Spiritul sărbătorilor, cu adaos

În magazin sunt două fete înconjurate de o grămadă de ciorapi, chiloţi, sutiene şi pijamale colorate – nimicuri sexy, dantelate, drăgălaşe, vaporoase şi, mai presus de orice, scumpe. Se cumpără, totuşi, în draci. Spiritul creştin al sărbătorilor de iarnă nu include uitucii. Un grup mic, dar compact de bărbaţi dezorientaţi privesc chiondorâş prin rafturi, pe vecie nesiguri de măsuri, culori, texturi şi croieli.

Pe tejghea, un bilet informează disperata clientelă că, aici, adaosul comercial variază între 0 şi 700%. Cu asemenea încadrări probabil că nimereşte chiar şi orbu’ Brăila.

– Păi şi care e cu 700%?

Întrebarea mea determină din partea fetei nr. 1 o rostogolire ostentativă a ochilor, decolarea unei perechi de sprâncene pensate fără eroare şi doi obraji umflaţi a nedumerire. Fata nr. 2 se concentrează suplimentar pe butonélele casei de marcat. Clienţii ăştia sunt complet zbanghii, în loc să cumpere şi să ne lase cu integramele noastre fac pe nedumeriţii, sanchi.

– Adică?

Fata nr. 1 zâmbeşte, stânjenită, în timp ce mimează magazinul cu o privire care baleiază rafturile.

– Cum, toate? Păi ce, totul e cu 700%

O ridicare de umeri, gen „nu-i vina mea”, răspunde unei jumătăţi de duzină de priviri masculine ucigătoare. Lângă inocentă, fata nr. 2 deschide un sertar în căutarea puştii cu glonţ de mistreţ.

– Şi cu 0% nu-i nimic de vânzare?
– Păi de ce-ar fi? contraatacă fata nr. 2, care n-a găsit puşca. Cine să vândă cu 0%?
– Mă gândeam că, ştiţi, dacă scrie de la 0 la 700 la sută, e o variaţie, adică e de la, la, nu? E ceva cu 0, ceva cu 700 şi mai sunt şi între ele nişte…

Nr. 1 şi nr. 2 mă privesc cu suspiciune, ce-s tont sau surd sau ce? N-am auzit? Cine-i prost să vândă cu adaos de zero la sută dacă are posibilitatea să vândă cu 700 la sută?

În magazin se aude un oftat multiton, ieşit din piepţii a jumătate de duzină de bărbaţi apăsaţi de spiritul sărbătorilor de iarnă. Apoi, capitularea:

– D-astea cu pisicuţe aveţi şi pe roşu?

Aproape c-o aud pe nr. 2 răspunzând în gând:

– Da, dar numai cu adaos.

18 comentarii

  1. Serban Comentariul numărul#1

    Asta-i acuma! Dupa ce ca pazeste marfa si-ti incaseaza banii, mai ai pretentia sa stie si ce vinde…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. fish Comentariul numărul#2

    mi se pare corect. numai cu adaos. :))))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Sorin Comentariul numărul#3

    Ai observat cum treptat dispare abilitatea de a sfătui clientul asupra produselor sau măcar de a putea da o explicație coerentă despre un anumit produs? Mie mi se pare că tot mai frecvent se întâmpla asta si e oarecum ușor de explicat dacă te uiți la trei lucruri: numărul enorm de analfabeți funcționali, cunoștințele de business ale antreprenorului român (între 0 si 10% din ce i-ar trebui să știe) și specificațiile postului la angajarea unui vânzător în magazin (de obicei se cere aspect plăcut).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. culaie Comentariul numărul#4

    Nici Iisus nu s-a nascut de pomana. 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. pretender Comentariul numărul#5

    Auzi ?
    Da’ esti sigur ca pisi alea de acasa nu fac fifty-fifty cu pisicutele de la magazin ? 😀
    Ca-n ciocoii vechi si noi…
    S-apoi legea junglei zice clar : cat va mai fi lumea lume, se vor gasi destui fletzi care sa plateasca orisicat pentru satisfacerea partenerelor.
    Partenerelor si de portofel, fireste.
    Asa ca de ce sa se opreasca la numai 700% adaos ?!

    OT. Apropo de stirile zilei, care era sectia aia de ‘polutie’, in fata careia ciocolatiii cereau taxa de protectie-n parcare de la fletzi ?
    Nu cumva era fix una din alea din care tocmai au fost saltati cativa liber-intreprinzatori, care au pretins ca-s mafioti in uniforme de la circulatie, incalcand astfel teritoriul adevaratilor mafioti cu uniforme de la circulatie ?
    Sa vedem acum pe nea ala, purtatorul de cuvant, daca va mai invita la vreo operatiune comuna de dare-primire… 😀

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Glass and Iron Comentariul numărul#6

    Intrebare : cumva (in spiritul sarbatorilor) purtai o „chestie” din aia ochelari-nas-borcanat-mustaţă care seamana cu Groucho Marx ? Ca nu se poate sa nu te fi recunoscut. Si atunci chestia aia cu cautatul pustii devine cautatul creionului pentru un autograf iar imposibilitatea de articula ceva coerent are, si ea, o explicatie foarte buna – cine poate rezista … ? S-au pierdut gasculitele … :).

    Mie, unele, imi lasa impresia ca daca ar fi puse la un obor sa vanda gâşte, gâştele ar reusi sa le vanda pe ele mult mai profitabil. Altele lasa impresia ca sunt sedate – sunt capabile sa stea minute in sir cu o privire fixa, goala, fara sa clipeasca si daca le intrebi ceva raspund ca din transa, greu, monosilabic, cu aceeasi privire care trece de tine, prin tine, incapabile de a zambi sau de a exprima vreo emotie.
    Un prieten mi-a spus ca sunt alese special asa …

    700% imi pare putin ciudat … si putin demoralizant. 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. Craciunel Comentariul numărul#7

    ne surprinde acel 700 % pentru ca a fost afisat desi nu cred ca este un caz izolat.ii condamnam pentru sinceritate 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#8

      Nu le condamn, doar le tachinez 😀

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Catalin Cindea Comentariul numărul#9

      Toti comerciantii sunt obligati prin lege sa afiseze ce adaos practica.
      Imi place sa cred ca asta ii descurajeaza pe cei mai multi dintre ei sa aiba adaosuri atat de (pardon) nesimtite. Nu pe toti, evident. 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  8. valeria Comentariul numărul#10

    problema e simpla : vanzatoarele , de obicei , calculeaza numai in functie de multiplii lui 10 . ca la banca . o este ceva ce depaseste puterea lor de intelegere . ca o din marco polo .

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Vlad Petreanu Comentariul numărul#11

      Dar nu cred că au ceva de calculat, Valeria. Doar scanează coduri de bare şi scot bonuri, nimic altceva.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  9. manu Comentariul numărul#12

    da’ halatul, cat era halatul?
    pare-mi-se ca legea cere sa afisezi de la cat la cat este adaosul comercial – insa corect ar fi (fost) ca afisajul asta sa nu fie un A4 lipit pe langa casa de marcat ci pus pe fiecare produs.
    Despre vanzatoare – numai de bine.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. nicigand.wordpress.com/ Comentariul numărul#13

    asa se maximizeaza profitul la romanica, cu maxim de adaos pe minim de efort prestat

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Dli Comentariul numărul#14

    Foarte interesanta abordarea, felicitari pentru articol, mi-a adus putin zambet. La multi ani si un an plin de realizari pe toate planurile.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. cinemavictoria Comentariul numărul#15

    eu am renunţat să mă mai bizui pe vânzătoare de când am probat odată o pereche de sandale care îmi erau mari şi, când am cerut o măsură mai mică, tipa mi-a zis: „n-am, e singura pereche, dar trageţi piciorul mai în spate!” 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. gigix Comentariul numărul#16

    de incercat si niste personaje, cu-o tara de conflict etc pe viitor. foarte misto ‘scenetele’ astea. mai ales alea cu portaru-s geniale 😀

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. ivanG Comentariul numărul#18

    Macar astia erau onesti. 700% e, 700% zicem.
    Restul sunt toti cu „Adaos 0-30%”.
    Si vand la fel de scump ca si aia cu 700%.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.