Simţul propriei ştiri la Traian Băsescu

În jurnalism, se spune că eşti bun când ai „simţul ştirii”. Nu e chiar aşa de greu de înţeles ce înseamnă asta, deşi e un pic mai greu de explicat. Pe scurt, a avea simţul ştirii înseamnă să poţi distinge fulgerător, aproape subconştient, care amănunt al unui eveniment, al unei întâmplări, va capta fără greş atenţia publicului, apoi să insişti pe acoperirea acestui amănunt. De preferinţă, ar trebui să fie relevant – aşa ar fi etic (Dan Diaconescu are, în felul său atât de particular, „simţul ştirii”, chiar dacă subiectele pe care le dezvoltă nu sunt aproape niciodată relevante).

Într-un mod foarte interesant, Traian Băsescu are simţul propriei ştiri. El simte instinctiv ce trebuie să facă şi când anume pentru a se transforma în subiectul principal de discuţie al publicului.

Iată un ultim exemplu. Preşedintele s-a aflat azi la Tabăra de Tineret a Universităţii de Vară de la Tuşnad – o manifestare a comunităţii maghiare. Probabil că a mizat pe o reacţie a auditoriului când a vorbit despre limitele constituţionale ale autonomiei, dar nu cred că a anticipat huiduielile. Priviţi-l, însă (via RTV), cum se adaptează instantaneu ostilităţii publicului, şi cum insistă în aceeaşi direcţie, scociorând în sensibilităţile naţionaliste ale maghiarilor din asistenţă. Preşedintele recită de 3 ori la rând primul articol al Constituţiei, zâmbind în timp ce iritarea participanţilor creşte.


Nimic de spus, Traian Băsescu este un animal politic la vârful lanţului trofic. În 60 de secunde, s-a plasat fără greş în topul actualităţii, şi încă într-o poziţie inexpugnabilă. În fond, nu poţi să nu te solidarizezi cu el, când este huiduit pentru că susţine România.

Articol din categoria: ACTUALITATE

19 comentarii Adaugă comentariu

  1. O gasca de fraieri baietii din galerie.
    Nici macar nu constientizeaza ca sunt liberi in TOATA Europa.

    Revenind la basescu, cu toate giumbuslucurile lui, noi nu uitam toate nenorocirile pe care acelasi basescu le-a adus Romaniei: coruptia generalizata, statul politienesc, falimentul economiei, delapidarea tarii….. adaugati voi celelalte lucruri binecunoscute.

    Si nu uitam ca cei care huiduiau il platesc pe acelasi basescu, asa cum si noi il platim. Deci aveau voie sa il huiduie. Ma intreb de ce au asteptat faza cu articolul din constitutie.

    Am voie sa il huidui si eu ?
    Pentru alte motive, nu 3 articole ale constitutiei – pe care, sa fim cinstiti, acelasi basescu o incalca aproape zilnic.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Pe mine, unu’, m-a convins:
    Votez V.C. Tudor!…

    …prefect de Harghita, eventual (şi) Covasna.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Este un animal politic, ai dreptate. In virful lantului trofic? Poate, desi mai e mult pina acolo. In orice ce caz isi face update-uri regulate si de aceea ramine in top.

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Ungurii de la noi ori o fac doar ca sa ne calce pe bataturi, ori chiar au ramas setati pe autonomia asta… Hei, o Europa intreaga e libera, puteti trai linistiti oriunde, chiar si in Romania, e o chestie depasita asta cu autonomia. Ceva util pentru planeta nu au de sustinut? De exemplu sa insiste cu centralele eoliene, sa sadeasca plante, sa reimpadureasca, ceva eco, env. friendly etc. Iar asta e unul dintre rarele momente in care Base e simpatic. Desi, pe de alta parte, nu cred ca e cazul sa-i irite atata pe tema asta pentru ca deja devine „care pe care”.

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    La tusnad nu sunt maghiari, acolo sunt sasi … de fapt nici nea Marko nu e maghiar.

    0
    0
  6. Mă tem că nu a fost nimic spontan. A mizat pe faptul că va fi huiduit! Şi-a dorit să fie huiduit! S-a rugat Celui de Sus să fie huiduit! Orice om normal, când vrea să transmită un mesaj într-un mediu ostil, n-o face conflictual. Or, el a fost conflictual din start. Cât de tâmpit să fii să crezi că nu vei fi sancţionat de nişte fanatici care-şi doresc autonomia etnică din fix aceleaşi motive pentru care Băsescu s-a dus să-i calce pe nervi?
    Aşa că talentul de a produce ştiri e una, capacitatea de a produce belele pentru naţiunea pe care o reprezintă este alta.
    Ce-a realizat azi? Şi-a fidelizat poate câteva zeci de mii de votanţi care ar mânca unguri pe pâine, dar care este preţul? Sau nu contează?

    0
    0
  7. Ba poti, pt ca stii ca o face la misto.
    Adevarul e ca noi, romanii, nu avem „cojones” sa-l huiduim cind maninca rahat.

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Bravo! V-ati prins!

    0
    0
  9. Mai degraba un vierme portocaliu peste o roaba de mere (verzi) stricate.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Draga Vlad, Traian Basescu intr-adevar simte momentul insa de data asta cred ca l-a provocat chiar el. Stia bine ca e huiduit de niste oameni pentru care el este doar un domn de la Bucuresti de fata cu alti domni de la Budapesta, Viktor Orban si Laszlo Tokes (n-am gresit cu nimic), de regula, inaccesibili altor politicienilor romani. TB a sfidat la Tusnad ca sa puncteze putin prin Ardeal dar mult prin Moldova, Oltenia si Capitala locuri unde e de ajuns sa spui „unguri” si gasesti macar 2 insi din 10 care sa latre. Momentul n-a fost ales deloc prost, tocmai au traversat Romania hoardele de fani de la Ujpest, incalzirea era deci facuta. Pe mine chiar m-a mirat cat de bine a reusit TB sa citeze din Constitutie fara sa o scoata de la piept. Asa ca mie, cetatean roman, imi e cam greu sa ma solidarizez cu unul care se joaca cu focul doar pentru ca asa cred el ca puncteaza in sondaje. Si ca sa te convingi: priveste-l atent pe Viktor Orban. Rade! Individul nu este genul care sa glumeasca cu autonomia. Insa stia cu cine are de a face – asa ca l-a lasat sa-si faca jocul. Cei doi se aseamana mult, cu singura diferenta ca Orban a stat un an la Oxford.

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    De ce s-a dus de fapt Traian Băsescu la Tuşnad, care era rostul lui acolo? La şcolile de vară ale PD-L se duce să dea indicaţii şi ca nu cumva să uite portocalii cine le este stăpân, dar cu udemeriştii ce treabă are? Dacă vom conveni că prezenţa lui la Tuşnad este o intruziune, vom putea înţelege că nu putea urmări decât un scop personal, mai exact electoral. Stiind că în turul II nu va putea atrage şi voturile maghiarilor, şi pe cele ale peremiştilor, are de ales fie una din variante, fie pe cealaltă.
    Dacă la Tuşnad ar fi avut o atitudine apropiată faţă de UDMR, ar fi pus bazele unei negocieri a voturilor maghiarilor din turul II, dar ar fi pierdut zestrea peremistă. Până la urmă, a preferat să-i zgândăre pe maghiari, să provoace cu bună ştiinţă o reacţie ostilă a acestora, dar şi una de admiraţie din partea extremiştilor români.
    Probabil că a ales varianta naţionalismului din mai multe motive. Unul ar fi acela că efectele crizei vor radicaliza o parte din electoratul nehotărât, care va ieşi la vot şi o va face în favoarea lui Vadim, sporindu-i astfel acestuia zestrea de voturi peste cea a maghiarilor. Nu ştiu însă dacă socoteala de acasă se va potrivi cu cea din târg, pentru că nehotărâţii care votează cu Vadim în turul I, furioşi că au rămas şomeri sau că nu le mai ajunge salariul, este puţin probabil să voteze cu Băsescu în turul II. Maghiarii în schimb sunt disciplinaţi, dacă li se spunea să voteze cu Băsescu în turul II ar fi făcut-o într-o proporţie mult mai mare decât o vor face votanţii lui Vadim.
    Un alt motiv care cred că l-a făcut să aleagă calea naţionalismului antimaghiar este caracterul conflictual al acestei variante, care i se potriveşte perfect. Este deja binecunoscută apetenţa lui Băsescu de a declanşa conflicte, pentru ca tot el să le stingă, sau de a provoca războaie când are în mână toate atuurile. Intărâtarea maghiarilor face parte din a doua categorie, cea a pornirii unui război dinainte câştigat, pentru că are Constituţia de partea lui.
    Un al treilea motiv poate fi acela că, dacă s-ar fi purtat normal şi nu s-ar fi dus la Tuşnad să dea cu băţul prin gard, presa nu l-ar fi avut în centrul atenţiei, ori fără asta el nu poate să trăiască. Cei care judecă lucrurile cu capul, nu cu viscerele, vor condamna însă faptul că preşedintele, în loc să asigure buna convieţuire dintre români şi maghiari, îi învrăjbeşte pentru a-şi atrage voturile extremiştilor.
    Imi cer scuze pentru inutila, mult prea lunga şi probabil greşita analiză pe care mi-am permis-o.

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    Analizând cu maximum de seriozitate discursul domnului preşedinte, cel de faţă dar şi cele emise cu prilejuri anterioare, nu pot să nu remarc insistenţa cu care repetă numele oraşului Tulcea.
    Acum, dacă extremiştilor maghiari nu ai cum să le scoţi din cap ideea autonomiei, a o strecura prin agresivă repetiţie în capul bieţilor lipoveni din Delta Dunării nu înseamnă altceva, după umila mea părere, decât dorinţa de a fabrica o republică autonomă după model kosovar destinată dictaturii personale a domniei sale dar care, spre deosebire de aceasta, să fie prevăzută cu ieşire la mare în caz de extremă urgenţă…

    0
    0
  13. O.K. , si la ce le trebuie maghiarilor autonomie ??? Sa aiba si ei basescu` lor ?!? Nationalismul e naspa , e depasit , nu construieste nimic , e doar o iluzie , oamenirea progreseaza dupa alte principii … asta daca vrea sa dovedeasca ca e o specie rationala si nu o ceata de giboni verzi care nu se inteleg cu gibonii galbeni .
    http://antena3.media-toolbar.com/

    0
    0
  14. ADC – cred că i-a rămas în memorie existenţa unui deputat UDMR de… Tulcea (!) în urmă cu vreo 10 ani, rezultat al redistribuirii voturilor cf legii electorale de atunci 🙂

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    Pe mine nu m-a convins, d-le Petreanu. Traiesc intre maghiari, si daca, ipotetic vorbind, Transilvania ar trece la Ungaria, maghiarul de rand nu ar deveni peste nopate, milionar, si nici nu ar umbla caini cu covrigi in coada. Ce a facut el se numeste provocare; si ei au sensibilitatile lor, iar el a facut asta intentionat, ca sa vaza boboru’ cat e el de patriot. NU, nu e patriot, nu a facut asta de dragul tarishoarei, a facut-o pentru imagine, STIA ca va provoca nemultumiri, pentru ca nu vorbesti de funie in casa spanzuratului. Sigur ca maghiarii pot sa ceara autonomie teritoriala, federalizare, dar n-o vor obtine niciodata. Si tu ca presedinte al TUTUROR romanilor, ai obligatia sa-i tratezi pe toti cu aceeasi masura, nu te apuci sa bagi zizanie intre etnii, sa provoci, sa pui tot timpul paie pe foc. Fii mai destept decat celalalt, si dovedeste, argumenteaza, ca TU ai dreptate. Asta baga rica permanent intre etnii, intre clase sociale, stie ca justitia e la pamant cu increderea, da in judecatori, iar omu’ de rand se bucura cand vede ca cineva are „curajul” sa se ia de justitia asta ticaloasa. pe el nu-l intereseaza de fapt starea de lucruri, el stie care sunt antipatiile romanilor (ex. mogulii), si atunci ii gadila la sentiment. Face asta pentru a obtine voturi, si pentru a fi reales, pt ca e speriat de moarte. Nu e vorba de viitorul lui politic, nu, e vb de LIBERTATEA lui care s-ar traduce in ani grei de sbarna daca nu obtine un nou mandat.

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    Sau atunci i-a venit IDEEA?…

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    Nu-l agreez pe Basescu . Dar este presedintele Romaniei si in aceasta calitate are dreptul sa participe la orice manifestari de gen de pe teritoriul tarii . Puncte dureroase , sensibilitati de care trebuie sa tinem cont ?! De unde pana unde ? Exista o forma oarecare de reciprocitate ? De sensibilitatile noastre cine tine seama ? Neam de slugi obisnuiau sa ne spuna pana acum nu foarte mult timp si aveau dreptate sa ne spuna asa pentru ca asta era atitudinea noastra . Dar este timpul sa inteleaga ce pot face in Romania si in aceeasi masura , ce nu pot face . Si eu traiesc intre maghiari , fiind targumuresean si pot afirma ca exista printre ei si minti infierbantate si profitori care , ca si Basescu , incearca sa obtina capital politic de pe urma primilor .Ambele categorii le ignor in mod normal .
    Dar au huiduit Constitutia si presedintele tarii , ori asta chiar ma deranjeaza . Nu-mi schimba optiunile , nu am de gand sa-l votez pe Base dar m-am simtit si eu huiduit in aceeasi masura . Si apropo de ce se spunea mai sus , daca nu erau oltenii si moldovenii aia care „latra” noi , ardelenii molcomi si linistiti am fi fost acum in situatia de a ne cere drepturile pe la parlamentul ungar . Hai sa nu uitam istoria nu foarte indepartata .

    0
    0
  18. #18 Comentariu nou

    @Horatiu
    Trăiască Partidul România Mare împreună cu viteazul lui Komandant, VC Tudor!

    0
    0
  19. #19 Comentariu nou

    Dureros pentru mister prezident sa fie huiduit de o minoritate in propria tara…. insa cea mai mare durere pe care o are fatza de toti, este durerea-n cot. Daca vroia sa faca ceva cu adevarat, se apucat inca de la inceputul mandatului de acum 5 ani ….nu in pragul campaniei electorale dragi prieteni.

    0
    0