Unii văd pe Buzeşti progresul.
[nggallery id=57]O fi şi el pe undeva. Eu văd puştiul de 3 ani care pedala extatic prin sufragerie prima lui tricicletă; treptele sărite două câte două, în fugă spre o-ntâlnire; clanţa care scârţâia mai tare la 2 dimineaţa, taman când era liniştea mai adâncă; ziua în care s-au mutat în casă nouă cu ferestre ţuguiate; copacul înflorit din curte; scara pe care au coborât-o pe bătrâna moartă în singurătate; pălăria verde, cadou de 8 Martie, care a adus un zâmbet într-o seară; pivniţa cu secrete; antipaticii de la apartamentul 3.
Un trecut.
PS – celor care-mi vor spune că pe Buzeşti era o ţigănie înfiorătoare şi că asta justifică demolările, le răspund cu răspunsul plin de bun simţ al Hannei Derer: „n-am auzit de vreo casă care să se murdărească singură”.
18 comentarii Adaugă comentariu
Frumoase fotografii…
Cateva dintre imagini sunt cutremuratoare. Aproape aduc a Holocaust.
si eu am stat cam toata viata in zona asta. nu stiu daca e progres, dar nici nu-mi pare rau ca s-au demolat cladirile alea. orice ar fi fost stiu ca nu mai putea continua. oricum buzesti ramane o tiganie infioratoare cu sau fara cladirile zombie, care de fapt erau moarte demult.
ca sa mergem mai departe, nici eu n-am auzit de vreo casa care sa se curete singura. din intimplare oprescu a vrut sa le curete de tot. ong-urile au vrut sa ramana ca pana acum, adica sa se revizuiasca primesc dar sa nu se schimbe nimic.
Ai talent pentru fotografie, pozele au iesit superbe. Din pacate nu pot fi de acord cu tine, zona aia necesita o schimbare capitala.
Pentru ca era foarte greu, in lipsa unor decizii in forta, sa demolezi zidurile acelea cu forme de locuinte, erau lasate sa cada singure la primul cutremur mai serios. ceea ce ar fi putut justifica mult mai usor re-construirea de imobile noi, bine apreciate pentru pozitia centrala.
Nu am prea auzit de proprietari suparati ca le sunt ocupate abuziv locuintele respective, nu am vazut nici un efort de a le renova, nu am vazut nici o masura de precautie pentru faptul ca se puteau prabusi peste trecatori/ masini in cazul aceluiasi cutremur…
Ruinele astea au cu mult mai mult farmec decit palatele din marmura cu geam termopan si vopsite in portocaliu. Mi-arata ca pe-acolo au trecut oameni, cu istoria lor mai mult sau mai putin zbuciumata si care chiar au avut o viata autentica, nu au trait impersonal in cutii de chibrituri din prefabricate.
Petreanu, pentru tine fotografia e ca gradinaritul, un hobby relaxant de batranete. SCRIE!
Io-te asa mi s-au lipit de suflet fotografiile tale, ca dupa… sa aduci langa ele si povestile imaginare…. am ramas ca tuta intr-o realitate paralela… m-ai dus acolo fugutza. Esti bun. Ti-au mai spus si altii. acu` nu o sa arunci complimentul dupa mine, nu?!
Poate ca asa o sa se rebranduiasca si fratii Buzesti si incearca sa schimbe istoria, macar acolo in zona….
Daca nici asa nu se ridica patriotii, atunci ramnem numai si numai cu poza!
Pai e asa cu Buzestii. Da, e un jeg nemaipomenit acolo, au fost cateva momente cand nu m-am simtit tocmai safe luni dupa-amiaza, cand am fost la fotografiat. Dar asa era si pe Lipscani, Covaci, Smardan etc pana acum vreo 3 ani. In centrul vechi a fost suficient sa se paveze 3 strazi si sa se zugraveasca 10 carciumi. Sunt mii de oameni p-acolo in fiecare seara – vi se pare ca stramba cineva din nas din cauza fatadelor mizerabile? Iar locuitorii din zona… n-au plecat nicaieri, sa stiti, doar ca nu se mai vad intr-un vad comercial atat de vibrant.
Nu stiu daca se putea face in Buzesti ceva asemanator. Stiu doar ca nimeni n-a incercat.
Eu cred ca se putea, zona aia avea un parfum, un farmec pe care nici macar in centrul vechi nu le regasesti. stiu, fiindca ala e maidanul batut in copilarie, la feroviarul am vazut liceenii, iar la dacia maria mirabela.
se putea. dar acum e tardiv. mie demolarea zonei respective fara sa i se fi dat macar o sansa mi se pare un abuz pe cat de trist, pe atat de agresiv si aberant.
rage against the machine – killing in the name of!
In teorie se putea face orice. In practica vorbesc banii.
Am stat intr-o zona aparent radical diferita de Buzesti. Vis-a-vis de cladirea in care stateam, o constructie veche de zeci de ani, daca nu chiar suta, o alta cladire, mare veche de vreo 120 de ani. Pentru aceea s-a gasit suficient interes si au fost mobilizate fonduri pentru reparatii, consolidare, etc.
Noi, trebuia sa mergem cu atentie prin casa, fiecare pas mai apasat se traducea in scuturarea becurilor vecinilor de sub noi, idem cei de sus versus noi. Scarile in spirala pareau tencuite cu mana; alta scara de bloc era refacuta din lemn, am inteles ca se prabusise la cutremur… Cu ceva eforturi puteai tine gandacii sub control. Ce nu puteai controla erau tiganii ce stateau gramada, manelele date tare, taxiul ilegal pe care il spalau cu furtunul in strada, cainii care se serveau din tomberoane si care invatasera sa deschida usa grea de lemn ce pazea gangul prin care se intra in curtea interioara…
In ultimul an petrecut in cladirea respectiva aparusera zvonuri despre proprietarii care au redobandit cladirea si care o vor prelua, dar care ne vor mentine contractele de inchiriere. Sau Nu…ca vor investi in consolidare, ca ne vor da dreptul sa cumparam, daca vrem si putem, etc. Locatarii, cei mai multi cu razboiul ca punct de referinta, cu greu si-ar fi permis o chirie in orice alta zona a Bucurestiului.
Spatiile erau ieftine pentru ca de zeci de ani nu se facusera investitii pentru intretinerea lor si nimeni nu avea de gand sa interfereze cu restrictiile aplicate cladirilor „istorice”. Nimanui nu parea sa ii pese, iar proprietarii intarziau sa apara, desi buzduganul prevestitor se lovise de usile noastre de mai bine de 1 an…
Parfumul…da, o sa il tin minte, serile de vara din sesiune cand invatam cu geamurile deschise , pe ritmul repetitiilor la Bolero.
Nicolae Golescu era strada, iar cladirea renovata de vis-a vis era Ateneul Roman.
Am plecat usurat de acolo, cand am putut sa imi iau un apartament intr-un bloc mult mai tanar, de prin anii ’65 :))
Apasatoare atmosfera, bine redata de fotografii.
As putea sa-ti spun pe indelete de ce arata locul asa. Cum casele de acolo, cele mai multe nationalizate, majoritatea abandonate de primarii din cauza litigiilor in care s-au gasit incalcite cu fostii proprietari, care isi cer drepturile, dar si cu chiriasii, carora le-au vandut ce nu le apartinea, au cazut prada tiganilor care le-au pus pe foc si le-au vandut pe bucati.
Dar ar dura prea mult.
Dar pustiul tau imi place. Ar fi putut fi tatal meu…in Popa Tatu 83 sau in Calea Rahovei 107 sau in Regina Maria (Sos Bucuresti-Ploiesti) nr 10. Dar nu. A fost in Militari, intr-un apartament de 60 de metri patrati, si azi in picioare.
Diferenta intre ce a fost si ce ar fi trebuit sa fie este ca in paragina unui apartament din Militari nu ai fi vazut pe tata niciodata, ci doar o ruina abandonata de niscai betivi puturosi si fara capatai. Dar tata a fost adevarat, acolo in Militari…
Buzestiul si Matache un FOCAR de infectie edilitara.Miorlau pufos nu a batut zona „plina de romantism”pe la orele 21,00 ca sa vada,sa simta,sa miroasa mizeria crunta in care se complaceau locuitorii.Imi aduc aminte de un coleg care se ducea cu o „parasuta ” la hotel Marna.Imi povestea ca deschidea usa de la camera cu cotul sa nu ia oaresce boli iar INAINTE mituia receptionerul sa ii bage asternuturi proaspete.Dar sa ii fii vazut pe magraoni -iarna-stind in jurul unui foc linga statuie (asta seara) pt a agata barbati (fauna masculina decrepita din zona ) pt fetele de serviciu din seara aceea.Si ce FETE ,umbre flaminde,slabe,murdare,cu parul putind a gaz lampant de la o posta.Ei,Inchipuiti-va ca se gaseau si amatori ,probabil prea beti sau prea saraci ca sa se mai poata impotrivi „tentatiei”.In fond oricum era intuneric
Zona nu mai avea, acum, nici o sansa. Ar fi avut acum 15-20 de ani. Acum, in 2011, era deja moarta. Si mortul de la groapa nu se mai intoarce oricat ar fi vrut unii sau altii sa-l invie. Stii ce nu inteleg eu cand se intampla lucruri de-astea? Ca pana nu se ajunge sa fie prea tarziu nimeni nu incearca sa miste ceva. Doar cand se intampla o miscare isi aduc aminte si carcotesc.
paduchernitzele ucid
azi, la mai putin de doua luni dupa evocarea unui trecut imaginar, un zid ca alea din fotografie a cazut peste niste oameni si a bagat in spitale cativa uorcari. dac-o da coltzu careva dintre ei, desigur el va fi singurul vinovat. voiam sa zic ce vad eu in imaginile alea:
peshtele slinos care statea in buza gangului: psst! psst! iti dau o fata?
balabusta netzesalata care alapta un puradel rezemata de colonade
proaspatul absolvent care a gasit primul lui serviciu in bucuresti si s-a grabit sa ia camera cu chirie de la baba mieroasa si a pus pe si gresie in buda infecta, din jumatate din prima lui leafa. a mai trebuit sa imparta baia inca un an cu burtosu’ ala, fiul babei, care spargea semintze la umbra, pe trepte, in fiecare zi, asteptand seara ca sa plece la ciordeles.
diriginta de la a V-a C, inspaimantata tot mai tare cu fiecare pas pe scara in spirala, spre locuinta fetitei care nu mai venea de o saptamana la scoala. prin ultima usa de sus – tot mai evident, singura ei destinatie posibila – se auzeau racnete de betzivi.
etzetera
Doar nu-ti imaginezi ca orasele frumoase, cu trecut, pe care-ti place sa le vizitezi pe continentul asta, au crescut altfel decat din pegra si mucegaiuri?