Din vacanţa normandă de-astă vară am venit acasă de-a binelea deprimat, cu o senzaţie pregnantă de condamnat la lumea a treia căruia i s-a terminat permisia de o săptămână.
Am închiriat o maşină în Paris şi am condus câteva ore spre nord-vest, lăsând Rouen spre dreapta, spre parcul natural al Senei Maritime, către cazarea noastră, o veche fermă de pe malul fluviului, transformată de câţiva ani în pensiune. Pe ecranul gps-ului autostrăzile se întretăiau precum spaghetele-n farfurie, forţându-ne să încetinim şi să ne căutăm atent calea corectă la fiecare ieşire sau intrare de pe şosea. Invidia şi dorul românului, autostrăzi peste tot, ce să mai spun, suficient cât să-ţi strice tot cheful, dar nu de-aici a venit umilinţa, ci de la drumurile de ţară şi de la ţara însăşi, pe care am străbătut-o în zig-zag zile la rând.
Problema era că întreaga regiune părea ca un Muzeu al Satului locuit, ca o expoziţie de curăţenie, ordine şi optimism.
Nici o casă dărăpănată, nici una murdară, nici un acoperiş ruginit sau spart. Nici un geam prăfuit, nici un gard nevopsit, nici o curte neîngrijită, nici o poartă într-o rână, nici un şanţ cu buruieni, nicăieri. Nici un drum neasfaltat, nicăieri vreo porţiune inacceptabilă. Nici o bordură întreruptă, nici un trotuar perforat. Nici un semn de circulaţie prăfuit, nici unul îndoit, nici unul lipsă.
Pe margine, nici un câmp lăsat de izbelişte. Nimic necultivat, nerecoltat, nefolosit. Cilindri de fân peste tot, batoze scoase la compactare ziua şi noaptea. Toate coloanele de utilaje agricole de pe drumuri, precedate de maşini cu girofaruri galbene. Toate văcuţele, curate de zici că erau şamponate. Nici una pe drum, nici o balegă nicăieri.
Nici un ţăran în zdrenţe, nici o căruţă, nici un biciclist nesemnalizat, nici o cârciumă cu beţivi căzuţi în colţuri.
Peste tot, flori la ferestre, flori la balcoane, flori în grădini, flori la stradă.
Pe măsură ce strângeam kilometri pe drumurile de ţară din Normandia, se aduna în mine şi un sentiment de cumplită înapoiere. M-am învăţat să nu fac comparaţii între ţara de unde vin şi locurile pe unde ajung; am fost şi unde-i mai rău, şi unde-i mai bine, deosebirile sunt complicat de raportat la experienţa de acasă, depind de o sumedenie de factori; dar ca în Normandia nu am simţit niciodată diferenţa şi distanţa în timp.
La un moment dat, în drum spre Plajele Debarcării, am văzut un indicator şi o săgeată, la o curbă dintr-un sat pe care tocmai îl traversam: WC. Am tras pe dreapta şi am căutat locul. Vă jur, un wc public dintr-un sat din provincia Franţei, pe marginea drumului, era la fel de curat ca wc-ul meu de acasă, cu faianţa strălucind şi săpun lichid la chiuvetă şi prosoape de hârtie şi hârtie igienică în cabină. Doar că, în plus faţă de wc-ul de acasă, acesta avea şi o grămadă de flori la intrare, stropite probabil zilnic, la cum arătau, şi tăiate şi curăţate cel puţin săptămânal. Aşa:
N-o să-i ajungem niciodată. N-o să-i ajungem niciodată, acum nu mai am nici o îndoială.
Am stat la ferma respectivă, pe malul Senei. Un cuplu de parizieni cumpăraseră locul cu vreo 15 ani în urmă – casa veche de la 1783 şi vreo 4.000 mp de teren – cu gândul să facă o grădină. O transformaseră într-o pensiune chic, care arată cam aşa pe-afară:
…şi cam aşa pe dinăuntru:
…şi are trei castani seculari în curte, pe malul fluviului, de care e legat un hamac:
Alte poze:
Dacă vă bate gândul s-ajungeţi acolo (că ştiu c-o să mă-ntrebaţi), fac şi eu cum făcea Brăduţ pe vremuri cu locurile de taină. Vă dau coordonatele: 49.42591109N cu 0.60526367E. De-aici încolo e simplu.
33 comentarii Adaugă comentariu
Dar o statuie cu o arteziana de un milion de euro intr-un orasel sarac, o lucrare pentru inlocuirea bordurilor, un parc scump in mijlocul unui sat parasit de oameni, un pod de pe vremea lui Napoleon al 3-lea pentru care trebuie sa platesti taxa cat pentru viaductul Milau nu ai vazut? 🙂
huehuehue
Pus pe Lista de vacante de anul viitor.
Da un copy paste al coordonatelor pe google maps si o sa gasesti locatia.
Am fost in Normandia, am fost in Bretagne, dar n-am stat suficient. Parca e alta lume. Abia astept sa revin…
Din pacate am petrecut prea putin timp in Normandia in timpul road-trip-ului meu prin Franta (deh, obiectivul era de fapt Valea Loirei). A fost foarte greu sa ma acomodez cu ideea ca eram pur si simplu „la tara”, dar in Franta.
Partea cea mai faina a fost am trait experienta full a debarcarii – am vizitat cazematele pe aceeasi vreme absolut mizerabila in care au debarcat.
Am cautat pe google maps coordonatele alea si ce sa vezi? Mi-a aratat inclusiv perioada ta de sedere acolo (prima saptamana din august, right?), meniul servit la micul dejun si link-ul de voucher pentru megaimajul din colt, traseul plimbarii pe Sena, temperatura apei la ora respectiva si adresa email a barcagiului care v-a plimbat plus o poza a brevetului sau emis de capitania din zona (e valid doar pana in martie 2016, aviz amatorilor), apoi tipurile de branzeturi imputite pe care le-ati cumparat cu voucherul de mai sus si recomandari de vinuri fine care merg cu ele si nu in cele din urma, link catre acest site unde, culmea, apar evidentiate exact coordonatele catre locatia respectiva!
P.S. Pentru Geox, vad ca figurati acolo cu rezervare anul viitor in ultima decada din septembrie, Google spune sa va luati umbrele ca incepe sezonul umed.
Intradevar zona de nord a europei e frumoasa.
Insa le infloresti ca o pr-istă care vrea sa te convinga ca negrul nu exista si totul e alb.
Daca ar fi sa comparam evolutia ultimilor la ei si la noi, n-ai mai fi asa critic.
Gandeste-te ca noi am plecat pur si simplu din groapa de gunoi. Romania in ’89 era o mare groapa de gunoi, o tara plina cu moloz iar francezii aveau totul pe tava.
Eu sunt convins ca daca vom continua ritmul de progres cel putin in acelasi ritm ca si pana acum, in 25-50 de ani francezii vor fi cei care ne vor invidia.
OK, mergi putin in Ungaria… poate vezi vreo diferenta. 🙂
Ca sa nu spun ceva despre Bulgaria – macar zona de coasta, ca tot zici ca am luat startul din groapa de gunoi…
Ma duc la agentia de voiaj sa-mi iau bilete pentru Ungaria si Bulgaria, sper sa apuc sa le vad si eu pana mor. Multumesc pentru sugestie.
M-am oprit la un festival satesc prin nordul frantei, era ca si cand m-as fi oprit la un balci romanesc.
Fumul de frigarui era atractia principala iar sh-urile era cea mai vandabila marfa. Singura diferenta notabila intre francezi si romani era era ca ei isi cumparau treningul adidas de la reprezentanta pe cand romanii cumpara chinezarii.
Iar legat de sate. In Romania rar am vazut agricultori sa-si lase baligarul in fata casei. pe cand la francezi cred ca era o moda sa vezi movila cu baligar in fata portii – asta prin satele „mai izolate”.
Mi-as dori sa te aud cum povestesti o calatorie in Italia – dpmdv cea mai mare groapa de gunoi a europei.
Cosmin, pariez ca mirosul florilor de primavara ti se pare o putoare infecta, festivalul Enescu o intalnire de manelisti, Picasso un dobitoc care nu putea picta si el un portret de o maniera care sa-ti permita sa recunosti omul, Rolling Stones niste drogati si rasul copiilor o chitaiala enervanta.
Sau mai bine mergi in Croatia, unde in 1995 suierau obuzele.
La intoarcerea in tara, cand am luat prima groapa, a mai murit ceva din „mandria de a fi roman”. Atata cam mai ramasese din ea.
Eu ma uit cat mai au de construit in Germania de Est pentru a ajunge din urma Germania de Vest, asta si cu ajutorul bugetului federal si know-how vest-german. Sunt destul de pesimist cu RO.
in Franta cred ca am vazut pentru prima data conceptul de autostrada ecologica. in locul in care autostrada trecea printr-o padure, existau pasaje speciale supraterane impadurite astfel incat animalele sa treaca in siguranta. pe exterior arata ca un pasaj normal de beton dar de departe se vedea cum pare o extensie a padurii. apropos, mi s-au parut ca au autostrazi mai bune ca ale nemtilor, si printre cele mai scumpe.
Am aceeasi senzatie cand merg in Germania si vad toate casutele alea aliniate, ordonate. Nici o culoare nu e stridenta, totul e asezat. Nimeni nu epateaza, sunt casute mici care ar incapea cu totul in vilele de prost gust de la noi.
De cand am dat nas in nas cu civilizatia de acolo, incerc sa imi recreez o oaza de normalitate la mine acasa: imi sortez gunoiul si chiar e un efort, pentru ca din lipsa infrastructurii ma deplasez saptamanal cu 2 cutii cu hartie si plastic si le duc in parcare la Carrefour, la RoRec, mi-am vopsit poarta in aceeasi culoare cu a vecinilor (bej 🙂 ).
Da,dar ei nu au Lacu Sarat,Lacul Amara,Techirghiol si nici Rahova multicolora ca fustele 🙂 AH, si nici CENTRUL VECHI.
Eu mi-am pus problema cum au ajuns sa fie astfel, iar raspunsul pe care mi l-am dat a fost: cu constrangeri. Nu pot sa cred ca in tarisoara noastra s-au strans toti lenesii, iar in rest e frisca. Pur si simplu vorbim de reguli, de amenzi, pe scurt despre disciplina si un sistem foarte bine pus la punct, la care fiecare generatie adera. Noi avem ceva legi, dar nu le aplica nimeni si atunci de ce mi-as curata aleea din fata casei ?!
Am fost in Franta pe Valea Loarei, 10 zile, candva in iulie. Incredibil. Genial. Absolut superb. Da, mi-e si mie putin ciuda, si nu, niciodata nu vom ajunge la nivelul lor.
Da, si eu cred ca nu o sa construim niciodata castelele pe care le au ei 🙂
Sunt unii care incearca…:)
Frumos și diferit față de ce avem noi. Dar și noi avem zone pe care turiștii străini, inclusiv cei francezi, le găsesc fermecătoare.
La capitolul civilizație, ce-i drept, va fi greu să-i ajungem din urmă în următoarele decenii. Să nu uităm însă că ceea ce au reușit se datorează unui efort colectiv, care ne este și nouă la îndemână. Este nevoie de răbdare.
cum, nici o vila roz sau turcoaz? ce lipsa de imaginatie 😀
Am fost la inceputul lunii octombrie la Paris, atat in sud intr-o zona industriala – Les Ulis cat si mai departe, spre nord la Lille. Asa e Vlad, suntem cu 50 ani in urma…cel putin zona industriala m-a uimit…o zona plina de fabrici, uzine, reprezentante auto, service-uri auto si totusi o zona cu gazon, foarte multi copacei, gard viu tuns, am vazut cum crestea mure la baza gardurilor si chiar am observat si iepurasi.
Unde ai sa vezi asa ceva in tara noastra?
Lille a fost pana acum 15 ani la fel de trista ca Valea Jiului…fiind o zona miniera de unde se extrage carbuni…acum a ajuns printre primele orase culturale, are 3 universitati mari, o zona metropolitana de invidiat si un centru complet renovat si plin de turisti…si asta in 10-15 ani….deci da…nu-i vom ajunge niciodata 🙁
Bogdan…ce bine-ar fi să te poți lăuda că știi limba română, la fel cum te lauzi că ai fost la Paris…”atât în Sud” ( așa-i corect)…”spre Nord”…”creșteau mure”…”se extrag cărbuni” ( sau, se extrage cărbune)…”Lille..la fel de trist ca” … (este oraș).
Cam prea multe greșeli, ca să fie puse pe seama grabei, nu ți se pare?
ai dreptate..sunt greseli..mi le asum.
Cred ca e de la prea putina lectura in ultimul timp!
Multumesc!
Eu vad lucrurile diferit. Pământul, cu precădere Europa, este o bucata de teren locuita de oameni. Simplificam tot, pentru romani.
Bun, iar noi suntem oameni care putem trai oriunde in Europa, gratie libertatii de mișcare. Nu suntem legați de bucata asta de teren irosit, numit Romania. Deci daca doresti normalitate, pur si simplu mergi in locurile unde exista. Așa cum am făcut nu doar eu.
Să stai sa speri ca se va schimba ceva este inutil. Trec anii, se termina viața. Nu?
E o bucata de pământ. Gândește-te așa. Lucrurile nu se vor schimba, iti garantez asta ca un tânăr care si-a irosit copilăria așteptând. Viața de matur am ales sa o trăiesc. Nu astept nimic, ma bucur de normalitate si parchez mașina in garaj dupa ce am mers pe autostrada cu vespa, sa cumpăr caracatița. 😛 Pentru ca da, se poate.
Ai sta într-un tren care miroase a cacat si se îndreaptă spre prăpastie? Nici eu.
Ni s-au deschis posibilități de a pleca în Europa occidentală tocmai fiindcă România a evoluat și a atins un anumit nivel. Va continua să evolueze mai lent sau mai rapid în funcție de cât de dispus este fiecare dintre noi să se implice.
De un an locuiesc intr-un sat superb din Romania – cel mai fotogenic din tara se zice. Ce nu se vede in poze sunt sacii de gunoaie aruncati in padure de localnici, peturile de bere si pachetele de tigari, celofanul de la cornul scolar, cutia de iaurt… aruncate de elevi, turisti, oameni plecati la coasa, etc. De cateva luni incerc sa fac curat pe ulite si in paduri. Pana acum n-am reusit sa-i conving decat pe vecinii nostri, copiii, sa ni se alature. Si un adult…Maine e a 7a oara cand iesim la curatenie. Mesajele mele pe FB, SMSurile sunt degeaba. Saptamana trecuta am avut un prim succes cu primaria care a trimis pentru prima oara un camion sa colecteze gunoiul de le ulite pana acum ignorate de salubritate. Ce fac? Ma mut in Franta sau mai incerc aici? Ce sfaturi imi dati? Cum sa-i conving pe oameni ca e important sa avem un sat curat, sa vina turistii si la noi si sa scrie bloguri ca Vlad Petreanu? Si daca veniti la Magura (BV), poate mergem la curatenie impreuna? Oare o exista ‘turism de curatenie’? Va multumesc. Ne gasiti pe Facebook, Club Magura.
Învață limba română, Bogdan!
Te faci de râs cu lauda ta…”am fost la Paris ”…când nu știi cele mai elementare reguli gramaticale.
Eu stiu reversul povestii. Veneam cu un neamt din Germania, cu masina. Traversasem Ardealul, eram prin curbele din Bistrita si ajungeam in Bucovina. Sate pitoresti, era seara, garduri diforme, cu ulucile rarite, coloane de TIR-uri care incetineau deplasarea, si neamtul opreste masina, se da jos si spune: „Voi nu va dati seama cat de norocosi sunteti. Sunt o groaza de lucruri de construit in tara asta. Se pot face o groaza de bani”. In toata saracia, el vedea doar atat: bani. Autostrazi, amenajari, agricultura performanta, investitii, totul de la sansa imensa ca nu exista nimic.
Noi incercam sa schimbam cate ceva in satul nostru de adoptie, Magura, BV, dar raspunsul comunitatii e deprimant. Satul apare deseori in poze pe National Geographic etc. dar ce nu se vede in spatele peisajului de vis sunt sacii de gunoaie pe care oamenii ii arunca de ani de zile. Sambata, dupa a7a runda de curatenie, la care au venit aceiasi (7) copii si un adult (din Zarnesti) am ajuns la concluzia ca la Magura, voluntariatul a murit si am anuntat asta pe FB (unde se gasesc cam toti vecinii).
Club Magura: Dare de Seama – Voluntariatul e MORT
Subsemnatii din Club Magura declaram pe proprie raspundere si nesiliti de nimeni ca spiritul de voluntariat la Magura, cand vine vorba de curatenie, E MORT.
Drept urmare, dragi vecini, turisti si alti iubitori de natura, vom inceta sa va mai hartuim pe FB, pe email si pe SMS cu detalii despre actiunile noastre de curatenie. Va lasam sa va vedeti de treburile voastre, si de alte preocupari mai importante.
Noi vom continua sa facem curat la Magura pentru ca visam ca satul cel mai frumos din Romania sa fie si cel mai curat, intr-o buna zi. Poate n-o sa se intample in generatia noastra. La urma urmei, 2-3 adulti si 7- 8 copii nu pot muta muntii (de gunoi) peste zi. Azi, la runda a 7a de curatenie n-am strans decat 21 de saci.
Ii multumim Florentinei pentru ca a venit de la Zarnesti ca sa stranga cu noi gunoaiele. Nu e prima oara cand ea face curat departe de casa.
Speram ca data viitoare cand va veti plimba cu masina, sau pe jos, veti lua cu voi o punga/sac in care veti aduna gunoaiele aruncate de altii. Pentru ca avem increderea ca voi demult nu mai aruncati gunoaie la intamplare.
Cu multa curatenie,
Club Magura (scheletic asa cum e el)
PS Azi am adunat multe zeci de pampersi folositi, zeci de sticle de bere si vin, zeci de peturi de plastic, doze de bere, o lustra, geamuri sparte, un carucior, un bidon, un lighean, tabla de casa, ghete, papuci, samd…
Stii care e problema cu „noi” si „ei”? Diferentele intre orase sunt relativ mici, daca as compara Bruxelles si Bucuresti, zau ca as alege Bucuresti in multe privinte, curatenia included.
Dar daca te apuci sa compari zona lor rurala cu satele din sudul si estul Romaniei, e tragic. La ei, diferenta de confort intre urban si rural e minima, la noi e uriasa. La ei rural inseamna localitati mai mici, fara blocuri inalte si fara birouri; la noi inseamna saracie lucie, lipsa infrastructurii minime (canalizare, alimentare cu apa) si a serviciilor (de sanatate, in primul rand). De-aia te apuca groaza dupa o perioada in satele lor.
Ce peisaj de vis. Poate in viitor o sa ne planificam si noi o vacanta acolo.