🎧 România, prăbușită

Ca un bolnav intrat în criză, România se prăbușește acum sub greutatea numeroaselor ei boli cronice niciodată tratate: corupție, imoralitate, incompetență, analfabetism, populism demagogic.

Cornelis Massijs- The blind leading the blind – 1550

România s-a instalat solid în fruntea țărilor cele mai afectate de pandemie – în acest val 4, avem valori record de îmbolnăviri, zi de zi dar, mai grav, un număr înspăimântător de morți – aici, în țara noastră, sunt cei mai mulți morți de covid la milionul de locuitori din lume.

Cifrele sunt îngrozitoare, 561 de decese în 24 de ore – ca și cum s-ar fi prăbușit în aceeași zi două avioane arhipline, ca și cum s-ar fi prăbușit un bloc cu 100 de apartamente, plin de locatari, mă rog, e ceva cumplit, și nu e ca și cum această situație catastrofală n-ar fi fost anticipată și anunțată.

De luni de zile, de când a apărut varianta Delta, specialiștii, epidemiologii avertizează că trebuie luate măsuri clare de prevenție, altfel sistemul sanitar va fi dat peste cap și vor muri din ce în ce mai mulți oameni.

De asemenea, campania de vaccinare e moartă-n coteț de aproape jumătate de an, dar responsabilii politici, administratorii națiunii noastre, președintele, premierul, miniștrii, majoritatea parlamentară au fost, în tot acest timp, de-o indolență criminală, de-a dreptul.

Nici nu-ți trebuie prea multă minte, de fapt, să faci ce trebuie în astfel de condiții. Dacă nu te pricepi, și dacă ești politician în România sunt toate șansele să nu te pricepi, de fapt, atunci n-ai nevoie decât de-un pic de bunăvoință: te uiți la ce fac alții, pur și simplu, și copiezi ce merge. Asculți ce spun specialiștii, vezi cum au făcut ăia în Occident, unde societățile sunt mai așezate și mai responsabile, și faci la fel.

Iată, Europa de Vest a cam terminat cu pandemia. Țările se-ntorc la normalitate. Cu proporții de vaccinare care depășesc 80% din populația eligibilă în cele mai multe cazuri, covidul devine, acolo, o boală suportabilă. Multe cazuri, da, dar puține internări și foarte puține decese.

Dar aici, în Estul Sălbatic, președintele și primul ministru, cu o iresponsabilitate inimaginabilă, au contribuit activ la ridicarea Valului 4 care ne îmbolnăvește și ne ucide săptămânile acestea. Mai țineți minte când au anunțat triumfalist prin vară că au învins pandemia? Am rămas cu gura căscată. Degeaba au spus toți specialiștii că e cel mai greșit mesaj posibil, că asta va descuraja oamenii să se mai vaccineze, că nimeni nu va mai respecta măsurile de prevenție – de ce s-o mai faci dacă președintele și prim ministrul spun că nu mai e nicio problemă? – deci degeaba au plâns specialiștii, medicii, degeaba câțiva jurnaliști, am avertizat că nu-i în regulă și că virusul nu citește declarații politice, că vine varianta Delta, super contagioasă.

Lucrurile au fost lăsate de izbeliște și uite unde am ajuns.

S-a adăugat o campanie de dezinformare dezlănțuită, ca pentru cele mai înapoiate triburi, o horă a minciunilor, manipulărilor, falsurilor și discursurilor populist-ipocrite, care au creat un tsunami de neîncredere în medici, în oamenii de știință, în autoritatea specialistului. Am văzut neica-nimeni zbierând la medici cu ani mulți de școală în spate, transmițând aceste spectacole odioase de linșaj public live pe Facebook, aprobați de o gloată de agramați și analfabeți puși pe linșaj, în timp ce morgile nu mai au loc să îndese cadavrele nenorociților care s-au lăsat păcăliți și manipulați de ticăloși.

Ce se întâmplă zilele acestea în România e o lecție cumplită despre ce pot face absența liderilor și ipocrizia populiștilor la vreme de criză. Exemplele sunt năucitoare și sfidează însuși conceptul de gândire, de rațiune – avem o familie întreagă moartă de covid la Giurgiu, toți nevaccinați, adică în exact orașul în care episcopul ortodox Ambrozie predică teorii conspiraționiste, spălând creierele unor enoriași și-așa bătuți de soartă. La București, o femeie de 80 de ani ajunge la spital, infectată cu covid, unde-i spune medicului că nu s-a vaccinat ca să nu rămână sterilă, așa cum a văzut la televizor. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns cu tot sufletul pentru acești frați români care mor mințiți și batjocoriți de alți români.

Și, în al doisprezecelea ceas, unde este președintele României, liderul politic al națiunii, omul ales cu cele mai multe voturi, în această țară, ca să fie factorul de echilibru și de moderație în societate? Unde este liderul care ar trebui să contribuie activ, neobosit, cu marea sa influență și destula sa putere, la rezolvarea crizei?

L-am văzut ieri seară ieșind la ceas de mare gravitate și pericol pentru națiune, ca de obicei, pasiv-îngrijorat:

„Campania de vaccinare s-a mișcat mult prea lent.
Pregătirile au fost deficitare.
Acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această cumpănă.
Cifrele confirmă că nu s-a făcut ceea ce a trebuit până acum.”

Președintele pare întristat, da, dar și un pic mirat de ce se întâmplă în jurul lui. E mirat ca un portar de bloc care nu-nțelege cum de s-or fi dat atâtea spargeri pe scară cât el dormea-n cabină.

Serios, domnule președinte? Campania de vaccinare s-a mișcat lent? Pregătirile au fost deficitare? Păi unde-ați fost până acum?

Păi urlăm aici de luni de zile că nu se face ce trebuie făcut, și hai să zicem că noi nu contăm, că noi suntem mici, dar spun asta medicii, profesorii de sănătate publică, epidemiologii, specialiștii în boli infecțioase, practic toți cei care au cădere și autoritate să vorbească pe acest subiect avertizează de luni de zile că nu-i în regulă și că situația se va agrava dramatic și rapid dacă nu se iau măsurile cuvenite.

Și, ce să vezi, chiar așa s-a întâmplat, cum au avertizat oamenii care se pricep.

Când am auzit că iese președintele Iohannis ieri, am sperat că, în sfârșit, vom avea o decizie fermă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas.

Dar dl. Iohannis nu e în stare să facă nici acum altceva decât să amâne. Ne-a anunțat ieri că va face azi o ședință cu responsabilii.

Deci urgență maximă, mai vedem mâine.

Foarte mult mă bucur că ne-a împărtășit din programul dânsului. Asta sigur o să ne ajute.

Vom vedea ce hotărâri pot fi luate după ședința de azi – dar, vă reamintesc, guvernul nu mai poate decide mare lucru, pentru că e interimar, și asta tot ca urmare a încăpățânării oarbe a dlui Iohannis să-și pună favoritul șef la PNL, că asta era problema României acum, să se sfarme coaliția de guvernare că nu mai putea dl. Cîțu fără șefia PNL în urma unui congres cu 5000 de oameni adunați laolaltă în plină explozie epidemică.

Chiar sunt curios dacă, după ce trece bătaia de joc cu desemnarea lui Cioloș ca premier de luat la șuturi în Parlament, dl. Iohannis va continua cu încăpățânarea asta și-l va desemna tot pe favoritul dânsului, pe dl. Cîțu, că ăsta-i iar exact lucrul care mai lipsește ca să ne facă zob pe toți, un guvern condus de cel mai nepopular politician din România, un premier al PNL care nu va putea supraviețui în funcție fără voturile PSD, ce monstruozitate politică!

Și iată cum România, ca un bolnav în criză, se prăbușește acum din cauza numeroaselor sale boli cronice, niciodată tratate: națiunea aceasta e bolnavă de o clasă politică coruptă, populistă și ineptă, de o administrație publică înecată în nepotisme și sinecuri, de un sistem de educație osificat, care produce cohorte de analfabeți, de o presă care nu respectă nici meseria, nici publicul, nici adevărul, de o biserică ce înțelege perfect că nu-și va putea menține influența dacă societatea se modernizează și face tot ce trebuie pentru a-și menține influența.

Dacă există vreo ieșire din situația asta dramatică, atunci, din păcate, ea este foarte îndepărtată și nici drumul până acolo nu-i deloc ușor.

Articol din categoria: ACTUALITATE

83 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Uff, ai scris ceea ce mulți avem în suflet, minte și pe vîrful limbii. Felicitări pentru un text dureros de adevărat!

    81
    3
    • #2 Comentariu nou

      Hehehe! 🐑🤣🤣🤣
      Dar de fapt este de plâns!😭👹👹
      Decât cum se încerca manipulare! Inclusiv a unor date statistice, simple: HALO! AVEM IN MEDIE 400 DE MORTIY ZILNIC!
      EXISTĂ ALTE TARIY CU O ASEMENEA RATĂ?
      Plus raportarea la , sanchi, 19 milioane…
      Încă odată și pe blogul tău se demonstrează analfabetismul funcțional!

      0
      0
  2. #3 Comentariu nou

    M-am uitat si eu pe worldometers si Romania nu este pe primul loc la nr de morti per milion ci pe locul 18. Inaintea noastra sunt tari precum: Bulgaria, USA, Cehia, Ungaria.

    17
    64
    • #5 Comentariu nou

      Va uitati la statistic diferite: numar de decese de la inceput pandemiei vs numar de decese pe ultimele 7 zile.

      Tot ce pot sa va spun e ca Romania e pe 18 acum la nivel de pandemie, dar intr-o luna intram cu siguranta in top 10 (adica ne vom apropia de 3000 de decese la un milion de locuitori). Asta nu se mai poate schimba.

      Mai rau, daca nu luam ACUM masuri dure (lockdown generalizat pe minim 3-4 saptamani, ca vaccinarea e o solutie imposibila acum), pana de Craciun vom fi cu siguranta in top 5 mondial. Vom lupta pentru aceste locuri „fruntase” cu vecinii din Bulgaria, Macedonia, Bosnia sau Muntenegru. Ca vad ca in partea asta de lume s-a concentrat toata inteligenta omenirii.

      P.S. O mentiune speciala pentru Romania si Bulgaria, tarile au avut acces liber la vaccin. Aici sunt super-inteligentii omenirii.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      @Petreanu, graficul din link-ul tau prezinta doar cresterea deceselor per milion de locuitori de la o perioada la alta dar nu mortalitatea per milion la nivel absolut ( numarul total al deceselor din Ianuarie 2020 pana in prezent raportate la milionul de locuitori). Inclusiv in titlul link-ului prezentat de tine scrie clar „weekly” deci se refera la cresterea mortalitatii de la o saptamana la alta… In termeni absoluti avem ~42.000 decese ( de la debutul pandemiei pana in prezent) raportate la propulatia RO de 19.070.000 => ~2210 decese la milion. Din punctul asta de vedere RO este intradevar pe locul 18 in lume la mortalitatea per milion.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      Pe worldmeters te-ai uitat la numarul total de morti de la inceputul pandemiei pana acum. Noi suntem pe primul loc in lume la numarul de morti din ultimele 7 zile.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Oameni buni, daca suntem #1 toti cadem de acord ca e ultra-nasol dar daca, ‘ multumita’ unei erori de citire, am fi de fapt #18, brusc inseamna ca informatia din articol e fundamental gresita si ne-am alarmat degeaba?!

      Bai, #18 din 198 tari si teritorii, sau cate sunt!

      Hellau!!

      Hai olimpicilor! 🙂

      0
      0
    • Discutia este despre valul 4 🤦🏻

      Cat de greu poate fi, chiar si acum?

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Voi cei cu statistica din ianuarie pînă acu… la ce e relevant să te compari per total, cînd cea mai relevantă e ce se întîmplă acu, nu ce am avut în urma cu 10 luni…? Are vreo logică să vă agățați de statistica de la început de pandemie până acu?

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Mai simplu de atat nu am cum sa o spun scrupulosilor in ale statisticii de pe aici:

      Sunt aproape 200 tari si teritorii pe glob.
      Noi ne cramponam de acuratetea analizei statistice?
      Mai conteaza daca esti 1-2-7-18 atata vreme cat esti in aia 10% cei mai afevtati de pe planeta?
      Planeta a carei evolutie in directie inversa noua este in accelerare.

      Adica daca suntem #1 e dezastru, dar daca am fi #18 nu e panica man, sau cum?

      PS: Graficul arata clar ca suntem #1 pe ultimele 7 zile, daca bifarea acestui record era tot ce mai trebuia ca labushii astia din guvern sa get on it.

      0
      0
    • Asta voiam să spun si eu – mi se pare deja indecentă chițibușăreala pe morțile unor oameni. Tabloul de ansamblu e cel care ar trebui să ne îngrozească.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Acum m-am uitat pe Worldometers – Coronavirus Updates – Weekly Trends, cu 132 decese in ultimile 7 zile/milion locuitori sunem pe locul trei mondial dupa Martinica si St. Vincent Grenadines. Intrucat aceste doua tari impreuna au 486.000 locuitori, se poate spune ca suntem lideri mondiali. In schimb, cu cele 414 decese de azi suntem pe locul 15 la decese/milion locuitori, iar ieri cu cele 561 decese am fost pe locul 18. Parerea mea este ca numarul de decese in ultimile 7 zile/milion locuitori este mai relevant decat decesele zilinice/milion locuitori. Repet, parerea mea.

      0
      0
  3. #14 Comentariu nou

    In principiu, de acord cu ce ai scris in articol. Cu o MARE exceptie, cei numiti „… frați români care mor mințiți și batjocoriți de alți români …” nu sunt fratii mei si isi merita soarta. Au ALES sa creada in tot felul de popi, shoshoci, oliviasteer-i, bitmani si alte creaturi. Si acum platesc.
    Evolutionismul ne spune clar ce se intampla cu acei membrii ai speciilor care nu sunt in stare sa se adapteze si sa evolueze: pur-si-simplu trebuie sa DISPARA.
    De ce ne opunem noi cursului naturii? De ce ne chinuim sa-i ajutam pe astia sa supravietuiasca? Pe bune ?!?!?!
    Eu as merge chiar si mai departe: as introduce ca si criteriu de selectie la admiterea in UPU, statusul de vaccinat/ne-vaccinat. Cu locuri limitate pentru COV-19 (nu ca acum cand inchidem spital de ortpetie ca sa-l facem de COV-19) si cu prioritate pentru cei vaccinati. Daca – ca si NE-vaccinat – ai totusi norocul sa fi admis in spital, primesti tratament si supravietuiesti, pleci acasa si cu o FACTURA pentru serviciile medicale si ai 30 de zile sa o platesti. Nu platesti, sechestru asigurator pe bunuri si conturi.
    La fel si in cazul copiilor – parintii vaccinati, OK, ai prioritate la internare. Parintii nu sunt vaccinati pentru ca … motive, ghinion, astepti pana se face loc!
    Si, repet, trebuie deschise spitalele pentru ORICE boala, nu blocate numai pentru COV-19.

    73
    26
    • #15 Comentariu nou

      De acord cu tine in privinta evolutiei! Problema e ca cu fiecare infectie in plus virusul are ocazia sa se adapteze. Si uite asa umplem alfabetul elen cu variante care ne afecteaza pe toti.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      Suna cinic, dar cred ca ai dreptate, subiectul „vaccinare” a fost pe toate canalele media indiferent de abordare. NU s-a pus taxa pe vaccin, nu s-au pus conditii, s-a acordat suficienta informatie si exemple din toate tarile. Cu toate astea o parte din oameni au preferat metoda strutului (bagi capul in nisip si orice problema dispare).

      0
      0
    • #17 Comentariu nou

      @Cryptoprocta ferox: ”Cu o MARE exceptie, cei numiti „… frați români care mor mințiți și batjocoriți de alți români …” nu sunt fratii mei si isi merita soarta. ”
      Nu ești cam dur? dacă ar fi vorba chiar de părinții tăi, căzuți pradă canalelor tv lăsate să își bată joc de populație, tot numai vina părinților tăi ar fi?

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      În tot circul asta mediatic, pro vaccinare (am citit o știre care prelua postarea pe fb a unui medic “renumit” care se încheia cu “hai parastase!”), exista un procent din populație care s-a imunizat trecând prin boală (cum este cazul meu si al familiei mele) și care este asimilat (ca să nu folosesc termeni mai duri) așa, nonșalant, între cei 70% nevaccinați.
      Noi nu primim ”certificat verde” ca a “expirat” imunitatea decretată de autorități, 6 luni, dar pt liniștea personală ne-am facut analiza IgG pt anticorpi anti proteina spike si stăm foarte bine chiar și după 9 luni. Așa ca nu avem de gând sa ne vaccinam, deși ne “recomanda” producătorii de vaccin si dez-informatorii de opinie, ca sa fim si mai “protejați”.
      Asta nu înseamnă că îndemn pe cineva să nu se vaccineze, dar nici nu fac campanie pro-vaccinare. Pt ca asa cum unii striga ca ceilalți nu-s specialiști sa-si dea cu părerea, și reciproca e valabilă.
      Nu stiu însă cum sa fac să ma declar neutru în aceasta conflagrație (ca Elveția in războaie) că n-am atâția bani să merg la spital privat, ca să scap de interdicțiile pe care le-ar impune indivizi gen Crypto-fără-Riga-și-lapona-Enigel.

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      @ionel
      Ceea ce ai prezentat este cu adevărat cazul imunizării/selecției naturale clamate de Cryptoprocta ferox.

      Desigur logica nu are prea mult sens pentru cei care nu sunt înzestrați în mod natural cu organul care îndeplinește această funcție. Aceasta este și explicația urii viscerale față de cei care chiar pot mai mult. Din păcate la fel de sumar sunt dotați și politicienii care ne conduc.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Tu te auzi ce vorbesti? Si aia care ati dat like, sunteti bine?
      @Vlad Petreanu – nimic de comentat?

      0
      0
  4. #21 Comentariu nou

    Amandoi aveti dreptate. Pe worldmeter este mentionat procentul pentru toata perioada pandemiei. Pe celalalt, procentul este calculat pentru ultima saptamana.

    12
    1
    • Păi vorbim de valul 4.

      0
      0
    • #23 Comentariu nou

      Eu din text nu inteleg ca este vorba de valul 4.
      Nu ma intelegeti gresit, nu sunt anti vaccinare sau anti restrictii dar nu-mi place dezinformarea sau mai exact informatia scoasa din context. Lucrurile ar trebui prezentate clar mai ales de catre jurnalisti profesionisti.

      0
      0
    • #24 Comentariu nou

      RIO draga, te legi si tu de o virgula doua ca sa te afli in treaba. Da, da, si Vlad dezinformeaza pentru ca tu nu ai inteles ca e vorba de valul 4 si nu de toata pandemia.
      Mai conteaza pe ce loc suntem atata timp cat se moare pe capete si paturile la ATI sunt pline? Suntem pe locul 1 sau 2 la coada clasamentului dintre tarile UE, tari din lumea a intaia.

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      Daca nu intelegi ca e valul 4 ai ceva probleme la mansarda. Daca ai citit macar pe diagonala articolul ar fi trebuit sa remarci ca se fac destule referinte la campania de vaccinare (4 directe daca te intereseaza nr exact). O simpla corelatie logica si nu poate rezulta decat valul 4.

      0
      0
    • Am făcut o precizare în prima frază, ca să fie chiar mai clar. Mulțumesc pentru observații.

      0
      0
  5. #27 Comentariu nou

    E foarte greu ca un popor iresponsabil sa ceara responsabilitate de la conducerea lui. La urma urmei conducerea tarii e oglinda poporului si asta se vede in momentele astea din pacate.

    12
    6
    • #28 Comentariu nou

      Au fost multe momente grele in istorie cand elita politica a condus cu adevarat masele, facand ce trebuie (adica nu a mai fost o simpla oglinda a poporului). Chiar daca era nepopular si ducea la „sacrificiul” suprem, adica pierderea puterii politice.

      Evident, nu e cazul acum. Actuala putere politica a facut eforturi disperate sa fie o oglinda fidela a poporului. A vrut poporul vacante, petreceri, bairamuri, concerte, pelerinaje, indiferent de consecinte, si asta, evident, fara se se vaccineze? „Oglinda” i-a dat ce a vrut, cu ochii la sondaje.

      0
      0
    • #29 Comentariu nou

      Nu poti sa spui despre un popor ca este iresponsabil, e ca si cum ai sustine ca vina pentru situatia curenta este colectiva ceea ce este fals pentru ca incluzi atat factori de decizie ca si persoane fara putere de decizie, persoane care si-au indeplinit rolul cat si cei care nu au facut asta. Problema in esenta a fost prezentata corect in articol insa sunt cateva lucruri care nu au fost spuse pentru ca sunt dureroase inclusiv pentru jurnaliste indiferent de orientarea lor politica mai mult sau mai putin evidenta (desi nu are fi trebuit sa aiba una de la buna inceput). De curiozitate cam stat de vorba cu cativa anitvaccinisti ca sa inteleg opozitia lor fata de vaccin, lasand la o parte toate mantrele conspirationiste tot scobind la radacina problemei in fiecare caz discutia a ajuns la punctul „da’ nu fac eu ce vrea Catu, DSP, Arafat, etc”. Chestia asta deriva din peste 30 de ani de cultivare a unui activism civic desantat, dus la extrem si nediscriminatoriu de nesupunere a individului fata de autoritatile statului, asta a cultivat presa in functie de interesele politice insa fara sa faca distinctia intre autotritea Guvernului si cine conduce Guvernul, intre autoritatea DSP si cine conduce DSP. De asta ii auzi pe multi ca zic ca nu fac eu ce zice Arafat sau ca zic nu ma vaccinez cand vrea Citu. Situatia o sa fie la fel si daca ar guverna Ciolacu, or sa fie destui si care au o inclinatie politica spre dreapta care or sa zica „nu ma vaccinez eu ca vrea Ciolacu” tocmai pentru a-si manifesta opozitia la toate nivelurile fata de o persoana sau partid, ceea ce evident este aberant mai ales cand este vorba de sanatatea ta si a familiei tale. Intradevar avem niste aparate de stat impotente si niste politicieni habarnisti insa o buna bucata a vinei o poarta si mass media prin talibanismul civic amestecat cu scopuri politice pe care il tot cultiva de 30 de ani.

      0
      0
  6. #30 Comentariu nou

    Erau scrise niște articole, acum 2-3, hai 4, ani în urmă, despre țările care nu vor mai exista în 2050 sau 2070.
    Parcă, așa rețin, era și România (din vari motive).

    Întrebarea e, câți au citit sau vizionat videoclip-uri legat de extincții geopolitice și, acum, au luat-o de bună „Ce mia contează, și așa nu o să mai fim peste x ani”?
    Frizează nebunia dar parcă nu vreau să exclud și asta. Îmi vine să râd ca Joker…

    7
    5
  7. #31 Comentariu nou

    Cred ca declarația acelei băbuțe fertile descrie imaginea “celor multi” destul de precis, din păcate 😔

    14
    5
  8. #32 Comentariu nou

    https://inpolitics.ro/romanii-inconstienti-care-nu-se-vaccineaza-o-noua-imensa-minciuna-a-autoritatilor_186575294.html
    „De aici, se produce o mare prăpastie în datele despre Covid.
    Pentru că din cei 19 milioane de români, vreo 5 milioane cel puțin sunt plecați peste granițe, doar în Germania și Italia avînd cca.2 milioane de conaționali, încă 1,1 milioane în Spania, peste un milion în Mare Britanie (fără cei cu dublă cetățenie) șamd. Unele cifre merg chiar dincolo de 5 milioane.
    Ei pot conta ca masă electorală la unele alegeri, dar nu și în cifrele vaccinării, pentru că e ridicol să ne gîndim că ei vin în țară special să se vaccineze.
    În consecința, fără cei peste 5 milioane de români aflați peste hotare, cifrele vaccinării trebuie raportate la cei cca.14 milioane rămași între granițe.
    Ori, de aici se schimbă dramatic ecuația vaccinării.”

    10
    7
    • #33 Comentariu nou

      Privind lucrurile din aceeași perspectivă nu s-ar modifica si procentul de morți raportat la populație?

      0
      0
    • #34 Comentariu nou

      Da, sigur, dezinformare! Hai sa dam cacatul cu spray, da de nu pute asa de tare!

      Ce-ar fi sa invatam niste matematica, baietica:

      Conform https://vaccinetracker.ecdc.europa.eu/public/extensions/COVID-19/vaccine-tracker.html, 5548697 insi s-au vaccinat cu schema completa in Romania, adica 28,7 % din populatia totala (e oarecum gresit sa calculam din populatia totala, dar nu prea avem date cati din cei 5 milioane de plecati sunt vaccinabili si cati sunt minori sub 12 ani). O regula de 3 simpla ne spune ca procentajul de mai sus s-a calculat dintr-o populatie de 19333439 indivizi. Dupa o scadere si inca o regula de 3 simpla, aflam ca 5548697 reprezinta 38,7 % din 14333439.

      Comparand acest procentaj nou cu media EU de 62,9 % aflam ca tot in cacat suntem, doar ca nu chiar asa de adanc. Imi aminteste de gluma aia cu „de sculat nu se scoala, dar uite ce frumos atarna”.

      Si ca sa te contrazic, cunosc oameni (si ei la randul lor cunosc altii) care au traversat jumatate de continent ca sa se vaccineze, pentru ca in tara adoptiva care acum e peste medie nu erau locuri (deci lumea se vaccina in draci), iar in Romanica batea vantul pe la centrele de vaccinare.

      Pentru un subiect pur stiintific, COVID-19 a ajuns in Romania in aceeasi oala tabu cu politica si religia. Iarta-i Drace ca nu stiu ce fac!

      0
      0
    • #35 Comentariu nou

      @Local:
      “ e ridicol să ne gîndim că ei vin în țară special să se vaccineze”

      BTW, am venit special în țară să mă vaccinez, când în țara adoptivă aș mai fi avut cel puțin încă doua luni de așteptare, iar în Ro nu se înghesuia nimeni (i.e. In Aprilie 2021).
      Cred că au fost destui din categoria mea.

      0
      0
    • #36 Comentariu nou

      Ba da, Costel. Asta inseamna mai multi morti per milionul de locuitori! Adica cacatul e si mai adanc.

      Treaba cu evidenta numarului de locuitori e doar una dintre multimea de boli cronice de care sufera Romania si iti spune clar ca in tara asta inclusiv numaratul si tinerea unei evidente (de vii, bolnavi, morti, plecati, ramasi) e o problema grava.

      0
      0
    • #37 Comentariu nou

      Eu cunosc personal romani care au venit in tara pe perioada verii si care s-au vaccinat iar apoi au plecat inapoi (practic au profitat de vizita si au facut vaccinul ca sa fie mai linistiti, sa fie in regula cand ajung in strainatate pentru ca acolo nu aveau inca acces la el).
      De asemenea cand am fost la centru de vaccinare au venit persoane straine (vorbitori de engleza) care au intrebat daca ei se pot vaccina, iar raspunsul a fost ca da. Deci daca numarul de persoane vaccinate raportat de Romania este calculat din numarul de doze efectuate pe teritoriul tarii atunci sigur toti acei oameni nu locuiesc aici. In concluzie nu cred ca e atat de relevanta raportarea la cei 19 sau 14 milioane avand in vedere ca nici numarul rezidentilor vaccinati din Romania nu il stim exact. Ne pierdem in detalii dar un lucru e clar, situatia e grava acum din pacate…

      0
      0
    • #38 Comentariu nou

      Umor negru de proasta calitate.

      Nu suntem 18 milioane din care 5 milioane vaccinati. Suntem 14 milioane din care 5 milioane vaccinati. Nu-i asa ca asta „schimbă dramatic ecuația vaccinării”?

      Nu, nu schimba. Chiar si in cazul in care am mai fi doar 14 milioane de adulti (putin probabil), ar insemna ca virusul mai are un bazin de aproape 9 milioane de oameni de unde isi poate alege clientii care fac cazuri grave si ajung la ATI.

      Adica o sa o tinem asa mult si bine, din val in val, din blocaje in blocaje. Cu zeci de mii de decese evitabile si cu spitalele blocate pentru toata lumea, inclusiv pentru alte urgente si pentru tratamentul bolnavilor cu boli cronice. Pentru ca refuzam sa facem ce au facut toate tarile normale la cap, adica refuzam sa ne vaccinam.

      0
      0
  9. #39 Comentariu nou

    Draga Vlad, este trist dar adevarat ceea ce spui.

    Si acum iarta-mi comentariul supraponderal, dar nu ma pot abtine.

    Sunt tata a doi copii (0,1 respectiv 2,8 ani) si ma ingrozesc ca peste o saptamana trebuie sa il iau pe cel mare si sa vin in Romania ca sa imi schimb buletinul. Ma uit la diferitele statistici si nu imi vine sa cred ca plec dintr-o tara care e de partea buna a mediei la toate categoriile si merg intr-una dintre tarile de la coada. Pe deasupra cumnata asistenta la pneumologie imi spune ca valul 4 a venit cu mai multi pacienti, cu forme mai grave, cu mai multi morti. Ea e una dintre acei indispensabili care nu pot refuza salvarea unei vieti, dar care sunt zilnic coplesiti de nesimtirea celorlalti.

    Privind din exterior, tara pare populata aproape exclusiv de hoti si prosti. Acum cateva saptamani, un prieten de pe aici de-al neveste-mi, jurnalist de vreo 3 decenii, o intreaba stupefiat despre motivul pentru care situatia in Romania e atat de groasa. Te ia cu plansul cand trebuie sa ii spui omului adevarul despre tarisoara ta cu care ai ajuns sa ai o relatie de „love-hate”.

    Ca sa completez la exemplele de incompetenta ale statului roman, afla ca un roman din diaspora nu poate sa isi preschimbe o carte de indentitate la o ambasada/consulat. Acest serviciu nu e disponibil pe econsulat.ro, dar s-ar putea face in cazuri speciale dovedite de un act emis de tara adoptiva… Serios? Pandemia asta nu e caz suficient de special pentru statul roman? Mi se ofera amiabil optiunea unei procuri pentru a delega pe cineva din tara sa imi rezolve actul, dar fara sa se puna problema ca asta ar insemna ca eu sa stau fara buletin cateva saptamani, cu toate consecintele de rigoare.

    In vremurile de demult auzisem o vorba foarte adevarata de la Mircea Badea (poate singurul lucru decent scos de el pe gura, dar asta e alta poveste): „traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”. Intre timp am nascocit o extensie care se aplica si celor care nu mai traiesc in Romania: „ne-am nascut in Romania si asta ne va urmari o viata intreaga”.

    Si ca si un raspuns la ultimul tau paragraf, Vlad, exista multiple iesiri din situatia asta dramatica: Bors, Nadlac, etc. Da, pentru multi asta a fost singura si cea mai usoara posibilitate. Le-a fost mai usor sa invete o limba straina si sa se descurce intre straini, decat sa delcurce itele romanesti si sa sara peste betele fratilor si surorilor „de acasa”.

    32
    5
    • #40 Comentariu nou

      E trist când văd un mesaj scris cu atâta maturitate și corect din toate punctele de vedere, de către cineva plecat din țara asta…

      0
      0
    • #41 Comentariu nou

      Nu cred ca e neaparat nevoie de schimbarea cartii de identitate daca motivul schimbarii este expirarea termenului de valabilitate. Termenul de valabilitate se prelungeste pana cand se inceteaza perioada starii de alerta plus inca 90 de zile.
      https://www.dlep-iasi.ro/comunicate-de-presa/prelungire-valabilitate-acte-de-identitate-cu-90-de-zile–640.html

      0
      0
    • #42 Comentariu nou

      @Daniel D.:
      La rândul meu, fiind plecat de 13 ani, aș putea să-ți dau dreptate, însă aș face un păcat.
      Nu-i ok sa pleci și să arăți apoi în urmă cu degetul la cei rămași. E ca și cum ai sta frumușel sus pe un deal și ai privi o bătălie în vale, criticând ceea ce vezi de la distanță fără să te implici direct.
      Eu trăiesc cu un picior aici si cu un picior acolo. Îmi este milă de familia rămasă acolo, de lupta în zadar pe care a dus-o bunicul meu pe front si așa mai departe.
      Nu stau de plăcere plecat din acel loc de unde mă trag totuși de generații bune. Dacă inițial am plecat pt împlinirea unor speranțe profesionale, acum am rămas plecat din inerție, însă o recunosc cu capul plecat, în niciun caz cu mândrie.

      0
      0
    • #43 Comentariu nou

      @Florin Multumesc pentru informatie. O gasisem si eu in lungile mele cautari in a fenta aceasta deplasare. Insa daca asta nu e valabila la nivel european (si sunt 95% sigur ca nu e), nu-i va pasa nici unui bugetar din afara Romaniei, cu atat mai mult unui politist de frontiera. Ca sa nu mai vorbim ca ar trebui sa fiu mereu cu ochii pe data expirarii starii de alerta.

      @Aurel Iti inteleg pozitia si o respect. In 6 ani de pribegie am auzit multe povesti de viata (am lucrat si am trait in spatii atat de multi-culti cat de multe ori nici nu am avut bastinasi in birou). Insa te rog nu judeca fara sa cunosti. Majoritatea rudelor imi sunt in Romania si vor ramane acolo pe termen nelimitat, i-am ajutat in fel si chip, am contribuit la bugetul tarii, am votat la cozi si prin posta, pana acum 2 ani am petrecut minim o luna pe an acolo si altele si altele. Am fost mai cetatean decat multi altii (poate chiar majoritatea).
      Doar ca de la o vreme te saturi sa fii tu mereu cel care merge in vizita, sa votezi in timp ce „ai din tara” nu se deranjeaza sa iasa din casa, sa te certi (inca inutil) cu maica-ta sa se vaccineze, sa fii cat de cat la curent cu ce se intampla acolo, sa semnezi petitii si altele de genul.
      Eu unul nu pot trai in doua locuri. La un moment-dat trebuie sa alegi. Si in „lasitatea” mea, eu am ales varianta cea mai usoara. Nu o sa periclitez viitorul copiilor mei ca sa ma lupt cu morile de vant romanesti. Si ai mei au sacrificat multe, si eu am avut veterani de razboi in familie, si mie mi-e rusine ca statul mi-a platit atatia ani de scoala si eu nu am rasplatit asta.
      De ce am plecat? Prea mult de povestit. S-ar putea sa nu ne ajunga o lada de bere.

      0
      0
    • #44 Comentariu nou

      Nu inteleg ce e cu dezamagirea asta enorma a voastra.
      La putere sunt acum fix cei pe care i-ati dorit, fortele politice de dreapta. Voi l-ati acos pe Iohannis presedinte cu atat de multe sperante naive. Aveti fix ce ati vrutsi ati luptat cu atata inversunare, considerandu-i pe cei cu alte pareeti prosti…
      Nu AUR, Sosoaca sau PSD sunt la putere.

      Va turnati cenusa in cap si admiteti ca ati fost prosti cand i-ati adus pe astia la putere?

      0
      0
    • #45 Comentariu nou

      – CI ramane valabila doar pe teritoriul RO ; nu o mai poti folosi in strainatate (am fost in situatia asta).
      – daca ai pasaport poti sta linistit pana expira pasaportul(been there) si apoi il poti reface la oficiul consular(done).
      – riscul de a te duce in RO in acest moment este URIAS !!( transmitere comunitara delta accentuata ,”bombardieri” si ” dacopati” care se uita la tine ca la ET daca porti masca, spitalele coplesite – nu ai avea loc in cazul unui incident care ar reclama ingrijiri medicale) .

      stai cuminte acolo unde esti si nu risca inutil ………….nu se intampla nimik daca iti faci CI peste 6 luni.

      0
      0
  10. #46 Comentariu nou

    Uite de asta mor oamenii https://youtu.be/Z8I4GJ_-mug

    2
    0
  11. Regret de mai mult timp că n-am plecat din țara asta când eram mai tânăr. Mă simt prizonier în țara asta, unde cei mai proști și debili mintal oameni hotărăsc soarta celorlalți.

    O să ajungă românii tineri, cu un pic de minte, să fugă din România așa cum o fac sirienii, afganii și alți bătuți de soartă. Că nu-i musai să fugi de bombe, și prostia omoară.

    Greșit popor mai avem…

    20
    5
    • #48 Comentariu nou

      @motanes:
      I-am răspuns și lui “Daniel D.” pe aceeași tema: plecarea.
      Ia-o logic puțin și gândește-te ce origini ai. Cum sună o discuție cu un neamț în care tu să îi spui ca ai plecat dintr-o țară cu un popor greșit, unde o mulțime de debili se află la conducere.
      Nu cumva asta te-ar reduce și pe tine la ceva nesemnificativ? De neîncredere? În fond, cei lași nu pot fi de încredere, iar nemții simt asta by default.
      Așa că mai bine gândește-te ce se poate face treptat, cu materia primă existentă, decât să dezbini și mai mult.
      Acolo au rămas mulți oameni super ok, uite, Vlad fiind un exemplu. N-aș arunca cu mizerie în tot ce mișcă.

      0
      0
    • #49 Comentariu nou

      „o să”? Nu cumva aveam cea mai mare rata a emigrării din lume? Nu mai știu dacă erau exceptate și tarile aflate în stare de razboi (Siria?).

      Da, și eu regret.

      0
      0
    • Aurel, eu spun ce simt eu. Asta nu implică obligații pentru nimeni. Nu sunt liderul vreunei comunități, nu sunt vreun ales care să fi promis chestii, ori vreunul plătit să vină cu soluții. Nu mă simt dator cumva față de cineva. Ca cetățean am făcut tot ce depinde de mine pentru o societate sănătoasă.

      Nu am luat din ce nu e al meu, ies la tuns gazonul din jurul blocului, nu-mi deranjez vecinii, mi-am plătit toate taxele cinstit, am votat și ce a ieșit și ce nu, am educat copiii din preajma mea să nu rupă copacii și să nu chinuie pisicile, am îngropat-o pe mama că eu nu dau șpagă la doctori. (Cinstit, nici nu aveam atunci). Ce să fac EU mai mult?!

      Țara mea și, mai grav, societatea, m-au trădat. Nu vorbim neapărat de conducători, pe care, teoretic, îi putem schimba. Ar fi fost simplu de rezolvat dacă problema era doar la conducători. Dar… Poporul nu vrea să fie mai bine, nici măcar de propria supraviețuire fizică nu este interesat.

      Oamenii sunt în pericol de moarte, dar majoritatea cetățenilor acestei țări ar lua mai repede pastile pt animale decât să facă un vaccin recomandat de specialiștii din medicină. Ce să fac eu?!
      Cum să trec peste această situație/pandemie când majoritatea concetățenilor mei nu vrea să treacă sau crede că molima dispare printr-o hotărâre de Guvern pe care Câțu (cel mai slab premier al României, ever – că veni vorba) nu vrea s-o dea?!

      Da, sunt și oameni buni în România, dar, din păcate, vocile lor nu se (mai) aud de grohăielile puturoase ale mulțimii care se îndreaptă cântând către cimitir. Am visat și eu la o țară ca afară la care să pun și eu umărul, ca apoi să îmbătrânesc fericit admirând realizarea. Dar nu mai cred în asta și îmi e teamă că însuși supraviețuirea mea fizică a ajuns la cheremul celor mai proști oameni.

      Ultimul lucru care mă interesează: modul în care m-ar privi străinii. Inițial toți te privesc cu suspiciune, dar timpul și seriozitatea te-ar ajuta. Eu zic că nu plec din Romania pentru că sunt prea în vârstă (46 de ani), dar cine știe, la un moment dat ar putea să-mi fie mai dragă viața decât patria. Și nu, nu eu am trădat-o. Apropo, sunt soldat în rezervă. Am fost instruit să apăr țara: cu săpăliga în mână, pe câmpurile de sfeclă ale gliei strămoșești.

      0
      0
    • #51 Comentariu nou

      @Aurel Nu stiu pe ce meleaguri ai ales tu sa pribegesti si care e experienta ta de acolo.

      Eu unul nu am simtit niciodata ca am fost tratat ca si un cetatean inferior. Ba mai mult, bastinasii au fost foarte curiosi sa imi auda povestea si sa afle detalii despre Romania. Ma rog, am trait si lucrat in colective multi-culti si niciodata nu m-am bagat in bisericute romanesti. Mai mult, am evitat sa am contact cu romani care trag la altii de-ai lor doar pentru ca au aceleasi origini. Singura inferioritate pe care am simtito a fost legata de graiul locului pe care inca nu il stapanesc la un nivel acceptabil pentru mine. Dar nici standardele mele nu sunt usor de atins.

      Nici preconceptiile ca „neamtul face asa” si „francezul face asa” nu le agreez. Cine sunt eu sa stiu ce ar face unul sau altul, mai ales daca nu am trait prea mult printre ei.

      Cat despre ce se poate face treptat? S-au tot facut treptat multe de vreo 30 de ani si tot nu ne e bine. De ce sa mai astept ca altii sa se destepte? De ce sa imi condamn copii la aceleasi frustrari? NU! Mi-a ajuns! Nu sfatuiesc pe nimeni sa plece sau sa stea. Fiecare cu treaba lui.

      Nicaieri nu sunt toti la fel, dar uscaturile de obicei se observa mai usor, iar in Romania se pare ca uscaturile conduc si definesc.

      0
      0
  12. #52 Comentariu nou

    Ne-a luat mult timp să ne lămurim că președintele este (sau a devenit) doar un „manechin cititor de prompter”.
    Cel care ne decide soarta pare persoana cea mai străină de realitatea din Romania.
    Pandemia nu face politică și ne-a arătat că în trei valuri gestionate corect (chiar și fără informații clare, parțial fără măști si fără vaccin) nu au fost depășite limitele de suportabilitate ale sistemului.
    Acum, cu haosul creat de echipa Câțofrenica aflată la „butoane” și cu președintele defect am ajuns la scenariile sumbre prin care alte tari deja au trecut. Oare ne-am bucurat prea devreme că am scăpat de scenariul cu bățul și morcovul?
    Pentru noi rezolvarea părea simplă. Trebuia doar să aplicăm ceea ce deja s-a demonstrat că funcționează, dar se pare că nu am avut șansa.
    Din tot răul acesta rezultă totusi un lucru foarte clar!
    Președintele defect trebuie schimbat, iar echipa toxică trebuie să plătească nu doar politic.

    18
    1
  13. #54 Comentariu nou

    Vazand primele comentarii, e marturia clara ca citim (daca citim) pe diagonala si apoi iesim in strada cu putinul pe care l-am inteles, si asta de la astia care totusi stiu sa citeasca. Nu mai are efectiv cine sa schimbe ceva, deci daca nu punem mana fiecare dintre noi, sa facem tot ce putem pentru o Romanie normala, fara nebune ca Sosoloanca si fara sa devenim niste zealoti cu portavoce pentru statistici pe care nu le intelegem, o sa lasam o groapa de gunoi copiilor nostri. La propriu si la figurat.

    2
    0
  14. #55 Comentariu nou

    Eu nu inteleg cum ignorati ceea ce este evident: se doreste obtinerea imunitatii prin trecerea populatiei prin boala! Da, putea fi o solutie dar nu acum cand nici 40% nu sunt vaccinati. Masurile actuale sunt doar represalii impotriva celor care nu s-au vaccinat, nu au rolul de a preveni transmiterea. Au mainile patate cu sange!

    5
    5
    • #56 Comentariu nou

      De ce credeti ca tine dl. Iohannis cu dintii de dl Citu?

      0
      0
    • #57 Comentariu nou

      Ii banuiesti de ticalosie suprema.

      Eu cred ca sunt doar hoti si fricosi. Aici ajungi cand guvernezi in inters propriu si cand, mai rau, stai saptamanal cu ochii in sondaje. Tu nu mai ai o agenda politica reala, nu mai ai convingeri politice. Faci ce crezi ca vrea poporul, cu ochii sondaje.

      Exemplu: Primul politician al tarii a anuntat ca situatia e cumplita si se vor lua masuri, Cand? Acum? In seara asta? Maine?

      Nttz, de luni incolo. Mai avem un pelerinaj de Sf. Dumitru in weekend si e pacat de Dumnezeu sa ii incurcam pe oamenii aia.

      0
      0
  15. #58 Comentariu nou

    Nordicii au incredere in ce spune guvernul lor ptr ca aia daca vad ca un vaccin e cam periculos, AZ, il opresc.
    Ai nostri ii dau inainte, nu intereseaza. A fost elominat natural ptr ca romanii i-au crezut pe danezi.
    Romanii nu au incredere in medicii romani. Se duc la spital doar cand nu au de ales.

    E nevoie de experti straini (exclus Faucci) sa explice.
    Si daca o sa zica ca vaccinu e 100% bun, nu o sa fie crezuti.

    3
    3
  16. #59 Comentariu nou

    sa nu uitam de domnul Emil Boc.. mare organizator de concerte „de nepovestit ” in cluj, unde citeva zeci de mii de oameni fara masca.. s-au preumblat bot in bot zile intregi….doar pentru ca sponsorii acestui primar mincinos sa-si poata face suma.
    Acest Boc mare sustinator al lui Citu… ca doar doar se reinventeaza si el sa poata intra din nou in politica” mare ” trebuie nominalizat pe lista celor vinovati.

    8
    0
  17. #60 Comentariu nou

    Sa faca maraton de vaccinare si in loc de voluntari sa ii vedem pe alde prezident, Catu, Turcan – da’ sa stea macar un weekend non stop pe acolo.

    1
    0
  18. #61 Comentariu nou

    Buna ziua Vlad,
    Noi, cei care citim acest blog, in mare majoritate suntem de acord cu tine.
    Probabil ca Iohannis il va nominaliza maine pe Catu.
    Si de aici exista 3 variante.
    i – USL sustine un guvern Catu.
    ii – PSD sustine un guvern Catu.
    iii – ajungem la alegeri anticipate.
    Personal cred ca se va merge pe a iii-a varianta.
    Toata lumea va fi de acord ca nu se pot organiza alegeri in plina pandemie = > vor fi amanate pana pe la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie.
    Pana atunci, ce sa vezi, ministerul sanatatii, vinovatul principal in gestionarea catastrofala a pandemiei, a fost condus de catre … USR! Vor repeta asta la ‘latrina 3’ si la ceelalte televiziuni aservite, precum si pe facebook prin dana budeanu si altii ca ea, incat vor fi ei insisi convinsi ca asa a fost!

    4
    1
    • Cred ca nu-si mai permite sa-l desemneze pe Citu, ar fi total sinucigas

      0
      0
    • #63 Comentariu nou

      Unele ‘trompete’ au ‘aruncat’ pe piata numele lui Boc ca posibil candidat!
      Probabil cu Catu la finante, care sa-l manevreze de fapt pe Boc!
      Vedem maine. Nu cred ca, cu delegatia OMS aici, Iohannis isi va permite sa mai tergiverseze.

      0
      0
    • #64 Comentariu nou

      Cred ca e „peste poate” in momentul asta sa mergem mai departe cu un guvern interimar pentru inca 5-6 luni. Situatia e deja exploziva.

      Povestea cu Mihaila nu poate sa fie reutilizata la nesfarsit. Dupa un timp efectul obtinut e invers.

      0
      0
    • #65 Comentariu nou

      Aoleeeeeuuuuu!
      Schimbara planuuuu!
      Il nominalizeaza pe Ciuca!
      Pune armata pe noi!
      Pe cine oare?
      Mai cu osebire pe Sosoaca sau pe Ciolos?

      0
      0
  19. #66 Comentariu nou

    Nu ma ingrozeste numarul de morti cat ma ingrozeste ce va urma. E drept ca odata cu cresterea numarului de morti, scade electoratul psd-ului sau haur dar tot nu e suficient. Dupa imbecilismul asa zisei „dreptei” din Romania…. mi-e teama ca va reveni „stanga” mai repede decat visam. Maine se duc nenorocitii aia la negocieri cu ordinarul ala de cutu. Nici acum nu si-au dat seama ca trebuie schimbata strategia… Din pacate… suntem o tara care nu se poate guverna singura. Sincer sa fiu… si 10000 de morti pe zi daca am avea… e fix ce meritam. Meritam sa disparem ca natie de pe fata pamantului. Mult succes!

    3
    3
  20. #67 Comentariu nou

    Ai spus in cateva cuvinte istoria trista de moment in care traim. Suntem mulți pe frecventa mintii tale, dar nu suficienti cu spirit civic, cu implicare si dorinta de a schimba atunci cand trebuie, chiar daca atat de rar, din patru in patru ani.

    1
    0
  21. #68 Comentariu nou

    Ca si in Jocker unde „exista” o explicatie a raului absolut, poate ar trebui sa incercam sa-i intelegem pe cei 60-70% din romani care nu se vaccineaza… chiar daca nu suntem de acord cu ei.
    DE CE nu s-au vaccinat si au devenit surzi la argumentele de bun simt?
    Parerea mea e ca mesajele si masurile contradictorii sau uneori lipsite de logica de la inceputul pandemiei pana azi fac pur si simplu praf mintea unui om cu pregatire medie din Romania … acea tara in care majoritatea oamenilor urmaresc cu greu logica dintr-un paragraf mai lung.
    Exemplu de mesaj contradictoriu: in martie ni se spune ca trebuie sa vaccinam 10 milioane ca sa stam mai safe … in mai, dupa ce atingem mai putin de 5 milioane pandemia „s-a terminat” –> deci ce intelege omul mediu din asta? ca totul e o mascarada, nu?
    Exemplu de masura ilogica si iresponsabila: ieri au decis sa bage toti elevi 2 saptamani in vacanta (clasica decizie la gramada a politicienilor romani), in conditiile in care cei mici erau oricum o saptamana in vacanta, iar cei mari puteau fi bagati doar in online … ca doar nevoia era ca sa limitam contactul fizic, nu sa avam 2 milioane de copii care brusc s-au trezit in vacanta 2 saptamani (ce vor face ei saptamanile astea? ce vor face parintii?) … dar peste cateva saptamani jumatate din cei care au decis ieri nu vor mai fi pe functii si altii vor trebui sa gaseasca solutii de recuperare.
    Ce vreau sa spun ca in mintea multora este un haos total. Ce fac oamenii cand nu mai inteleg? Refuza orice, nu ?
    Asa vad eu blocajul actual … din perspectiva unuia vaccinat din aprilie.
    Solutii?
    1) Presedintele si Patriarhul sa-si puna tarana in cap pentru neasumarea campaniei de vaccinare de la cap la coada + sa vina cu un mesaj coerent de acum incolo … 0% sanse pt ca nici unul nu are coloana vertebrala. I-am pus pe cei 2 pt ca au cel mai mare impact in ochii romanilor de conditie medie si sub.
    2) Imunizarea prin boala si vaccin pana depasim 70% … sper sa o realizam pana la sfarsitul anului, ca pe langa mortii pe care-i vom plange sa nu se adauge si o prabusire economica de proportii.

    3
    0
    • Imunizarea prin infectie va doborî sistemul sanitar, luni la rând, și va determina moartea a zeci de mii de oameni. Desigur, e si asta o posibilitate.

      0
      0
    • #70 Comentariu nou

      Asta se petrece deja și nu pare o simplă întâmplare.
      Este un adevărat război între stat și cetatean.

      0
      0
    • #71 Comentariu nou

      @Vlad
      O solutie pentru deblocarea (macar partiala) a sistemului sanitar si pentru reducerea pe termen mediu si lung a numarului de decese in Romania, ar fi schimbarea protocolului medical in cazul infectiilor Covid.
      Daca e uitam un pic mai atent pe statistici (doar astazi 450 de morti si 1800 la ATI) calculand doar 5 zile de internare pentru un pacient, constatam ca, daca ajungi la ATI ai mai putin de 10% sanse de supravietuire. Pentru ca, in calitate de pacient, tinandu-se cont de numarul de locuri la ATI, esti intubat pe o sectie ATI foarte tarziu. Probabil ajungi sa fi intubat abia atunci cand saturatia in oxigen scade sub 80%. Daca ai o saturatie sub 94% dar peste 85% (si ai putea avea sanse de 40 – 50% sa suprevietuiesti in cazul intubarii) esti pus pe un scaun pe hol si ti se ofera, eventual, o masca de oxigen, iar medicii asteapta sa scada saturatia si sa se faca loc pe un pat! Si uite asa, 30 – 40% din sansele tale de supravietuire, s-au evaporat (incerc sa pastrez un limbaj civilizat)!
      Unii ar spune ca solutia ar fi sa triplam numarul de paturi la ATI. Dar de unde facem rost de personalul necesar pentru a ingriji pacientii din noile saloane?
      O solutie cinica dar eficienta ar fi ca pacientii care au deja saturatia sub 80% sa primeasca doar ingrijiri paleative (pentru a nu se mai chinui) iar la ATI sa fie intubati pacienti cu sanse mai mari de supravietuire.
      Am avea probabil o saptamana su 10.000 de decese, dar dupa aceea lucrurile ar deveni un pic mai bune. Altfel, in ritmul actual, va mai dura 2 – 3 saptamani pama sa ajungem la 5.000 de decese pe saptamana, si asta va dura pana spre sfarsitul luni aprilie. Nu cred ca e foarte greu de facut diferenta dintre cele doua abordari. Dupa calculele mele ar fi 32 – 35.000 de decese in varianta cinica (pana in aprilie) si cam 130.000 de decese in varianta umana folosita in prezent. Comitetul National pentru Situatii de Urgenta (Raed Arafat) ar trebui sa aiba predictii mai exacte cu astfel de cifre, dar probabil nu doresc sa se afle asa ceva.

      0
      0
    • #72 Comentariu nou

      Si ti se pare ca autoritatile noastre au inceput sa faca ce trebuie, acum in al 13-lea ceas? Masurile sunt disproportionat de slabe fata de magnitudinea problemei.
      Sincer singurul care ar putea sa faca o intoarcere masiva a romanilor catre vaccinare este Patriarhul … Dar oare Patriarhul crede in stiinta si ar sustine vaccinarea? Ca lasarea esantionului 2 sa dinamiteze campania de vaccinare arata ca nu. Cu astfel de „iubitor de oameni” interesat de premarirea proprie (prin construirea Catedralei) … ne vom jertfi multi pana la imunizarea colectiva… DA, suntem intr-o democratia si asta a decis majoritatea.
      Ce este dureros este ca nici dupa aceasta catastrofa nu ne vom face bine. Daca 70% nu s-au vaccinat si 80% din ei vor face forme usoare de boala, vom avea o majoritate a populatiei care va concluziona ca … era vorba de o raceala, deci au avutt dreptate. Poate mortii din familiile lor sa-i mai convinga ca ei doar au avut noroc si trebuiau sa ii creada pe oamenii de stiinta.
      Sunt foarte pesimist cu privire la viitorul unei natii de oameni pentru care gandirea critica inseamna sa-l crezi pe cel care urla cele mai absurde lucruri.

      0
      0
  22. #73 Comentariu nou

    @Vlad Si vezi altă soluție decat imunizarea prin infecție?!Avand copil de școală m-am uitat pe cifre inainte de 13.09 sa imi fac o idee,atunci erau vaccinati cu schema completă 5 milioane două sute de mii de oameni.Acum,cu tot ce se întâmplă in jurul nostru sunt vaccinati cu schema completă 5 milioane șapte sute de mii de oameni.Am pierdut trenul ăsta,sunt admirabile eforturile medicilor in campania provaccinare,respect pe oricine decide să se vaccineaza macar acum dar din jalea prezentă nu vaccinarea ne va scoate.Nu știu la ce măsuri se va ajunge,e cam bezmetic contextul politic actual,nu stiu cine va impune masurile acelea poate ar fi cazul ca in ultimul ceas sa fie lăsați profesioniști să se ocupe in locul politicienilor.In opinia mea orice măsură restrictivă generală de la lockdown național la inchiderea tuturor școlilor ar fi o palmă dată persoanelor vaccinate si a celor care au respectat masurile de protectie si ar transmite un mesaj ambiguu vizavi de utilitatea vaccinarii.

    0
    0
  23. #75 Comentariu nou

    Vestea neagra e ca nici la 70% vaccinare nu se va atinge imunitatea de turma din cauza mutatiilor virusului. Infectarea si decesele incetinesc, dar pot reizbucni oricand. Deja mai multe tari sunt in situatia asta. Sper sa apara cat mai repede un tratament care sa stopeze evolutia bolii.

    3
    0
  24. #77 Comentariu nou

    D-le Petreanu , totul are un inceput . Acel inceput a fost rostit clar si raspicat de cel ce reprezinta Romania ,anul trecut la inceputul lui martie : „E o simpla gripa ” . La cei care nu au timp de televizor sau de citit , aici ma refer la cei de la sate ,a prins zicerea si oamenii nu si-au mai batut capul. Acum nu vedem padurea din cauza copacilor si invinuim ,chiar daca-s vinovati , pe Sosoaca si antivaccinisti . Vinovatii sunt intii presedintele ,guvernul lui ,parlamentul si grupul care gestioneaza pandemia .Vad ca multi zic despre sateni si alte categorii ca-s prosti ,ma rog , dar daca ei sunt destepti de ce nu au incercat sa-i lumineze pe antivacinisti ,nu de alta dar multi dintre ei nu cred sa nu cunoasca ninim 2-4 persoane care refuza vaccinul .deci puteau si ei sa-si aduca mica lor contributie de a-i lumina pe „prosti ” . Cu stima…

    5
    1
  25. #80 Comentariu nou

    Las și eu asta aici. Zic că merită o rubrica…. https://youtu.be/evYpusGiqUw
    Taxi

    1
    0
  26. #82 Comentariu nou

    Felicitari pentru articol

    0
    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.