O pană-n Pingwe

La plecarea din Pingwe, o pocnitură și-un fleoncănit din stânga față, fleop-fleop-fleop. Mașina se hâțână-n ritm, șoferul mormăie ceva ce sună a-njurătură și trage de volan. Oprește la o margine de drum african și ne facem semn, toată lumea afară, e pană, dracului. Coborâm, albi grăsuni, wazungi nedumeriți, și rămânem strânși unii-ntr-alții, suntem în Africa neagră, sinistrați de-un cauciuc spart, cine știe ce ne-așteaptă aici, departe de resort, în mijlocul sălbăticiei?

Șoferul apucă și smucește de sub portbagaj o roată prăfuită, pe care-o târâie pe-asfaltul crăpat spre botul mașinii. O trântește cu năduf și scoate de undeva dinăuntru, de sub un scaun, o coarbă. O fixează pe-un prezon și se opintește în el cu un geamăt gutural. Prezonul e-nțepenit, ca sudat. Șoferul asudă, suduie, suflă, pufnește. Degeaba.

O_o.

La vreo două sute de metri, câteva căsuțe pretind că-s un sat. Dinspre ele vin acum câțiva localnici care-au observat agitația – wazungi sinistrați, oho, distracție. Se organizează, ad-hoc, un comitet de deșurubare. Doi, mai vânjoși, apucă și-mping simultan de coarbă, cu opinteli scremute. Nimic.

Chestia devine serioasă.

Șoferul traversează drumul și face semne largi spre un vehicul care se apropie în viteză. E un dala-dala, o camionetă maxi-taxi care transportă africani. O frână abruptă îi aruncă pe toți claie peste grămadă. Cei doi șoferi au o conversație scurtă. Al nostru primește cadou o țeavă lungă, pe care o aduce, triumfător, echipei de deșurubare. Țeava asta e pusă în prelungirea coarbei, pentru mărirea pârghiei și creșterea momentului (fizică elementară, copii). Un african se urcă pe ea și țopăie, energic, în timp ce alții trag de ce-apucă, în același sens. Țeava se-ndoaie. Șurubul, neclintit.

Începe să plouă.

Stăm sub un copac cu frunziș insuficient, pe marginea unui drum din Zanzibar, între Pingwe și Pongwe, lângă microbuzul nostru inutil. Suntem neajutorați ca niște pui de găină lâng-o cloșcă muribundă. Problema e nerezolvabilă, prezonul e ca sudat, n-avem unde ne adăposti, n-avem unde fugi. Facem glume cu Livingstone și Stanley, dar rânjim din ce în ce mai neconvingător pe măsură ce ne murează ploaia ecuatorială.

La echipa de deșurubare, năuceală. Operațiunile s-au oprit, sugrumate de confuzie. Ce mai e de făcut dacă 4-5 bărbați și-o pârghie de-un metru juma’ nu pot clinti o piuliță?

Deodată, Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător luminează, fulgerător, mintea unuia dintre săteni. În loc să-mpingă, el se gândește să tragă. Așa a început și Epoca Marilor Descoperir Geografice, până la urmă: în loc s-o ia la dreapta, un tip cu trei corăbii a luat-o la stânga, nu?

Șurubul se desface c-un țipăt strident, asurzitor, de metal pe metal.

Carevasăzică, era invers, muzungu, te-ai prins? Se desface cum se strânge, haha, logic, ca să nu se deșurubeze-n mers, ba dimpotrivă!

Africanii mai au un pic și dansează pe marginea drumului, de fericire.

Ingineria-i lucru mare, chiar și în cazul unui prezon atât de mic.