Locale 2012, primele constatări

Despre alegeri, la cald, duminică seară:

1. N-am văzut în viaţa mea aşa vot negativ ca în duminica asta. Nici măcar în 2000, când PNŢCD n-a mai intrat în Parlament. Atunci PNŢCD a făcut greşeala să intre în alegeri într-o alianţă, chestie care i-a ridicat pragul peste 10%.

2. Presupun că USL îşi imaginează că votul e vreun mare semn de încredere faţă de ei. De aici s-ar putea să iasă o sumedenie de complicaţii în perioada următoare.

3. Firesc ar fi ca Elena Udrea – şefa organizaţiei PDL Bucureşti – şi Emil Boc – pseudo-şeful PDL – să demisioneze chiar în seara asta, duminică, sau mâine dimineaţă la prima oră. Probabil că Blaga va prelua partidul. Bun organizator, negociator politic remarcabil, dar, din păcate, cu charisma unui şoşon crăpat. Va fi greu pentru PDL de-acum înainte. N-au ştiut să-şi crească lideri – şi nici Băse nu i-a prea lăsat.

4. Revin la USL. O majoritate de peste 60% în România 2012 e o bizarerie. Nici în ’90 n-a fost cine ştie ce. Sunt curios dacă mai rămân împreună, acum, că simt că-şi pot împărţi în siguranţă puterea, fără deranjul unor figuranţi precum PDL, na.

5. Afacerea lui Dan Diaconescu: semnalul cel mai prost posibil. 10% pentru o adunătură de zărghiţi, asta arată cât de confuză e societatea. Şi devine riscant în condiţiile votului uninominal majoritar într-un singur tur, că dacă mai cresc, ne-am dus pe copcă.

6. Nicuşor Dan, 8%, sau pe-acolo. Cam asta e influenţa on-line-ului, a progresiştilor etc. Nu-i rău pentru o primă încercare coerentă. Greşeala lui Nicuşor ar fi să încerce Parlamentul în toamnă. În Parlament şi-ar pierde identitatea. Şi, apropo, îi trebuie un logoped veritabil, asta i-ar da ceva forţă aparentă, o voce mai convingătoare, foarte important la votul popular. Nu se găseşte nimeni să-l ajute pro-bono în privinţa asta?

7. Sorin Oprescu. N-am pomenit vreodată un slogan mai la mişto ca al doctorului, din campania asta: “Pentru că a demonstrat că se poate”. Da, se poate să iei pe toată lumea peste picior, să nu faci mai nimic 4 ani şi să câştigi cu 65%. Săptămâna trecută, înghesuit de Corina Drăgotescu cu autostrada aia suspendată (“ce-aţi făcut, domnu’ Oprescu?”), doctorul a replicat, fără jenă – “am făcut, doamnă, am făcut, i-am schimbat traseul!” Chestie de tupeu fără limite – nu i-a lipsit niciodată, de altfel.

8. Că tot veni vorba – mare ineficienţă în dezbaterea publică din campania asta: toată lumea a întors pe toate feţele nerealizările lui Nicuşor Dan, în timp ce nimeni n-a fost interesat să caute măcar una dintre realizările lui Sorin Oprescu.

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. si silicon i-ar trebui lui nicusssiohr. ca nu doar ca e si peltic si rarait, simultan. da’ n-are nici buze :(( are fanta aia taiata cu sapa in partea de jos a fetzei.
    adio, nicusssiohr. a avut dreptate negrutiu, pe saitul gandul, cu 48 de ore inainte de alegeri. supermisto a zis ce-o sa se aleaga de like-uri.

    Thumb up 0
  2. in primul rand, aceste alegeri parca nu au fost “locale” ci “parlamentare”; asta a fost cartea castigatoare a USL-lui – exploatarea nemultumirilor nationale create de guvernarea PDL-lui si promovarea unei asa zise schimbari

    Thumb up 0
  3. Bine ai zis; cred și eu că USL se cam îmbată cu apă rece.

    Thumb up 0
  4. Dom’le, sunt furios! Poporul vota autostrada suspendata. Cel putin asa inteleasa doctoru’! Atat putu el sa priceapa!!!
    Suntem in urma rau… Tin minte cum ramaneam uimiti de autostrazile astea pe piloni si intersectiile cu 4-5 etaje de le vedeam prin filme si comentam la scoala : “ai vazut ba, ce strazi suspendate?”. Asta insemna pentru noi occidentul prin anii ’80 – masini si strazi. Dar aveam 8 ani. Se pare ca unii au ramas la aceeasi varsta. Aia care la jumatatea secolului trecut faceau prin orase drumuri de-astea rapide acum le darma, iar noi le proiectam! Ma bucur ca si-o lua PDL in bot, dar ma ingrozesc de ce a iesit din urne.

    Thumb up 0
    • Ai foarte multa dreptate cu daramatul!! In Boston, datorita poluarii fonice si chimice, autostrada suspendata(construita cu vreo 60 de ani in urma :p ) a fost daramata si mutata in subteran, in locul autostrazii amenajandu-se spatii verzi si parcari. Asta se intampla acum 7 ani! Este o mare prostie autostrada suspendata in Bucuresti!

      Thumb up 0
  5. 8. Nerealizarile lui Nicusor Dan sunt muuuult mai multe decat realizarile lui Oprescu, e normal sa se comenteze mai mult.

    Thumb up 0
  6. un semnal cel puțin la fel de prost ca la punctul 5 din enumerarea ta este alegerea lui robert negoiță la sectorul 3, cu tot cu “realizările” lui notorii de până în prezent (ceva îmi spune că vor continua). așa ceva nu are nicio scuză și nicio explicație onorantă … că vot politic, că alternanță la guvernare, că bla bla bla … nu, tată, poporul ăsta are în continuare o problemă la cap …

    Thumb up 0
  7. pdl-ul va reveni cu oameni noi la parlamentare in alianta cu pnl-ul,. va fi o alianta democrat-liberala, un UDL, care va castiga detasat in fata psd-ului…

    Thumb up 0
    • In ce an ?

      Thumb up 0
    • monk: poate deja in 2012 sau dupa 4 ani, nu are relevanta.
      ce am vrut sa subliniez este ca nu se schimba nimic prin exercitarea dreptului de vot.
      romanii vor alege data viitoare din nou doar de cine vor ei sa fie fututi si saraciti…

      Thumb up 0
  8. Asa defilam si in toamna, majoritate USL peste tot. Sa vedem cum evolueaza USL, perspectiva castigului pe toata linia cred ca ii va tine impreuna destul.
    Ar fi culmea ca in campanie sa se discute realizarile celor in functie, e normal ca omul sa afle noile promisiuni, si nu o spun ironic dar asa suntem programati mental, sa devenim atenti la elementele de noutate.
    Cel mai important si ingrijorator este ca societatea civila a pierdut si ea alegerile.

    Thumb up 0
    • nu cred ca va rezista aceasta alianta trasa de par.
      PSD si PNL nu se vor intelege la impartit cascavalul.
      cel tarziu dupa parlamentare va exploda bomba. se poate chiar si inainte.

      Thumb up 0
  9. pe mine m-a spart Piedone, nene.
    peste 80%.
    numai rotocoale si rotunduri in procentul asta, ca profilul burduhanos el edilului.
    daca o tine asa, data viitoare o sa ia 165% si nici olimpici la mate ca Nicusor asta n-o sa-l poata contrazice.

    Thumb up 0
  10. Adăugirile mele:

    9. Ponta și Antonescu vor trebui să facă eforturi serioase ca să-și țină partidele în frâu și să nu sară la cașcaval. Întrebarea e dacă vor reuși și dacă de aici nu vor ieși scântei între cele două partide.

    10. USL are un mare atu pentru toamnă: în campania locală nu au promis nimic, deci vor pedala puternic pe ideea că nu sunt populiști. Votul negativ le-a permis să câștige fără să pună nimic pe masă.

    Thumb up 0
  11. Din toată “distracţia” asta cu alegerile putem găsi un singur MARE vinovat : masmedia. Antena 3 a ÎNDOCTRINAT o parte din populaţie nepregătită să analizeze corect informaţiile, măgăriile lui Robert Negoiţă nu au fost suficient mediatizate, scrisoarea de intenţie către FMI prin care guvernul îşi retrage promisiunile pentru diverse majorări aruncate populaţiei nu a fost prezentată DELOC acesteia ca să vadă că ăştia una spun şi alta fac, impotenţa lui Oprescu de a gestiona un oraş de 2 milioane de locuitori nu a fost prezentată sistematic, micile “şulfării” de inceput de mandat gen Grăjdan sau Mazăre versus inspectorul general pt. disciplina în construcţii Constanţa….şi mult…multe exemple.
    Să nu căutăm vinovaţii acolo unde ei nu sunt sau unde partea lor de vină este nesemnificativă.
    VOI…ăştia cu informarea populaţiei sunteţi de vină. Devenită de vreo opt ani “a patra putere în stat” (după epoca Năstase) presa s-a dovedit că este încă în stare larvară. Încă se usucă la soare înainte să-şi ia zborul. Evident că excludem din start Antena 1, 2, 3, care reprezintă deja o pată canceroasă pe plămânii românilor, pată care filtrează aerul şi introduce în sânge oxigen viciat. Din păcate de nenorocirile ce urmează urmare a acestui vot EI nu vor pute fi traşi la răspundere.

    Thumb up 0
    • radu, de cand in tara noastra democratica conteaza argumente, fapte sau programe politice? chiar si mediatizate nonstop, nu ar influenta votul romanilor. s-a vazut care este masa critica a celor care analizeaza corect informatiile, 8 % pentru ND.
      restul de alegatori il aleg pe cel mai simpatic, influent si puternic conducator…

      Thumb up 0
    • mai taie din aia care analizeaza corect informatiile. Aseara, pe pagina lui Nicusor Dan era o tipa care incerca sa’l incurajeze pe matematician spunandu’i ca daca nu se schimba legea, in turul doi ND sigur-sigur castiga.

      Si ND tot pe argumente superficiale a fost votat, este si normal sa fie asa.

      Thumb up 0
  12. Cu scorurile astea la alegerile parlamentare am cam dat de dracu. Cand alianta lu’ peste o sa sparga (si stim cu totii ca o sa se sparga), PSD-ul o sa mai aiba nevoie, probabil, de un 10-15% pentru a forma majoritate in Parlament. Asta inseamna ca o sa aiba nevoie fie de UNPR (daca intra), UDMR si minoritati, fie de PPDD.

    Hai ca’i de bine: in urmatorii patru ani Dan Diaconescu are sanse foarte mari sa devina vice prim-ministru iar partidul sau sa controleze cel putin 2-3 ministere.

    Thumb up 0
  13. Petreanu, eu sper să se schimbe tâmpenia asta cu alegeri dintr-un singur tur. Se duce dreaq democrația. Nu că acum ar fi ceea ce ar trebui.

    Thumb up 0
  14. Deci nu sint singurul care are aceeasi parere despre sloganul lui oprescu. :) Si despre raspunsurile lui sictirice ( cuvint inventat special pt el cred )
    E ok sa primesti o masina de peste 100k de euro de la o firma, gratuit, e ok sa fii nesimtit in declaratii nesimtite.

    Thumb up 0
  15. Am fost mirat cand am auzit pentru prima oara ca se cere o delegatie de arbitri straini pentru derby-urile de sfarsit de campionat. Si ma intrebam “Chiar nu se mai gaseste un trio care sa nu fluiere vreo partitura gasita pe sub bancutele vestiarului arbitrilor ?”.
    Acum ma intreb “Chiar sa nu se mai gaseasca niste oameni politici onesti ? Sa se fi dus dracului toti oamenii politici inteligenti ? Sa fi plecat la cules de capsuni toti românii cu simt civic ? Sa fie nevoie de o conducere straina, vreo casa regala sau ceva asemanator ?” … ca asta se pare, daca dai o tura pe media, pe bloguri, pe la prieteni, pe palier – fiecare spune despre celalalt ca este manglitor, ca este pedofil, ca este corupt, ca este mai mult abesent, ca este mai mult homosexual, ca este mai mult securist; daca stai si asculti si citesti, nu gasesti persoane din tabere diferite care sa poata sa cada la intelegere in privinta unuia care este “de bine”.

    Vine “derby”-ul din noiembrie si foarte multa lume crede ca va fi un mare blat si ca din nou noi cei “din tribune” o sa ramanem cu sentimentul ca iar am dat degeaba banii pe bilete. Trist …
    Stiu ca multi jucatori sunt cu ochii pe “cupa” si cu gandul la meciul final, ala din noiembrie. Asa ca sper in profesionalismul antrenorilor care sa stie sa-si faca echipe bune si sa joace frumos. Ca daca iar se lasa cu blat nu ne mai ramane decat sa ne aducem aminte ca sportul national este oina si sa ne luam bâtele.
    Ce ne opreste sa coboram in teren si sa le dam o mama de bataie si arbitrilor si jucatorilor care isi bat joc de noi ? Pai ar ramane terenul gol si ar trebui sa jucam noi … si iar ne-am certa, ca ala a faultat, ca a fost hent, ca a iesit cu mingea in out, ca “tu ce te bagi daca nu stii fotbal” si altele. Si apoi asta-i democratia ?

    Poate din naivitate, sper ca cei care au ajuns acum “in capul bucatelor” nu vor fi la fel de lacomi si hamesiti precum cei carora le-au luat si painea si cutitul (locale).

    Thumb up 0
  16. Da, pot sa confirm ca Oprescu si USL au castigat alegerile la Bucuresti.
    In colt la Calea Vitan cu Goga, unde asfaltul era aproape perfect, a inceput de azi dimineata marea re-asfaltare. Acum se beleste intens stratul anterior de asfalt.
    Noi, de pe margine, belim ce putem…

    Thumb up 0
  17. Bon, deci am tras primele concluzii. Ne ocupăm şi noi de treburi mai serioase?
    Aşteptăm cu sufletul la gură poveştile din Iran. Astea din Romania sunt cam toate cu “a fost odată“ … “că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti“.

    Thumb up 0
  18. Nicusor Dan s-a ales cu un loc unde sa creasca (in consiliu). Asta e senzatia mea ca era locul lui potrivit in acest moment al vietii/carierei lui. Poate mai creste un pic si ajunge si primar. Ii tin pumnii in acest sens!
    Si sa nu uitam ca scorul maricel pentru ND se datoreaza si lipsei de contracandidat pe nisa asta, a oamenilor de bun simt. Adica toti nemultumitii cu bun simt si care nu s-au dus sa-si anuleze votul, au avut ce vota cu inima impacata. A fost paratraznetul unei felii din Bucurestiul asta.

    Thumb up 0
  19. Nicuşor nu a ajuns nici primar, nici în consiliu. De ce? Pentru că Nicuşor a fost un experiment. Grupul dn Calea Victoriei 120 l-a pescuit de pe drum şi l-a propulsat ca Mesia. Fără program coerent (doar nişte promisiuni identice cu ale celorlalţi candidaţi), fără un background decent (nu e o fală să te ştie lumea de scandalagiu, procesoman şi Gică Contra). GDS-ul a dat chix cu toate experimentele sale politice de până acum, începând cu Emil Constantinescu. Acum au încercat să schimbe puţin placa, şi singurul candidat de sacrificiu găsit a fost un necunoscut (pentru majoritatea populaţiei) din anturajul lor.

    Nicuşor Dan a pierdut de fapt pe mâna fanilor săi. Care susţinători au fost deseori de o agresivitate ce amintea de Cămăşile Verzi şi alte grupări (neo)fasciste. Oameni care manifestă pentru toleranţă sunt gata să-ţi ia gâtul dacă îţi spui părerea. În mintea lor înceţoşată de interese ascunse sau propagandă eşti taxat automat ca fiind “de la partidul advers” dacă nu ţii cu Nicuşor. Curat Caragiale, nenicule! Şi nu vorbim de un Pristanda, ci de “elita intelectualităţii româneşti”. Care elită nu contează că promovează un incompetent (nici măcar matematică nu ştie, şi-a bazat campania pe o schemă Ponzi, de parcă juca la Caritas sau FNI) câtă vreme îşi vede interesul: poziţionarea în funcţii cheie a unor oameni care să le satisfacă interesele.

    Haioasă însă logica după care îşi fac calcule matematice susţinătorii lui Nicuşor: “dacă se organiza încă un tur atunci ăla de pe locul 4 avea şanse să se bată de la egal la egal cu ăla de pe locul 1”. No shit!?

    Thumb up 0