsim de cuviinţă să pledăm decât accidental. În fine, sunt diferenţe între sistemul privat şi cel public care nu sunt toate în avantajul sau dezavantajul vreuneia dintre părţi.

Spun toate acestea pentru că ministrul-gogonea acuză acum criticii ideii sale că ar fi năimiţi de felurite opoziţii şi cercuri de interese din industrie. Sindromul agenturilor, din păcate, nu se tratează în spitale, dle ministru, ci doar prin cultură şi bun-simţ.

Revenind.

E dreptul meu de contributor să aleg unde vreau să merg în căutarea unui tratament şi vreau ca banii pe care-i dau sistemului să fie folosiţi în interesul meu, în primul rând, apoi în interesul altor contributori la sistem şi, în fine, niciodată în beneficiul vreunui politician care haleşte populism pe pâine pentru că n-are soluţii manageriale.

…miniştrii ăştia, care au revelaţii economice zgomotoase când meditează dimineaţa pe colac… sunt, din păcate, cel mai mare factor de înapoiere şi înfrânare a României.

Ministrul Nicolăescu mai spune că sistemul asigurărilor obligatorii de sănătate reprezintă un soi de „impozit”, o chestiune de solidaritate socială. Perfect de acord, doar că solidaritatea nu exclude alegerea. Nu văd de ce trebuie să fiu solidar prin excludere când pot să rămân solidar prin diversificarea opţiunilor. Aşa cum nu poate fi nimeni obligat să acceseze serviciile medicale private – care, oricum, costă mai mult decât cele de stat – cred că nu poate fi nimeni forţat să folosească doar medicina de stat. Nu vreau să nu mai plătesc asigurări obligatorii. Vreau doar să pot alege medicul şi spitalul.

Diferenţa nu poate fi dată de regimul proprietăţii, ci de regimul calităţii.

În fine. Ştim, de fapt, de unde vine agitaţia asta cu mutarea fondurilor de la privaţi la stat: dintr-o nesfârşită foame de bani. Orice-ar face ministerul, orice face de ani de zile încoace, nu reuşeşte să finanţeze cum trebuie sectorul, de unde şi veşnicele idei de tăiere de pe la alţii.

În regulă, ideea de a economisi şi de a cheltui mai chibzuit nu e niciodată rea. Dar nu jupuindu-mă pe mine, din nou.

Uite, de exemplu, s-ar putea tăia din gros de la achiziţiile publice – ştiţi, sectorul acela de unde s-au şparlit 4 miliarde de euro în 2 ani. Ce curios că niciodată, nimeni de la putere nu vrea să discute despre banii ăia care dispar de pe-acolo cu miliardele de euro anual, aţi observat? Nici un guvern nu se bagă acolo, nici Boc, nici Ponta, nimeni.

Păi, atunci, nu-mi spuneţi mie că trebuie să strâng eu cureaua şi să renunţ eu la drepturile mele. Renunţaţi voi la hoţiile voastre, mai întâi.

Şi, în sfârşit, dar poate cel mai important: miniştrii ăştia care au revelaţii economice zgomotoase când meditează dimineaţa pe colac, care descoperă apa caldă din finanţe şi Americile din buget şi care îşi pun gurile să anunţe măsuri şi decizii cruciale în timp ce mintea lor umblă pe coclauri nepătrunse, miniştrii aceştia sunt, din păcate, cel mai mare factor de înapoiere şi înfrânare a României. Ei creează un mediu nesigur pentru oamenii de afaceri, care ezită să-şi dezvolte investiţiile şi, pe cale de consecinţă, renunţă să mai angajeze oameni şi să plătească noi taxe la buget, de teama câte unui spasm dintr-ăsta de şef de gară ajuns tartore peste un domeniu naţional.