Revizuirea Constituției? Primesc! Dar mai ales prin părțile esențiale!

L-am auzit pe dl. Tăriceanu spunând, în susținerea referendumului cerut de Coaliția pentru familie, că “nu putem să ignorăm trei milioane de semnături ale cetăţenilor români (…) avem totuşi o anumită responsabilitate şi obligaţie.”

Foarte mult mă bucur că-l aud pe dl. Tăriceanu vorbind despre familie. Dânsul este un deosebit de priceput practician în acest sens – cred c-a ajuns deja la a cincea familie. Iată, pentru unii, începutul e mai greu, dar nu și pentru dl. Tăriceanu; dânsul doar cu rezistența suferă, nu cu intenția. Cum ar veni, începe ușor dar termină repede.

Să-l remarcăm, însă, pe al doilea om în stat, când insistă pe nevoia de respectare a solicitării făcute de 3 milioane de cetățeni români (care doresc declanșarea unui referndum pentru redefinirea familiei). De ce? Pentru că acum sunt sigur că dl. Tăriceanu își va face o misiune de onoare din punerea în practică a unei alte decizii luate de cetățenii români, prin vot direct: parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari.

Cum, nu știați? Ce, ați uitat?

În noiembrie 2009, 7,7 milioane de cetățeni (adică peste 80% din numărul celor care s-au prezentat la urne) au votat în cadrul unui referendum pentru trecerea la unicameral și pentru maximum 300 de parlamentari.

În Parlament, votul poporului a fost ignorat cu nesimțire – se face curând deceniul de atunci.

În 2012, Curtea Constituțională a explicat (Decizia 682) că referendumul nu e, totuși, o chestie opțională: poporul este suveran și, în consecință, când se pronunță pentru parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari, aceasta este o decizie, nu o recomandare. Ca atare, reviziuirea Constituției, pe orice temă, trebuie să țină seama de voința națiunii și să includă trecerea la unicameral.

În consecință, planurile de revizuire a legii fundamentale au fost abandonate iar nesimțirea a continuat, neabătută.

Dar, până aici! Cu referendumul CpF pentru modificarea Constituției, parlamentarii noștri vor trece, în sfârșit, și la aplicarea rezultatului referendumului din 2009 – chiar dacă asta va însemna reducerea dramatică a numărului de mandate, de fonduri și de sinecuri de împărțit activului de partid. Pur și simplu n-ai ce-i face când țara o cere, te sacrifici – o zice, cumva, chiar și dl. Tăriceanu.

Între timp, ceva cu totul neinteresant: deficitul bugetar a ajuns la 5,5 miliarde de lei pe primele două luni ale anului. Prin comparație, în primele două luni ale anului trecut bugetul avea un excedent de 0,4 miliarde de lei. Urmează noi împrumuturi și noi taxe, inflație și/sau concedieri și reduceri de cheltuieli, nu se poate altfel. Nu-i nimic, o să suferim cu toții, împreună, ca-ntr-o familie tradițională – mai puțin netradiționalii care și-au șperțuit din timp bani publici albi pentru nopți calde în Brazilia.

74 comentarii Adaugă comentariu

  1. Referendumul pt familie e doar o tema electorala cum a fost si referendumului lui basescu din 2009, ca sa se schimbe constitutia e nevoie de minim 2/3 din parlament iar psd-alde-udmr nu au atat, asa cum nici basescu nu avea in 2009. Probabil psd va face totusi referendumul insa il vor lega ori de alegerile prezidentiale de anul viitor (desi nu cred, in ritmul in care il deposedeaza pe iohanis de atributii psd nu pare interesat de presedintie) sau mai sigur de alegerile parlamentare de peste 2 ani – exact aceiasi smecherie a facut-o basescu in 2009.

    Comentariu apreciat Thumb up 8
    • Ia fa un pic de documantare si vezi CÂTE partide s-au declarat pentru propunerea CpF.

    • Electoral il sustin toti, in schimb modificarea constitutiei nu o va mai sustine nimeni din parlament, piedica principala e tocmai referendumul cu 300 de parlamentari prin care toate partidele ar pierde sinecuri si nepotismele politice.

      Thumb up 0
    • Nici chiar PSD-ul cu toata masina lui media nu cred ca poate tine subiectul atat de multa vreme cald, ca sa aiba castig electoral.

      Dragnea a declarat in noiembrie 2016 ca in primavara lui 2017 il face. Apoi in septembrie 2017 ca il face in toamna lui 2017. In decembrie 2017 ca “trebuie facut cat mai repede”. In martie 2018 anunta ca il face in mai 2018 si tot asa. Pana in noiembrie 2020 subiectul o sa fie complet uzat, nu mai poti castiga mare lucru cu el. Mai mult o sa enerveze, daca mai tine mult in felul asta.

      Thumb up 0
    • Vorbim de Romania unde la maxim 2-3 luni se uita si se reseteaza tot, de tara care l-a votat de 2x pe basescu care evaporase toata flota, de tara care la un an dupa colectiv a votat cu cel mai mare procent din istorie psd, la un scor la care iliescu nici nu.putea visa in anii 90 cu fsn, pdsr …sau cum i-o mai zis. De tara in care prostimea de pe facebook citeste doar titlu unei stiri desi in 99% dintre cazuri n-are nici o legatura cu stirea, fara sa mai punem.la socoteala fake news-uri sau cat de usor se poate manipula pe facebook (vezi scandalul cambridge analytics) si pe internet in general.

      Thumb up 0
    • Prea vedeti totul in negru. Tara nu e chiar atat de tampita pe cat o vedeti, are si ea zile mai bune sau mai proaste. Poate ca alegerile facute nu au fost nemaipomenite, dar trebuie raportate la alternativele reale de pe teren. Privite asa, nu mai par chiar atat de proaste.

      Thumb up 0
  2. parlamentarii și coaliții lor, după ce că sunt proști, sunt și mulți
    apropo, parlamentul a respins inițiativa usr privind limitarea pensiilor speciale numai la polițiști, militari și magistrați
    cum s’ar zice, urmează trai pe vătrai
    și de cele 5 milioane de rromîni care muncesc în străinătate în condiții foarte grele îi doare’n cur

    Thumb up 3
  3. Ai dreptate pana la un punct. Pt. cei care stau bine cu memoria, in 2009 jupan peste tara, peste servicii, peste justitie era Basaul si ceata lui pedelista care-a bagat Romania in gard un an mai tarziu!
    Domina Parlamentul care trebuia sa aprobe rezultatul referendului(casa-i in lege) , taia si spanzura nevoie mare!
    Si atunci cine-i vinovat? Tariceanu? Oauu! Atat ai inteles tu din toata smenozeala aia?
    De fapt a fost o metoda de manipulare a Basaului pt. a castiga voturi in vederea alegerilor prezidele care urmau. Atat si nimic mai mult, capitalul electoral a fost scopul. De fapt nici el nu-si dorea Parlament unicameral si 300 , ca altfel, dupa ce s-a reales, s-ar fi pus cu bataia pe cei care “blocau” rezultatul referendului! Dar, nu, a tacut ca muta la penis, si si-a continuat bataia de batjocura cunoscuta si sub numele de “Infioratorul deceniu” !
    Mizeria pe care-o vedem azi provenita din refularea zoaielor din “justitie” i se datoreaza 100%, Chiorpecului si sistemului de politie politica construit pe baze nazistoide!
    Pe de o parte te inteleg. Asa cum azi, dupa mai bine de 70 de ani de la decesul Fuhrerului se mai gasesc tembeli care sa-l aduleze, asa si tie iti e greu la doar 3 ani de la detronarea Basaului sa recunosti toate ororile petrecute in mandatele sale si ca te-ai inselat amarnic in privinta lui. Si nu numai, ca urmeaza Slujirea sa fie smotocita si intrebata una-alta, da, exact Nefertiti fata mare, care nici usturoi nu manca, dar se ducea la chefuri cu penalii-fugarii-urmaritii internationali!

    Comentariu apreciat Thumb up 13
    • Mama, ce discurs de macac tv ai :))) Adica eu subt un sustinator al lui Basescu? :)))))) Esti mai nou p-aci, clar :)))

    • pai e vorba de acelasi partizanat politic – referendumul facut de basescu si pdl e bun, in schimb cel facut de psd e cah desi ambele au valoare 0 – nici basescu-pdl nu vroiau, nici psd nu vrea acum sa schimbe constitutia – singurul scop e cel electoral.

      Thumb up 0
    • in plus e de vazut cata valoare juridica mai are un referendum facut acum aproape 10 ani, peste 50 de ani tot vom mai vorbi ca trebuie sa se schimbe constitutia dupa referendumul din 2009 cand inca nu se foloseau smartphone-urile.

      Thumb up 0
    • Dincolo de partizanatul politic am putea totuși să observăm o minoră diferentă esențială între cele două propuneri de revizuire a constituției.
      Una dintre ele este legată de eficientizarea unui aparat de stat care-a crescut de la an la an și care este folosit pentru a “răsplăti” clientela partidului iar cea de-a doua contravine unor drepturi fundamentale ale omului.
      Aș mai menționa de asemenea că devine tare trist să locuiești în țara în care conaționalii tăi sunt mai interesați de viața personală și intimă a altora decât să fie interesați de modul în care sunt cheltuiți banii pe care-i dau pe taxe și impozite către stat.

      Thumb up 0
    • @Radu – oricum nimeni din parlament nu vrea sa se schimbe constitutia, nici macar iohanis care s-ar putea trezi cu doar 4 ani de concedii in loc de 5, asa ca discutia e 100% politico-electorala si inutila pt cei care nu au simpatii politice.

      Thumb up 0
    • jupan, Basaul, smenozeala, muta la penis, “Infioratorul deceniu”, zoaielor din “justitie”, Chiorpecului , politie politica construit pe baze nazistoide, Nefertiti fata mare, chefuri cu penalii-fugarii-urmaritii internationali, uff, am terminat!

      Pe scurt, abuzul de Mircea Badea dauneaza grav sanatatii mintale.

      Thumb up 0
    • @Miklos,
      Problema e că odată și-odată tot va trebui modificată constituția. Fie că o modificăm când intrăm prin zona euro, fie c-o modificăm când adoptăm rubla sau naiba știe ce s-o mai întâmpla.
      Și e amuzant cum tragi tu concluzia că un referendum făcut acum 10 ani nu mai are valoare juridică (deși surpriză, are, este o decizie luată de poporul suveran ignorată de politicieni). Dar poate așa e, acum românii vor să voteze parlament penta-cameral cu aleși fără număr ca să fie tot românul parlamentar (vedem noi de unde “importăm” șoferi și femei e serviciu.
      Ăsta-i visul național.

      Thumb up 0
    • @Radu – cea mai.mare prostie ar fi adoptarea euro….in spania si italia s-a redus la jumatate nivelul de trai imediat dupa ce au renuntat la pesetas resp lire, ambele tari mult mai pregatite de euro decat e Romania, ca sa nu mai spunem de tari ca grecia sau portugalia care trec printr-o criza prelungita care dureaza deja de aproape 10 ani neputandu-si regla anumite deficite din cauza apartenentei la zona euro. Poate peste 15-20 daca ajungem la nivelul mediu al zonei euro ar fi oportuna discutia referitoare la adoptarea monedei unice, insa in 20-30 de ani deja vorbim de alte generatii si de asta am pus in discutie ce valoare juridica ar avea un referendum din 2009.

      Thumb up 0
  4. Vlad, dar nu se poate una fără alta? Adică să zică ăștia că ei modifică Constituția doar pe baza a ce referendum aleg

    Asta dacă am lua demersul serios, mie mi se pare abureală clasică ca să nu vadă poporul PSD că o să aibă inflație cât casa în câteva luni. Ține până în vară discuția, dă ştevia, apoi concedii cu tichete de vacanță, grătare cu smalls din Kaufland, începe școala și apoi boii se obişnuiesc cu jugul

    Thumb up 1
    • Cred ca se poate orice in tara asta, dar datoria cetatenilor onesti e sa arate cu degetul ipocritii.

    • regarding ”inflație cât casa în câteva luni” – nope, deficitul este real și concret și este deja, nu e prezumat, și trebuie finanțat. Dintre cele 3 surse pe care le are un guvern la dispoziție (1. împrumuturi, 2. mărirea taxelor și / sau a colectării, 3. inflație) guvernul Dragnea aliniatul Dăncilă nu mai are la dispoziție decât nr 3, deci inflația există deja, există doar o mică întârzirere la scrierea noilor numere mai mari pe etichete. E kaput, dragnea mai trebuie doar să îl lămurească pe Isărescu să tipărească hârtie sau să-l dea afară

      Thumb up 0
    • Deficitul din primele 2 luni vine in primul rand din plata de 1 miliard de euro facuta in februarie pt achizitia de niste pocnitori de rachete. Cel mai important sunt incasarile care au crescut cu peste 21% in primele 2 luni fata de primele 2 luni de anul trecut, daca se mentine tendinta la sfarsitul anului va fi un deficit mai moc decat celde aprox. 2.8% de anul trecut. In plus oricum inflatia nu vine neaparat din deficit – anglia,spania, franta….de vreo 10 ani depasesc deficitul de 3% din tratate fara a avea o inflatie ridicata.

      Thumb up 0
    • Miklos, tu esti ca-n bancul cu impotentul: “ce conteaza ca nu se mai scoala, ia uite ce frumos atârnă!”

    • @Petreanu – pai e foarte simplu – nu in fiecare luna se vor plati miliarde pe pocnitori americane sh absolut inutile in cazul in care putin ar vrea sa atace Romania – asa ca urmatoarele luni se va echilibra deficitul iar la sfarsitul anului nu va depasi 3%, exact la fel ca anul trecut cand o gramada de “specialisti” jurau ca deficitul va fi de cel putin 4-5%.

      Thumb up 0
    • trump e pus pe vandut armament ca sa echilibreze balanta comerciala a americii, iar noi suntem printre primii fraieri care am sarit in sus sa le cumparam sh-ul, ca fiti linistiti ca echipamentele de ultima generatie cum e f35 nu le vinde.

      Thumb up 0
    • miklos – ești de o prostie năucitoare, flamboaiantă :))), prostia ta ar arăta în realitatea virtuală ca un joc de artificii.. Deficit în ianuarie pentru că rachete? F35 nu e de vânzare? și mă rog, alte tâmpenii? Of, mi-e și greață să îți explic, dar poate sunt oameni de bună credință care cred bălegarul ăsta: miliardul pentru rachete nu a contribuit la deficit, și F35 este de vânzare (F22 nu e). Întrebare: de ce nu i-au explicat șefii ANAF azi noapte lui Teodorovici că rachetele sunt de vină, când i-a sechestrat la serviciu pentru că NU AU ÎNCASAT conform așteptărilor? :))))

      Thumb up 0
    • @all: nu va mai luati de Miklos, el e postac de meserie. El aplica consecvent metoda: veni, vidi, pipi.

      Thumb up 0
  5. Intelegerea lui Tariceanu despre familie este la fel de profunda ca si intelegerea sa despre liberalism. Asa cum in viata personala a zburat din floare in floare (sau, mai plastic, din pasarica in pasarica) asa si in viata politica a divortat de nenumarate ori de la principiile liberalismului.
    De fapt in Romania am ajuns la concluzia ca nu exista politicieni care sa aplice in practica principiile liberalismului. Tariceanu este mai de stanga decat orice PSD-ist (vezi cresterea numarului de bugetari din timpul mandatului sau de prim-ministru si numarul de km de autostrada facuti in aceeasi perioada) in timp ce Ponta crede ca daca scade taxele asta-l face liberal.

    Thumb up 5
    • ponta a luat masuri liberale si a facut km de autostrazi mai multi decat toate guvernele liberale la un loc – a scazut tva la alimente de la 24 la 9% apoi tva general de la 24 la 20%, a redus cass cu 5%….si a facut peste 300km de autostrada.

      Thumb up 0
    • miclăuș, prima decizie a guvernului Ponta a fost de numire a lui Grăjdan. Nu l-a ajutat pe Năstase, dar i-a dăunat lui Grăjdan însuși, care a făcut puțină pușcărie. A doua a fost de tăiere a fondurilor pentru investiții. Ponta nu are nici măcar un singur mm de autostradă pe un proiect făcut de guvernul lui. Nu a fost în stare, ministrul Șova desena la hărți de rămăsese ministerul fără carioci, le consumase Șova pe toate. Deja secțiunea comentarii a lui Petreanu pute a șobolan mort sub canapea, poate încet încet ar trebui deratizat

      Thumb up 0
    • Mie mi se pare amuzant :)

    • @johnny – da se stie, boc construia autostrazi si-n 2015 la 3 ani dupa ce a fost demis.

      Thumb up 0
  6. @johnny – dupa ce iti stergi mucii, mai citesti odata – 2 luni inseamna – ianuarie si februarie, nu doar ianuarie si da in februarie s-a achitat de la bugetul de stat aproape 1 miliard euro pe niste pocnitoare de rachete, ca doar n-au venit dragnea si teodorovici cu bani de acasa. Poate ne spui ce armata, in afara de cea americana, are in dotare f35, deci repet IN DOTARE, nu s-ar putea, se negociaza…..si vorbim de un avion pe care americanii l-au lansat de mai bine de 10 ani.

    Thumb up 4
    • In plus e naiv cineva care crede ca “america first” e doar o lozinca de-a lui trump sau al oricarui alt presedinte american, daca ne-ar ataca rusia trump si congresul s-ar gandi bine inainte de a se angaja intr-un conflict militar cu rusia, e drept ca americanii deobicei nu-si tradeaza aliatii si nu renunta usor la zonele de influenta insa lucrurile s-au schimbat radical fata de anii 50-70, majoritatea americanilor nici n-au auzit de Romania pe cand daca mor sute de us marines s-ar putea ca trump sa-si compromita total sansele la un al 2-lea mandat. Iar de la ue chiar nu e nici o speranta, germania si franta sunt cei mai importanti parteneri comerciali ai rusiei, pt un pret la gaze mai scazut ne-ar lasa prada rusiei fara sa clipeasca.

      Thumb up 0
    • ideea e simpla – militar oricum nu putem face fata rusiei, iar aliantele sunt extrem de discutabile in timp de criza si razboi, mai ales ca rusia ramane cea mai mare forta nucleara a planetei si nu suntem tocmai buricul pamantului ca sa moara americanul aici. Noi,mai ales avand in vedere pozitia geografica, in loc sa avem relatii normale cu toata lumea – asa cum au ungurii, ne dam mari cocosi razboinici in fata unei tari care daca ar vrea in cateva ore ar ocupa Bucurestiul, asta in cazul fericit in care nu-l transforma in cateva minute in teren arabil radioactiv.

      Thumb up 0
    • Iisuse, Miklos, esti chiar definitia trollului de fermă rusească, pe cinstea mea. Sa dai o bere o data pentru toate postăcelile pe care le-ai lăsat p-aici.

    • @petreanu – da sigur, oricine nu aplauda cand aruncam pe fereastra miliarde de euro e automat postac rus, istoria are tendinta sa se repete iar noi ca deobicei suntem prostii care nu vom conta in jocurile dintre marile puteri.

      Thumb up 0
    • Nu, dar chiar mi-ar parea rau sa nu fii troll de ferma. Ar fi foarte trist chiar sa crezi in toate prostiile astea pe care le spui, zau asa. Complet pe lângă.

    • Prefer sa raman realist, in locul atitudinii naivo-tembela cum ca americanii si germanii nu mai pot de grija Romaniei si se vor arunca carne de tun in fata rusiei sa ne apere, de altfel de-a lungul istoriei ne-au mai demonstrat americanii si englezii cat de tare ii intereseaza soarta Romaniei

      Thumb up 0
    • Adevărul e că rușii au fost mult mai potriviți pentru noi, nu?

    • N-am zis niciodata ca trebuie sa ai incredere in rusi, am spus doar ca pt o tara ca noi aflata practic la granita cu rusii o atitudine mult mai inteligenta e sa ai relatii diplomatice normale cu rusia asa cum au cam toti din europa inclusiv germanii sau francezii, care, spre deosebire de noi, nu risca absolut nimic ca doar nu e prost putin sa-si atace cei mai buni clienti pt gaz si petrol.

      Thumb up 0
    • Pai cum sa avem noi relatii bune cu dl putin daca facem parte din nato, aceasta alianta ostila rusiei? Ehei, pai daca n-m fi in nato, am putea fi mult mai prieteni cu toata lumea, mai inteligenti, mai independenti! Asa, ca elvetia, nu?

    • Si germania, franta, ungaria, cehia…sunt in.nato si au relatii mult mai bune cu rusia decat are Romania, germania si franta platesc pe gazul si petrolul rusesc cam 20% din bugetul rusiei – adica cam de 2x mai mult decat consuma armata rosie.

      Thumb up 0
    • Pai daca am fi si noi nemti… dar n-am avut noroc in viata, ca nu suntem. Ia sa fim, sa vezi ce ne-ar mai iubi rusii!

    • Ar fi suficient sa fim macar la felde inteligenti ca cehii sau ungurii….da stiu astia-s pro-rusi pt. Ca isi urmaresc propriul interes si nu accepta emigranti sau incearca sa castige si ei din relatia cu rusia (pret mai.mic la gaze si petrol) pe cand germanii si francezii sunt ok pt ca ii fac lui putin 20% din buget si rectific si platesc practic de 4x cheltuielile militare.

      Thumb up 0
    • Da, chiar ca ar trebui sa fim dependenti 90% de gazele rusesti ca ungurii, de ce sa luam atat de putin ca acum? Sa fim mai inteligenti, ce naiba.

    • N-are nici o legatura, ungurii n-au deloc rezerve de gaze, spre deosebire de noi care ne putem.acoperi tot consumul din rezerve. Iar ungurii spre deosebire de nemti nici nu au alternative, germanii ar putea sa faca ca polonezii – sa investeasca in terminale de preluare a gazului lichefiat adus din america pe vase, ungaria de unde sa-l preia ? Germanii in loc sa faca investitii masive ca sa scape de dependenta gazului rusesc prefera sa finanteze armata rosie, iar francezii fac la fel desi ei finanteaza intr-o masura mult mai mica, ei isi acopera mare parte din necesar din centralele nucleare. Oricum nu e vorba doar de gaze si petrol pe care Romania le poate acoperi din productia proprie, rusia e una dintre cele mai mari producatoare de materii prime din lume, iar un pret mai mic ar ajuta industria de profil din Romania.

      Thumb up 0
    • Pai tocmai asta zic, sa cumparam mai mult gaz de la rusi, de ce sa nu cumparam? Ei s-ar bucura, ce, nu vrem noi sa fie ei fericiti? Si nici armament sa nu mai cumparam, dam banii pe prostii, mai bine desfiintam si armata, sa fim prietenosi si foarte inteligenti.

    • trump cand s-a dus in polonia a spus ca sunt principalul partener al americanilor datorita eforturilor polonezilor de a investi in.terminale de preluare a gazului lichefiat american si astfel de a scapa in 4-5 ani de dependenta de gazul rusesc, spre deosebire de germania care ar putea face acelasi lucru, america daca n-a ajuns inca in viitorul apropiat va deveni cel mai mare producator de gaze si petrol din sist si ei ar putea acoperi toate nevoile europei, insa dupa presa politically-correct (cnn et comp) trump si polonia sunt pro-rusi fata de merkel care finanteaza direct cheltuielile militare ale lui putin si nu face nimic ca sa stopeze lucrul asta.

      Thumb up 0
    • @petreanu – stai linistit ca nu-si fac rusii, bugetul din banii care i-ar primi de la noi. In schimb un pret mai mic la materii prime ar ajuta enorm industria romaneasca sa devina mai competitiva si sa exporte mai mult, de unde crezi ca au unguri sau cehii exporturi mult mai.mari ca noi ? In schimb fara sutele de miliarde pe care rusii ii incaseaza anual mai ales de la germani dar si de la francezi, economia rusa ar intra in colaps si putin cu siguranta n-ar mai putea finanta armata la un nivel la care sa ramana cea mai importanta din europa.

      Thumb up 0
  7. @all: nu va mai luati de Miklos, el e postac de meserie. El aplica consecvent metoda: veni, vidi, pipi.

    Thumb up 6
    • Si trebuia sa scri prostia asta de 2x ?

      Thumb up 0
    • Nu pot sa repet destul mesajul de mai sus. Esti prea mult bagat in seama, ma mir ca te mai suporta gazda, sincer.

      Thumb up 0
    • Mai bine ai ramane la bere, acolo pari ca te pricepi, ce se discuta pe aici pare ca e prea complicat in conditiile in care nu aduci nici un argument ci doar cu atacuri la persoana.

      Thumb up 0
    • Spre deosebire de tine, Miklos, nu ma bag in discutii daca nu ma pricep. Poti sa-ti expui parerea, oricare ar fi ea, dar un om normal la cap stie cand sa se opreasca din latrat, altfel risca sa dea in penibil sau sa fie declarat postac politic.
      Tu chiar ai impresia ca te ia cineva in serios pe aici? :)

      Thumb up 0
    • Cu fiecare post pe care-l scri confirmi ceea ce spuneam anterior – doar atacuri la persoana fara nici un argument. Daca oricum nu ma citeste nimeni de ce esti asa de nervos ?

      Thumb up 0
    • Nu sunt nici suparat, nici nervos pe tine. Doar ca argumentele nu ajuta in discutia cu tine, Miklos.
      Tu esti in lumea ta, iar eu nu mi-am propus sa te scot de acolo. De aceea nu contraargumentez, ci doar imi bat joc de tine. Alternativa ar fi sa-mi fie mila de tine…

      Thumb up 0
  8. Imi dau seama ca Parlamentul este “oglinda” comentatorilor prezenti aici si in toate celelalte…. Daca tin cu psd-ul, ce citesc aici ma face sa ma razgandesc…..daca sunt anti-psd, de aici imi dau seama ca sunt un prost si rationamentul meu e gresit. Oricum o intorc nu iese bine….adica tot pe “0” ies. Boala grea asta: “despicarea firului in patru!
    Democratie, vezi Brexit! Credeti ca oficialitatilor britanice le convine Brexit-ul? Nu cred! Dar respecta votul poular! Asa influentat, gresit, dezastruos, dar respecta “vointa populara” majoritara!
    Bine noi nu sunem Marea Britanie ci muschiul fesier a lui Base, Dady, …., sau mai stiu eu cui!

    Thumb up 1
    • #58

      Pe mine Miklos m-a convins!
      Data viitoare votez PSD pt. că dovedește că are cadre de “nădejdie” pricepute la politică internă, politică “iexternă”, “ieconomie”, armament și nu în ultimul rând la gaze!
      Băi, nea Livache, să mai aduci bre niște… așa ca Miklos, mai învață rumânu’ cititor de bloguri sorosiste câte ceva din Marea politică! Ah, și nu uita să vorovești cu Dubluța Vasilescu ca să-i dubleze salariul și cota de eugenii!

      Thumb up 0
  9. Vorba proverbului: Cine nu are un Miklos sa-si cumpere.
    Felicitari Vlad Petreanu! Il ai gratis.
    Din cand in cand ar trebui sa-l inchiriezi la circ.
    Face toti banii!

    Thumb up 6
  10. Votul este ignorat, manipulat, deturnat, sau pur si simplu furat.
    Romania nu este guvernata ci praduita.
    Parlamentul face legi pentru infractori.
    CCR scoate Romania din UE
    Televiziunile de stiri sunt pline de telenovele si fictiune.
    Miklosii traiesc intr-o realitate, mai degraba virtuala decat paralela, de care e musai sa fim foarte mandri.
    Si astfel rolul decorativ al presedintelui se transfera si asupra cetatenilor utili la plata taxelor.

    Thumb up 4
    • Cum mai spuneam si-n alte ocazii – poate mai iesiti din bula voastra si luati informatii si din presa libera – observatie valabila pt toti doreii de la tarnacoape ai cazane.

      Thumb up 0
    • @Miklos
      Cine se mai preocupa pe aici să-ți combată aberațiile o face ca pur divertisment.
      Tu rămâi în bula bulangiilor PSD-ALDE că ți se potrivește perfect.

      Thumb up 0
    • Ai mare dreptate – lumea nu se guverneaza pe interese ci doar pe lozinci din maxim 3 cuvinte – germania si rectific olanda (mai putin franta) finanteza direct armata rosie si nu fac nimic ca sa scape situatia desi ambele nu-s tari tocmai sarace care nu si-ar permite, repercursiunile fiind nesemnficative – ar creste cu ceva preturile la utilitati fapt care ar scadea nesemnificatov competitivitatea si exporturile adica s-ar pierde cateva mii hai poate zeci de mii de locuri de munca, din cele cateva zeci de milioane din germania resp milioane din olanda, in schimb in cazul unui conflict militar ambele s-ar arunca in lupta de partea Romaniei. In schimb polonia e “pro-rusa” o tara nicidecum la fel de dezvoltata ca cele 2, dar care totusi face eforturi ca-n cativa ani sa scape de dependenta de gazul rusesc. Da tu continua sa urmaresti cnn si presa cu epoleti din Romania, cam asta e nivelul intelectual.

      Thumb up 0
  11. @Vlad : Pe langa caricatura asta de Miklos, disparutul dintre noi Mărean era o dulceata trandafiri.
    Aproape ca mi-e dor de el.

    Thumb up 3
  12. #66

    @Miklos, ești fraier, eu ți-am zis că m-ai convins!
    Și jur pe roșu că urmăresc și „presa liberă”, nesorosistă: luju, WCnews, știripisurse și mai ales dezbaterile de la TV (băh nene, raportează lui stăpân-tu că-și fac concurență aiurea și nemeritat- TVR1, cu A3 și RoTV când prezintă la aceeași oră, interviurile „maistrului” Cristoiu cu Sebi Ghiță, nu știe bietul român la care să se uite mai întâi), revin, îmi place și Ciuvică, tipul ăla destupat la minte și cam hipster el, Cristache, oho sau Savaliuc care-i și mai tare că l-aș lua acasă să-l ascult și noaptea când mă chinuie durerile de spate cauzate de munca la cazane.
    Ce să mai zic, îmi plac nene toți, și să știi că noi aicea la cazane muncim cinstit și credem în ce zice domnu’ Liviu, că EL spune că pentru noi, talpa poporului, se luptă cu hidra binomistă, cu agenții Binomului, că uite poate să vină oricând să-ți facă un dosar de abuz în serviciu sau deturnare de fonduri publice (deși marea majoritate a tălpii poporului e ruptă în fund și își chibzuiește fiecare leuț ca să le ajungă de-o franzelă până la chenzină sau pensie), revin – poate să vină oricând un Negulescu sau Portocală (cum îi spun prietenii) și pac- dosar de corupție, nu-ți mai spun că am întâlnit privitori cronici de TV care credeau că Portocală și Negulescu sunt două persoane distincte, (bine, unii insistau că sunt distinse) un fel de binom, hidră cu două capete.
    Și rău faci că te iei de săpătorii de șanturi, doreii sau de cei care trag zi de zi la cazane, că și ei formează votanții partidului spre care încerci să ne deschizi ochii.
    O să cer să fii sancționat pe linie de partid cu mustrare verbală, șuturi în fund și trimis după țigări pentru aroganța de a face miștouri de cei care „travail” (nu tramvai, bre) cu trudă pe ogoare, șantiere și în uzine.

    Thumb up 5
  13. Pai atunci mai bine sa te inchini la icoanele: codrutei,coldea, portocala, iohanis si basescu…..ups basescu e valabil doar intre 2005-2015, acum e hipsteresc sa fie injurat de parca – udrea sau videanu furau fara sa stie big-boss sau codruta care nu i-a deranjat cu nimic in perioada aia.

    Thumb up 0
    • #68

      @ Miklos
      Îmi placi, ești focoasă, vrei să fii femeia mea?

      Thumb up 0
    • Nu am asemenea inclinatii sexuale si nici nu-s genul usor de influentat de propaganda pro-gay tot mai intensa in america si occident dar si in Romania.

      Thumb up 0
    • @gogu pintenogu cazanelor- Ana Pauker(condruta) si cu Dej( malaul 6 case), baga spaima in burgheji! Korekt, jawohl!
      Intrebare: vrei sa fii pisoarul meu? Adica nu te-ar afecta prea mult, tot un fel de cazan-ciuc(!) ai fi!

      Thumb up 0
    • #71

      V-am zis domnu’ Liviu, măriți-i omului salaru’, vedeți câte trebuie să înghită, omu’ se riscă și stă pe bloguri cu toate liftele astea LGBTS ( s-ul te las să ghicești singur de la ce vine).
      Of, cum nu vine un om providențial, mic de stat, mare la sfat (așa ca Putin) să facă curățenie cum e la el acasă, acolo, în extremul orient, nu ca în Ro, occident sau america.

      Thumb up 0
    • Gogule du-te si da-ti la gaoza acasa pana ti-o spargi, lasa-ne pe noi care nu suntem defecti sa nu acceptam ca un cuplu de poponari sa adopte copii inocenti,care-s extrem de influentabili la varsta aia.

      Thumb up 0
  14. #73

    @ Jones, vezi că ți-a căzut ceva de la gură!

    Thumb up 1