Epopeea unui cetățean care a vrut să-și plătească singur o taxă – și a fost înfrânt de statul român

Acesta este un guest-post trimis de un cetățean care și-a cumpărat un obiect din altă țară și a încercat să-și plătească singur taxa vamală. A fost înfrânt de statul român. Din povestea lui, scrisă cu umor amar și auto-ironie, veți (re)descoperi ce țară impracticabilă este România și cât de mult trebuie să de zbați ca să respecți legea. O „informatizare” complet nefuncțională, cumpărată probabil pe șpăgi, o brambureală completă în birocrația de stat, unde nu știe stânga ce face dreapta, apelul disperat la tot soiul de cunoștințe care să-l ajute cu un sfat, un drum, o ușă deschisă, revolta, speranța, regretul, abandonul, toate stările prin care trecem cu toții, zi de zi, sunt în această relatare semnată de Marius Rizoiu, căruia îi mulțumesc pentru text. Citiți și reacționați:

Ca orice om normal, n-am avut ce face şi am comandat ceva de pe net. Numai că m-a mâncat undeva şi am avut „obrăznicia” să comand de pe un site australian.

Normal şi absolut civilizat, oamenii oferă pentru fiecare comandă un voucher cu valoare însumată a transportului şi a altor costuri suplimentare (taxe vamale, comisioane etc). Avusesem acum câteva luni o experienţă neplăcută cu o comandă din China care venise prin Poşta Română (am scris la mine pe facebook mai detaliat) şi m-am bucurat când am auzit că de data asta va veni civilizat, cu un operator privat.

Plasez comanda şi mă trezesc cu un mail de la site în care sunt avertizat că plata nu fusese autorizată. Sun la banca unde am cardul să-i intreb ce se-ntâmplă… „Aaa, păi site-ul asta e suspect de fraudă, domnu’!” Am îngheţat… „Da’ de ce?” zic. „Are volum mare de tranzacții”. No shit, Sherlock! Oamenii ştiu să vândă, nu?

În fine, lămuresc situaţia, se face plata, îmi vine confirmarea.

Nu trec 48 de ore şi primesc un mail de la DHL România. Mă înştiinţează că miercuri îmi ajunge coletul în ţară şi că pentru vămuire e nevoie să le pun la dispoziţie nişte date. Pun mâna pe telefon şi sun la ei, vorbesc cu cineva foarte amabil, lămurim aspectul. Am două variante: ori îmi calculează şi-mi plătesc ei taxele vamale, ori o fac singur. Bineînţeles, varianta 1 costă. 100 de lei! Pe bune? Cum, mă, 100 de lei doar ca să vireze nişte bani în numele meu?

Firește, aleg varianta 2!

Intru pe customs.ro să văd ce trebuie să fac. Nu e chiar aşa simplu, dar lucrez în sistem şi sunt oarecum vaccinat. Aflu că eu, din Constanţa, aparţin de Regionala Vamală Galaţi, dar și că există Vamă şi la noi, la doi paşi de mine, în incinta Portului Constanţa. Sun la Vamă la Constanţa. Aflu că am nevoie de un „număr EORI”, dar trebuie să sun la Galaţi. Sun la Galaţi. „Stați să vă fac legătura la EORI”. Îmi face legătura şi vorbesc cu o doamnă amabilă. Aflu că trebuie să întru pe customs.ro la secţiunea E-customs/EORI/sistem informatic, „da’ aveţi grijă să citiţi bine manualul înainte, că dacă greşiţi e grav”. Și încă una: „vedeţi că nu merge decât de pe Internet Explorer şi trebuie să dezinstalati Java şi toate actualizările că altfel nu merge. Vreţi să vă îndrum pas cu pas?” „Nu doamnă, sunt IT-ist într-o instituţie publică, am pretenţia că ştiu ce fac… am înţeles, ştiu cum funcţionează sistemele făcute de SIVECO.”

Închid telefonul şi mă pun pe citit manualul, dar mă opresc după 3 pagini, că era plin de cum să dai click, cum se selectează opţiunile, adică inepţii, în general, pentru cineva familiarizat cu programele. Zic să mă apuc totuși de treabă… dezinstalez java de pe laptop-ul cu Windows 10 şi… surpriză, nu merge! Scot din dulap un laptop cu Windows XP, fără java instalat pe el… surpriză, nici ăsta nu merge!

Sun la Galaţi. „Stati să vă fac legătura la EORI”… Vorbesc cu aceeaşi doamnă amabilă. „N-aţi reuşit, nu-i aşa?” face ea, oarecum ironic. „Nu!” zic. Intrăm în detalii despre sisteme de operare, java şi alte cele, iar în acest timp vorbeşte și cu IT-istul lor. Ăla trage instant concluzia că sunt profan şi că nu fac diferenţa între Internet Explorer şi Edge. Ne lămurim că mă pricep, îi explic că am încercat şi de pe XP şi se jură că la ei merge.

Mai fac o serie de încercări şi mai sun încă o dată. Ajungem la concluzia că sunt prost.

„Nu mai bine mergeţi la un comisionar vamal, în incinta Portului Constanţa? Vă ajută ei!”

Sun la Vama Constanţa să cer detalii. Mi se spune că trebuie să intru în port „pe la poarta 5” şi să merg „în clădirea nouă a Bursei”. Ca să întru în Port trebuie să plătesc taxa de intrare cu maşina, aşa că-mi sun un prieten care lucrează acolo. „E aici lângă mine, te duc eu.” Mă duce. Ca să intru trebuie să trec de pază, dau buletinul, mă trece în registru. Intru şi stau într-un secretariat vreo 10 minute pentru că doamna mânca într-o încăpere alăturată, după un geam. În fine, termină şi vine. Îi spun ce vreau şi-mi răspunde: „Aaaa, păi cu dumneavoastră am vorbit la telefon mai devreme? Nu v-am zis că pe la poarta 5?” „Mi-aţi zis aşa, dar mi-aţi zis că în clădirea nouă a Bursei, și mi-a spus amicul că asta e.” „Asta e, da’ nu cred că v-am spus așa… aici suntem noi, domnu’! Sau v-am zis? E posibil să mă fi zapacit… scuzati! Mergeţi pe la poarta 5 – sau, dacă sunteţi cu un prieten cu maşina? Mergeţi pe aici prin port că nu e mult”. Ies şi-mi informez prietenul. „Băi, eşti nebun? Sunt vreo 6-7 km pe puțin! Da’ acum, hai!” Ajungem unde ne-a trimis, intru în clădire, trebuie iar să trec de de pază, iar buletin, iar registru… Merg la o firmă de acolo, vorbesc cu nişte doamne care mâncau zacuscă (vineri, post…) „Pâi la noi nu merge şi n-a mers niciodată. Încercaţi la fetele de vis-à-vis.” Mă duc la fetele de vis-à-vis. „Nu merge, domnu’. A mers la un moment dat, dar acum nu mai merge.” Ies, caut, dau de altcineva, altă firmă… Nici la ei nu merge.

Sun la Galaţi din maşina amicului. Aceeaşi doamnă, de data asta mai puţin amabilă: „Nu se poate! La noi în birou merge, îl am achiar acum deschis. E clar că nu vor să vă ajute!” „Da zic, mi-e greu să cred, că doar o făceau pe bani, că aşa e normal.” Amicul, IT-ist de meserie, încearcă şi el şi de la serviciu şi de acasă… normal că nu merge.

Trece weekendul şi-mi aduc aminte că ştiu pe cineva la ANAF. Customs.ro are sigla ANAF, aşa că zic eu că merită să încerc. Luni dimineaţă îl sun. „Aaa, păi nu prea funcționează. A mai apelat cineva la mine, da’ voia pe firmă şi-i trebuia neapărat. Până la urmă a făcut 2 drumuri la Galaţi.”

Următorul telefon e la DHL. „Saru’mâna! Aleg varianta 1! Şi vă rog să adăugaţi încă un comision de bou ce sunt!”

Deci în ţara asta, dacă vrei să plăteşti taxe la stat, chiar printr-o structură ANAF, pur și simplu nu poţi!!! Trebuie să plătească cineva pentru tine şi să-ţi ia un comision care înseamnă jumătate din valoarea taxelor pe care le datorezi. Nu poţi să virezi tu banii şi să faci dovada, nu se poate să-ţi vină o impunere acasă şi s-o plăteşti tu pe urmă. Nu, că nu ai „număr EORI” şi fără ăla nu prea poţi să exişti. Nu te poate identifica după nume, adresă, CNP, e nevoie de încă ceva, ceva care pur și simplu nu se poate obţine. Firmele de curierat l-au obţinut, cine știe cum, tu nu poți. Oricum sistemul „informatizat” e așa: intră tu pe aplicaţia aia, completează date şi printează o cerere. Semneaz-o, trimite-o prin poștă la Regionala Vamală Galaţi şi așteaptă drept răspuns un „număr EORI”. Informatizare, da? Doamne ferește să existe și varianta cererii pe care s-o completezi direct, de mână, cu datele, că doar nu se pune problema să nu funcţioneze măgăria aia vreodată, nu-i așa?

Am luat legătura cu australienii (sincer, nici nu știu de ce). Ştiţi ce mi-au zis? „Don’t worry, mate! We’ll give you a voucher for that comission, too! And with your next order we’ll throw in a surprise for your troubles.”

Acum, vă zic că nu ştiu ce să fac, că dacă folosesc voucherul, o iau de la cap cu toată beleaua.