Oferte la gaze naturale care ne ard la buzunare

De la 1 iulie se liberalizează piața gazelor naturale (și pentru consumatori casnici) și mulți dintre noi am început să primim tot soiul de oferte și propuneri de contracte cu furnizori care activează în regiunea în care locuim.

Am primit și eu – și, sincer, n-am priceput nimic. Cred că nu-s singurul. Dacă aș înțelege, poate aș observa și dacă ofertele “super-avantajoase” sunt, de fapt, țeapă împachetată-n poleială, cum am auzit că se mai întâmplă (sarcasm alert).

Ieri seară, când căutam subiecte pentru Deșteptarea, l-am găsit pe președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, care povestea că a primit de la furnizorul actual o ofertă cu – țineți-vă bine – 163 la sută mai mare decât prețul actual.

L-am sunat și i-am cerut să ne explice ce-am putea face noi, cei care chiar nu ne pricepem, ca să găsim o ofertă mai bună în perioada următoare. Ce înseamnă “mai bună”? Dumitru Chisăliță susține că diferența între oferte poate ajunge până la 400 de lei pe an pentru consumul unei familii medii. Mi se pare o sumă semnificativă.

Dialogul cu dl. Chisăliță este mai jos – omul dă niște informații bune, care poate vă ajută să luați decizia corectă:

Linkuri utile: pagina ANRE unde se află comparatorul de oferte este aici; site-ul Asociației Energia Inteligentă este acesta, unde e și analiza ofertelor cu toate costurile incluse (sper că și-a revenit site-ul, că după interviul de la radio i l-am trântit omului, scuze); pagina de Facebook a Asociației este aici.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.