Serialul „Sinecurist și liniștit”, noi episoade

Foto: Agerpres

Interminabilul serial al căpușării bugetului de către sinecuriști a continuat miercuri cu două noi episoade.

Există o căpușă denumită Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, care are drept șef un domn numit Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu, dacă ați uitat, a fost la un moment dat președintele României, timp de un mandat, o dezamăgire uriașa pentru milioane de oameni care au votat schimbarea în 1996 și au avut parte de o serie incredibilă de guvernări dezastru. Dl. Constantinescu s-a declarat atunci înfrânt de sistem și și-a pierdut curajul de a mai candida o dată, dar i-a mai rămas suficientă slugărnicie-n sânge ca să se căciulească apoi la PSD pentru o mică sinecură.

Așa că, în 2017, PSD i-a înființat această struțo-cămilă, „Institutul Levantului”, prin intermediul căruia dl. Constantinescu se poate bucura de un buget generos de 1 milion de euro anual.

Dar ce e Levantul ăsta și de ce l-ar studia dl. Constantinescu, geolog?

„Levantul este o regiune geografică nedefinită precis care se referă la o mare parte a Orientului Mijlociu la sud de Munții Taurus, mărginită de Marea Mediterană la vest și de Deșertul Arabiei și Mesopotamia superioară la est. Levantul nu include Munții Caucaz, Peninsula Arabică, sau Anatolia — deși uneori Cilicia este și ea inclusă. Peninsula Sinai poate fi inclusă, dar poate de asemenea fi considerată ca o regiune de graniță între Levant și Egiptul de nord. – Wikipedia

Deci ăsta e Levantul. O chestie la fel de nedefinită ca personalitatea lui Emil Constantinescu.

Cum sunt cheltuiți bănișorii românilor pentru studierea Levantului?

Deputatul USR Iulian Bulai explică: “Pe proiecte au mers 80.000 de lei în 2019. 80.000 de lei din două milioane de euro (adica bugetul pe 2 ani, n.m.). Aceşti bani au mers pe salarii foarte mari, pe deplasări, pe diurne, pe sindrofii, pe tot felul de activităţi care nu au nicio legătură cu ideea de Levant. Această instituţie reprezintă un institut luat pe persoană fizică de către o personalitate care a reprezentat speranţa României acum 20 de ani. E trist că salariaţii din această instituţie câştigă fără să facă nimic concret pentru cercetare mai mult decât cercetătorii de la Academia Română. Nu este corect”.

Proiectul de lege pentru desființarea Institutului a fost supus la vot ieri, la Cameră, cu rezultat ușor de anticipat. Deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat înaintea votului că proiectul va fi respins deoarece toate celelalte partide susţin menţinerea acestei sinecuri de 1 milion de euro pe an.

„PSD şi UDMR, prin vorbitorii în plen, au recunoscut că e un hatâr făcut lui Emil Constantinescu. Nici măcar nu s-au mai obosit să pretindă că acest pseudo-institut are vreo misiune academică. Vă reamintesc că săptămâna trecută, prin votul tuturor partidelor în afară de USR, au dat 10 milioane de lei pe an înapoi fake-Academiei Oamenilor de Ştiinţă, pe care le tăiase USR la începutul anului”, a adăugat Drulă.

Și, ce să vezi, Camera Deputaţilor a respins proiectul, cu 182 de voturi la 44 (și au mai fost și 64 de abțineri).

Celălalt episod al serialului „sinecurist și liniștit” a avut loc la Senat, unde a fost respinsă Ordonanța de Urgență prin care era desființat Institutul Revoluției Române din decembrie 1989.

Acesta este un mic loc de joacă pentru fostul președinte Ion Iliescu și pentru unul dintre locotenenții săi, Gelu Voican Voiculescu. Amândoi sunt trimiși în judecată în dosarul Revoluției, sub acuzația de crime împotriva umanității. Eu mă întreb ce mai studiază domnii Iliescu și Voican Voiculescu în privința evenimentelor din decembrie 1989. Ei știu cel mai bine ce-a fost atunci. Ei sunt primii care ar trebui să mărturisească adevărul.

La sfârșitul anului trecut, când s-au împlinit 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, acest Institut cu operă de cercetare incertă și șefi compromiși a provocat un uriaș scandal, când a încercat organizeze un concert aniversar. Mai multe organizaţii civice au reacționat vehement, considerând alăturarea o ofensă adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora. Concertul a fost anulat și, dacă tot venise vorba despre oribila alăturare, Guvernul a și desființat Institutul Revoluției lui Iliescu.

Dar, iată, au trecut 6 luni iar parlamentarii vechii gărzi consideră că situația s-a liniștit, oamenii au uitat, și Institutul dnilor Iliescu și Voican Voiculescu își poate continua traiul liniștit pe bani publici.

Și nu doar ei, prieteni, ci un roi întreg de căpușe.

Articol din categoria: ACTUALITATE, POLITICĂ

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Asta-mi amintește de anii facultății, cand aflam despre diverse proiecte câștigate, de catre liderii noștri, de la primăria urbei. Acele proiecte aveau denumiri pompoase si erau executate de catre liderii facultății in timpul lor liber, evident. Majoritatea erau de “analiza”. Se tot analiza…si s-a tot analizat de atunci, încât au rămas analizele si denumirile lor “geniale”, Insa fondurile s-au risipit (e.g. O masina mai scumpa pt soție, o viluță la munte pe numele bunicii, etc).

    La fel si in povestea cu Constantinescu: in spatele paravanului de om onest, cu realizări academice, zace tot o căpușa lacoma.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Nu ti se pare trist faptul ca doi din cei care se bateau cu caramida-n piept in 1996 ca vor reforma tara atat de prost guvernata de Vacaroiu si PSD au ajuns sa se caciuleasca (o descriere mai buna este sa o suga) tocmai la cei pe care ii detestau acum 20 de ani?
    Constantinescu este mai smecher, isi aranjeaza sinecurile in spatele usilor inchise, dar Ciorbea a ajuns sa se milogeasca in public de Ponta sa-i dea pensie speciala, dupa ce prin 2000 Ponta il facea albie de porci la televizor.
    Ce este mai trist este ca in Guvernul Ciorbea mai erau cativa ministri importanti care erau la fel de incompetenti ca si sefii lor de atunci si la fel de fals-de-dreapta tot ca sefii lor. Din pacate au murit si mai bine ii las in pace.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Apropo de sinecuristi, nimic, nimic despre realitatea că suntem SINGURA țară din Europa cu serviciile secrete militarizate, cu zeci de mii de ofițeri și având firme sub acoperire(prin lege) care distrug la orice licitatie un antreprenor civil?
    Cum e că Germania, la 80 milioane de cetățeni are doar 2700 de agenți secreti, iar România peste 15.000, cu salarii inimaginabil de mari plus pensii speciale?
    Aici nu te bagi, că faci buba la creier, nu??? De Coldea, cu pensie de 30.000 de lei/lunar la 45 de ani, nimic, nimic ??

    0
    0
    • #4 Comentariu nou

      @Radu
      Poate te lămurește tot Iliescu!
      https://youtu.be/f2zszwFq6gs

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      @Radu
      I – Nu cred ca exista vreun serviciu de informatii care sa spuna tuturor cati agenti are!
      II – Daca mai postezi astfel de comentarii s-ar putea sa fii etichetat drept ‘Trol Putinist’!

      Afara de faptul ca se pensioneaza la 45 de ani, nu vad nimic in neregula. La cate secrete stie (si nu vorbesc doar de Coldea) in agent cu o pensie de 1300 lei (pensia medie) ar fi o vulnerabilitate prea mare pentru Statul Roman.

      0
      0
  4. #6 Comentariu nou

    Dacă ne punem întrebarea: Ce o fi aia „Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului”?…(ISACCL) … Rămânem proști…
    Se putea numi foarte bine și Institutul de Calcule Avansate pentru Prezicerea Ciclului Menstrual al Berzelor (ISCAPCMB) ceea ce putea fi de interes național părând a avea legătură cu natalitatea.
    Dar Cultura și Civilizația Levantului este de-a dreptul batjocoritor, iar Institutul Revoluției Române este pur și simplu criminal.
    Asta plătește poporul român, crimele și batjocura unor infractori.
    Nu este deloc în regulă!

    0
    0
  5. #7 Comentariu nou

    @Radu
    De unde ai scos chestia aia cu 2700 de agenti secreti in Germania?
    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Federal_Intelligence_Service
    Daca tot spui minciuni, incearca sa le impachetezi mai mestesugit, in asa fel incat sa nu fie usor de depistat

    0
    0
  6. #8 Comentariu nou

    La Iliescu si Voican e destul de clar de ce, dar Constantinescu ce le da sau ce le-a dat in schimbul milionului?

    0
    0
  7. #9 Comentariu nou

    MI6 iti spune ceva? Cum ai vrea sa fie serviciul secret al armatei? Format din civili? Atasatii militari ai tuturos tarilor din lumea sunt toti ofiteri de informatii. CIA si NSA au fost conduse in proportie covarsitoare de militari. Societatile alea comerciale la care faci referire sunt o practica generala in domeniu in toata lumea. Sau tu esti asa mai openminded si vrei sa circule agentii secreti pe strada cu o eticheta sa stie toata lumea cine sunt ei. Nu stiu de unde ai scos cifra aia de 15000 pentru ca numarul exact il stiu putin oameni din Romania, iar cei care stiu nu comenteaza pe bloguri sau aiurea pe paginile de facbook ale tuturor politicienilor dubiosi care incearca sa atraga voturi prin astfel de manipulari

    0
    0