Am întâlnit omul care învinge spaime

Flaviu Cernescu se bucură ca un copil la o jucărie nouă. În faţa lui, ruina turnătoriei de fontă de la Faur tace ameninţător, un schelet ruginit de grinzi, pasarele şi balustrade şubrede, ca un sarcofag al cine ştie căror minuni din Zona fraţilor Strugaţki.

Flaviu îşi sprijină monociclul de o bucată de zid şi începe să se caţere spre cer, pe o scară pe care n-a mai urcat nimeni, probabil, de vreo 10 ani. 5 etaje mai sus, se-ntinde şi strigă-n jos, spre muritori: „oaa, ce fain îi!” Rămaşi pe asfaltul crăpat, noi, cei câţiva participanţi la campania Canon „Ştiu o poveste„, simţim fiori de spaimă pe şira spinării. Un pas greşit şi Flaviu Cernescu, probabil cel mai cunoscut slackliner român, va deveni ştire de deschidere în jurnalele de seară.

Trag cadre cu inima cât un purice în timp ce subiectul nostru descoperă şi încearcă diferite trasee pe suprastructura fostei hale industriale. Fierul scârţâie şi geme, trezit din nemişcare de agilitatea diavolului ce aleargă, efectiv, dintr-un loc în altul.

Coboară, în sfârşit, ca să-şi recupereze monociclul – are o idee, a văzut undeva un loc unde ar putea încerca nişte acrobaţii noi. Tropăie uşor, plin de nerăbdare, cât timp îl întreb una, alta. Îi place adrenalina, da, dar mai mult îi place să-şi învingă spaimele, să se ştie în control în fiecare clipă, pentru că e sigur, e perfect sigur tot ce face acolo, sus, chiar dacă nouă nu ni se pare. Îmi arată diverse prize pe grinzile ce răsar din pământ, „uite, asta e priză închisă, exact cum trebuie, iar profilul ăsta în U e super-solid, n-ai nici o grijă cu el, şi trebuie numai să ai mereu 3 puncte de sprijin, de prindere, şi eşti safe, n-ai de ce te teme”. Dar cum poate să alerge pe o bârnă aşa de-ngustă, atât de sus, când fiecare pas greşit ar putea însemna un accident urât? Păi nu aleargă din prima, mai întâi studiază, verifică, nu se aruncă şi, în plus, locu ăsta, fosta turnătorie, e complet nepericulos, pentru că sunt atâtea grinzi şi grilaje încât mereu se poate apuca de ceva, cum, nu văd? El vede, e simplu.

Privesc şi încerc să înţeleg cum vede lumea Flaviu Cernescu, slackliner român şi învingător de spaime. Are o poveste de spus şi o spune cu fiecare nouă provocare pe care o acceptă şi o supune – fie că traversează peste Transfăgărăşan, fie că dansează pe banda lui de 2,5 cm deasupra unui turn de răcire sau a unui preaplin de lac de acumulare.

E plin de poveşti formidabile în jurul nostru. Suntem mereu în apropierea unor oameni speciali şi a unor locuri speciale. Trebuie doar să fim un pic atenţi, să ascultăm niţeluş, şi poveştile acestor oameni şi locuri ni se dezvăluie. Canon ne invită pe toţi să le căutăm, să le documentăm vizual şi să le transmitem mai departe lumii, în cadrul campaniei Canon Come and See – Ştiu o poveste – click aici pentru a intra în aplicaţie şi în concurs (cu premii, da 🙂 )

După două ore de alergătură pe deasupra capetelor noastre, Flaviu Cernescu oboseşte, în sfârşit, şi coboară. Primeşte o îmbrățișare. Amica lui l-a aşteptat, cuminte, la sol, fără emoţii. Îl cunoaşte cel mai bine, n-are de ce să se teamă.