Ticăloşii, tot ticăloşi

„Exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiile acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă” – Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări privind deficitul fondului de pensii.

Corect. Aşa e. O grămadă de ticăloşi, peste tot, şi la stânga, şi la dreapta. Ba chiar şi la Cotroceni, domnule preşedinte. Vă mai amintiţi?


(difuzat la Săptămâna de Ştiri în mai 2009)

Repede, lecitină pentru dl. preşedinte (şi lămâie pentru electorat).

PS – încă o dată, cu câte miliarde de euro a depăşit bugetul de achiziţii publice pe cel al pensiilor, domnule preşedinte? A, mă scuzaţi, asta n-aţi spus-o niciodată.

18 comentarii

  1. Vlad (S7EWIE) Comentariul numărul#1

    Bună întrebare în P.S. Cred că ar trebui întrebat de câte ori este mai mare bugetul de achiziţii publice decât cel al pensiilor.

    Situaţia actuală a cheltuielilor din România şi a „măsurilor de redresare” a bugetului îmi sugerează o imagine elucubrantă. Suntem ca o familie care îşi cumpără câte un Ferrari pe lună, dar nu îi prea ajung banii, iar ca să rezolve problema reduce cheltuielile pentru mâncare. Drastic! Nici în ruptul capului nu s-ar mulţumi cu un VW sau măcar cu un BMW, chit că ar ajunge să mânânce urzici.
    Alegoria nu se opreşte aici pentru că situaţia este chiar mai dramatică decât pare. Noi plătim pentru un Ferrari dar ne alegem cu o căruţă răpciugoasă, diferenţa de bani dispărând mai repede decât avionul din trucul lui Copperfield.

    Să mai întrebăm şi ce procent din economia subterană a reuşit minunatul nostru guvern să scoată la suprafaţă de când a aflat şi el că a venit criza peste noi? (cu 2% rezolvau pensiile)

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Someone Comentariul numărul#2

    Ferrariul ăla e doar pentru copilul obraznic al familiei, care îşi terorizează părinţi.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Vlad (S7EWIE) Comentariul numărul#3

    Da. Din păcate, deşi oficial copilul răzgâiat ar trebui să joace cum îi cântă părinţii, se pare că e taman invers în familia noastră imaginară. Părinţii sunt puşi la respect de pramatie şi de mult timp nu mai au vreun cuvânt de zis… de vreo şase ani.
    Ticălos copil.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Marieta Comentariul numărul#4

    N-aş vrea să fiu în locul tău sau a lui Alice când vă documentaţi pentru realizarea emisiunii(n-aş avea cum, n-am talentul necesar). Câte întrebări ca cea din PS apar? Ca să fiu în trend, spun că sunt fără număr, fără număr.
    Eu mă simt UMILITÄ‚. Şi asta doare cel mai mult.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. Someone Comentariul numărul#5

    Pentru materialul ăsta, Marieta, am stat atunci până pe la 3-4 dimineaţa în arhivă, căutând înregistrări. Mă rog, eu zic că a meritat. Merită să scoţi la iveală ipocriziile politicienilor.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. VirtualKid Comentariul numărul#6

    „Merită să scoţi la iveală ipocriziile politicienilor.”

    Si ce te faci daca traiesti intr-o tara in care nu conteaza, nimeni nu se sinchiseste?
    A devenit o obisnuinta pentru politicieni „sa mearga pe burta”, pana trece valul…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. doctorultau Comentariul numărul#7

    noi ca noi, cei care sîntem (încă) sănătoşi; dar se întreabă cineva cum se (mai) simt bolnavii cronici zilele astea?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. curly Comentariul numărul#8

    @VirtualKid: ce te faci? iti faci planul cum sa-i dai jos (preferabil pasnic).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Blonda de la Marketing Comentariul numărul#9

    aseara, uitandu-ma la tvr, am borat … 👿

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. VirtualKid Comentariul numărul#10

    @curly:
    poate, insa nu ai cum, unul dintre motive fiind si acela ca sindicatele sunt niste organizatii (aproape) mafiote, iar politicienii sunt niste clici de lichele capabile sa vanda si pe alde ma’sa…. pe maruntis! (Petrom, BCR, SIDEX,ALRO, etc)

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. mArius Comentariul numărul#11

    VirtualKid: pregatesti terenul pentru altii. Ca sunt PSD si PNL si ca nici ei nu o sa faca branza mai mare…nu stim.
    Dar pregatesti terenul si pentru figuri politice NOI. Macar atat putem face.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. tahemet.blogspot.com Comentariul numărul#12

    Măi, sunt eu neroadă, sau musiu marinelul a semnat legea prin care creşteau pensiile? în condiţiile în care tăriceanu zicea că NU sunt bani pentru mărirea pensiilor şi a salariilor?
    Sau am visat şi asta?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Fluieratorul Comentariul numărul#13

    Sint de vina pirandele magiciene, ca ele sint foarte, foarte importante pentru tara asta, si au facut tot ce-au putut ele ca „sa fie bine”. Lor le datoram totul, de fapt lor si soborului de preoti. Am aflat asta aseara, uitindu-ma la Realitatea, la cel mai incredibil circ pe care mi-a fost dat sa-l vad vreodata. (n.a. eu nu m-am uitat niciodata la OTv)

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. Rusty Comentariul numărul#14

    Cand iti iese iti iese.
    Foarte tare montajul.
    Ma gandesc deseori ca ar fi utile astfel de reluari.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. Joaninha Comentariul numărul#15

    Foarte tare montajul, felicitari ! Cat despre Basescu … poa’ sa spuna si „Catelus cu parul cret” ca tot atata valoare are ca si un raspuns „gandit”. Sau poate chiar mai mare daca se uita si copiii la tv.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. Andrei Comentariul numărul#16

    Am ajuns un pic mai tarziu, indraznesc totusi sa fac o observatie: Basescu zice de pensii, montajul e pe salarii, poate sunt eu prost, dar nu vad legatura.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.