REAX Sindicatul Preoţilor

M-a sunat ieri Sfinţia Sa (una dintre ele). Văzuse reportajul Ancăi şi avea să-mi comunice una-alta.

Prima parte a comunicării s-a întins cam vreo 15 minute pe nerăsuflate. M-a prins în trafic, aşa că am ascultat aşa cum asculţi radioul. Nu te cerţi cu radioul în trafic decât dacă eşti la capătul puterilor, dar ieri încă aveam energia economisită duminică, o zi de lucru ceva mai scurtă în cazul meu. Aşa că am tăcut şi am ascultat, oricum nu mă puteam grăbi (traficul din Bucureşti are această particularitate, mai mult te încetineşte, dai 20 K EUR ca să ajungi mai repede undeva şi sfârşeşti prin a adormi pe drum, la volan).

Când ajunsesem pe la Universitate am strecurat o întrebare Sfinţiei Sale. Simţisem o criză de inspiraţie iminentă în predica interlocutorului şi eram încă departe de redacţie. La radio nu era nimic interesant. Întrebarea a ajutat, fraza de răspuns a ţinut până în Piaţa Victoriei.

Am fost certat amarnic, acuzat de manipulare, de rea intenţie, de propovăduire a luptei de clasă, de incitare la răzmeriţă, de lipsă de profesionalism şi, din nou, de toate de-a valma. Eu şi reporterul. Cameramanul a scăpat mai ieftin.

Pe la Ambasada Chinei nu reuşiserăm încă să lămurim de ce, dacă reporterul a cerut insistent un punct de vedere din partea capilor BOR, dacă a stat o zi întreagă la uşa Sinodului, dacă a făcut toate cele trebuincioase pentru a asculta şi partea cealaltă, n-a primit decât un comunicat, câteva declaraţii pe fugă şi o binecuvântare spectaculoasă cu două mâini dintr-o maşină.

Pe la podul de la AVAS am început să obosesc. Discursul de la telefon revenea în acelaşi punct: maşinile ierarhilor, filmate la reuniunea de la Neamţ. Nu maşinile sunt subiectul reportajului, am spus, nu era nici un comentariu referitor la ele, nu apăreau decât în filmări incidentale, pentru că erau parcate acolo unde a putut sta echipa de la Reporter Special şi doar în parcare echipa a reuşit să ia cele două scurte declaraţii, chiar înainte ca ierarhii să se urce în ele şi să plece sub escortă de poliţie. Deci nu maşinile sunt subiectul. Sfinţia Voastră, maşinile erau acolo, nu ele sunt problema. Nu despre maşini era reportajul, Sfinţia Voastră. Nu maşinile…

Nu şi nu.

Atunci, Sfinţia Voastră, spuneţi-mi, în afară de secvenţele cu maşinile, aţi mai remarcat ceva din reportajul de vineri? E ceva care v-a ridicat semne de întrebare? E vreo problemă care vi se pare că ar trebui rezolvată în BOR, o problemă semnalată de Reporter Special? Aţi observat ce spunea unul dintre cei intervievaţi, că sindicatul preoţilor nu e nici măcar un semnal de alarmă, ci un strigăt de disperare?

Sigur că m-am simţit ca şi cum m-aş fi certat cu un radio.

Pe sub liniile de tramvai, semnalul a căzut şi convorbirea s-a întrerupt. Aşa că aş vrea să-mi cer iertare Sfinţiei Sale. Nu eu am încheiat convorbirea, ci o forţă mai presus de noi.

Deci nu eu am schimbat postul, asta voiam să spun.

PS – reportajul e pe site-ul Antena 3, la „Arhivă emisiuni”, colţul din dreapta sus.

Articol din categoria: ACTUALITATE

16 comentarii Adaugă comentariu

  1. ROMANIA DE 5 STELE

    Pentru ca m-am saturat sa aud ca bulgarii au carnatii mai lungi si castravetii mai vanjosi decat ai romanilor, pentru ca m-am saturat sa aud ca palmierii din Thailanda sunt mai mijto decat ai nostri din Mamaia, pentru ca m-am saturat sa aud ca hamburgerii cu ceapa sunt mai buni decat parjoalele cu usturoi, pentru ca nu vreau sa cred ca ospatarii romani sunt mai nesimtiti decat cei italieni, m-am gandit sa lansez campania ROMANIA DE 5 STELE.

    Nu este un concurs, ci doar o cursa cu noi insine. Provoc autorii de bloguri cat si cititorii acestora sa descrie intr-unul sau mai multe articole unde s-au simtit ei cel mai bine in vacantele si excursiile sau calatoriile de afaceri din Romania (ar fi OK si poze), descriind cu exactitate cum a fost la restaurantul sau hotelul care i-a impresionat.
    Dar, puteti scrie si despre vacantele ratate din cauza marlaniilor din turismul romanesc. Pentru ca ne-au coplesit ! Sau sunt doar legende ?!?

    Nu trebuie sa fie o opera literara, ci doar un text coerent care sa te lamureasca daca a fost bine/rau acolo unde autorul spune ca a fost. Nu conteaza care este obiectul descrierii tale – poate fi o terasa modesta cu un fel de mancare nemaipomenit , un fast-food curat, o pensiune ospitaliera sau un hotel de naishpe stele cu servicii catastrofale.

    Primele 50 (cincizeci) astfel de articole vor fi daruite de catre mine cu cate o caseta ce va contine 2 sticle cu vin vechi Gold Collection de la podgoria mea preferata de la Pietroasele (valoarea casetei este 20 euro). Pentru a participa la campania ROMANIA DE 5 STELE trebuie doar sa postati articolul pe unu din blogurile romanesti, sa specificati cine este initiatorul campaniei si sa imi trimiteti un link unde pot citi textul vostru pe care il voi prelua si il voi posta si pe blogul meu cu mentionarea autorului.

    VACANTA PLACUTA IN ROMANIA DE 5 STELE !

    PS – imi cer scuze, nu ma pricep cum se da leapsa si de aceea va rog sa faceti voi asta pentru ca sunteti mai priceputi in ale blogarelii, eu sunt mai priceput in ale vinurilor vechi de Pietroasele 😉
    – si mai promit ca voi pune la cale si un uikend beton cu prietenii mei blogerii intr-un loc ospitalier tare !!! (ma gandeam ca in toamna cand s-o face mustul si pastrama …)

    0
    0
  2. @FYT – ar fi interesant daca ar scrie cineva despre concediul petrecut la manastire, asta ca s-o legam de articolul lui Vlad.

    @ Vlad: vazand reportajul (duminica, pentru ca sambata abia m-am intors in tara) imi aduceam aminte de cartea lui Damian Stanoiu, Alegere de staret. Mi-a placut mai ales ca a explicat relatia de supus-stapan care exista intre mai marii si prea micii prelati. Inteleg acum din postul tau (postat in afara postulului sfintilor Petru si Pavel :-)) ca masinile BOR chiar sunt o problema, care [poate] merita urmarita in timp. Sfintia Sa ti-a oferit de fapt subiectul unei anchete jurnalistice. Si-mi manifest nedumerirea: fetele [pe cat posibil de sfinte] bisericesti sunt sau nu functionari public?!

    0
    0
  3. Deranjează prezentarea smereniei plimbate cu jeepul…

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Iar pe mine ma scoate din sarite o reactie ca asta. Popii lu’ peste prajit…

    0
    0
  5. @ cristina -> good point !

    0
    0
  6. :-)))

    0
    0
  7. Hm… greu de spus! Mi-a placut „reporter special”. Greu de facut lumina in acest caz. Eu merg pe mana „razvratitilor”!

    0
    0
  8. Foarte simpatic scris. 🙂

    0
    0
  9. e cazul sa se mai schimbe cate ceva si-n cadrul bisericii ca am ramas la nivelul evului mediu. sau poate ca biserica e locul din care evul mediu nu va disparea niciodata…

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Dacă aveam şi noi un Luther care să bată-n cuie pe uşa bisericii o propunere de reformare…

    0
    0
  11. Calculand drumul parcurs nu pot sa spun decat ca ai o baterie strong la mobil.
    Ce?! Iar popi?

    0
    0
  12. Cred ca ar fi bine sa apara si o emisiune numai despre masinile preotilor. 😀

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    Este otara libera preotii au dreptul la sindicat cui e frica patriarhului care are 8000 DE LEI pe luna sau episcopilor cu salari 6000-7000 de lei pe luna ce fac ei de acesti bani sunt calugari saracia de bunavoie unde este

    0
    0
  14. #14 Comentariu nou

    Este o tara libera preotii au dreptul la sindicat cui e frica patriarhului care are 8000 DE LEI pe luna sau episcopilor cu salari 6000-7000 de lei pe luna ce fac ei de acesti bani sunt calugari saracia de bunavoie unde este
    Duceti-va la manastiri si toti calugari si calugaritele sunt angajati si au salari un nou servici calugar angajat cine a mai vazut .ai vrut la manastire stai fara salari CALUGARI FAC LEGEA IN BOR LA MANASTIRE CU EI.
    PREOTI DE MIR SA SE UNESCA INTRU-UN SIDICAT PUTERNIC

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    adevarul e inttotdeauna la mijloc..fiecare va da seama de faptele lui..desi salariile maimarilor bisericii sunt greeeleee,oare cati din voi stiu ca unii preoti de la sate izolate, care-si vad de rugaciune si de crestini,abia au din ce trai..stiu asta ca am un frate preot de3ani si daca n-am fi noi familia sa-l ajutam ar fi vai de el,ca pe unii sefi din pacate nu-i intereseaza decat ..jeepurile?!

    0
    0