Fotograful spaniol Samuel Aranda a obţinut distincţia World Press Photo 2011 pentru această imagine, reprezentând o femeie care-şi susţine o rudă în timpul protestelor din Yemen:
În timp ce cuvintele ne permit precizie, imaginea ne oferă universalitate. Dacă limbajul e versatil, imaginea transmite emoţie. Frazele determină alte fraze, drept răspuns, dar imaginea provoacă sentimente şi tăceri saturate de dialog interior.
Cadrul lui Aranda este una dintre cele mai complete descrieri vizuale ale condiţiei umane. Nu vedem feţele protagoniştilor, ceea ce-i face universali tocmai prin absenţa identificării. Suferinţa, compasiunea, durerea şi alinarea, fragilitatea fiinţei, tandreţea, disperarea, frustrarea şi lacrimile, hohotul de plâns şi murmurul liniştitor, toate sunt concentrate în această fotografie cu compoziţie simplă, pictată de o lumină indirectă, cu jocuri de clarobscur, unde ghicim alte emoţii fundamentale.
Niqab-ul femeii şi goliciunea bărbatului subliniază, de fapt, universalitatea relaţiei dintre compasiune şi suferinţă, în loc s-o particularizeze după criterii geografice şi culturale.
Am mai văzut cu toţii această relaţie, sintetizată într-o operă de artă – în Pietà, a lui Michelangelo, dar Michelangelo a fost doar cel mai talentat artist care a tradus în marmură relaţia fără frontiere dintre durere şi compătimire.
Fotografia lui Aranda face parte dintr-un set de imagini înregistrate în timpul revoltei din Yemen, în toamna anului trecut. Le găsiţi pe celelalte pe site-ul artistului. Mai multe detalii despre imaginea câştigătoare a premiului WPP 2011, şi despre celelalte fotografii premiate, pe site-ul World Press Photo, organizaţie al cărei motto este: „existăm pentru a inspira înţelegerea lumii prin intermediul fotojurnalismului de calitate”
18 comentarii Adaugă comentariu
Fara a diminua cu nimic calitatea fotografiei si meritele fotografului, o purtatoare de hijab este departe (înca) de universalitate. Durerea, suferinta, disperarea sunt universale. Hijabul, niciodata !
Este niqab, nu hijab si nici burqa, si este o femeie care isi manifesta compasiunea fata de un barbat in suferinta, indiferent cum se numeste haina pe care o poarta.
Exact, niqab – mea culpa. Dar de aici si particularizarea implicita. Suferinta este universala, empatia suscitata la fel (sper). Voi întreba un prieten musulman daca vede în Pietà ceva universal …
Nu ai nevoie de prea multe culori sa exprimi ce trebuie. Felicitari fotografului pentru reusita!
Cadrul este unul minunat. Si probabil au fost sute de cadre care meritau un premiu.
Ai vazut insa declaratia lui dupa ce a aflat de premiu? Sper din toata inima sa nu fie adevarata. http://www.bjp-online.com/british-journal-of-photography/news/2145013/samuel-aranda-wins-world-press-photo
Te referi la faptul că e lefter? Tot ce-i posibil. Fotojurnalismul e una dintre cele mai nedreptăţite arte ale secolului.
„o femeie care-şi susţine o rudă în timpul protestelor din Yemen„
Desigur, nu putem acuza autorul pentru aceasta explicatie, am citit-o si in engleza, in original. Dar ma intriga niste lucruri, de aceea vad alte variante:
– in Yemen, femeile trebuie sa poarte si manusi albe, pe linga burka, niqab si alte elemente vestimentare. Desigur, in mod obligatoriu atunci cand isi imbratiseaza rudele ranite.
– in Yemen, la fel ca in toata lumea, asistentele medicale poarta manusi. Ele mai imbratiseaza, din cand in cand, cate un ranit.
– Cateodata ranitii dintr-o tara cu regim dictatorial isi feresc figura, ca sa nu iasa in poze, moment in care asistenta de langa el il ia sub aripa sa ocrotitoare, pina pleaca paparazzi de acolo.
Grea dilema. A, ba nu, stati sa vedeti chestie. Tragi in poza un copil pe marginea drumului, cu mana intinsa. Daca scrii la titlu „copil, cersind„ ai toate sansele ca poza sa treaca neobservata. Daca vrei sa castige vreun premiu, adaugi un titlu pompos: „copil roman sarac, victima a regimului comunisto-ceausist, rama sarac si pe timpul guvernarilor de trista amintire Iliescu – Constantinescu – Basescu, cerseste o bucata de paine din care va manca atat el, cat si familia sa si cei 10-15 caini vagabonzi de pe langa el, de care e plin Bucurestiul, dar care nu mai incapeau in cadru„.
Chestii de fotojurnalism, zic, ce ma bag eu in treaba lor? 🙂
PS1: imi place poza, ma intriga titlul.
PS2: sa ma scuzati, azi am uitat undeva punga cu diacritice, sper ca m-am facut inteles.
Marian, te pierzi în detalii fără semnificaţie, încearcă să înţelegi simbolistica imaginii şi nu s-o iei ca pe-un soi de regulament, ce naiba…
Pai eu ce am zis in PS1? Imi place poza, inteleg simbolistica; dar ma cam enerveaza adaosurile, la fel cum ma enerveaza E-urile din mancare.
Fotografia este desigur superba. Dar la WPP premiile nu se dau pe bune, ci politic ( sa va spun cum e la jurizare… „hai sa dam un premiu cu primavara la arabi”… si tot asa) – si asa a fost si va fi intotdeauna. Publicului i se da doar ce trebuie. Am un amic, fotograf francez, e in Siria acu`, are doua materiale despre ce e pe acolo, nu poate sa vanda nimic pentru ca imaginile nu sustin viziunea oficiala ( saracii de civili nevinovati sunt casapiti de tancurile guvernului)
Totul e o arta a eviscerarii realitatii. Vremea cand fotograful singuratec facea ce voia in Vietnam sau Laos a trecut de mult… azi o vizita in Irak se face cu escorta si program aprobat… sa imi mai amintesc de redactorul sef de la o mare publicatie germana, cu care un amic de al meu a fost la manastiri, la chef la maici, apoi in Maramures, si materialul publicat s-a numit „o zi cu copii din canalizarea Bucurestiului”, aia plecand direct de la Otopeni la Cotnari si ciumpi nevazand bucalele decat sub aripa dreapta a avionului la decolare?
Aţi văzut fotoreportajul din Homs semnat de Alessio Romenzi pentru Time? http://lightbox.time.com/2012/02/08/syria-under-siege-photographs-by-alessio-romenzi/#1
Mi se pare profund tulburător…
Da, superb reportajul. Dar arata tot o latura a unei realitati mult mai complexe. O bomba de presa ar fi ilustrarea unui astfel de material: http://blackopssecurity.blogspot.com/2012/02/forte-speciale-din-marea-britanie-si.html – dar nimeni nu vrea sa arate asa ceva.
poate ma pierd in detalii nesemnificative, insa am observat in foarte multe poze de pe site-ul artistului, pe chipurile oamenilor, obraji umflati, ca si cand ar avea oamenii masele umflate.
apare in prea multe poze ca sa fie vorba doar de o masea umflata. cine poate sa ma lamureasca?
Nu aveam niciun dubiu, era clar că o să câştige o lucrare cu legătură directă cu şirul de evenimente al „Primăverii arabe”. Am răsfoit setul de imagini pe care l-a postat Samuel Aranda pe propriul website, unele m-au impresionat în stilul „clasic” al fotojurnalismului din zone de crize, dacă se poate utiliza noţiunea de „clasic”.
Referitor la ce a scris B.deComp, îmi arog opţiunea de a completa puţin ideea autorului prezentului articol: ” (…) indiferent de religia reprezentată de haina pe care o poartă”. Ar fi fost mai aproape de universalitate dacă ar fi fost imaginea unui preot în straie de orientare catolică şi o victimă de sex feminin a nu ştiu cărui incident?!
Prea vechi şi prea clasic ca să nu-l ştiţi… dar mă risc.
Expoziţie de pictură modernistă. Un nene se holba la o foaie perfect albă. Titlul picturii: „vaci, păscând„.
Apare autorul picturii.
– Domnule, nu vă supăraţi, ce reprezintă această pictură? Eu nu văd decât o foaie albă. Unde naiba sunt vacile despre care e vorba în titlu???
– Domnule, vacile sunt albe, e normal ca ele să nu se vadă pe acest fond alb.
– Bine, dar iarba? Iarba e verde.
– Iarba ERA verde, domnule, dar când am pictat eu… vacile o mâncaseră deja pe toată.
După cum vă spuneam: titlul e totul. 🙂
Desi, probabil, nu este un cadru ‘aranjat’, ci reflecta o situatie reala si plina de dramatism autentic, mie mi se pare o fotografie lipsita de emotie. E interesant ca ceea ce pare sa-i dea valoare nu este neaparat fotografia in sine- prin sensibilitatea personajelor, prin emotia transmisa sau macar prin originalitatea subiectului sau o tehnica speciala – ci strict asemanarea scenografica si asocierea cu simbolistica Pieta.
alt titlu: „diavolul in manusi albe, revendicandu-si prada…”
Poza asta te marcheaza pe viata!