Neprețuită, mingea de 15 lei

Ne-adunam pe-nserat, după cum vorbiserăm în ziua de dinainte. Care cum scăpa de temele zilei cobora în stradă și se-ndrepta spre băncuța din curtea fraților Deaconu, punctul de unde începeau toate în vremea aceea. Mai întâi ajungea Andu, care era în clasa a VI-a și pe care-l ajuta mereu soră-sa cu lecțiile; scăpa mai repede. Apoi, frații Deaconu, Nelu și Marian, primul într-a IV-a, celălalt într-a VII-a, nedespărțiți de când fuseseră închiși în casă o săptămână, pedepsiți de tatăl lor exasperat că se bat întruna din nimic: “mă, sunteți frați, niciodată nu vă certați, sunteți voi împotriva tuturor!” Veneau, de obicei și Cătă cu Adi, colegi de-a VII-a și locatari în singurul bloc al străzii și, de aceea, cu o viață diferită, mai bună decât a restului găștii: în caz de vreme proastă, puteau sta pe casa scării, într-un spațiu neutru, unde nu-i certa nicio mamă obsedată de ordine și de unde nu-i gonea niciun tată enervat de zgomot. Ultimul, eu, fugit din nou la joacă de matematica de-a VIII-a, spre îngrijorarea nesfârșită a maică-mii, “ce-o să se-aleagă de tine, băiete, dacă nu înveți șirurile alea?”

Dar eu aveam mingea și nu puteam lipsi.

Făceam miuțe, trei la trei, cât ne țineau picioarele sau până ajungeam la vreun scor arbitrar, stabilit prin negocieri la sânge, de parcă miza era Cupa Campionilor sau ceva. Meciurile se jucau pe stradă, pe-un teren cu limite difuze, mai mult lat decât lung: în dreapta, până la mașina lui dom’ Popescu, iar în stânga, până la mașina lui dom’ Barbu. Ambele erau Dacii și ele erau, atunci, singurele mașini de pe stradă. Porțile erau chiar porți, dar de intrat în curți, și nici măcar nu se aflau față-n față, ci decalate vreo șase metri: una de tablă neagră, la casa lui Andu, care bubuia cumplit când o lovea mingea șutată spre gol, iar cealaltă, peste stradă, la un vecin pe care nu-l vedea mai nimeni, niciodată, o poartă cu un grilaj verde, care zbârnâia hilar, brrrng!, când o nimereai. Terenul nostru era de granit și iarbă, cu borduri și trotuare: o stradă de o bandă jumătate, pietruită, cu smocuri de iarbă ce creșteau, vara, la îmbinări. Mai erau doi tei bătrâni pe-o parte, ce ridicau trotuarul cu rădăcinile, și care făceau parte din joc, pentru că puteai dribla în jurul lor, dacă erai meseriaș, la fel cum și gardurile puteau fi folosite pentru auto-pase la perete, cu ricoșeu – un soi de un-doi-uri fulgerătoare, ce dezorientau apărarea. Autul era orice sărea în curți; cornerul nu exista; bordurile erau ultima linie de apărare; faultul era considerat josnic, având în vedere suprafața de joc; hențul se pedepsea automat cu “11 metri”, adică un șut în poarta liberă, de la 5 metri distanță; nu se juca cu portar, pentru că ar fi acoperit tot spațiul porții și ar fi anulat posibilitatea golurilor, plus că nimeni nu voia să stea pe margine când era atât de mișto să șutezi, datorită mingii.

La drept vorbind, mingea făcea toată distracția, deoarece era aproape totalmente incontrolabilă. Mingea mea zbura după traiectorii întotdeauna surprinzătoare, de parcă ar fi fost ea însăși însuflețită și ar fi făcut parte activă din joc. Era o minge de plastic, de 15 lei. O minge de copil fără bani de minge, pentru că cei cu bani aveau minge de 35 de lei (și cunoscusem la școală un băiat care avea chiar o minge de piele, adevărată, trimisă de rudele din străinătate, dar nu se juca cu ea, ca să nu se uzeze). Mingea mea de 15 lei era cam ce putea să producă, standard, industria comunistă de mingi din platsic: un ovoid elastic, cu centru de greutate deplasat, de un galben pal și cu niște împroșcături colorate siclam pe suprafață.

Așa arăta.

Dar acestea erau doar aparențele. Când o jucai, mingea mea de 15 lei devenea un gadget.

Ați văzut vreodată jucăriile acelea pentru pisici, făcute dintr-o minge de ping-pong la care au fost atașați niște țepi de cauciuc elastic? Când o arunci, sare în zig-zag, imprevizibil. Pisicile se dau în vânt după ea, sunt în stare să se joace cu ea până crapă. La fel și noi cu mingea de 15 lei.

Fâlfâia în zbor, mă jur. Când o plesneai cu lateralul, se ducea vag, spre țintă, ca un satelit scăpat de sub control, învârtindu-se excentric în jurul unui centru de greutate lateral, iar dacă loveai suficient de tare, făcea un fel de frrrrrpt! prin aer, în urletele noastre de râs. Din bordură putea sări sau nu, în funcție de partea care dădea în muchia de piatră, iar pasele spre coechipieri aveau proprietatea cuantică de deplasa mingea, cumva, până-n picioarele destinatarului, de unde ea putea s-o apuce, subit, în altă direcție, fără nicio intervenție dinafară. Când șutai cu șpițul o simțeai cum se comprimă la contact, elastic, pentru ca apoi să plece ca din pușcă, din destindere, în direcția destul de aproximativă în care ai fi vrut s-o trimiți. Luftul era uzual: mingea părea că se ferește, uneori, de lovituri, de parcă ar fi căpătat conștiență.

Niciun meci nu ținea, de fapt, mai mult de o oră. Ne opream, epuizați atât de alergătura fără țintă după o minge ca un hopa-mitică, dar mai ales de criza permanentă de râs pe care ne-o declanșa aceasta. Chirăiam, ne țineam de burți, ne împleticeam pe trotuar și ne sprijineam de gard, ne ștergeam lacrimile, ne sufocam de râs și ne întrerupeam pentru armistiții ad-hoc de recăpătat răsuflarea.

Mingea aia se juca cu noi.

Ne-am risipit în anii care au urmat. Frații au emigrat cu părinții înainte să termine liceul. Andu a cunoscut o elvețiancă, imediat după revoluție, și a plecat cu ea în lume; i-a plăcut cel mai tare în Africa. Adi e marinar; ultima dată când am vorbit cu el era într-un port sud-american. Cătă s-a făcut inginer într-o capitală europeană. Îmi place să cred că, uneori, zâmbesc și ei când își amintesc de serile acelea irepetabile. O gașcă de prieteni: șase băieți și-o minge cu personalitate pentru un câteva amintiri neprețuite. Nu-ți trebuie mult să fii fericit, nu?

Miracolul universal al fotbalului: e, înainte de orice, o joacă, un grup de copii de orice vârstă care dau cu piciorul într-o minge; o rivalitate care unește, care cimentează prietenii, care te-nvață câte ceva despre egalitatea în varietate.

Mastercard a făcut un experiment cu 22 de oameni din 22 de țări diferite, pe care i-a adus să joace un meci de fotbal, pe un teren adevărat. Pentru prima dată împreună și unii împotriva celorlalți, intrați pe teren cu toate prejudecățile și clișeele naționale. Ce putea să iasă? Urmăriți ce se întâmplă:

Frumos, nu? Acesta e mesajul, pe care-l știm încă din vremea când eram doar niște puști fugiți de temele de la mate, care băteau mingea pe maidan: fotbalul e un prilej de bucurie, de sărbătoare.

Atunci, să ne bucurăm și să sărbătorim, că vine Finala UCL curând, iar eu am niște invitații pentru voi. Urmează detalii – până atunci, făceți-vă o bucurie: într-o zi nasoală, aglomerată, cu multă treabă la birou, cu încă o mizerie din partea șefului, opriți-vă în loc un pic și găsiți-vă câteva minute ca să vă amintiți de gașca voastră de miuțe, în copilărie, și de bucuria neprețuită a acelor zile. O să vă simțiți mai bine, vă garantez, pentru că fiecare dintre noi suntem suma experiențelor noastre, nu-i așa?

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. Vlade, uite d-aia te apreciez. E primul teaser care ma emotioneaza.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 0
  2. Si noi jucam, la ora 5 in fiecare zi, in curtea scolii.
    Acum 10 ani au pus gard in jurul scolii, curte mare, cat jumate de cartier. Acum 9 ani au pus teren sintentic, afacere a cuiva, 150-200 lei ora.

    nu se mai joaca niciun copil, poate nici nu mai sunt copii, sunt emigrati.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 1
  3. Vlad …..am incercat sa imi amintesc si ai dreptate…..cred ca am dat timpul inapoi pret de cateva momente.

    Thumb up 5 Thumb down 0
  4. Wow, câte amintiri mi-au revenit în fața ochilor. Ce copilărie frumoasă am avut.

    Thumb up 7 Thumb down 0
  5. Fiind un pic mai tanar, cred ca am prins inflatia. Ca eu imi amintesc doar “mingea de 35”

    Thumb up 2 Thumb down 0
    • Chiaburule, te jucai numai cu aia de 35… 😀 Au fost in același timp, aia de 35 era mai bună, mai rezistentă, se spărgea mai greu, era o idee mai previzibilă decât cea de 16. Mno, o înghețată era 3 lei la cornet sau 5 aia polar, daca țin bine minte, deci pentru o minge se muncea ceva. Să renunți la 10 inghețate nu era ușor. Ce vise SF erau mingile de 400… 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Alea care aveau un aspect cumva asemanator cu parchetul cat erau? Parca erau dintr-un material mai gros, ca ustura mai tare…

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Eugen, astea erau mingile, nu știu alte tipuri. Cred că tu te referi la aia de 35…

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • @Eugen: aia de 35, corect

      Thumb up 0 Thumb down 0
  6. Si eu imi aduc aminte cu drag de acele vremuri, desi erau si momente neplacute: eram tot timpul ales ultimul in echipa, si tinut numai in poarta. Retrospectiv poate spre binele meu… de cate ori ieseam cu mingea la picior, ma impiedecam de ea si ma accidentam…

    Thumb up 5 Thumb down 0
  7. Eu eram prostul ăla cu mingea de piele. S-a chinuit tata să mă facă să o duc să o batem “la garaje” vreo 6 luni. Era bibelou
    Am jucat prima dată cu ea când am făcut un meci cu ăia de pe Marinarilor (noi eram de pe Bradului)
    Ne-au bătut ăia și de nervi am băgat-o pe daily business. Într-o vară a fost terci

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 0
  8. Nu voi putea să uit vreodată impactul (lăcrămos 😅) al mingii de 35 (erau unele dotate cu niste mici ținte pe ele) cu propria-mi față, mai ales că trebuia să arăți cumva că nu prea te-a durut și că te distrează al naibii de tare incidentul, la fel ca pe toți cei din jur. Pentru restul există Mastercard…

    Thumb up 9 Thumb down 0
  9. Aia de piele se numea “mingea de 300” Cred ca atat costa la magazin.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  10. Din păcate astăzi mingea de 15 privește cu tristețe de pe OLX cum copilăria este abuzată fie de inteligența artificială a gadgeturilor, fie de prostia naturala a guvernanților.

    Thumb up 2 Thumb down 3
  11. Era 18 sau 16 lei, nu 15. Parca 18 totusi.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  12. Pe vremea mea, mingea aia buclucasa despre care povestesti, era doar 13 lei. Din cauza “inflatiei”, la voi a ajuns 15. :-).
    Altfel, super povestea.
    Multumesc mult!

    Thumb up 3 Thumb down 0
  13. I hate you! Aproape m-ai facut sa plang.

    “Nu stii atunci, dar una din zile va fi ultima in care te vei mai juca impreuna cu prietenii tai”
    Nu e de la mine, nu gandesc eu asa de adanc, e gasita pe net. …Imprumutata 🙂

    Un weekend frumos!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 0
  14. Frumoase amintiri . Noi jucam intre blocuri ,iar poarta era peretele de la baie a vecinului de la partier . Partea frumoasa era ca baia avea si geam ,asa ca o data pe saptamana dadeai gol si prin geamul deschis . Cel care dadea mingea ori mergea la vecinu si se ruga ,si se ruga poate ii dadea mingea ,ori mergea la librarie si cumpara alta . Pacat copii nostri nu vor avea asemenea experiente ( placute pentru noi )
    Multumim VLAD pentu intoarcerea in timp !!

    Thumb up 5 Thumb down 0
  15. Foarte frumoase amintiri – dar ce frumos le-ai scris Vlad! Superb! Imi amintesc cu drag si eu de jocul de fotbal de pe ulita bunicilor – unde praful se lipea instant pe pielea transpirata in zilele calduroase de vara.

    Dar placereea cea mai mare era executarea loviturilor de la “11m” in curtea vecinilor de peste drum, curte cu iarba curata, de un verde crud, si uneori necosita dinadins astfel incat sa ne alunge de acolo. Atat de multe lovituri de la 11m executam astfel incat in jurul “punctului de la 11m” am batatorit atat de tare pamantul incat nu mai crestea nimic :), nici un fir de iarba. Imagineaza-ti sa tragi la poarta dintr’o groapa cu pamant batatorit peste iarba crescuta si necosita – Ce distractie, ce de rasete, ce efort “fotbalistic” ! 🙂 Copilarie, prea repede te-ai dus!

    Thumb up 2 Thumb down 0
  16. De semiartex ai auzit? Era mingea chiaburilor, aia de 110 lei. Frate-miu era elev la un liceu cu profil sportiv, sectia de fotbal, si atita s-a dat cu fundul de pamint la ai mei pina i-au luat mingea aia. Jucam si eu fotbal cu baietii pentru ca aveam metode de convingere: frate-miu, daca nu joc, te spun ca ai facut aia. Frate-miu ii convingea pe baieti sa joace si sora-sa pentru ca el avea mingea. Nu stiu de ce ma puneau doar portar sau fundas 🙁 Dar jucam! Mama, ce amintiri mi-ai stirnit acum!

    Thumb up 1 Thumb down 0
  17. Superbe si emotionante amintiri. Cat era ziua de mare “munceam” in echipa: primavara prin copaci dupa oua de pasari, evident + miuta, … vara baie la Mureș si spre seara fotbal. Intr-o buna zi ce ne-am gandit noi? Sa sapam cu “harseu” limitele terenului(“pătrie”- Alba Iulia, acum cartier de case) si evident si careul mare si cel mic. Cata osteneala si daruire pt ca apoi sa realizam ca ne impiedicam in santurile sapate.
    Timpul le “rezolva” pe toate

    Thumb up 1 Thumb down 0
  18. Și eu am avut o astfel de minge, și eu am trăit astfel de clipe. Asta nu mă împinge să-i blamez pe cei care stau toată ziua la calculator, fiindcă am văzut ce a reușit băiatul meu stând la calculator. Și mai înainte de el, l-am văzut pe fratele meu cu 18 ani mai tânăr ca mine.
    Așa că, cititorule, fiecare ar trebui să-și trăiască viața lui. Ce este comun vieților noastre? Decența, bunul-simț, bunătatea, bucuria de a dărui, prietenia cu oameni de aceeași calitate și LIBERTATEA. Numai cei care nu au gustat din dulceața libertății nu-și doresc asta. Părerea mea de ”mingicar” cu minge de 15 lei…

    Thumb up 9 Thumb down 0
  19. Mi-ați umplut sufletul de amintiri. Și ochii de lacrimi de dor.

    Era singura și cea mai tare jucărie. Eu jucam volei.

    Frumos. Mulțumesc.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  20. Woww… E un teren (de handbal) in curtea scolii din Baia Mare unde am jucat cu prietenul meu cel mai bun de atunci si cu inca 2 baieti mici contra a 4baieti mai mari un meci de pomina…. Ne conduceau cu 18-12 si jucam pana la 20… Ne-am strans de umeri in cerc si ne am promis ca vom lupta din toate puterile sa ii batem. Am castigat cu 20-19… E una din cele mai frumoase si emotionante amintiri din copilarie … Tin minte si vreo 3 goluri cum le-am dat. Aveau baietii o minge cu 35… Lux….

    Thumb up 4 Thumb down 0
  21. Ehehe. De ziua mea si a fratelui meu cadoul cel mai fantastic era mingea de 35 cu care eram regii cartierului. Am avut si o minge ADEVARATA de la un un unchi, dar numai pentru iarba. Ce vremuri.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  22. ai inceput sa te “maturizezi” daca te uiti peste umar 🙂

    Thumb up 0 Thumb down 0
  23. Mulțumesc pentru poveste. Am citit-o cu un zâmbet mare pe față. M-a transpus imediat in copilăria mea. Îmi amintesc foarte clar de bucuria avută când am primit banii necesari(35 lei) de la părinți ca să îmi cumpăr prima mea minge. A rezistat mai puțin de o zi, după ce s-a înfipt intr-un agriș în curtea școlii :-)). Din fericire, bugetul a fost suplimentat cu încă 35 lei pentru o a doua minge. Lacrimile au funcționat :). Cred ca aceea a ținut câteva zile.
    Ps: mingea de piele era cea de 400, nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  24. N-ai zis de mosul morocanos pe care rugamintile si lacrimile noastre nu-l induplecau si ne taia mingea cand o dadeam peste gard in curtea lui. De tribunalul ad-hoc care urma si care-l gasea vinovat pe cel care atinsese ultimul mingea in drumul ei catre pierzanie.

    Sau poate coltul tau de univers al copilariei a fost mai frumos.

    Thumb up 6 Thumb down 0
  25. Ce vremuri… Chestia e că mingea aia nu stătea mai mult de 2 zile fara se se spargă și jucam cu ea sparta cele mai multe partide.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    • He he, Baieti de bani gata. Daca ai sti de cate ori am vulcanizat aceste mingi, cu un cutit inrosit pe flacara de la aragaz.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  26. #40

    Intr-adevar, am jucat si cu cea de 15, dar parca cea de 35 era mai ovalizata, zbura unde nu te asteptai si se intepa din senin. Multumim pentru remember, Vlad.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  27. Felicitari pentru cel mai Frumos Articol pe care l-am citit pe Internet!

    In urma cu aproape patru decenii, pe o straduta mai putin circulata, fara canalizare dar curata, a cartierului de case (din perioada interbelica si de dinaintea Marii Uniri) P-ta. Anton din Ploiesti, pavata cu piatra cubica, cu borduri din bazalt si trotuarele asfaltate, aproape in toate dupaamiezile vacantelor de vara in care nu ploua bateam mingea de cauciuc pana seara la o singura poarta de obicei, patru baieti cu varste apropiate (1 – 2 ani) si o fata (sora mea) care evident apara poarta, la cateva strazi de Stadionul Petrolul. Idolii nostrii erau Pele, Beckembauer, Cruyff, Dobrin, Raducanu, Lucescu, Socrates, Rummenigge, Platini, Zoff, Balaci, Camataru, Negrila, Geolgau, Lung, Ticleanu… Zorro, Winnetou, Old Shatterhand, D’artagnan, Athos, Porthos si Aramis, Tom Sawyer si Huckleberry Finn sau Nemo, Phileas Fogg, Passepartout, erau in programul de dimineata al Marilor Vacante. Cati copii de astazi mai stiu despre asemenea Personaje, in afara de Luke Skywalker & Co.? Datorita lor am avut Copilaria atat de Frumoasa!
    Astazi doi frati dintre camarazii mei de joaca locuiesc inca pe aceeasi straduta, unul este de un sfert de secol la Houston, Texas, sora mea face naveta de la Ploiesti la Campina, iar eu sunt la Bucuresti (ca sa nu fac naveta). Straduta nu mai este de mult curata, ci ori prafuita ori cu noroi dupa cum bate vantul sau ploua, pe jumatate desfundata datorita lipsei de Competente Administrative ale unor Tovarasi “edili” in frunte cu Incompetentul Tov. Cosma, din Generatia de PatriHoti a Tov. Iliescu. Asteptam…Coasa Justitiarului si Clasarea Istoriei Nevolnicilor!
    Numai Bine!

    Thumb up 1 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.