Analiză comparativă puşcărie vs. armată cu un taximetrist pungaş

Nu mi-e prea clar cine susţine tâmpenia aia cu graţierea lui Gică Popescu. Unde mă uit, cu oricine vorbesc, peste tot lumea se declară împotrivă sau, cel mult, ridică din umeri – să-şi facă pedeapsa, de ce să-l ierte cineva?

Săptămâna trecută, în timp ce moţăiam pe bancheta din spate, un taximetrist indignat mi-a ţinut o-ntreagă teorie despre egalitatea în faţa legii. La un moment dat, am ajuns la asta:

– Da’ de ce să-i dea drumul? Ce, eu dacă fur, pe mine cine mă liberează? Sau pe cuscru’, care e la mititica acum, ce, îi dă lui cineva graţiere?
– Care cuscru? tresar, subit atent la şoferul meu.
– Al meu, l-au luat în toamnă, e la răcoare!
– Zău? Da’ pentru ce?
– Cu alcool, cu evaziune, d-astea, face taximetristul, privindu-mă lung în retrovizoare. Şi ceva cu mită, c-a-ncercat să dea pe undeva, nu ştim.
– Da’ mi se pare că nu prea-ţi stă la inimă, zic.
– Păi cum, că să vezi ce trăgea de mine, că hai, Costele, c-ai rămas în urmă, ce-i asta, faci taximetrie, nu te bagi cu mine, faci un ban grămadă, nu fi prost!
– Şi de ce nu te-ai băgat?
– Nu mă bag eu în d-astea, domnule. Mi-e frică şi vreau să dorm eu liniştit cu nevastă-mea.

Dup-aia, discuţia alunecă-ncet spre rentabilitatea furtului în România. Îţi tragi unu-două milioane, poate chiar mai mult, şi faci doi ani de bulău, hai, trei pe caz grav de sentinţă, că mai mult nu stă nimeni.

– Păi uită-te şi la Giovanni, ăsta. Aud că-i dă drumul mai repede, că nu stă tot.
– Păi dacă are peste 60 de ani, aşa e, are reducere.
– Vezi? Şi rămâne cu banii?
– Are şi o sentinţă de confiscare, deci îi mai ia din ei.
– Pe toţi?
– Totul din procesul ăsta.
– Ei, sigur a mai pus el deoparte ceva. Eu zic să le ia tot, că altfel nu-i ustură. Tot!

Taximetristul se-nfurie. Degeaba e puşcăria dacă le lasă banii. Ce mai e puşcăria în ziua de azi dacă ai bani? Mai rea era armata pe vremea lui Ceaşcă, nu? Confirm, ne descoperim de-un leat, am făcut amândoi armata înainte de ’89, eu transmisionist, el tanchist.

– Ce nenorocire era aia, domnule…
– Exact, păi noi dormeam 100 în cameră!
– Da, ăştia sunt vedete, dorm cum le place, la banii lor!
– Şi la duş, ce duş, că făceam duş o dată pe sătămână, 5 minute, câte 20 deodată!
– Şi nici nu era atunci mâncarea de-acum, ce pachet să fi primit? Mâncai numai căcaturile alea ale lor!

Ne tot dăm dreptate unul celuilalt iar discuţia ajunge la punctul culminant odată cu atingerea destinaţiei:

– Ce era bun atunci era totuşi fasolea.
– Aşa e, fasolea la cazan, foarte bună.
– Pentru fasolea aia a meritat armata. Eu mă duceam la popotă dimineaţa, când ne dădeau fasole, special să iau două porţii, altfel nu mâncam dimineaţa. Vreţi bon?
– Cât face?
– 21.57.

Mă uit spre el, dar nu-i mai prind privirea-n retrovizoare de data asta. Cursa nu e mai mult de 12. M-a făcut la maimuţă.

În timp ce-i trântesc uşa, îi urez:

– Sănătate şi toţi escrocii la puşcărie!

Mi se pare că-şi face o cruce discretă. Îi trag un blestem suplimentar, să vedem care-i mai tare, na.