Imaginaţi-vă un oraş atât de relaxat şi primitor încât vin să-l cunoască oameni din lumea-ntreagă – studenţi, artişti, pierde-vară, bancheri incognito, hippioţi, ruşi îmbătaţi de bogăţii inexplicabile, oameni de toate felurile, condiţiile şi culturile.
În acest oraş, într-o după-amiază de toamnă rece, un bătrân se aşează pe o bancă, lângă o fată care-şi aşteaptă prietenii intraţi la prăjituri, peste drum. El scoate dintr-un sac o chitară şi începe să-i spună o poveste, subliniind suspansuri, bătălii şi îndrăgosteli cu ciupituri de coardă. Fata îl ascultă, zâmbind aşa, ba neîncrezător, ba flatat, ba cu multă mirare că a primit, din senin, o poveste în poveste, de povestit prietenilor şi, poate, şi copiilor într-o bună zi.
Ei vorbesc limbi diferite – el engleză, ea germană. Nu pare să fie o barieră în curgerea acestui moment magic. El începe să cânte. Ea uită de prieteni. Pe strada din faţa lor, lumea trece, neimpresionată. Aparent, minuni dintr-astea se întâmplă zilnic pe-aici.
Vreau şi eu să trăiesc într-un oraş în care minunile sunt banale.
13 comentarii Adaugă comentariu
Magnific!
Nu te plange. Din cand in cand chiar traiesti. Se vede si din cele scrise in ultimul timp. Ma bucur pentru tine.
Mai fugim de-acas’ şi noi 🙂
Lumea e a ta. Problema e daca ai curajul sa fii si tu a ei si sa dai cu praf de exit de aici.
Nu prea 🙁
Nenea seamana cu Karl Marx 🙂
Cu siguranta nu sunt orase dintrastea.
Fara unu care sa claxoneze la semafor, fara un cersetor etc.
Cu siguranta ne-am pune intrebarea daca ar fi reala linistea din jurul nostru
Cu siguranta ne-am pune intrebarea daca ar fi reala linistea din jurul nostru
Ma intreb daca te-ai informat despre televiziunile si ziarele lor. Pe timpuri astfel de scene erau frecvente nu numai in provincie dar si in Bucuresti. Oamenii se plimbau de mana prin parcuri pe bulevarde, recitau din mari literaturi , cantau la chitara, imparteau un covrig etc. Zici ca nu le stii limba. Inseamna ca nu prea intelegi cum gandesc oamenii aia. Sa fie mai buni ca noi?
Acordul de la chitara e re minor. 😀
Sorry, just had to show-off.
Orasul meu si orasul tau si fiecare oras in parte… este fix asa cum ai descris tu mai sus.
Tragedia este ca noi suntem, de cele mai multe ori, parte din lumea care „trece, neimpresionata”… Pentru ca pe noi ne impresioneaza lucruri multe, mari si grele, care ne impovareaza si ne usuca. N-avem timp de „nimicuri”…