România trebuie repornită rapid, iar noi avem datoria s-o ajutăm

La jumătatea lunii martie, când a fost decretată starea de urgență din cauza pandemiei în România, am știut, cu toții, două lucruri. Unu: că restricțiile severe de deplasare și închiderea unor segmente importante din economie sunt absolut necesare și, doi: că nicăieri în lume nicio societate nu poate suporta pe termen nelimitat astfel de măsuri, oricât de justificate ar fi ele.

Iată-ne ajunși în acest punct: după aproape 3 luni, presiunea a crescut iar oamenii suportă din ce în ce mai greu restricțiile. Nu e nimeni de condamnat pentru asta: așa suntem construiți noi, oamenii.

Dar problema cu adevărat dramatică în chestiunea prelungirii stării de alertă este în altă parte: în pierderile cumplite din economie. În economie se adună cu milioanele pierderile noastre mici – pierderea pe care o simțim fiecare pentru că nu mai putem merge la mall, sau la cârciuma favorită, sau la fitness, sau nu mai putem pleca în vacanță unde vrem. Ni se cere să renunțăm la aceste bucurii, și am și făcut-o, că am vrut sau nu, câteva luni la rând. Dar virusul acesta e aici pentru mult timp și economia trebuie repornită cât mai repede. Iată date venite azi, de la Institutul Național de Statistică: 30% din industria românească s-a oprit în perioada stării de urgență. În luna aprilie, încasările firmelor cu profil industrial au scăzut cu 40%. Chimia, industria ușoară, cea auto și cea a mobilei au fost cele mai afectate – și asta doar în domeniul industrial – alte sectoare sunt complet înghețate. Nu trebui să fii mare economist ca să-nțelegi că astfel de dezastre economice se vor simți dureros în buzunarul fiecăruia dintre noi.

Cred că fiecare societate ajunge, la un moment dat, în punctul în care trebuie să recunoască acest lucru: trebuie să ne obișnuim să trăim cu noul coronavirus și, mai ales, trebuie să învățăm cum să trăim cu noul coronavirus. Nu putem sta de-acum înainte paralizați de frică, precum căprioara-n faruri, privind nemișcați bolidul care urmează să ne strivească. Trebuie să ieșim din starea asta – și, de fapt, nici nu e chiar așa de greu cum ne imaginăm. Trebuie să fim, cu toții, de fapt, mai curați și mai atenți, atât: trebuie să ne spălăm mai des pe mâini, pe față, să ne ferim de aglomerații, să menținem o distanță rezonabilă când stăm de vorbă cu cineva, să purtăm măști chirurgicale mai ales în spații publice închise, să lucrăm de acasă mai des, dacă e posibil, și toate astea, măcar până apare un vaccin, deși obiceiurile de igienă mai bună ar merita păstrate și după. Știm că apa caldă și săpunul omoară virusul, că masca reduce semnificativ răspândirea virusului, că distanțarea rupe lanțul contagiunii. Vi se pare chiar așa greu să fim, cu toții, un pic mai responsabili ca să nu murim de foame în schimb? Pentru că alternativele la responsabilitatea asta minimală, zic eu, sunt închiderea economiei, recesiunea, venituri în scădere, șomaj, o viață mai proastă, în general.

Sunt câteva județe în România unde nu s-au mai înregistrat cazuri noi de covid-19 de la o zi la alta – iată, datele sunt de ieri, 11 iunie: Caraş-Severin, Constanţa, Giurgiu, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea. În altele județe mai apar doar câteva cazuri noi pe zi. În fine, sunt județe unde au fost foarte puține cazuri cu totul, de la începtul pandemiei: Vâlcea are în mai bine de 3 luni, de exemplu, doar 38 de cazuri confirmate de covid-19 la o populație de peste 350.000 de oameni. În județul Brăila sunt 54, de la începutul epidemiei, la 320.000 de locuitori. Cum pot înțelege milioane de oameni din aceste județe că trebuie să rămână în stare de alertă, cu mari părți din economie închise, în șomaj tehnic, cu venituri diminuate și cu sărăcie în creștere, deși la ei pandemia este, de facto, inexistentă sau s-a oprit?

Cred că guvernul trebuie să se adapteze și să acționeze de-acum înainte punctual, acolo unde e nevoie pentru lichidarea unor focare de covid, dacă ele vor mai apărea. L-am auzit pe ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru, spunând că va fi mult mai dificil, din punct de vedere administrativ, să se ia măsuri, că vor trebui date multe ordine de ministru, trebuie să acționeze prefecții. Eu sunt de acord că-i mai greu să judeci caz cu caz decât să aplici o măsură unică la nivel național, dar cred că această complicație aparentă este, de fapt, o dublă oportunitate: mai întâi, guvernul are oportunitatea să repornească economia în foarte multe zone și în multe domenii. Apoi, avem cu toții oportunitatea să acționăm ca membri responsabili ai comunității – e o atitudine care se învață, și ea, și învățăm mai ales în momente dificile, când suntem forțați să adoptăm soluții de supraviețuire.

În fine, o observație: în controversa despre prelungirea – sau nu – a stării de alertă, PSD a ratat, din nou, o discuție sobră și consistentă despre modul în care poate fi repornită economia, preferând, în schimb, stridențe propagandistice și atacuri la persoană, ca și cum ar vrea președintele Iohannis să fie pandemie p-aci. Discursul PSD este, încă o dată, măsura perfectă a disprețului pe care-l poartă acest partid propriilor simpatizanți, pe care-i tratează de zeci de ani ca pe niște imbecili ce nu pot gândi cu capul lor și nu reacționează decât la stimuli emoționali cât mai grosolani.

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. Corect, tot ce-ai zis. Totuși puteai aminti la exemple pozitive și Clujul. (Sorry de patriotismul local – dar chiar e fain aici…:))

    Thumb up 3
    • Nu asta, asta se găsește ușor. Vreau numărul de cazuri pe fiecare județ, separat, la o anumită dată, oricare.

    • Pe graphs.ro găsiți detalii. Unul din cele mai importante numere este al celor internați la ATI, acolo se vede cel mai bine evoluția, restul numerelor mai variază în funcție de cât se testează.

      Thumb up 0
    • Stiu graphs.ro, e foarte misto site-ul, dar nu are aceste date: număr de cazuri noi în fiecare zi, pe județe.

  2. Pandemia dovedește ca psd nu poate si nici nu vrea să se schimbe, e irecuperabil.
    Pnl, nu poate reporni nimic, pare ca oarba legată la ochi, bajbaie, poate o nimerește pe drumul ce-l bun, iar partea si mai proasta este ca Arahat, un pezdist convins, pare ca încearcă sabotarea măsurilor de relansare economica, vezi o parte din horeca. E înghesuială la piața, în supermarcheturi, în mijloacele de transport în comun,dar restaurantele nu pot fi deschise !? O tîmpenie.

    Thumb up 3
    • „contributia horeca la pib este limitata!” – pm incurajand o industrie afectata major de criza covid

      Thumb up 0
    • Da, aia a fost o tehnicalitate inutila si jignitoare.

    • @K2dlhgia
      Si ai impresia ca PNL (asta de acu’ nu ala interbelic) vrea o schimbare de paradigma in Romania?
      Opinia mea: in ’89 a fost doar inceputul schimbari, am schimbat doar atata cat sa se poata pregati adevarata revolutie. Ramane de vazut daca e cineva care sa o faca, si mai ales daca va mai fi ceva de salvat!

      Thumb up 0
    • @bugsy
      Nu-l apar pe Ludovic, in nici un caz. De la inceput am stiut ca frate-su, Leonard, ar fi mult mai bun, dar e si cu coloana vertebrala! Poate de aceea nu s-a calificat in fata lu’ Iohanis!
      Cine crede ca HoReCa va revenii la veniturile de anul trecut, in momentul in care se vor fi ridicat toate restrictiile, se inseala amarnic. Oricum vor fi o multime de falimente, poate chiar pana la 40 %.

      Thumb up 0
  3. E un moment bun de construit infrastructura. Dar oare vor? Si daca vor, au cu cine?

    Thumb up 2
    • La incputul pandemei cativa cunoscuti faceau propaganda pentru strategia initiala a lu’ Boris Johnson ‘Protejati batranii si lasati economia sa functioneze!’. Le raspundeam: ‘Si cine din clasa politica romaneasca POATE sa valorifice o astfel de oportunitate? Ce facem daca avem se 3- 4 ori mai multe victime DEGEABA, pentru ca politicieni romani nu sunt in stare sa fructifice in interesul Romaniei o astfel de criza?”

      Thumb up 0
  4. #15

    As continua rationamentul din articol, adaugand, totusi, si dimensiunea economica al acelor judete cu cazuri noi putine. E mai usor de luat decizia deschiderii unor judete cu cazuri putine si dimensiune economica mica (sau pondere mare de bani de la buget). Mai greu sa iei decizia pentru poluri economice.

    Thumb up 1
  5. Ai cam întors-o ca la Ploiești 😂
    Evident ca dpdv economic, lockdown a fost o isterie “copy&paste” dupa modelul melodramatic din Italia, unde se tot prezentau cozile de salvări si panica indusa in populație (deși la vremea aceea, cei bolnavi grav erau trecuți de 80 de ani).
    Acum, dupa 3-4 luni, deși pericolul este acelasi (daca nu, chiar mai mare), toti o dau cotita…
    Nu era mai ok modelul suedez, unde fiecare alege sa se protejeze, daca-l duce capul si daca dorește? Ah, picau prea multi inconștienți? Ghinion, cum ar spune un mare geniu in viața.
    Toti au fost cu “stai in casa”, având burticile pline si fără prea multe griji financiare (jurnaliștii, lucrătorii la stat si IT-stii cu “work from home”).
    Ideal ar fi fost sa se promoveze mesaje de genul “stai departe de cei vulnerabili”, pentru ca suntem prea săraci sa picam bolnavi.
    In fine, jucam într-o liga mai mare oricum, așadar si daca vrei sa produci un logan, n-ai cui să-l vinzi, pt ca si celelalte economii s-au sinucis.

    Thumb up 3
  6. #17

    http://www.graphs.ro – grafice pe judete

    Thumb up 0
  7. Important e sa mai ai și ce relansa, că dacă mai ține mult starea de alerta mare parte din Horeca și transporturi intra in faliment.

    Thumb up 3
  8. #19

    O sa traim cu virusu unii dintre noi :D Multi nu dau 2 bani pe masuri pe recomandari in STB nu se mai poarta masca la coada iti sufla in ceafa de parca ar putea lua inainte sau mai repede sau iti baga carucioru-n cour…mai mult e chestie de psihic oricat de mare e pericolul mai ales daca nu-l vezi omu se obisnuieste cu el si-si vede de drum. E ca si cum stii ca n-ai voie sa treci strada prin mijloc dar o faci. Plus ca e sport national sa nu respecti recomandarile nimanui (politic vorbind) mai ales daca vin dinspre guvern. Afara nu e asa lumea respecta mai mult recomandarile e mult mai disciplinata si de-aia sunt unde sunt si au trenuri si autostrazi si bemveuri, noi suntem altfel recomandarile de pe FB conteaza mai mult vlogarii la fel influensaritele la fel si se vor inmulti sfaturile astea haotice si aiurea si lumea va crede in ele mai mult decat in cele oficiale.

    Thumb up 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.