Taxa pe Internet – WebGESTAPO loveşte din nou

Toată blogosfera s-a ambalat după un mail al dlui Dan Vârtopeanu de la ARONSA (Asociaţia Română a Operatorilor Naţionali de Servicii Audiotext). Potrivit dlui Vârtopeanu, blogosfera e în pragul falimentului colectiv pentru că ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) plănuieşte taxarea amplă a site-urilor care includ piese muzicale (inclusiv prin linkuire de pe YouTube, Trilulilu ş.cl.). Potrivit ARONSA, ar fi vorba despre minimum 1.000 de lei pe lună pentru site-uri cu mai puţin de 100K afişări lunar.

Asta mi-a atras atenţia, recunosc, pentru că şi eu am sub 100K afişări lunar. Ca să fiu cinstit, am chiar mult mai puţine, aşa că în cazul meu şi al altor bloggeri dintr-ăştia, mai mici, care scriem doar de plăcere şi amuzament, taxarea sună şi mai nedrept. Drept pentru care, ca jurnalistul, am cercetat problema (telefoane, interviuri, documentare, conexiuni, reveniri, nedumeriri, lămuriri, etc.)

Prima concluzie: suntem cu toţii nişte infractori. Ideea de a taxa site-urile ce rulează muzică nu e nouă. De fapt, ea e atât de veche încât s-a transformat într-o reglementare legală care e în vigoare încă de la data de 18 ianuarie 2005, când a fost publicată în Monitorul Oficial. Uite-o aici.

Aşadar, din 2005 deja site-urile respective trebuiau să plătească 3 milioane anual (lei vechi) către „organismul de gestiune colectivă” (care, apoi, împarte banii proprietarilor).

Câte site-uri au plătit? „Vreo 10, cel mult 15”, mi-a spus omul de la Asociaţia Drepturilor de Autor cu care am vorbit. „În general firme mari, gen Vodafone sau Orange, care nu vor să aibă nici un fel de probleme”. Restul? „Costă prea mult să deschidem o acţiune juridică împotriva lor”, a adăugat interlocutorul. „Unora le-am trimis notificări şi ne-au ignorat”.

Atunci, ce e nou?

Legea dă dreptul asociaţiilor ca ADA să „renegocieze” prevederile reglementărilor respective la interval de 3 ani. Au trecut 3 ani, ADA a realizat că ar putea cere mai mulţi bani şi a pregătit o propunere. Urmează o procedură atât de complicată încât numai avocaţii o pot înţelege – suficient atât: sunt alcătuite comisii din reprezentanţi ai tuturor părţilor interesate care redactează un proiect care ajunge la altă comisie care face alt proiect care e trimis la ORDA care îl preia. Şi devine reglementare legală.

În acest moment suntem la faza discuţiilor iniţiale. ADA şi-a făcut propunerea şi aşteaptă răspunsul. Bine, blogosfera l-a dat deja şi nu-l pot reproduce aici, aud că mai citesc şi călugăriţe blogul acesta.

Ce propune ADA?

O mărire a tarifelor, evident, dar şi o diversificare a categoriilor de plătitori. În propunerea ADA e vorba despre site-uri de webcasting (radio şi tv), despre site-uri care fac streaming la cerere, despre cele care permit descărcarea şi cele care nu permit asta, despre site-uri comerciale (orice fel de venit, oricât) şi cele non-comerciale, despre pagini care pun muzică în fundal „pentru ambient” sau doar linkează o piesă sau mai multe (şi sunt definite şi trepte cantitative, de la 1 la 10 linkuiri şi peste).

Deci o lege GESTAPO anti-Internet care urmăreşte fiecare gest şi taxează orice de la oricine. Un WebGESTAPO, acum mai precis şi mai eficace.

Sumele variază dramatic şi, într-adevăr, pot depăşi 30.000 de lei lunar pentru un site major. Bloggerii ar putea fi încadraţi la „site-uri necomerciale care utilizează muzică de fundal”, la un preţ de 70 de lei lunar pentru fiecare 50.000 de afişări.

Adică nasol. Şi idiot, fără îndoială. Dar „nasol” şi „idiot” n-au legătură cu „legal”, din păcate. Pentru că plata unor drepturi de autor pentru difuzare publică este obligatorie prin lege. Poate nu credeţi, dar dacă daţi o petrecere în parcare şi ascultaţi muzică din casetofonul maşinii (unii o fac mai des decât ar fi de bun-simţ), aveţi obligaţia legală să plătiţi drepturi de autor „organismelor de gestiune colectivă”. E bine, e rău? E legea. E valabilă şi pentru Internet, pentru că Internetul e public.

Un puşti de 10 ani care pune muzică pe blog trebuie să plătească, potrivit legii. Legea spune şi cine – părinţii. Un şomer care are blog şi face acelaşi lucru are aceleaşi obligaţii. Etc.

E aplicabilă legea asta? 

Mai e până atunci. Acum se discută (şi e bine să ne spunem părerea acum, nu după ce se aprobă, Arhi). Apoi, amintiţi-vă ce spunea omul de la ADA. „În 3 ani, doar vreo 10, 15 firme au plătit”. O să ne ia boii de la bicicletă. Bine, pot să ni-i ia, dar trebuie să vină după noi pentru asta (ceea ce e cam incomod).

De fapt, nu e decât o negociere. ADA, care reprezintă autorii, vrea, firesc, să obţină bani cât mai mulţi pentru ei. Aceştia vor fi plătiţi mai bine şi vor deveni mai creativi, se presupune (sau nu). De cealaltă parte, taxaţii vor să plătească mai puţin. Toţi taxaţii vor asta, nici o mirare aici, nu?

Problema cu propunerea ADA nu este că vrea să crească tarifele. Problema e cu cât vrea să le crească. De la 300 de lei anual la 300.000 de lei anual e un salt cam mare. Nimeni nu-l poate face, domnilor şi doamnelor de la ADA. Mă şi mir că v-aţi gândit la asta.

Da, susţin plata drepturilor de autor (şi eu sunt autor – dar, uite, pe mine nu mă reprezintă nici un „organism” dintr-ăsta, la mine blogul e gratis). Dar nu, nu susţin jecmănirea consumatorilor.

PS – a scris multă lume despre subiectul acesta, n-am cum să-i linkez pe toţi. De văzut articolul din Hotnews. Foarte bine documentat este însă Bogdan Manolea. L-am descoperit postarea după ce terminasem toată „investigaţia” şi mi-a confirmat tot ce aflasem. Ghinionul vostru, pentru că dacă l-aş fi citit înainte, mi-ar fi murit curiozitatea, n-aş mai fi scris şi v-aş fi scutit pe voi, cititorii Amar de Zi, de un text aşa de lung şi complicat.