Ze Costanza dilemma (II)
– Săru’mâna, ştiţi, am fost aseară şi-am uitat să plătesc. Cred. Adică nu-mi aduc aminte, dar am senzaţia că am uitat. Ştiţi? Adică…
Fata se uită înspre mine şi uşor pe lângă, toată un zâmbet. Nu ştiu ce-o fi de râs, dar am bănuielile mele. Cred că n-a mai văzut în viaţa ei aşa un tălâmb, auzi tu, să vină el înapoi cu banii, ce bleg… Sau poate crede că vreau s-o agăţ şi încerc şi eu un text mai aparte – aşa cred eu, numai că ea le-a văzut pe toate. Sau poate am o cameră ascunsă, că tipii ăştia de la televizor vin cu tot soiul de idei tâmpite, tu vorbeşti cu ei şi dup-aia te dau pe post în tot soiul de situaţii jenante. Nişte cretini.
– Mă gândesc că poate aveţi cum să verificaţi, eram cu un prieten şi am plecat fără să plătesc.
– Poate a plătit prietenul dvs.
E clar, mă consideră bou. Sau beat, sigur crede că eram beat seara trecută şi nu-mi mai amintesc.
– Nu, nu prea cred, că n-avea bani româneşti la el. Ştiţi, eram pe partea aia, era un chelner, Nicu. Unul mare, aşa… Cu alură de rugbist, adaug, sesizând confuzia domnişoarei.
– Pe partea aia era Răzvan, nu Nicu. În fine, staţi un pic.
Stau. Portarul rânjeşte la mine. Mi se pare mie sau chiar s-a aşezat în uşă? Câţiva paşi mai încolo, domnişoara vorbeşte cu o şefă, clar că-i şefă, are atitudinea aia, „zi repede că mă grăbesc”. Fata zice repejor, mă arată cu degetul. Ah, ce bine, acum s-au prins şi clienţii. Şefa ascultă ce-ascultă, apoi o expediază pe mai tânăra cu un gest discret şi porneşte spre mine cu un aer de distrugător trimis la vânătoare de submarine. Dacă mă scufund acuma, pe loc, mai am o şansă.
– Deci ziceţi c-aţi plecat fără să plătiţi.
– Mda, adică aşa cred, aşa cred eu, mi se pare că aşa am făcut, adică-am uitat, ştiţi…
– Nu e nici o greşeală.
O! Îngeri glorioşi, Aleluia! Deci am plătit? Am plătit? Mai bine senil decât ţepuitor de cârciumi, mai bine fără memorie decât cu ruşinea-n portofel!
– Adică… Nu e nici o greşeală… adică am plătit?
– Nu, nu e nici o greşeală în sensul că nu vi se pare. N-aţi plătit.
E cam a dracului şefa asta. Are o privire verde, buze subţiri, păr negru prins pe spate… Ştiţi cum se zice, şefa-i şefă şi-n pielea goală. Mă gândesc… nu, nu mă mai gândesc, lasă.
– Haideţi cu mine.
Casa de marcat e în apropierea toaletei. Asta e bine, ştiu toaleta, are un geam rezonabil de lat, e pus la înălţimea potrivită, dă în curtea din spate, dup-aia mai e un gard, o vilă, un alt gard şi libertatea. La o adică…
– Un milion două sute.
Scot un milion juma din portofel, dau banii şi aştept. Aştept numai un pic. Şefa ia banii şi-i bagă în casă, după care se uită la mine. Fix.
– Lăsaţi, zic eu. Normal că m-a distrus, n-am apucat să mă scufund. Nu mi-a dat restul pentru că mă consideră un hoţ nenorocit care merită o pedeapsă mai mare decât numai o amendă de trei sute de mii amârâte acolo. Al dracului hoţ prost, acuma mai vrea şi restul, să zică mersi că scapă aşa uşor. Dacă nu era de la televizor… Ai dracului hoţ, mai e şi vedetă. Hoţule, lasă banii şi şterge-o până nu-l chem pe Nicu Rugbistu’.
– E-n regulă, da?
– Da, bună seara.
– Sper că Nicu nu păţeşte nimic acuma – fac eu, Costanza până la capăt. Nu-l sancţionaţi sau ceva, nu?
– Nu, e-n regulă, am şi vorbit cu Nicu. El mi-a spus tot.
– Tot…?
Mai bine plec chiar acum. Îi zic, la ieşire:
– Oricum mâncarea aia a fost nasoală, mi-a dat diaree.
Nu m-aude, pentru că nu poate citi gândurile. Şefă, şefă, da’ telepată nu e. Aici am avut-o.
Putem sa facem o stire cu povestea ta? Din ciclul: Iote domne minune: Mai ie si rumani cinstiti!!!! Apocalipsa, maica!
Hmm … 120 de marafeti, 20 de beri si doua ciorbe. Cred ca ati rulat doua filme-n paralel, de-ati plecat fara sa achitati nota!
30 de roni e taxa de deranj a lui Nicu hocheistu’!
Te lingusesc daca-ti zic ca te-ai descurcat onorabil. Stii care-i lucru cel mai bun pentru tine? Nu mai uita sa platesti. Daca totusi varsta isi striga inca o data drepturile… nu te mai intoarce sa-ti repari greseala. Asta e… restaurante mai sunt… 🙂
Bre nea Aline, alta era ţeapa cu intenţie de pe vremea studenţiei şi alta cea uitucă acuma, când mă cam ştie lumea… 🙂
Oricum a fost o joacă (pe blog), normal că mă duceam să plătesc, ce naiba!
La mine a fost mai simplu. Am mirosit două jamboane cu pepene galben ( puteam să-i zic şi italieneşte, dar mă zgâria fiţa ), doi cafele şi doi ape minerale.Şi la nota de plată a intrat şi un coniac. Însoţit – să nu-i fie urât- de două „cefuţe de porc” şi „salate asortate”. Există deci o lege a compensaţiei.
Bai Vlad, te-au lasat sa pleci pentru ca Ei stiau ca ai sa te intorci. Nu te uiti la filme americane, nu?
ma gandesc acum cum arata blogul lui Nicu: „…nenea Petreanu n-a platit azi si era si usor obosit. Ma intreb daca o mai trece p-aici…Da io ce sa-i fac, sa-i zic si sa-l fac de rusine in fata colegilor mei, sa-l spun lu’sefa? sau sa tac malc si vedem cum o dregem la inventar. Uffffffff, m-ai cam incurcat Petrene pe partea economica…sper ca nu uita asa ca tine si nenea Dan sa bage banii pe card…daca treci maine pe la noi cred ca iti scuip in ciorba” :))
@Vlad
Ok, felicitari ca ai fost un om corect, dar spune-ne ce faci la GSP TV 😆
……….Suntem curiosi 😉
O idee – Tot esti la stiri… baga o „intoxicata” potrivit careia, exista unu` care seamana cu Vlad Petreanu, cum seamana doua picaturi de apa, si ca Falsul obisnuieste sa plece din restaurante fara sa achite nota, intr-o incercare – premeditata si clar avand implicatii politice – de a descredita persoana publica si corecta pana la ultimul leu Vlad Petreanu. Si-apoi… Burduhanu` sa te tina numai!!! :))))))))))))
Mah pişicherilor, la prostii vă duce mintea 😀
Şi uite-aşa s-a schimbat istoria. Peste ani şi ani, chelnerul Nicu o să dea interviuri despre cum s-a îmbătat şi a uitat să plătească acel tip de la televizor, în care el avea atâta încredere şi cum a venit a doua zi, jenat şi a plătit. 😀
@Mordechai: De ce doua cefe? Erau fugarite prin jurul restaurantului … si una nu-ti potolea setea de coniac?
😀
Morala – de-acu’ incolo sa nu platesti cu intentie !
hahaha, ce te’a facut sefa! foaaaarte taare! 25% dobanda pe zi. hai ca nu e rau, daca aveai numa hartii de’o suta? sau una de 500? :))
ai scapat ieftin.
de final m’am ras cel mai tare. hai ca esti haios, zau. de unde bag seama ca intratul in linie dreapta (verticala!) a lu gsp te’a mai relaxat nitel. spor!
(sau faci haz de necaz si nu e rasul tau) 🙂
@Vlad
O sa mai mergi pe la carciuma aia sa dai ochii cu Nicu? Sau o scoti de pe lista de carsme preferate si o bagi pe lista amintirilor pe care vrei sa le uiti 🙂 ?
Ce faci, mă Mile mă? Te-ai întors?
Ilinca – nu, n-are nici o legătură cu deadline-ul… Pur şi simplu am ieşit din rutină o seară, na… Şi uite ce s-a întâmplat 😀
Mai, eu tzi-am spus sa nu te duci sa duci banii inapoi. Daca nu ascultzi…
Tz tz tz. Shi era shefa shi in pielea goala? De restul de 300 de mii tzi-a aratat sclipirea pielii ei sherpeshti? Ieftin, domnule, ieftin. Dincolo era mai scump.
😀 :rofl:
raman datoare cu o bere daca-mi spui unde-i crasma asta.Ma gandesc ca pot pleca si eu pe furis dupa cateva beri , fara ca personalul barului sa-si dea seama ca n-am achitat nota. Frustrant nu ar fi ca nu ma cunoaste lumea … asa ca as putea sa mai si revin dupa cateva zile… iar daca spui ca mai e si vreun ‘nea Nicu pe-acolo, rezolvam noi cumva…