Un cuplu modern
Ea avea tocuri cui, lungi cât un creion chinezesc la prima ascuţire, chiar dacă ea n-ar şti niciodată ce-i creionul.
El era tuns zero, cu un perişor de trei zile crescut pe laterale, ceea ce-i dădea o frunte înaltă, chiar dacă el n-ar şti niciodată ce-i fruntea înaltă.
Ea s-a transportat prin spaţiul dintre mese, ţăcănind aprig, până la cea din stânga mea, unde era canapeaua liberă, pe care şi-a zvârlit poşeta, încăpătoare ca un balon dezumflat, pe feţele căreia se-nghesuiau aceleaşi două litere înconjurate de aceleaşi două steluţe, toate repetate la nesfârşit.
El a venit în spatele ei, târşâind absent ceva papuci îmblăniţi, cu şiret şi limbă răsfrântă.
S-au aşezat prin cădere, ea cu un oftat, el cu un geamăt.
Ea şi-a înfipt o ţigară-n bot şi a aprins o brichetă. Am privit atent, aşteptând să-i ia foc buza de sus, împinsă înainte ca o streaşină de pagodă. Cum face botoxul când ia foc?
S-au apucat de mână – mâna lui dreaptă în mâna ei stângă, stând aşa, ca nişte îndrăgostiţi timizi. Tmizi, pentru că nu se priveau.
Ea, fără ţintă, fixa un colţ din tavan.*
El, perfect ţintit, îşi examina unghiile de la două degete, policele şi arătătorul mâinii stângi. Şi pentru că nu prinsese nimic, le-a vârât din nou în nara dreaptă, forând meticulos, concentrat, îndelung, ajutându-şi căutarea cu strâmbături din nas, lărgind gaura şi împingând pielea în sus, spre ochi, şi în lateral, spre pomete.
Dacă s-ar fi oprit muzica, poate s-ar fi auzit şi clefăitul scormoniturii.
Apoi, climax. Captura, examinată cu satisfacţie, palpată, pipăită, strânsă între buricele degetelor pentru a i se verifica rezistenţa, privită atent, cercetată la culoare, la consistenţă.
Bobârnacul.
Curăţarea degetelor pe faţa de masă, aşa cum un câine îşi şterge botul de covor după ce a hăpăit o ciorbă.
În tot acest timp, nici o privire reciprocă, deşi nici o clipă nu li s-au despărţit mâinile, înlănţuite la jumătatea mesei.**
Un cuplu modern, probabil.
______________________
*) Dacă tocmai aţi mâncat – ceva bun – mai bine mai aşteptaţi înainte de a citi în continuare. Ştiţi doar cât ţin la starea voastră de bine.
**)Vă jur că aşa a fost.
text folositor pt cei la cura de slabire. azi nu mai haliti nimic
mda. chiar mancam – acu’ nu mai mananc – da’ nu te simti vinovat, tot voiam eu sa intru la cura de slabire.
:))
da foarte modern cuplu=))
Unde i-ai gasit pe astia? Voila!……efectele democratiei ce sa-i faci mai sunt si efecte secundare.
Adevărul că-n totalitarism e interzis să te scobeşti în nas, nu ca-n democraţie.
😀
Stii bine ca nu asta am vrut sa spun dar poti sa fii sarcastic. In fond e blogul tau.
Mihaela, umpik mai multă relaxare, umpik de simţ al umorului nu ţi-ar strica, zău.
A trebuit să te sacrifici – privind şi analizând faptele! Documentarea e documentare… 🙂
A fost simplu, nu mâncasem nimic.
Bai, eu am o dilema: cum dracu’ i-au incaput doua degete intr-o nara? 😀
Prin incercari repetate !!! Cum altfel ??? La pariu ca nu era la prima „forare” .
Care va sa zica botoasa il tinea de mana, probabil ca ii era frica sa nu ii scape si mana aia in abisale cavitati nazale sau sa inceapa un scarpinici in zone mai gingase… 😛
Si nu te-ai gandit nici o clipa ca buza aia groasa a luat proportii gigantesti dupa un full contact cu mana aia dreapta ?
Si lesinat de foame ai privit mucosul cum isi scotea porumbelul pe nari ?
Sper ca nu ai trecut pe un regim agresiv de infometare si cauti pretexte-n natura…
Le scrii bine. Dar esti sigur ca nu ti-a fost ciuda ca el putea inca sa fumeze?
Scuze. Ea e vinovata.
😀 Nu, să ştii că n-am realmente nici un fel de dorinţă de a fuma. Sunt ok şi îmi pare rău că n-am făcut-o mai demult.
Chestia cu …dacă a-ţi mâncat ceva bun trebuia spusă înaintea textului,că tocmai am ras nişte pâine prăjită cu unt şi cu miere.
Nu creeeeeeed, nu pot sa creeed!:)))) Jur! Toti exploratorii in nas pe care i-am vazut pana acum o faceau macar la modul subtil, discret, ca si cum destul ala ar fi ajuns dintr-o pura intamplare prin zona, eventual se faceau ca se scarpina. Iar prada era dosita cu grija pe sub masa, tot la modul discret.
Data viitoare vrem poze.
Sigur că da, şi-mi aduci tu supă la spital, bine? 🙂
Da, chiar voiam sa subliniez ca 1000 vorbe palesc in fata unei fotografii reprezentative; un jurnalist adevarat preleva dovezi trainice de la locul faptei :P. O poza ne-ar fi ajutat sa intelegem adancimea… narii.
Ma duc putin pana la baie, trebuie sa vomit… pe curand!
am vazut si specimene care dupa ce forau, examinau si gustativ captura…
NUUUUUU!!!!!
Ajungem anorexici cu tine!!!!!
Ma duc sa mai vomit o tura…. Groaznic!
In Spania e un cantec pentru cei mici:
Yo tengo un moco
lo saco poco a poco
lo redondeo
lo miro con deseo
yo me lo como
y como me sabe a poco
volvemos a empezar
cu verisounea pe doua voci:
http://www.youtube.com/watch?v=zAb_7FevGKU
si in Mexic e unul:
Si quieres ser feliz metete el dedo a la nariz
(Spanish Lyrics)
Si quieres ser feliz
métete el dedo a la nariz
si quieres ser otro poco
métete el dedo y saca el moco
El moco, el moco
el moco te gustará
el moco, el moco,
el moco te encantará
Mi tío Tomás, quería más
Mi tía María se los comía
Mi tía Lolita, los hacía bolita
mi tío José, yo no sé
El moco, el moco, el moco te gustará.
Hahaha, excelent, mulţumesc!
Ei, stiam eu ca lipseste ceva de pe Cutiutele (noastre) muzicale!
Dar, stai asa, nu e timpul pierdut! 🙂
cu placere ? 🙂
asta e versiunea mexicana a cantecului
http://www.youtube.com/watch?v=YErc7wFzh9A&feature=related
Meserias!