Suntem furaţi internaţional

Foarte scurt, două dovezi că e o conspiraţie mondială împotriva noastră, găsite pe The Chive.

Exhibit A – foto ce surprinde specificul naţional de Bărăgan, fără atribuire, dar noi ştim cu toţii unde a fost făcută fotografia. Să se spună, aşadar, de ce să nu ne mândrim cu faliţii noştri?

Exhibit B – celebră pe Dâmboviţa, acum preluată mişeleşte în patrimoniul american al auto-învinovăţirii:

Deci şi ăştia sunt ai noştri, da? Nu din Jersey! Ai dreaq americani, n-au pic de respect.

5 comentarii

  1. Gheorghe Constantin Comentariul numărul#1

    Păi idioţii ăia cu kilu de aur la gât NU sunt ai noştri! Fotografia a fost făcută în Bulgaria. Şi ilustra, din câte îmi aduc aminte, un articol despre problemele Bulgariei, inclusiv pe cele legate de crima organizată. Au fost preluate de dobitocul ăla care a făcut filmuleţul de prezentare a echipei României la Campionatul European de Fotbal. Şi uite aşa au ajuns români. Şi apoi, Jersey sau Cocârlaţii din Deal, nu suntem toţi locuitorii marelui sat global?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Naomi Comentariul numărul#2

    Important este ca nu suntem singurii oligarhi din univers.
    WEB HOSTING

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. YODA Comentariul numărul#4

    Dezavantajul nostru este ca daca mergi in Indonezia sau bangladesh si englejii zaresc un personaj pitoresc TOT roman e. Cei din New Orleans tot romani sunt.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. julius Comentariul numărul#5

    Eu cred ca baietii cu bijuterii sunt sarbi, ca prea au clasa sa fie de-ai nostri. Astia sunt chiar tatici, noi nici faliti n-avem ca lumea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.