Ce fel de alegeri?

După ziua de ieri, când s-a văzut cine controlează Parlamentul, sper că s-a lămurit toată lumea cum e cu preluarea guvernării. Nu se poate face decât cu acordul PSD si ALDE, iar un eventual nou guvern, oricât de frumos și încurajator ar arăta, ar fi condiționat de exact această majoritate parlamentară PSD+ALDE+UDMR+minorități+Pro România.

Nu poți guverna cu un Parlament ostil, care-ți blochează orice inițiativă doar ca să-ți creeze dificultăți și să-ți crească costurile electorale. Nu ai de ce să preiei guvernarea dacă nu te poți sprijini pe o majoritate aleasă pe baza aceluiași program politic precum guvernul. Nu există noțiunea de “guvern independent”, guvernarea minoritară este slabă și ineficientă, guvernarea “tehnocrată” este o himeră.

Într-o democrație funcțională, după ce puterea ar ieși atât de tăvălită dintr-un scrutin precum cel de duminică, ar urma alegeri anticipate. Însă în România, alegerile anticipate sunt doar o posibilitate teoretică. Nu s-au întâmplat niciodată în 30 de ani și, la cum este definită procedura în Constituție, nici nu se vor organiza vreodată. Nu întâmplător e așa. E nevoie de un anumit grad de stabilitate în construcția unei democrații de la zero. Constituția noastră a avut un rol important până acum în această privință. Dar, iată, au trecut (aproape) 3 decenii și ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva a venit momentul unei schimbări constituționale, astfel încât dizolvarea Parlamentului să fie, totuși, măcar posibilă în anumite situații. Oricum trebuie făcute actualizări, clarificări, precizări în aspecte fundamentale ale funcționării puterilor din statul român, de ce n-am dezbate și procedura anticipatelor?

Argumentul meu pro este că imposibilitatea practică a dizolvării Parlamentului ține artificial închisă o supapă extrem de importantă pentru eliberarea de presiuni electorale. Când devine evident că puterea își pierde legitimitatea (corupție, acțiuni anti-Justiție, guvernare economic iresponsabilă etc) iar poporul manifestează spontan în piețe împotriva guvernării, ar fi mai bine pentru toată lumea ca poporul să poată decide o schimbare prin vot, că altfel tensiunea continuă să crească și ajunge lumea să se scuipe pe stradă de nervi.

Argumentul meu contra este că, dacă declanșarea anticipatelor ar deveni o procedură simplă, inevitabil politicienii noștri vor încerca să o speculeze și nu întotdeauna în interesul poporului. În loc să fie expresia unei democrații consolidate, anticipatele ar putea ajunge, în România, manifestarea unui politicianism profund anti-democratic, de fapt.

Eu susțin, în loc de anticipate, modelul alegerilor parțiale.

Imaginați-vă, deci, un Senat (sau chiar și un parlament unicameral, deși un bicameral ) în care mandatul este de 6 ani, însă câte o treime dintre aleși se supun votului popular la câte doi ani.

Avantaje: modelul acesta ar permite deschiderea periodică și mai frecventă a supapei electorale; puterea ar fi mai atentă cu politicile publice, având în vedere că trebuie să se supună mai des votului; cursul unor anumite politici nepopulare ar putea fi corectat mai devreme; politicienii ar fi motivați să facă mai mult, mai repede, pentru cei pe care-i reprezintă; partidele ar fi obligate să colaboreze pentru urmărirea unor obiective mari, care nu pot fi atinse în doar 2 ani; electoratul ar înțelege mai repede ce putere are votul.

Dezavantaje: evident, căderea în electoralism; oboseala campaniei electorale nesfârșite; concentrarea puterii/opoziției pe obiective pe termen scurt; schimbări mai dese de guvern.

Cu siguranță mai sunt și alte avantaje și dezavantaje – nu există model perfect și nici eu n-am toate răspunsurile.

Aș mai spune doar un lucru: cumva, în Parlament se petrec și acum un soi de alegeri parțiale, doar că fără interveția alegătorilor și nu la date exacte. Migrația parlamentarilor de la un partid la altul asta înseamnă, schimbarea ponderii partidelor din Parlament după alegeri, în afara voinței alegătorilor. Alegerile parțiale n-ar putea opri migrația parlamentarilor (“mandatul nu poate fi imperativ”), dar cred că ar face-o mai puțin atractivă.

Modelul alegerilor parțiale este folosit pentru una din camere în SUA, Franța, Republica Cehă, Argentina, Brazilia, Australia, Japonia și altele.

31 comentarii Adaugă comentariu

  1. Exista guvern minoritar așa cum a fost în Spania sau chiar fără guvern cum a fost ani de zile în belgia.

    Pe cine mai reprezintă dancila ?

    Thumb up 8
    • Pentru alegeri parțiale sau alta modalitate de a ajunge la alegeri anticipate trebuie modificata constituția adică încă cel puțin 2 ani – alt parlament cu o majoritate de 2/3 care sa voteze pentru modificarea constituției și referendum.

      Thumb up 0
    • Da, oricum e nevoie de o reformă constituțională masivă. Va dura câțiva ani, și asta cu noroc.

    • Așa cum alegerile parțiale sunt practic imposibile, modificarea constituției e aproape imposibila in conditiile in care acest lucru înseamnă parlament cu 300 de parlamentari adică pe actuala configurație a parlamentului insemna că aproape 200 parlamentari sa voteze să-și piardă locul din parlament – in mod real se va întâmpla vreodată așa ceva ?

      Thumb up 0
    • Rectific alegerile anticipate nu parțiale.

      Thumb up 0
    • E adevarat ca un guvern fara majoritate poate doar administra pana la alegeri, nu si guverna. Dar poate utiliza ordonantele de urgenta pentru a aduce modificari punctuale legislatiei, inclusiv legii electorale cu privire la numarul de parlamentari. Cu riscul de a supara majoritatea, e drept. Avand in vedere insa ca orice e mai bine decat un guvern PSD, in lipsa alegerilor anticipate, care ramane optiunea preferabila, optiunea unui guvern minoritar, tehnocrat sau altfel, ramane valabila.
      E drept ca interesul electoral ar fi afectat, dar nu cred ca e interesul tarii sa ramana guvernata de PSD inca un an. Si-ar putea face de cap pretextand justificat ca ceilalti au refuzat responsabilitatea.

      Thumb up 0
  2. Mai au PSD-ALDE majoritate? Daca teoretic (practic imposibil) UDMR, minoritati, etc nu mai sunt cu ei, tot sunt mai multi?

    Thumb up 0
    • Teoretic la Senat are psd singur majoritate, însă la camera deputaților e la limita deci e posibil sa treaca o moțiune de cenzura mai ales că e de așteptat o hemoragie de parlamentari din psd și alde.

      Nimeni nu poate stopa guvernul să facă autostrăzi, spitale și școli, banii sunt la guvern nu la parlament iar pt proiecte mari de infrastructură nu e nici o problema sa se depășească deficitul de 3%. Câte voturi ar câștiga actuala opoziție daca vine la guvernare și începe să construiască infrastructură fata de câte voturi va pierde într-un an jumătate stand sa facă calcule politice total opus fata de nevoile reale ale populației.

      Thumb up 0
    • votul de ieri de la Camera Deputatilor arata ca da, mai au majoritatea

      Thumb up 0
    • Da, au. Votul pentru presedintele Camerei Deputailor a arata asta cu varf si indesat.

      ProRomania a sprijit pe fata candidatul PSD (au primit la schimb recunoasterea grupului parlamentar si inca niste piscoturi). De altfel, atmosfera a fost de mare prietenie intre cei de la ProRomania si PSD. Se vede cu ochiul liber ca ProRomania e doar planul B al PSD-ului, in cazul in care planul A esueaza.

      UDMR a sprijinit, conform traditiei, prin spate: si-au propus propriul candidat, ignorand propunerea comuna PNL-USR-PMP. Asa s-au pierdut 20 de voturi

      ALDE a sprijinit candidatul PSD cu degetele prinse in tocul de la usa. In cazul in care ies din rand, Tariceanu isi pierde imunitatea in cazul dosarului “mita de la Fujitsu contra licente Microsoft” si isi petrece batranetea in puscarie. Comisa condusa de PSD a aprobat deja ridicarea imunitatii (mai trebuie un vot in plen), bagand groaza in mos Tariceanu.

      Rau imi pare sa o zic, dar cu parlamentul asta nu se poate face mai nimic. Trebuie asteptat si rabdat pana la parlamentarele din 2020, cand trebuie zburati prin vot din parlament politicienii astia imbatraniti in rele. Nu vad alta cale.

      Thumb up 0
  3. Vlad, la parțiale ma gândesc și eu de câțiva ani. Însa sunt mult mai multe lucruri de îndreptat în Constituția noastră, care e din ce în ce mai puțin adecvata realității românești actuale. Procesul de corectare e lung și ar trebui sa implice cat mai multi cetățeni. Cum ti-ar suna o serie de discuții intre partide (sper ca USR+, poate și – parțial – PNL doresc niște schimbări) și cetățeni, discuții moderate de o serie de grupuri de reflecție constituite în jurul câtorva entități non-politice implicate civic (tu, Lucian Mandruta, alții ca voi de diverse orientări, la care sa se adauge Funky Citizens, Geeks For Democracy și alte organizații mai mici sau mai mari)?

    Nu e nevoie neapărat de o coordonare militara, dar e nevoie sa vorbim cu voce tare despre problemele ridicate de actuala Constituție (chiar, avem neapărat nevoie de una?) – CCR și statutul ei, OUG-uri, declanșarea de anticipate, regionalizarea (principiul subsidiarității e grosolan neglijat la noi) etc. Iar la final partidele care s-au implicat iau concluziile și le duc în Parlament. Ce zici, te bagi :-D ?

    Thumb up 0
  4. Eu as adauga 3 posibilitati simple de alegeri anticipate:
    1. Presedintele sa poate demisiona (fara sa aibe cauze penale, etc) cu scopul de a declansa alegeri anticipate – atat ptr presedentie, cat si pentru Parlament. Eventual se poate si invers – sa se autodizolve Parlamentul cu scopul de a demite presedintele si de a declansa alegeri generale.
    2. Daca Parlamentul suspdena presedintele, iar la referendum castiga presedintele, Parlamentul este automat dizolvat.

    Thumb up 2
    • Punctul 2 are mai multă logică.
      Această variantă trebuia pusă în discuție încă de la prima suspendare.
      Așa a început bătaia de joc față de votul popular și disprețul parlamentarilor față de instituția prezidențială.

      Thumb up 0
  5. De acord cu revizuirea consistenta a Constitutiei, dar depinde cine o face…
    Si eu cred ca trecand peste euforia momentului si neavand solutii legale la indemana, trebuie sa mergem inainte asa cum suntem acum. S-a facut un pas foarte mare, este exceptional. Acum trebuie sa si judecam. Cu psd inca la guvernare nu va fi bine dar trebuie lasati sa se erodeze complet. Pana la disolutie, daca se poate. Cu viorica, carmen dan si nemuritorul mele, este posibil sa ajunga nerelevanti.
    In plus, eu mizez pe generatia tanara, online, revolutionara vs. generatia celor care sunt inca infectati de comunism.
    Sa auzim de bine.

    Thumb up 1
  6. USR – PLUS, bagati-va dracului mintile in cap si NU NEGOCIATI CU PNL: Sunt PSD cu GALBEN! Atat si nimic mai mult! Romanii, cum sunt si eu, v-au votat pentru ca SUNTETI ALTCEVA SI PROPUNETI ALTCEVA! Mama voastra de visatori).

    NU va afisati cu Turcan, sincer! Ascultati criticile constructive ale celor din jur, cum sunt Guran, Dogioiu, Patraru! Nu intelegeti ce lichele sunt toti adversarii vostri? EI VOR sa va faca sa pareti ca SUNTETI CA EI! Ca sunteti la fel! NOI AM VOTAT PENTRU ALTFEL! Bagati-va mintile in cap!

    Vot electronic si prin corespondenta si taierea pensiilor speciale! Pana la prezidentiale! Altceva sa nu va iasa pe gura! Nu negociati cu travestiti!

    FITI ALTFEL! FITI USR – PLUS! PLM… aveti sustinerea noastra!

    Thumb up 7
    • O fractura logica de toata frumusetea:

      1. USR – nu negociati cu nimeni, nu negociati nimic cu PNL-ul, eu de asta v-am votat!

      2. USR, vreau de la voi vot electronic si prin corespondenta si taierea pensiilor speciale! Pana la prezidentiale! Eu de asta v-am votat.

      Realizati ca in parlamentul actual, USR are 10% dintre parlamentari si ca ce ii cereti e complet ilogic si imposibil de realizat?

      Thumb up 0
    • Relax, nu este nici o fractura logica. LOL….am votat USR – PLUS pentru ca VREAU ALTCEVA. ALTA clasa politica, ALT mod de a face politica! ;) Daca deocamdata nu pot, perfect de acord! Deja se pare ca si Presedintele a inteles in sfarsit sa faca vot electronic. AEP-ul la fel! USR – PLUS sunt singurii care vor asta pentru TARA + DIASPORA. Deci, daca acum se opun PSD sau PNL pentru USR – PLUS, vor avea din nou surprize la vot.

      Suntem cu ochii pe ei, inclusiv pe USR – PLUS! Cu tot respectul, “m*ia” nu este rezervata celor din PSD. Asa ca, sa colaboreze, sa guverneze cand va veni vremea, dar sa continue cu initiative cum a fost #farapenali! Sa taie pensiile speciale si sa bage vot electronic! Iar daca nu pot, sa ne spuna, rezolvam noi la vot ;) No problem, we can wait! We are here, we are many…

      Thumb up 0
    • Vot prin corespondenta a mai fost în 2016 și s-au înscris sub 10 000 de romani din diaspora, iar pentru vot electronic procedura e asemănătoare – e nevoie de o înregistrarea prealabila.

      Thumb up 0
  7. Trebuie mai multe checks and balances intre puteri.
    De exemplu: presedintele sa poata convoca referendum de dizolvare a parlamentului. Pentru a preveni abuzarea acestei puteri: daca referendumul pica, presedintele isi pierde functia.

    Thumb up 0
  8. De acord cu Sandro! Daca musca momeala sunt terminati cei de la USR. N-ati observat ce scriu o gramada de analisti ca trebuie neaparat sa preia guvernarea? Acum ii alegi pe cei care scriu la ordin,de undeva. De Orban sau Joha,eu unul n-aveam sperante ca le vine mintea la cap. Referitor la modificarea constitutiei,intr-un fel agreat de tot spectrul politic romanesc,ar trebui facuta, dar eu nu cred ca or s-o faca. N-a facut-o USL-ul cand aveau 70% in parlament. De ce n-or s-o faca? Pt. ca,in cel mai pur stil romanesc,or sa-si aduca aminte ca trebuiesc si alte modificari la constitutie si cand vor ajunge la schimbarea organizarii teritoriale si UDMR-ul o sa vrea o noua regiune autonoma in Har-Cov,se va bloca totul.

    Thumb up 0
  9. #21

    În Australia senatorii federali sunt pe 6 ani iar la alegeri, la fiecare 3 ani, doar jumătate din ei se schimbă.
    În cazul unei dizolvări complete a parlamentului (double dissolution) se realeg toți, senatori și deputați, dar asta se întâmplă extrem de rar.

    Thumb up 0
  10. O posibilă schemă de rezolvare a crizei majore în care ne aflăm ar putea ține cont de următoarele:

    1. Soluție software de tip blockchain pentru votul electronic. Eventual renunțarea la urne în secțiile de votare și introducerea de ecrane tactile.
    2. Comisie prezidențială pentru centralizarea, analiza și cristalizarea soluțiilor de modificare a constituției.
    3. Dezbatere publică, implicare civică și politică pentru promovarea modificărilor constituției și convocarea referendumului fie prin intiativă legislativă fie direct prin consultare populară.
    4. Introducerea modificărilor pe ordinea de zi a Parlamentului, daca nu s-a convocat referendumul prin inițiativă legislativă.
    5. Dacă Parlamentul nu trece imediat la punerea în aplicare a voinței populare ca și în cazul referendumului din 2009 ajungem la situația de facto actuală a unui Parlament ilegitim.
    6. Având în vedere că din 2012 avem un Parlament ilegitim, constatând nereprezentativitatea acestuia în raport cu referendumul din 2009, deși acesta nu poate fi dizolvat toată activitatea Parlamentului poate fi considerată nulă. Pentru acest motiv urmatorul referendum ar putea include dizolvarea parlamentului.
    7. Această situație trebuie soluționată până la următoarele alegeri legislative altfel ilegitimitatea Parlamentului se va perpetua, iar abuzurile din Parlament vor continua.

    Desigur se poate face un simplu referendum doar pentru dizolvarea Parlamentului, dar motivarea acestui referendum trebuie facută temeinic fie pe tema referendumului din 2009 fie pe noile modificări ce trebuie aduse constituției. Preferabil este ca un referendum pentru dizolvarea Parlamentului să genereze impulsul pentru modificarea Constituției care a scos în evidență o mulțime de anomalii în funcționarea statului.
    Parlamentul nu poate fi obligat să aducă modificări la Constituție, dar pus în fața unui referendum privind dizolvarea acestuia nimeni nu mai poate considera că acesta este legitim.
    Referendumul pentru dizolvarea Parlamentului se poate face odată cu alegerile prezidențiale.

    Thumb up 0
  11. Cea mai facila solutie pentru a rezolva problemele mentionate este implementarea votului electronic si trecerea spre o democratie ceva mai participativa, cam ce exista in Elvetia in momentul de fata.

    Conform Constitutiei avem 3 puteri in stat : executiva, legislativa si judecatoreasca. Tot acolo se discuta de separatia si echilibrul intre aceste puteri, doar ca in dulcele spirit mioritic regulile exista pentru a fi ocolite. Un foarte bun exemplu in acest sens este Curtea Constitutionala, care controlata de coalitia de la putere a girat atat o imixtiune a executivului asupra procurorilor (puterile mult sporite ale ministrului justitiei), cat si o diminuare a puterilor presedintelui, plus destule alte magarii.

    CCR si Avocatul Poporului vor trebui redefinite astfel incat sa fie cu adevarat institutii independente. Vor trebui definite checks and balances astfel incat sa nu existe a single point of failure. De exemplu e absurd sa discuti de separatie si echilibru intre puteri, dar doar Avocatul Poporului are puterea sa opreasca un OUG si nimeni nu poate ataca o hotarare CCR.

    Dupa cum s-a sugerat deja Presedintele ar trebui sa aiba dreptul sa dizolve Parlamentul, dar daca un referendum pe acest subiect este respins, atunci Presedintele trebuie sa plece. Viceversa, daca Parlamentul suspenda Presedintele, dar referendumul nu trece, atunci Parlamentul este dizolvat. Mi se pare gresit faptul ca un parlamentar este ales, iar timp de 4 ani el nu isi mai face griji. Cred ca ar fi indicat sa existe posibilitatea unui referendum local pentru demiterea unui parlamentar, limitat la de 2 ori pe mandat. Daca numarul de voturi care iti spun sa pleci e mai mare decat cel cu care ai fost ales atunci La revedere. Este evident ca niste mere putrede se vor gasi oricand in orice partid. O astfel de procedura ar oferi o posibilitate de a curata un pic lucrurile. In plus, o sabiuta a lui Damocles ar trebui sa ii puna pe ganduri pe anumiti indivizi care au impresia ca ei sunt sefi, nu doar niste reprezentanti.

    Thumb up 0
  12. Daca tot e vorba de modificari constitutionale, eu as pastra bicameralul. In schimb as da camerelor atributii diferite, Senatului ramanand exclusiv cu cele fiscale si bugetare. Si as introduce pentru Senat vot censitar inegal, proportional cu contributia fiscala a fiecaruia.

    Thumb up 0
  13. În toate (și … când zic în toate, înțeleg ÎN TOATE) media pro … opoziție (haios, nu?) e o întrecere în a face uitate declarațiile-promisiunile-amințările-etc.urile războinice despre cât de rapid va fi răsturnat guvernul PSD-ALDE și ce dornici sunt sunt PNL PLUS USR să preia frâiele și să îndrepte RO pe făgașul bunăstării.

    Pe fundalul acesta, vă [ne?] propune și Vlad o temă nemotivațională: ce bine ar fi să avem ALTE mecanisme de alegeri pe care … nu le putem avea și nici el nu știe dacă într-adevăr [ne-]ar ajuta la ceva.

    Eu zic să fiți raționali și să vă bazați [măcar la obiectivele pe termen scurt] pe realități, nu pe ficțiuni.

    Cum ~90% din democrații lucrează bine cu sistemul nostru, mai bine ar fi de căutat o soluție în acest sistem. Nu de alta dar, dacă în sistemul învățat deja nu se descurcă actuala opoziție, ce garanție ar exista că vor fi mai inteligenți, dintr-o dată, în ceva nou!?

    În sfârșit, dar … nu în cele din urmă, de ce ai imagina metode de a „trece strada” pentru cei care … NU sunt interesați să ajungă pe celălalt trotuar!?

    Thumb up 3
    • De ce s-ar fi inventat smartphone-urile cand nimeni (end userii simpli) nici macar nu isi imagina cum arata vreunul? Se numeste progres, evolutie. De aia se inventeaza metode noi de a “trece strada”. Poate o sa le vina pofta oamenilor sa traverseze. Pofta mai vine si mancand.

      Vlad ne propune alte mecanisme de alegeri tocmai pentru a trece de blocajul asta cand o “majoritate” nu mai are sustinerea votantilor, nu ne mai reprezinta. Si nu e deloc nemotivationala propunerea. Poate scapam odata de mizeria de PSD.

      Thumb up 0
    • Sunt totuși 2-3 care nu au întors brusc armele în stilul balcanico-mioritic, ctp-ul a criticat ieri declarațiile belicoase orban vs barna/ciolos și calculele politice meschine pe care le face usr, greu de înțeles calculele usr care consideră că va putea guverna singur din decembrie 2020, un partid care sa ia singur peste 50% n-a fost niciodata, nici macar când Iliescu lua 60-70% la prezidențiale.

      Thumb up 0
  14. Ciprian, încurci planurile. Ba cazi în filozofeală, ba plonjezi cu avânt în … băltoaca fetidă a politicii pe bază de lozinci.

    Cum niciuna din propunerile care te-au fermecat într-atâta nu are un orizont [măcar, cât de cât] predictibil, îmi pare deplasat să-ți pui speranța imediată în vreuna.

    Dacă suplimentar în visurile tale te bazezi pe genul de USR-ști care, la două zile după ce au votat împotriva ordonanțelor de urgență în justiție, se rățoiesc la premier să dea una, îți deplâng naivitatea.

    Thumb up 0
  15. Dupa parerea mea nimic nu se va schimba pana cand PSD-ul nu va fi exterminat din punct de vedere politic. Abia atunci se vor putea initia discutii serioase despre o reforma constitutionala. Duminica PSD-ul si-a luat o smetie peste ochi, dar nu este suficient. Isi va reveni daca il lasam in pace si din acest motiv ar trebui lovit in continuare fara ragaz si fara pic de mila.
    Din pacate cei care ar fi trebuit sa fie deja in prima linie, s-au asezat la masa cu bucate si au inceput sa se certe care sa infulece mai mult. Niste nemernici care au primit cateva milioane de voturi si au ajuns sa creada ca asa li se cuvenea, ca au venit cu ele de la ei acasa. Poate n-ar fi rau daca am incropi o lista cu 3-4 puncte care ar trebui sa le atinga pana la alegerile locale. S-o dam pe net la semnat si sa le-o punem sub nas spunandu-le ca noi le facem lor agenda, si nu invers.

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.