Large Spammer Collider

Se aşteaptă de la experimentul LHC o sumedenie de minuni. Câţiva colegi de breaslă (da, orice e posibil acum) anticipau ieri, cu înfricoşătoare seriozitate, deopotrivă: leacul împotriva cancerului, teleportarea, călătoriile în timp, motorul cu aer şi replicatorul universal, bun la multiplicat mititei cu bere rece.

Eu mi-aşi dori un singur lucru: o modalitate eficientă de exterminare a spammerilor (şi extincţie a spamului, pe cale de consecinţă).

Primesc în dimineaţa asta un alt spam împuţit, unul care-mi cere bani ca să mă transforme şi pe mine într-un spammer. Îmi propune juma de milion de victime dintr-un foc şi mă anunţă că e inutil să-i răspund, orice, „intrucat mesajul nu va ajunge nicaieri.” Nesimţit până la capăt.

Pe site-ul instigatorului, aflu şi preţul: 2.500 lei pentru 530.000 de adrese. Se oferă modalităţi variate de tortură pentru banii ăştia – fie totul odată, fie „esalonat, cate 50.000 pe saptamana”.

Propun instituirea unui premiu mondial, alcătuit din contribuţia tuturor internauţilor, care să fie acordat anual celui care descoperă cea mai dureroasă metodă de ucidere a spammerilor. Şi o şi aplică, normal (deşi mi-aş rezerva eu plăcerea asta).

Un Large Spammer Collider, de exemplu, în care spammerii să fie lansaţi cap în cap cu viteza luminii.

Articol din categoria: ACTUALITATE

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. O fi Urban? 😆

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Raspunsuri care sa functioneze 100% nu exista, altfel scapam de mult de ei. Dar se poate incerca.

    Un prim pas ar fi aflarea hoster-ului si/sau isp-ului si informarea lor – multi dintre ei nu permit astfel de „reclame” pe serverele lor si pot intrerupe pe loc contul (nu ca ar conta prea mult, probabil a doua zi site-ul se muta in alta parte).

    Un site blacklist ar fi iarasi util – cam cum e acum site-ul cu firme antitepari, dar dedicat pentru scammeri, spammeri si alti tepari de net.
    Site-ul respectiv nu e obligatoriu si cel de pe care ei trimit spam – si atunci, in afara de raportarea site-ului la provider, trebuie raportate si adresele IP de pe care vin spam-urile (exista o optiune prin care poti vedea mesajul sursa al unui email, nu stiu exact unde in cazul tau). De exemplu, SNS (Dragos Manac & co.) tine un RBL la http://rbl.sns.ro/ – e usor de raportat acolo, insa e nevoie si ca administratorul serverului vostru de mail sa includa acel RBL (e vorba de Real-time Blackhole List) in verificarile pe care le face serverul INAINTE sa accepte un email.

    Si nu in ultimul rand – nu stiu cate spam-uri primesti pe zi, dar daca sunt mai mult de 2-3, atunci A3 e musai sa isi instaleze un antispam gateway (si nu ma refer la junk box pe fiecare client de mail, ci la nivel de enterprise).

    LE: si da, inclusiv ideea cu LHC/LSC e buna, in felul asta poate o sa se bucure si sen. Marinescu ca banii contribuiti de tara noastra acolo au avut o utilizare palpabila 🙂

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Uh – sorry, acum mi-am dat seama ca am fost total off-topic mai sus.
    Posibile raspunsuri la problema cu „modalitatea eficienta de exterminare a spammerilor” ar fi sa suni „businessman-ul” si sa stabilesti un loc de intrevedere discret pentru a veni cu sacosa cu banii; de aici, mai multe variante:

    1) camera/reportofon ascunse, realizat un reportaj fain, data pe sticla moaca respectivului, cu poante finute referitoare la „calitatile de hacker” (or lack thereof) ale respectivului – asta o sa il distruga complet pentru ca o sa rada de el toti copii care stiu sa sparga servere NASA de la 7 ani.

    2) intrebat daca iti poate face discount ca reprezinti o firma mare care vrea sa faca mass mailing la 5 mld de adrese, nu juma de milion. Spui ca dispui de suficiente resurse pentru a face plata cash, il lasi sa viseze putin la Bahamas, dupa care ii spui ca esti de la FBI si ca trebuie sa vina cu tine – pentru mai multa veridicitate, in spatele lui sa stea un amic de 2 pe 2 cu tunsoare scurta, costum/ochelari negri si ceva fire atarnate prin manseta si ureche (si neaparat sa mestece ciunga). Te arati dispus sa negociezi si sa il introducti in programul de protectie a martorilor daca iti preda toti complicii pe loc. Ignori discret balta formata sub scaunul lui si notezi constiincios adresele pustanilor de pe scara lui pe care ti le dicteaza. La plecare ii spui ca „stim unde locuiesti” si il atentionezi sa nu paraseasca localitatea pana la noi ordine.

    3) luat bata de baseball de sub scaunul din masina si rupt dobitocului 10 buc. carpiene+metacarpiene (i.e. degete pentru ceilalti) ca sa nu mai poata sa tasteze prostii pe net.

    Personal prefer varianta a 3-a, e cea mai rapida si economica, but your mileage may vary…

    Succes in lupta anti-spam!

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Petrescs – eşti foarte bun, dom’le! Anti-spam Zuperman kicks some spammer ass!

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    e bun, dar d c nu ne spui shi ce varianta itzi surade dintre cele puse gratzios la dispozitzie de petrecs?

    0
    0
  6. Daca sunt tot cei de la Urban atunci da unsubscribe. S-ar putea sa scapi. Eu am reusit. Deocamdata vad ca nu m-au mai adaugat cu mailul de serviciu pe lista lor de mesaje nesolicitate de la asistenta pentru consumatori.

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    TheBride – n-are unsuscribe, that’s the point. Are „nu daţi reply că nu ajunge nicăieri”, vu?

    0
    0
  8. Astia ie scumpi ! 😛
    Am pe unii care trimit la 2 milioane de adrese pentru 100 de euroi. 😀

    0
    0