Ştirile spun totul

E la modă acum opinia, nu ştirea. Primim păreri în loc de informaţii. Se strigă în loc să se comunice.

Dar ştirile există şi spun lucruri importante. Doar pare dificil să le urmăreşti – trebuie doar să fii un pic atent, un pic de tot. Iată o serie revelatoare (supratitlurile şi sublinierile îmi aparţin):

Nu reuşim să tăiem cheltuielile, deci umblăm la investiţii:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Guvernul a depăşit în primul semestru ţinta privind cheltuielile primare stabilită în acordul cu FMI cu aproape 800 de milioane de lei, sumă compensată prin reducerea cheltuielilor cu investiţiile, conform scrisorii de intenţie la acordul stand-by, obţinută de MEDIAFAX.

Cheltuielile primare includ cheltuielile de personal, cu bunurile şi servicile, exclusiv fondurile UE nerambursabile, subvenţiile, transferurile către entităţi publice, pensii, respectiv categoria de asistenţă socială din bugetul asigurărilor sociale şi o treime din aceeaşi categorie din bugetul de stat, ajutorul de stat şi alte cheltuieli din categoria transferuri, Fondul de rezervă, precum şi alte cheltuieli raportate lunar.”

Nu reuşim să ne plătim datoriile, ba chiar acestea cresc în continuare:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Arieratele statului au ajuns la finele lunii iunie la 2 miliarde lei, aproape dublu faţă de ţinta stabilită în acordul cu FMI pentru jumătatea anului, de 1,09 miliarde lei, creşterea faţă de luna martie fiind de 240 milioane lei, potrivit scrisorii suplimentare de intenţie, obţinută de MEDIAFAX.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a afirmat miercuri că boardul instituţiei va elibera următoarea tranşă de 914 milioane de euro din acordul stand-by după ce autorităţile române vor îndeplini precondiţiile stabilite, printre care şi plata a 2 miliarde lei în contul arieratelor statului.”

Am mărit TVA degeaba, va scădea consumul:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Proiecţiile Băncii Naţionale a României indică o inflaţie de 7,8% pentru finele acestui an şi reîncadrarea traiectoriei preţurilor de consum pe o curbă descendentă, ajungând în apropierea ţintei de 3% la sfârşitul anului 2011, apreciază Consiliul de Administraţie al băncii centrale.

„Majorarea taxei pe valoarea adăugată începând cu 1 iulie 2010 va provoca o creştere semnificativă, dar temporară, a indicelui agregat al preţurilor de consum. Astfel, proiecţiile indică pentru sfârşitul acestui an o rată anuală a inflaţiei de circa 7,8%. Pe fondul persistenţei deficitului de cerere agregată este de aşteptat ca, pe măsura disipării efectului de runda întâi al creşterii TVA, traiectoria inflaţiei preţurilor de consum să se înscrie pe o curbă descendentă, ajungând în apropierea ţintei de 3% la sfârşitul anului 2011″, se arată în comunicatul detaliat al BNR după şedinţa de politică monetară.”

Păi să mai scumpim ceva, că poate mai facem rost de bani:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va creşte tarifele practicate de zece companii publice care înregistrează cele mai mari pierderi, inclusiv de CFR Călători şi CFR Marfă, Termoelectrica, Metrorex şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.”

Şi să-i mai aburim o dată:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Salariile bugetarilor vor creşte anul viitor în medie cu 10% raportat la nivelul diminuat din iulie, cu condiţia eliminării celui de-al 13-lea salariu, iar o posibilă majorare suplimentară poate fi decisă la finalul restructurării sectorului public, în funcţie de rezultatul acestui proces.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, luni, că fondul de salarii stabilit pentru anul viitor, corelat cu restructurarea a 60.000 posturi din sistemul public, permite o creştere salarială medie de peste 10%, pentru care rămâne însă de stabilit cum va fi distribuită, în baza sistemului unitar.

Marţi, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că salariile din sistemul bugetar ar putea reveni începând de anul viitor, în trepte, la nivelurile de dinaintea reducerii cu 25%.

Salariile din sectorul bugetar au scăzut, la 1 iulie, cu 25%, Guvernul vizând asftel reducerea cheltuielilor bugetare, în încercarea de a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 6,8% convenită cu FMI.”

De fapt, am cacarisit-o şi n-avem nici cea mai mică idee cum să rezolvăm rahatul ăsta:

„BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat vineri că noile estimări indică o scădere economică de 1,7 – 1,9% în acest an.

Cifra exactă urmează să fie stabilită de către experţii FMI şi autorităţile române, aflate în prezent în discuţii.

Vlădescu a reiterat că ţinta privind deficitul bugetar din 2010 va rămâne nemodificată, la 6,8% din PIB.

Noile proiecţii privind economia sunt mai optimiste decât cele avansate de alte surse. BERD şi Erste Bank estimează o contracţie a PIB de 3%, iar Capital Economics un recul de 2,5%.”

Trăiască ai noştri.

Articol din categoria: ACTUALITATE

13 comentarii Adaugă comentariu

  1. Toate cifrele astea nu fac alceva decat sa ne demonstreze ca politicienii care au condus Romania dupa Ceausescu, nu au facut altceva decat sa-l reabiliteze pe acesta. Definitiv si pe deplin.

    Ne mai lipsesc cozile interminabile la „ce baga”…..
    O sa le avem, la cantinile sociale, daca vor exista si alea!

    0
    0
  2. Eu le doresc sa doarma in liniste la Belu, cimitirul Belu sa fiu clar. Numai asa o sa scapam de idioti*. Parerea mea.

    *IDIÓT ~oátă (~óţi, ~oáte) şi substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioţie; cu capacităţi mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmpit; stupid; nerod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Cel mai mizerabil lucru mi se pare modul in care guvernul Boc isi vinde cetatenii sclavi bancilor:

    „Suntem în continuare angajaţi să sprijinim stabilitatea financiară prin abţinerea de la promovarea unor iniţiative legislative, precum proiectul privind insolvenţa individuală, care ar afecta disciplina în domeniul creditelor. Vom încerca să menţinem cadrul actual, care permite băncilor să se bazeze pe expertiza proprie pentru colectarea creanţelor.”

    si

    „Vom revizui ordonanţa recentă (Ordonanţa 50/2010) pentru a asigura transparenţa privind ratele dobânzilor la contractele de creditare şi a asigura conformitatea totală cu legislaţia europeană, în special cu privire la non-retroactivitate.”

    [sursa]

    Ma bucur ca nu m-am bazat pe netrebnicii astia si nu am acceptat sa iau vreun credit in ultimii 15 ani.

    0
    0
  4. Haios postul :))

    bafta in continuare.

    0
    0
  5. Frunzulita din gradina Evei are putere halucinogena.Unii au devenit asa de dependeti de ea ca nici nu vor sa auda de vreo schimbare.Din acest motiv ca sa putem salva ce se mai poate in asa fel incat sa se inteleaga ceva din ea si sa atragem turisti din randul celor care stiu sa cheltuiasca bani,am prezentat un proiect complex pe http://www.partyboom.net unde prinde altele propun imbunatatirea sloganului in asa fel incat sa obtinem urmatoarele “Explore the eco-carpathian garden”.presint si exemple de produse turiste ce pot fi realizat etc

    0
    0
  6. Exista si o explicatie pentru toate acestea. Romania trebuie readusa in Evul Mediu sau macar bagata in colaps. O sustine cu argumente pertinente Necredinciosu: http://www.sentinta.ro/articole/editorial/view/minicronica-nopTii-necredinciosu-zice-dupa-trei-sute-de-ani-in-romania

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    Curat „am cacarisit-o” coane!Traim in lumea lui Murphy…

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    Buna ziua! Daca consideri ca siteul http://www.sanatatesiviata.blogspot.com e interesant si daca iti place, adauga-ne in Blog Roll sau pune bannerul nostru la tine pe site, lasa un comment cu blogul tau si ce optiune ai ales (Banner/Link Exchange) si in cel mai scurt timp vei aparea la noi pe site! Multumim! Echipa: Sanatate si Viata .

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    @Marian S: Am depasit momentul in care credeam ca boc vorbeste de la el putere. Cred ca fara acordul sefului nici respira.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    @Marian S:
    1. Sunt la fel de anonim ca si tine.
    2. Si eu astept 1 septembrie. Probabil va fi ceva gen schimbam 2 secretari de stat, 3 secretare, 2 soferi si un bucatar. Aaa si vreo 2 ministri mai low profile, de pe la invatamant, munca, etc. Si gata remanierea. De acum tara va urca pe culmile succesurilor. C’mon…
    3. Chestia cu maraitul e apa de ploaie. Cand treaba merge naspa, trebuie sa ne facem ca maraim, ca sa vada poporul ca noi vrem binele da’ alalaltu’ nu.

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    „Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va creşte tarifele practicate de zece companii publice care înregistrează cele mai mari pierderi” – adica cum vine asta?chiar s-au prostit de tot sau e o gluma de 1 septembrie?Cred ca rad astia de la FMI de noi de se prapadesc si se minuneaza cat de prosti suntem. Sunt tare curioasa sa vad cu ce propuneri hilare mai vin la urmatorul acord.

    0
    0
  12. #12 Comentariu nou

    Eu cred ca Boc s-a ratacit.Completamente ratacit.
    Nu stiu daca ati patit-o dar eu m-am ratacit odata printr-o padure pe care o cunosteam, sau cel putin asa credeam. Uitandu-ma la Boc imi reamintesc adliteram sentimentele si actiunile ratacirii:
    -incepi prin a fi sigur pe tine, treptat siguranta se duce si incerci sa rezolvi instinctual
    -nu stii incotro sa o apuci, te indrepti intr-o directie dar nu e bine, revii dar totusi nu e bine
    -te panichezi dar iti spui ca e bine, inca ai timp pana se insereaza
    -te incurajezi singur desi disperarea e tot mai puternica
    -stii ca ai gresit-o grav dar nu ai puterea sa o si recunosti
    Intr-un final apoteotic iesi undeva la lumina si constati cu surprindere ca esti foarte departe de locul unde te credeai.Foarte departe.
    Boc iese zilele astea usor, usor, la lumina si isi da seama ca e foarte departe de locul unde ar fi trebuit sa fie.Langa poporul roman.
    El e pierdut undeva, pe o „palneta straina imensa si grea”.
    Despre lasitatea de a nu recunoste evidenta, intr-o postare viitoare

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    T. Basescu face gafa dupa gafa. E Gafeurul national. De citit articolul Instigarea la exod, pe
    http://taxapenonvaloareaadaugata.blogspot.com

    0
    0