Lăudaţi-vă şi voi

diverta

Am donat cărţi, sâmbătă seară, în cadrul campaniei „Dai carte, ai parte” din librăriile Diverta. Cărţile vor ajunge la SOS Satele Copiilor şi Fundaţia RTC, care le vor redistribui în biblioteci şi centre de copii.

M-am întâlnit acolo cu Minxiee, cu Adi Ciubotaru, cu Alex Negrea – şi cu două fete simpatice, care aproape că se simţeau vinovate: „noi n-avem bloguri, dar o să ne facem”.

Ne-am făcut câteva poze. Au râs de giumbuşlucurile mele – ce nu face un jurnalist bătrân să obţină un zâmbet?

Domnişoara de la casă ne-a atras atenţia: „dacă donaţi ceva, nu e cazul să vă şi lăudaţi cu asta”.

Are dreptate, fireşte, dar cum să-ncurajezi acţiunile de binefacere altfel decât vorbind despre ele?

Aşa că vă dau dreptul să mă certaţi, dar aş prefera s-o faceţi după ce donaţi şi voi.

Articol din categoria: ACTUALITATE, ADVERTORIAL

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ba este foarte buna lauda, in astfel de cazuri.
    Din pacate, chiar si atunci cand este evident ca faci ceva pentru semenii tai, se gasesc dintre cei care sa-ti atraga atentia ca exagerezi…
    Un singur copil daca ajunge sa citeasca aceste carti, este un prilej de mandrie la superlativ.

    0
    0
  2. Felicitari, bravo, picatura cu picatura se umple marea.
    Daca ati fi anuntat pe blog, veneam si eu cu o plasa mare de carti. Ca si multi de pe aici, cred. Poate data aviatoare…

    0
    0
  3. Nu e lauda exagerata, doar puterea exemplului. Acum, ca sa fiu sincera, si eu am donat, dar cum nu era cineva pe-acolo sa ma fotografieze… am ramas nefotografiata :))

    0
    0
  4. Când a zis de laudă cred că se gândea la Gigi Becali şi-o fi crezut că sunteţi şi voi nişte pui de Becalişti.

    0
    0
  5. Felicitari. Un gest frumos. Bravo !

    0
    0
  6. Sunt atatea lucruri bune care se intampla, si de care nu zice nimeni, nimic. Serios, daca as avea multi bani mi-as face o televiziune de stiri numai cu stiri pozitive, care mai de care mai pozitive… Dar din pacate nu am asa de multi bani, si nu pot face decat sa va felicit pentru initiativa voastra.
    Cosmin

    0
    0
  7. Lauda ta poate fi exemplu pt altii. Nu vad de ce te-ar certa cineva.
    Felicitari!

    0
    0
  8. Am fost si eu, saptamana trecuta, la Carturesti sa fac o donatie de carte. Am ales sa duc doar carti noi ale unui autor roman consacrat. Stiti cum a fost? Dupa ce m-au plimbat de la un coleg la altul, al saselea s-a uitat o vreme la mine ca la o aratare ciudata, m-a lasat sa astept cu cartile in brate cateva minute bune, de am ajuns sa il intreb daca trebuie sa semnez niste documente, ceva, apoi, ca trezit din vis, mi-a zis sa-l urmez, a luat cartile si le-a azvarlit intr-o cutie pescuita de sub un raft ca si cum l-ar fi murdarit pe maini si trebuia sa scape urgent de ele.

    0
    0
  9. pe mine m-a pacalit rau campania asta. am dus un teanc de carti si am simtit nevoia sa-mi iau altele, de toate reducerile. gaura mare, zau

    0
    0