Ministrul Finanțelor propune negocierea evaziunii fiscale

A doua zi după ce s-a aflat că bugetul are un deficit-monstru pe primele două luni, de peste 1 miliard de euro, ministrul Finanțelor propune schimbarea legii pentru evaziunea fiscală, astfel încât evazioniștii să fie scutiți de pedeapsa cu închisoarea dacă dau banii înapoi.

Dl. Orlando Teodorovici invocă situația din “țările care ne critică pe noi”. Iată pasajul:

“OUG 241 cu evaziunea fiscală trebuie schimbată, şi nu numai… şi prevederi din Codul penal şi alte prevederi legale. Adică aşa cum face Germania, cum face Olanda, cum fac ţările care, de multe ori, ne critică pe noi pentru diferite alte subiecte. Vom lua exact din fiecare ţară bunele practici pe care ei le aplică de zi cu zi către mediul de afaceri şi le vom pune frumos în legislaţia noastră (…) În Germania, de exemplu, un anumit procent din suma respectivă pe care Fiscul o identifică ca fiind evaziune nu se declară faptă penală sau se poate discuta. Ai suma, discuţi cu respectivul: plăteşti la stat toată suma, nu te duci la puşcărie, pentru că nu ăsta este interesul.” (sursa)

Bine, bine, dar interesul cui? îți vine să-ntrebi.

Ideea este atractivă, orice s-ar spune – și chiar dacă ești cinstit fără reproș, tot simți o furnicătură: băi, deci dacă se schimbă legea, aș putea face evaziune liniștit, că dacă mă prinde, ajunge să dau banii înapoi și gata?

Ce rost mai are să-ți bați capul cu raportări contabile și ordine de plată la Trezorerie, nu? Cât merge, merge, când nu mai merge, se oprește, ca-n viață, să moară dujmanii d-oftică.

Poate, cu un pic de noroc, se extinde filosofia asta și la alte infracțiuni. Să nu se mai considere furt dacă iei mașina vecinului fără să-i spui: i-o dai înapoi (dacă te prinde) și-ți vezi de treabă – păi nu găsim noi altă mașină? Îți place un portofel în tramvai? Mută-l în buzunarul tău, că dacă ies discuții poți să-l înapoiezi, chiar scârbit, “ia-ți portofelul, săracule, ce țipi așa, dă-te dreaq”.

În fond, al cui e interesul să intri în pușcărie? Și-așa e aglomerație acolo iar statul se pregătește să și despăgubească deținuții pentru timpul pregătit după gratii (nu e glumă, deși pare).

În fine, nu știu cum e în Germania (și-n Olanda, și-n celelalte țări “care ne critică pe noi”), dar îmi amintesc că faimosul impresar Marcel Avram, de pildă, a făcut 2 ani de închisoare la nemți, până în 1999, pentru evaziune fiscală (câteva milioane de mărci), timp în care a fost vizitat la vorbitor, pentru sprijin moral, de unii dintre artiștii pe care-i promovase (Michael Jackson, Joe Cocker). Dl. președinte Iliescu, nerecunoscător, nu i-a făcut însă nicio vizită, deși dl. Avram i-l adusese pe Mihael Jackson la Cotroceni, în 1992, pentru poze și strângeri de mână menite să mai spele din imaginea de neocomunist a președintelui român (n-a prea reușit).

Un alt promoter german, Matthias Hoffmann, inițiator al Turneului mondial al tenorilor (cu Pavarotti-Carreras-Domingo), a fost condamnat în 1998 la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru o evaziune fiscală de 10 milioane de euro. În 1999, doi dintre cei trei tenori au plătit statului german sume considerabile pentru a închide investigațiile împotriva lor, chiar dacă nu erau cetățeni germani, ci doar beneficiaseră de bani proveniți dintr-o evaziune fiscală făcută de angajatorul lor. dl. Hoffmann.

Poate ați auzit și de un (foarte mare) tenisman nemțesc, Boris Becker (care are o poveste unică despre cum a lăsat-o însărcinată pe o domnișoară doar dintr-un sex oral, dar nu vă mai zic asta, să nu ne abatem de la chestiunea cu evaziunea). Dl. Becker a fost judecat la începutul anilor 2000 pentru evaziune fiscală și a fost gata-gata să ajungă după gratii din cauza asta. Suspectat ani la rând că încalcă legea, el a fost subiectul a 64 de inspecții fiscale în 7 ani și – apropo de cât de mult negociază Fiscul în alte țări – a descris în fața judecătorilor un incident în care agenții Fiscului german i-au interzis tatălui său să iasă din casă înainte de terminarea percheziției domiciliare, chiar dacă el avea programare la doctor. În cele din urmă, Boris Becker a luat o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspendată pentru o perioadă de probă de trei ani, dar asta după ce a plătit 6 milioane de euro, nu doar sumele cerute de Fisc, cu tot cu penalități, ci și sumele pentru care nu fuseseră făcute, efectiv, solicitări, plus o amendă de jumătate de milion de euro, plus toate cheltuielile de judecată, peste care a venit și recunoașterea vinovăției sale în fața instanței.

Ca atare, dacă dl. Teodorovici asta înțelege prin sintagma “se poate discuta”, sunt de acord: toți banii înapoi, plus penalități, plus ce încă nu s-a descoperit, ca dovadă de bună credință, plus pedeapsă cu închisoarea, suspendată cu perioadă de probă.

62 comentarii Adaugă comentariu

  1. Mai bine recuperarea banilor imediat, decat nerecuperarea niciodata a banilor dupa procese care dureaza 5-6 ani, basca dupa ce dna descopera faptele doar dupa 10-150 ani de la comiterea lor, adica timp berechet ca inculpatii sa ajunga la peste 60 de ani, li se reduce pedepasa la o treime, mai scriu carti si efectiv fac inchisoare cateva luni hai poate un an.

    Comentariu apreciat Thumb up 15
    • rectific – 10-15 ani – faptele lui dragnea din dosarul tel drum sunt comise incepand cu 2003 adica s-au facut 15 ani deja, si vor mai trece macar 5-6 ani pana.la o sentinta definitiva, daca incepe urmarirea penala si intre timp nu se mai fac renegocieri si taie din.nou porcul impreuna cu codruta si sri.

      Thumb up 0
    • Fix de Uli Hoeness am vrut sa spun si eu. Daca nu ma inseala memoria, s-a rezolvat rapid procesul. ceva gen luni l-au acuzat oficial, joi judecat si condamnat, vineri in puscarie. Eu zic sa luam si metoda aceasta, sa nu se mai taraganeze procesele 10 ani.

      Thumb up 0
    • Daca luam exemplu fotbalului ce folos ca hoeness a facut inchisoare si astfel n-a mai.produs nimic pt bayern fata de cazul spaniei care a recuperat prejudiciile de la messi si ronaldo si i-a lasat sa produca in continuare bani pt Real, Barca si pana la urma pt spania….nu degeaba spania are cel mai puternic din lume spre deosebire de germania unde in afara de bayern restul sunt echipe mediocre sub cel putin jumatate din echipele din prima liga spaniola.

      Thumb up 0
    • Băi, Miklos, devii insuportabil, pe bune, cu răsucirile astea de logică. Deci d-aia au spaniolii fotbal tare, că sunt indulgenți cu evazioniștii?

      Hai, mai taie din ele, dă-o dracu’

    • Ca-ntotdeuna e foarte simplu – cu Messi si Ronaldo la puscarie cam cum crezi ca aratau Real resp Barca la ora asta ?

      Thumb up 0
  2. Nu mai poarta nimeni cravata in Parlament?? Nu stiu ce este cu relaxarea asta…

    Thumb up 4
    • Si n-aveau nici basti pe cap, n-asa?😴

      Thumb up 0
    • Si eu am sesizat si mi-a provocat acelasi dezgust. Sa fii imbracat corespunzator este un semn de respect pentru cei cu care interactionezi, o eticheta; astia nici domni nu mai pot fi numiti si in niciun caz reprezentanti ai poporului in Parlament; tocmai aceasta relaxare arata ca se simt ca la un lounge unde isi discuta afacerile proprii, si nu treburile tarii. Cu mainile in buzunare si fara cravata, niste jegosi. Asta e varful iceberg-ului, e cea mai mica dintre probleme, dar e o chestie care ne arata ce cred ei despre noi, daca nu o stiam deja. Iarasi problema este ca prea putini sesizeaza si nu sunt destui celor care le pasa de votul acela si cui il dau, ca apoi sa ceara socoteala de ce anume a facut/intreprins cat a stat platit din banii nostri si nu a miscat niciun cu un mm lucrurile inspre bine.

      Thumb up 0
  3. Mai este si tatal lui Steffi Graf, care a facut 25 de luni la mititica pentru evaziune fiscala.

    Comentariu apreciat Thumb up 9
  4. Da, in orice tara civilizata de pe Terra, primesti o condamnare cu suspendare daca iti platesti datoriile de care te acuza Fiscul-atentie- cu probe valide, nu facute la “haules”!
    Platesti, ramai in libertate si castigi alte milioane de euroi din care, patit fiind, platesti taxe si impozite!
    Asta nu se intelege in Romania de catre #hastagii spalati pe creier, ca un Mesi sau Ronaldo, nu fac puscarie in Spania pt. evaziune fiscala, tocmai datorita unor legi care sunt chitite inspre recuperarea prejudiciului si nu pt. BULAU si “penali” si “infractori” si etc!
    Dar cu procurori romani care inventeaza prejudicii de 60 milioane de iepuroi, ei luand examenul de matematica cu 2 sticle de spumos-dixit Portocala- la ce ne putem astepta??!

    Comentariu apreciat Thumb up 10
    • Nu, Gadea!

      Thumb up 0
    • In spania la orice sentinta de pana la 3 ani nu faci inchisoare, acolo statul e mai degraba interesat de bani decat sa aglomereze inchisorile. Messi a primit 3 ani cu suspendare insa cu recuperarea tuturor banilor pe care nu i-a platit la stat.

      Thumb up 0
    • ”Platesti, ramai in libertate si castigi alte milioane de euroi din care, patit fiind, platesti taxe si impozite!”
      de fapt e așa:
      plătești, rămâi în libertate, și câștigi alte milioane din care, PENTRU CĂ N-AI PĂȚIT NIMIC, nu plătești taxe și impozite :))))

      Thumb up 0
    • Voi ratati o chestie… alde Messi si Ronaldo, sunt ca orice cetatean sau firma care nu plateste dari la stat. Nu incercati sa ii comparati cu dracnea si taricelu si alti iditoi care au grija de banii pe care ii dam noi, ca sa fie bine sa nu fie rau, gen spitale, scoli, drumuri.
      Asa ca mai usor cu pianul… ca altfel scapati sapunul.

      Thumb up 0
    • Ai mei sunt din Constanta, iar firma mea si-a luat tzeapa de la Ghita cu cateva luni inainte sa plece. Deci, stiu ce a facut Mazare ca primar, si mai stiu ca fuga lui Ghita a fost cu premeditare. Despre ce vorbim aici? Sa se intoarca, sa dea banii inapoi? Sigur ca da, e prima lor grija. Voi altceva mai bun de facut in viata nu ati gasit?

      Thumb up 0
  5. Nu stiu cat de complicata e limba romana pentru unii, dar e o diferenta majora intre aministie fiscala si sentinte de pana la 3 ani cu suspendare plus plata datoriilor la ultimul cent. Intelegeti ca a doua varianta ramane in continuare o pedeapsa penala?

    Si nu e prima data cand ne confurntam cu asta. OUG 13 remember? Daca prejudiciul era sub 200 mii se putea recupera in civil. E exact acelasi principiu. Daca ma prinde dau banii si scap, daca nu, negustor cinstit.

    Tara de hoti si de postaci de 2 bani (vezi mai sus)

    Comentariu apreciat Thumb up 19
    • Pai sa se faca la fel in Romania – iar daca nu despicam firul in 4 – inchisoare cu suspendare inseamna ca nu faci inchisoare, asta e fondul discutiei – e mult mai important ca statul sa-si recupereze banii decat sa aglomerezi inchisorile ca sa dai satisfactie la tot felul de bizoni de net iar bugerul statului sa ramana in continuare furat.

      Thumb up 0
    • Basca sutele de milioane de euro\an pe care le platim pt detinuti (aprox. 50 000 lei pt fiecare detinut), dna, diicot, dga, sri, sts……practic si suntem furati dar si platim pt hoti – e naiv cineva care crede ca-n inchisorile din Romania e ca-n filmele americane – vip-urile (politicienii, oamenii cu bani..) isi permit sa plateasca gardienii si sa stea la inchisoare aproape ca acasa – ia uitati-va doar la borcea care si-a zugravit si are plasme in celula si a turnat vreo 4 copii de cand e in inchisoare.

      Thumb up 0
    • Nu crezi c-ar trebui sa desfiintam puscariile, de fapt?

      Sau, nu, cred c-am inteles: puscaria ar trebui sa fie doar pentru aia fara bani, da?

    • Puscaria ar trebui sa fie doar pt faptele cu violenta – crime, violuri….pt celelalte prioritatea statului ar trebui sa fie recuperarea prejudiciilor, pe un hot il doare mai tare ca-i iei banii decat ca sta cateva luni la puscarie si iese si basma si cu banii furati….de altfel spre genul asta de filozofie se merge in tarile cele mai dezvoltate – norvegia, suedia, danemarca…au inceput sa inchida inchisorile.

      Thumb up 0
    • miklos – Puscaria ar trebui sa fie doar pt faptele cu violenta – păi nenea, cea mai agresivă formă de violență împotriva societății este să îi furi banii. Ai deturnat bani, spitalul în care internezi o persoană dragă n-are necesarul de materiale, persoana moare cu zile (la ordinea zilei în România). De aceea în america evaziunea fiscală este o infracțiune la fel de gravă cu omorul cu premeditare

      Thumb up 0
    • Copii noști ardeau, și tot ce puteam noi face era să privim – https://meduza.io/en/feature/2018/03/26/our-children-were-burning-and-we-just-watched
      Patronii mallului care a ars ieri în Siberia ar trebui să dea înapoi banii pe care i-au dat ca șpagă, și apoi lăsați în libertate să producă alte milioane, pe care să le taxeze statul. Eventual să facă banii ăia cu un nou mall, în care să ardă alți copii

      Thumb up 0
    • @johnny – lasand la o parte naratiunea naiva stil ion creanga, realitatea ultimilor multi ani ne arata ca pe hoti nu-i sperie deloc inchisoarea, ba dimpotriva coruptia e tot mai mare, practic sunt incurajati de modul de lucru al dna si a justitiei, trebuie vazut si din perspectiva lor – e chiar o afacere buna sa traiesti toata viata ca un seic din milioane de euro furati riscand doar sa faci poate peste 15-20 de ani cateva luni de inchisoare intr-un regim de pensiune de 2 stele. Repet singura perspectiva care chiar i-ar speria ar fi daca ar exista posibilitatea sa piarda imediat banii care i-au furat.

      Thumb up 0
    • #27

      @Miklos dixit: @johnny – lasand la o parte naratiunea naiva stil ion creanga, realitatea ultimilor multi ani ne arata ca pe hoti nu-i sperie deloc inchisoarea, ba dimpotriva coruptia e tot mai mare…

      Ce vorbești boss, hoților nu le mai este frică de pușcărie?
      De aia fugiți din Ro în țara aia cu nume de desen animat sau Costa Rica, de aia nea’ Livache după ce-a ieșit de la proces anul trecut i-a împins pe nevroticul Grindeanu să dea OUG 13 sau îi f@@@te la creier pe alde Iordache, Șerban și Niciolicea să scoată legi pe repede înainte care „corectează” nedreptățile din codul penal!?

      Cu tot respectul pentru gazda noastră, dragă Vlad Petreanu iertare … Miklos, Jones, Dana- troll șamd duceți-vă băh în aia a mea… și prostiți pe alții, sunt sătul de prostiile mele darămite de ale voastre!

      Thumb up 0
    • gogule – tare multi au fugit – mazare si ghita din sutele de dosare din ultimii ani, plus ca la ghita e discutabil de ce a fugit – in ultimul timp e achitat pe banda rulanta, acolo pare mai degraba o reglare de conturi intre fostii prieteni la catarama ghita-codruta-florin, decat o frica de inchisoare. Oricum, chiar cu riscul de a fi facut pesedist, rusofil….intrebarea ramane – daca dna si justitia sunt atat de eficiente cum se face ca e tot mai mare coruptia ?…e totusi o fractura logica pe care si un copil de 10 ani o intelege.

      Thumb up 0
  6. escrocii ăștia nuștiu ce să mai facă pentru că fură atât de mult încât în curând n’o să mai aibă ce fura
    deja împrumută țara de miliarde de euro ca să aibă ce să fure
    și acum au inventat găselnița asta ca să scape de pîrnaie
    COMUNIȘTII ERAU MANAGERI ADEVĂRAȚI PE LÂNGĂ INCOMPETENȚII ȘI ESCROCII ĂȘTIA

    Thumb up 6
  7. @Petreanu: Vlad subsolul articolelor tale începe să pută tare urât. Sunt de acord cu libertatea de exprimare dar nu uita că si Dan Diaconescu/OTV au avut libertate de exprimare și nu mai scoatem jegul otevist din televiziunile românești și Vadim Tudor a avut libertate de exprimare și nu mai scoatem jegul naționalist, minciuna hâdă și exprimarile grosiere din politica românească.

    Comentariu apreciat Thumb up 9
  8. Anyway, la noi e vorba mai putim de evaziune ci de coruptie, nu stiu prea milti politicieni acuzati de evaziune ca ei sunt mai putin oreocupati de afaceri ci mai degraba de spoirea afacerilor, de spagi sau de privatizari frauduloase si de despagubiri de proprietati, paduri etc
    Cazul lui felix nu e nicidecum de evaziune, sigur a facut si el dar nu l-au prins cu sumele prin cipru

    Thumb up 4
    • Eu as fi de acord (nu ca m-ar intreba cineva) sa nu se faca inchisoare la prima abatere (adica suspendarea executarii pedepsei), daca si numai daca (adica sa fie toate conditiile de mai jos indeplinite in acelasi timp):
      – sa se recupereze prejudiciul integral
      – amenda penala in valoare de minim 10% din valoarea prejudiciului
      – plata tuturor cheltuielilor de judecata si a eventualelor prejudicii cauzate de respectivul abuz sau evaziune
      – suspendarea dreptului de a fi ales sau de a ocupa functii publice timp de x ani (x > 10)

      Thumb up 0
  9. Din ciclul: ,,Niste penali!”
    Da’ sa va ia toata averea nemuncita si sa va puna si la munci grele, nu la stat si ,,scris’ carti, gunoaielor!

    Thumb up 7
  10. Domnu’ Petreanu acu’ că scăparaţi de Miklos, să revenim la chestiile importante: care e faza cu muia aia dată de Becker? Acum aud prima oară. Link, somethin’?

    Thumb up 3
  11. Apropo de evaziune, tomnai se reveleaza ca Nefertiti e pasibila de condamnare ca n-a declarat sursa banilor pt. un auto Skoda Octavia cumparat in 2012!
    Ghita zice ca s-a milostivit el de i-a dat 7000 iepuroi, c-a vazut-o la ananghie si a donat la Miloaga S.A. Asa cu a donat si la calatoriile cu Maior si Coldea….pa persoana fizica, desigur.
    Ma rad mult de anti-coruptii astia care luau mita de la penali-urmariti-fugari!!!!
    Unii inca se mai culca cu icoana facatoare de minuni supt perna, asa cum pedeleii se culcau cu Nutzy(spaima …) tot dedesuptul asternutului!

    Comentariu apreciat Thumb up 10
    • Vlad, colateral damage la faptul că ai lăsat lanţul lung la postaci e că se adună unul pe altul. comentariul ăstuia are 2-0 la like uri. Democrația asta în sufrageria proprie, știu și eu…

      Thumb up 0
    • @Mr. Jones
      Mai bine te lamuresti ce vrei sa zici.
      Adica. Infractoru Ghita i-a dat cadou, imprumut sau mita?
      Daca Ghita se autodenunta sa spuna clar pentru ce a dat mita.
      Problema e ca o luati din gura in gura si nu va trece nimic prin creier.

      Thumb up 0
  12. @ cretu- democratia e cam grea pt. nazisti, n’asa? cine nu gandeste ca noi tre’ bannat, sters, interzis, ars pe rug, impuscat in ceafa! Super tare, precis ca esti un #rezist care vrea multa democraceala sorosista in Romania!
    @plain-raspuns Da: imprumut-cadoo-mita. Important e ca in declaratia de avere a Nefertitei nu apare sursa de finantare la achizitionarea acestui vehicul!
    Si ce te mira ca un penal-fugar- urmarit international dadea mita??
    Pai daca era penal, ce altceva putea sa faca decat ilegalitati??
    Adica, heloo, ei faceau chefuri cu lautari, se pupau pe bot la Chilia-n port, se dantuiau, se dixtrau, si vii tu sa pui palma la gheremezu’ Faraoancei?
    Esti cumva prezervativ, ca numele nu te recomanda?😯

    Comentariu apreciat Thumb up 5
    • @Jones
      Am inteles eu gresit
      Asta cu sursa e tot din gura-n gura.
      Pentru voi e un fel de transplant de creier.

      Thumb up 0
  13. “S-au demascat, s-au demascat”
    Cu mici excepții, oamenii cu o anumită educație respectă gramatica. Miklos și Jones nu fac greșeli de gramatică.au contraire. Prin urmare, îi poți bănui de ceva inteligenţă și școală. Logic, nu sunt pesedişti. Ce sunt ei? Exact, postaci plătiți. S-ar putea să fie ăia reşapaţi ds la Udrea

    Oricum ar fi
    1) băbăeţ, nu mai angajați copii cu școală drept postaci că nu sunt credibili. Luați și voi mai prostovani, așa
    2) Jones&co: lăsaţi-vă de golăneli, bani de bere poți să faci mai onorabil la Mc sau să punând pw rafturi în Mega

    Thumb up 9
  14. #55

    Și dacă e #rezist ce te freacă pe tine, băi Richard Gere, ce ți-a cerut de mâncare!?
    O freci pe aici la greu fără să te potcovească nimeni cu un par în felinar și tot #reziștii sunt naziști!
    Ce te-ai înfierbântat așa, ați primit eugeniile târziu?
    Numai ăștia de la răsărit, „livoluționari” de-a lui Codrin Ștefănescu, Iliescu sau Putin văd naziști peste tot…

    Thumb up 9
    • Da, ma, cazangiule, ma freaca grija ca Slujirea lua bani de la penali-infractori-fugari-urmariti international! Ca io-i platesc salaru’ de magistrat, nu pomanagiii scutiti de impozit pe salar! Sau rares bogdan, cheliosu’ cu trei cravate puse una peste alta!!!
      Si in legatura cu parul in felinar, parca esti Ludovicu ala penelist, machit bine, care lupta iel cu ciuma rosie, ptiu, bata-te sa te bata de fascist mic si dragalas!😤

      Thumb up 0
    • Un semiton mai jos, Jones.

    • #58

      @Vlad,
      Tot umblâdu-i la semiton, o să-l transformi în bariton…
      Eu înțeleg că mr.Jones ăsts, bipolaru’, e un fel de revista presei online cu ce se mai discută la RoTv și A3, așa, ca să nu 🙅 rămânem neinformați.
      Iar cât despre Orban…ăsta s-ar bate cu ciumații voștri exact ca și marinelu’, în pahare golite…

      Thumb up 0
  15. toti dezbateti despre cum e in Gemenia, in Spania dar nici unul nu zice adevarul.

    Mosulica de la Bayern a intrat l apuscarie pt ca era cam a treia oara cand il prinsesera cu fofarlica. Primele doua dati l-au iertat, dar l-au pus sa plateasca Banii + amenda (din cate imi aduc aminte – nu bag mana in foc – cam tot cat furase) Cand si-au dat seama ca asta nu se cuminteste (se pare ca si lg germana zice ca a treia oara e cu noroc0 i-au luat si banii si i-au dat si racoare.

    In Spania e mai simplu – vine Fiscu si zice – ups te-am prins recunosti, platesti iti dam cu suspendare (nu te iertam) – cum a facut Mesi. Zici ca nu e adevarat, te judeci cu noi si noi castigam- dai si banii mergi si la puscarie. Ronaldo baiat frumos a zis, ca el e fotbalist nu se pricepe, dar nu recunoaste. – cand si-a dat seama ca e nasoala treaba a platitsa scape, dar se pare ca baietii nu prea inghit si inca vor sa-l duca la racoare.

    Vor sa faca si la noi asa – sa faca , dar sa faca ceva de genul ai furat 1 mil dai inapoi 2. Ai furat de 3 ori – te duci tati frumos la puscarie. Ai furat peste un anumit prag (ca noua ne plag pragurile) dai dublu dar faci si puscarie. Eu asa as face. A si cel mai important – banii se platesc in maxim 60 de zile altfel oferta pica.

    Thumb up 7
  16. De regula, ce provine din Germania este de buna calitate, inclusiv LEGEA si ORDINEA!

    Thumb up 3
  17. principiul nu e bun – trebuie recuperare+inchisoare+daune/dobanda la paguba .dar zi-mi unul (1) care a fost condamnat pt evaziune dintre pestii maricei si mari care a returnat la stat sumele si a facut puscarie ? doar unu,macar ..teoriile-s bune, practicile ne omoara..dar asa e in democratie cand ai #justitie incompetenta si corupta

    Thumb up 0