„Regina”, making-of

picture-032tb

Anghel, Florin, Mădălina, Dana şi Margareta joacă într-un film. Filmul se cheamă „Regina”. Mădălina e regizor şi personajul principal, deci Regina. Dana e cu Anghel, sunt ăia răii. Anghel e rău că e cel mai mare, îşi permite. Anghel are nume de scenă, îi zice Sile. Sile vrea să-i omoare pe toţi şi îşi ia rolul în serios, dovadă răcnetele echipei când e fugărită printre morminte. Florin ar vrea să fie şi el rău, dar e încă prea mic pentru asta, deocamdată trebuie să se mulţumească cu celălalt rol, ăla în care ia bătaie întruna. Dana îl iubeşte pe Florin, dar el nu prea pricepe. Una peste alta, Florin e preocupat în primul rând de dinţii lui lipsă, la propriu, dar speră că-i vor creşte alţii. O altă problemă e că nu ştie de unde şi-a luat buricul, da’ acuma, că-i al lui, nu-l mai dă. Scenariul mi se pare cam confuz, toată lumea se încaieră cu toată lumea, dar n-am cum să-nţeleg că n-am văzut decât o scenă, trebuie să mai am răbdare. Echipa e bucuroasă c-a fost descoperită de tipul ăsta bătrân, cu aparat de fotografiat. Se strâng unii-ntr-alţii, pentru un clişeu de afiş. N-am cumva şi lumină d-aia, blitz?

picture-055tbpicture-011tbpicture-032tbpicture-018tb

Mădălina vrea pozele. Anghel le vrea şi el, că stă peste drum. Cum e să fii vecin cu cimitirul? Păi, uite că-i loc de joacă. Altu’ nu-i p-aci, oricum. Poţi face filme duminica pe la prânz, când tot satul ăsta de la marginea Dunării doarme. Iar când oboseşti, poţi sta pe băncuţa de la cişmea, unde scrie că trecătorii se pot odihni şi pomeni familia Vasile.

10 comentarii

  1. abstract writeman Comentariul numărul#1

    am avut si eu un shooting spontan cu copii. prin spatele magazinului cocor. sa-i duci neaparat pozele madalinei, eventual intr-un format mai mare. expresia din ochii ei o sa merite. eu le-am dus, cred ca fetele care mi le-au cerut nu se asteptau sa mai calc pe acolo.
    uite si-aici niste copii simpatici:
    http://www.photocopy.ro/?cat=16

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Fuck You, Tovarasi ! Comentariul numărul#3

    Viata bate filmul. Din nou.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Someone Comentariul numărul#4

    Writeman – wow! Pe de altă parte, ăia chiar ţi-au furat imaginile?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Fuck You, Tovarasi ! Comentariul numărul#5

    @ vlad ->
    Nu, eu cred ca Writeman chiar a facut poza pentru acel afis. 😯
    Writeman, lumineaza-ne ! 😛

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. abstract writeman Comentariul numărul#6

    alea nu sunt imaginile mele, sunt ale lui ion barbu, ca de-aia si sunt pe blogul lui :). le-a facut pentru calendar. fotografiile mele in spate la cocor sunt facute pe film. imi pare rau daca s-a inteles ca alea ar fi imaginile mele…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Fuck You, Tovarasi ! Comentariul numărul#7

    😆 😆 😆

    Dar nu furase cineva poza pentru afis. A facut-o Ion Barbu pentru calendar si afis, nu ? 😯

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. Someone Comentariul numărul#8

    Da, dom’le, am înţeles eu aiurea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. James Crissilv Comentariul numărul#9

    De multe ori copiii transpun altfel aceeasi realitate…
    O zi minunata iti doresc

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. kingquizz Comentariul numărul#10

    O tara saraca care nu isi merita odraslele ce se chinuie a respira aerul slinos al saraciei fara ca acest suflete sa fi facut o minima greseala.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.