O istorie tristă a lipsei de curaj şi coloană

Peste vreun secol (cred), când vor cerceta perioada asta din trecutul României, istoricii se vor îngrozi, în sinea lor (un istoric veritabil nu se bucură şi nici nu se-ntristează la fapte), văzând câtă inepţie, reavoinţă şi lipsă de caracter a însoţit începuturile democraţiei noastre (pentru că suntem încă la începuturile imature ale democraţiei, să nu ne amăgim).

Vor remarca ştiri precum aceasta:

În faţa Prefecturii din Baia Mare, aproximativ 200 de locuitori din Săpânţa, Maramureş, au demonstrat marţi dimineaţă în semn de protest faţă de demiterea primarului localităţii lor, Gheorghe Stan. Primarul fusese anterior demis, prin ordin al prefectului, ca urmare a pronunţării împotriva lui a unei sentinţe definitive de condamnare la un an de închisoare cu suspendare. El fusese prins de poliţia rutieră conducând pe drumurile publice cu permisul suspendat, ceea ce reprezintă o infracţiune.

Presa locală relatează că „O localnică din Săpânţa a mărturisit că, deşi nu l-a votat, îl susţine pe Gheorghe Stan. „Eu personal nu l-am votat, dar făcând ceea ce a facut îl votez în continuare şi îl vreau ca primar. Nu este foarte deştept, nu are foarte multă carte, dar face foarte multe fapte, fapte pe care poate să vină oricine să le vadă şi prefectul şi de la Bucureşti”.

Cu lacrimi în ochi, o bătrână a mărturisit că primarul a ajutat-o când a trecut prin clipe grele şi nu înţelege decizia prefectului. „Mi-o murit fata şi m-o ajutat foarte mult. El mi-o înmormântat fata”.

„Să nu uite prefectul şi să aibă în evidenţă că dânsul e plătit din bani publici şi din banii săpânţenilor şi trebuie să îi respecte pe săpânţeni, că nu sunt ei preşul şi lada de gunoi a prefectului. Facem noi demersurile noastre. Sunt metode să îl facem să vină el în Săpânţa. Să vadă de ce e blocat drumul şi de ce sunt alte evenimente”, a declarat, la rândul său, un alt protestatar. (sursa)

cockroach

E absolut năucitoare relativitatea cu care unii cetăţeni ai acestei ţări înţeleg legea. Se plâng de injustiţie pe unde apucă, dar sunt gata să se ia de gât cu legea când legea le ia pomana de la gură. Legea e bună să se aplice altora, în altă parte, dar nu şi asupra unuia „de-al nostru”, unul care a dat nişte asfalt pe o stradă, a aranjat o îngropăciune şi, fie el şi „nu foarte deştept”, a avut grijă să-şi pogoare bunăvoinţa şi micul buget şi asupra congregaţiei sale de pomanagii-electori – de parcă nu asta ar fi treaba pentru care a fost ales, să lucreze în folosul comunităţii, şi nu de mila ei.

Dar dacă primarul Stan din Săpânţa ar fi călcat vreo doi-trei săteni, aşa , umblând fără carnet prin comună, tot ar mai manifestat sătenii pentru el, când ar fi venit poliţia să-l salte? Sau l-ar fi iertat şi pentru asta, că sigur înmormânta el morţii, nu se lăsa – om săritor, nu-ncape vorbă, nu?

De unde dracului apar toţi aceşti cretini cu drept la liberă exprimare, care demonstrează public în apărarea unor infractori dovediţi şi condamnaţi? Că doar nu e cazul primarului Stan din Săpânţa singurul – amintiţi-vă de Solomon de la Craiova, pentru care au ieşit în stradă 700 de craioveni „mulţumiţi”, de Gutau de la Râmnicu Vâlcea, făcut cetăţean de onoare de consilierii locali după condamnare, de preşedintele de CJ de la Argeş, Nicolescu, căruia i s-au închinat ode ca-n epoca de aur în ziua-n care l-a dat justiţia afară c-o sentinţă definitivă; amintiţi-vă de atâţia alţi funcţionari publici sau demnitari prinşi că dau cu vastu-n banul public, de mila cărora s-a plâns cu lacrimi sincere de indignare prin tot soiul de pieţe publice şi studiouri, deşi hoţul tocmai de la tâmpiţii de manifestanţi furase, ani la rând!

Studiind toate aceste aberaţii de comportament socio-suicidar, istoricii viitorului vor conchide, probabil, că mai presus de orice, românilor le era frică, în vremurile acelea/acestea, să-şi asume pe deplin libertatea şi că ei preferau, în continuare, la mai bine de două decenii de la revoluţie, siguranţa umilitoare a dependenţei de-un stăpân binevoitor ce le mai scăpa aşa, din propria-i molfăială, câte un zgârci, câte-o-mbucătură – mai ales în anii electorali.

Între timp:

Are dreptate cine spune că e politizată Justiția, nu? Uite politizarea, la votul transpartinic de ieri, din Parlament. Solidaritatea borfașilor.

Articol din categoria: POLITICĂ

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    daca romanul ar fi penalizat pentru fiecare abatere legala pe care o face, de la aruncarea bateriilor in cosul de gunoi, a chistocului pe strada si a rahatului propriului caine in parc si pana la zecile de incalcari zilnice ale codului rutier de catre (aproape) fiecare sofer, iar neplata amenzilor s-ar transforma intr-un cosmar pentru neplatitor, acesta ar fi mult mai putin iertator fata de toti imbuibatii zilelor noastre. asa, nu e decat o trista „lasa-ma sa te las”, ce incepe, daca suntem atenti, de sus in jos. exemplul chitoiu de ieri (care imi aminteste ca spuneam ca desfiintarea usl nu schimba nimic) e elocvent.

    0
    0
  2. #3 Comentariu nou

    …Ieri, 248 de deputaţi , o majoritate sanatoasa, au votat impotriva solicitării de începere a urmării penale pentru Daniel Chtoiu (om bun, linistit, respectuos, dă bineţe, nu face galagie… ).
    Nu pentru prima data, in viata lor nenorocita de deputati si/sau senatori , „se fac scut”, cum se spune cu o sintagma sugestiv-eroica.
    Cred ca are legatura si cu săpânţenii si cu alti „manifestanti spontani”.

    0
    0
  3. #4 Comentariu nou

    Multi i-au plans de mila si lui Adrian Nastase si la fel vor face, mai mult ca sigur, daca, vreodata in viata asta, va fi condamnat si Traian Basescu. E pe principiul de baza „a furat, dar fura si altii, de ce numai el sa plateasca” , cu variatiuni de genul „a furat, dar a dat si la altii” (gen Becali) sau „a furat, dar e un simbol” (evident, Gica Popescu!).

    0
    0
  4. .. iar ei se înmulţesc şi au drept de vot ..

    0
    0
  5. trebuie sa-mi zici finalul articolului; am citit numai pana la gandac! :((

    0
    0
  6. Asta este inca o dovada, din miile de dovezi, ca romanii se pricep la: fotbal, masini, femei, politica, economie [orice vrei sa ma adaugi] si, mai nou, la justitie.. Tara te vrea prost (vezi invatamantul cu minunata programă) si, aparent, reuseste de minune sa faca asta.

    0
    0
  7. #8 Comentariu nou

    Si de ce sa ne miram de cetatenii din Sapanta? Cititi comentariile, pe yahoo.ro, la stirile privind pozitia ambasadei americane fata de votul parlamentului in cazul Chitoiu si fata de declaratiile vicepresedintelui comisiei Europene, Viviane Reding, despre amenintarile la adresa statului de drept. Cei mai multi „internauti”, de la care, theoretic, am astepta ceva mai mult decat de la babele din Sapanta, sunt ofuscati ca tocmai „coruptii” astia din UE si America isi permit sa ne dea sfaturi. Stirea in sine, ca politicienii nostri pun botnita justitiei, sau ca au atacat statul de drept ca sa se protejeze, trece in plan secund. Sa ne mai miram ca sunt mult mai multi protestatarii impotriva eutanasierii maidanezilor decat cei impotriva tentativelor de extindere a imunitatii parlamentarilor?

    0
    0
  8. Asta e una din racilele noastre, ca natie. Eu cred ca marea majoritate a romanilor nu inteleg cum e sa fii condus de lege si de reguli, nu de o persoana. Noi nu vrem lideri democratici, ci vrem jupani, sefi de clan sau de trib, care sa hotarasca tot. E mai usor asa, decat sa iti asumi responsabilitatea pentru nevoile si deciziile personale. Daca lucrurile merg bine (vezi sa nu!), totul e ok. Daca lucrurile merg prost, avem pe cine da vina (nu ca asta ar imbunatati lucrurile). Fuga asta de responsabilitate se vede peste tot, de la felul in care votam (celebrul „cel mai mic rau”) si pana la felul in care luam decizii referitoare la viata personala. „Traiesc prost? Guvernantii sunt de vina. Aia de la putere fura? Pai toti fura, ce le poti face? Legea se aplica doar pentru unii? Eh, cine poate, oase roade”. Iar politicienii au inteles cel mai bine tipul asta de mentalitate si profita de el cat pot de mult, taman pentru ca noi ii lasam.

    0
    0
    • #10 Comentariu nou

      pai daca un primar prinde 4-5 mandate, altii sint pe viata, si cind sint incoltiti cumva, vezi ca fapta s-a petrecut acu nspe ani .. si te intrebi cum naiba a trecut atita vreme de la fapta la rasplata ? acum aud pentru prima oara de un consiliu local (la iasi, apropo de CET ) care e considerat vinovatul principal ,prin administrarea defectuoasa de falimentul CET. asa, si ? cite decizii locale ar fi trebuit, in timp, anulate de prefecturi ca fiind ilegale ? cite consilii locale au habar de greutatea deciziilor lor ? sau ministri? citi raspund pentru proasta gestiune sau management defectuos ? penal, ma intreb ? cu toata averea lor si a copiilor lor ? pai de-ar fi asa, nu s-ar mai calca naibii pe picioare sa ne suga de-a valma toti, de n-a mai ramas curaj in noi. asta a facut ca spiritul civic al generatiei mele sa moara pe undeva, sa nu mai reactionam, sa fim macinati de intrebari esentiale de genul :daca ei nu patesc nimic,poate gresesc eu, nu-nteleg eu bine lucrurile.uneori mi se pare ca se vede o lumina la orizont ,dar e asa de palida incit ma gindesc ca mi se pare…

      0
      0
  9. Am auzit stirea (si discutia voastra) azi dimineata la radio si mi-am dat seama de urmatorul lucru: satul romanesc este undeva pe la 1800. Daca boierul le da – boierul e bun. Sistemul lor de valori nu stie mai mult. „Baronul local” este un fenomen pe care noi il consideram strigator la cer, dar pentru ei este absolut normal. In lipsa „tatucului” de la centru (pentru ca… democratie) tatucul local are grija de ei, le da asfalt, le da spatiu verde, le da loc in cimitir. Li se pare normal ca boierul sa-si ia partea lui, pentru ca asa functioneaza lumea lor.

    …si este normal. Satul romanesc nu a apucat sa cunoasca modernizare adevarata. In afara de reformele incepute de Carol satul romanesc a primit doar o colectivizare fortata. Cred ca si daca ar incepe sa se perceapa dijma in schimbul unor hore duminicale in sat, ei tot ar fi multumiti.

    0
    0
    • Ai perfecta dreptate, doar data e relativa. 1800 era la fel cu 1600, inca Evul Mediu prin tarile romane, nu Iluminism si nici Revolutie Industriala…

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Si, ca sa pun si eu sare pe foc si paie pe rana, as mai da cu inca o suta-doua de ani inapoi, ca nici ceva ca Reforma ( lu’ Luther…) nu ne-a atins.

      0
      0
    • NU cred ca se reduce totul doar la „satul romanesc”.
      In articol, Vlad mentioneaza clar faptul ca nici romanii din multe orase nu sunt cu mult mai iubitori de dreptate si lege, atunci cand se aplica la conducatorii locali corupti.
      As adauga si exemplul primarului corupt din Navodari – puteti vedea cu cata dragoste il apara navodarenii, la un articol care vorbeste despre lipsa lor de reactii negative impotriva unui (probabil) corupt:
      http://casajurnalistului.ro/imparatul-din-navodari/

      Tot Vlad spunea ieri ca nu intelege de ce, daca peste tot unde se intoarce aude doar comentarii impotriva gratierii lui Gica Popescu, politicienii insista sa-l gratieze. Cred ca se rezuma totul la o esantionare gresita.
      Din pacate, in realitate, un procent deloc neglijabil de romani, din toate paturile sociale, chiar interpreteaza legea in felul asta: „Sa se aplice, dar nu la fel la toata lumea si in orice caz”. Fiecare din propriile-i motive. Daca asa gandesti la mici incalcari ale legii, cred ca te desensibilizezi usor si la crime din ce in ce mai grave.

      0
      0
    • așa este, nu cred că are nicio legătură „satul românesc” (pare o expresie desprinsă din cărți!) cu fascinația românului pentru borfași (fascinație existentă nu de azi, de ieri) …
      (în treacăt fie spus, cine a trăit la sat în ultimii, să zicem, zece ani, știe foarte bine că în foarte multe cazuri, oamenii pe la sat s-au cam descurcat singuri, n-au așteptat cu mâinile în sân – dacă n-au avut canalizare, și-au săpat fose septice, dacă n-au avut apă curentă, și-au forat puțuri în curte și și-au montat hidrofoare, și-au adăugat băi, bucătării, de termopane și izolații nu mai vorbesc etc. … la țară lucrurile sunt foarte clare: depinzi exclusiv de tine, dacă plătești, ai butelie, lemne, ai cu ce sa gătești și cu ce să te încălzești iarna … nu e ca la oraș, că ne încălzim prin pereți, de la vecini sau că acumulăm datorii la întreținere, consumăm înainte și plătim după, când s-o putea …)
      cred că adevărata problemă în cazuri precum cel descris în articol este admirația/fascinația neamului românesc în ansamblu pentru borfași, mentalitatea asta de „ce băiat deștept/s-a descurcat/e chiar simpatic!”. cinstea și corectitudinea sunt văzute la noi mai degrabă ca neputințe decât ca virtuți … cineva spunea mai sus că ar fi bine să aplice poliția amenzi mai multe și mai drastice, ceea ce e corect, dar, tot așa, probabil că și în școală ar trebui făcută o educație mult mai clară și mai lipsită de echivoc în această privință …

      0
      0
    • Nu sunt de acord cu teoria „fascinatiei pentru borfasi”. Faptul ca „s-a fofilat, a bagat mana, s-a descurcat” nu il face „simpatic”, ci doar „gainar” (asta poti sa intrebi pe oricine), si nu atrage admiratie, ci cel mult nitica invidie pur romaneasca.

      Chiar daca am fost nascut si crescut la Capitala, bunica mea sta la tara. Faptul ca omul isi face fosa, isi pune termopan si isi sapa un put inseamna ca e doar un om gospodar la el in curte. Nu inseamna ca nu va inchide ochii daca primarul care i-a pus asfalt pe strada si i-a tras gaze fura cat poate. Pur si simplu nu e in stare sa vada scenariul alternativ in care primarul nu ar fi furat, omul ar fi avut apa din retea, gaze si canalizare inca de acum 20 ani.

      0
      0
    • dacă ar fi așa cum spuneți, n-am avea premier plagiator care crește în sondaje … (și cu foarte mari șanse să ajungă președinte.) și nici atâția dobitoci care se grozăvesc cum au condus ei cu suta la oră prin localități … ori parchează pe banda I, chiar înainte de semafor, în loc să cotească la dreapta și să parcheze pe vreo străduță, unde sunt locuri berechet … e un titlu de glorie. sunt prea mulți, pur și simplu.

      0
      0
    • Multa populatie de la sate a „emigrat” la oras in ultimii 50-60 de ani. Asta nu inseamna ca si-au schimbat in vreun fel mentalitatea, ba mai mult, au transmis-o si urmasilor.

      0
      0
  10. #19 Comentariu nou

    Și totuși avem electorat pentru un alt fel de politicieni?

    0
    0
  11. #20 Comentariu nou

    Justitia nu e politizata, cel putin nu la nivelul la care era pe vremuri. Or fi si acum ceva ingerinte pe-acolo, nu zic ca totul e miere, dar sa nu uitam de epoca Nastase, cand justitia era vasala guvernului. Ce s-a intamplat in parlament ieri e altceva, e eludarea justitiei. Adica daca tot nu o putem subordona, hai sa o fentam un pic, ca doar puterea e la noi. Despre asta e vorba. Noi suntem de vina ca nu-i taxam pe baietii astia (nici urma de proteste, bine ca am stiut sa iesim pentru Arafat). Si UE e de vina ca nu ne baga un infrigement sa ne arda un pic la buzunar. Dar in primul rand noi, sa nu tot asteptam de la UE sa ne faca treaba. Si n-o sa-i taxam nici la vot, pe principiul ca saracu primar, ce daca a furat, dar uite ce sufletist e. Taxati-i voi, jurnalistii. De fiecare daca cand aveti ocazia sa luati un interviu unui asemenea parlit de politician agasati-l cu intrebari incomode. Considerati ca este etica solidaritatea parlamentului in obstructionarea justitiei, domnule Chitoiu? Indiferent care e subiectul discutiei, bagati si cate o intrebare din asta, altfel vina o purtati si voi.

    0
    0
  12. #21 Comentariu nou

    Primarele Solomon a fost doar la cateva mii de voturi sa castige primaria a doua oara, asta dupa ce venise din puscarie pentru luare de mita dovedita (ajunses judecat in libertate si a si fost condamnat ulterior la 3 ani de puscarie cu executare). Si ar fi castigat, daca PSD-ul nu mobiliza autobuze intregi cu „flotanti” din comunele invecinate pentru Olguta Vasilescu.

    Asta spune ceva, nu?

    Din pacate trebuie sa ne schimbam mult si de jos in sus. Dar e cam greu, atat timp cat si „jos” furtul e tolerabil si acceptabil, atat timp cat o lista electorala nu e trasa in jos dur de tot de prezenta unui „penal” pe lista.

    Si eu as spune ca totusi nu e vorba de o racila nationala, care ne macina de sute de ani. Aveam resurse sa depasim problema asta, in special pornind de la fibra societatii noastre taranesti. Eu am discutat cu oameni batrani de la tara, care au prin perioada interbelica. Nu vreau sa idealizez acea perioada. Totusi in fiecare sat vorbeam de „hotul satului”. Erau putini si erau izolati de comunitate. Aproape toata comunitatea isi stie bine rostul, hotarele, ce e al lui si ce nu. „Hotul” satului era mai putin tolerat chiar decat „betivul” satului sau „curvarul” satului.

    Am fi avut resurse sa crestem mai bine. Din pacate, comunismul, cooperativizarea si industrializarea fortata (prin ruperea si deplasarea unei mari mase taranesti intr-un nou mediu, unde nu au gasit niciun reper moral de care sa se ancoreze) au distrus puternic fibra asta morala.

    De vazut daca ne putem recupera. Si in cat timp.

    0
    0
  13. #22 Comentariu nou

    Bine a zis cine a zis….”Libertatea de decizie e buna, dar nu si pentru prosti”…..Ma rog, nu prosti e termenul, ci indobitociti de sistem, ca unii nu sunt chiar prosti. Sunt prostiti.

    0
    0
  14. #23 Comentariu nou

    Aceste griji ar putea fi intemeieate doar in contextul in care Romania isi continua drumul spre normalitate in stare de indepemdenta fata de Moscova…insa eu nu m-as grabi sa fiu atat de optimist!

    0
    0
  15. #24 Comentariu nou

    Asta e sentinta ramasa definitiva prin respingerea recursului de catre primar>
    26.06.2013
    Ora estimata: 8:30
    Complet: Complet Penal 4
    Tip solutie: Condamnare
    Solutia pe scurt: În baza art. 86 alin.2 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul SG la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată În baza art. 293 alin.1 C. penal, condamnă pe inculpatul SG la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, contopeşte cele două pedepse a câte 1 an închisoare, în final pedeapsa fiind de 1 an închisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cp pe durata executarii pedepsei principale. În baza art. 86 ind. 1 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 86 ind.2 alin 1 si 2 rap. la art. 82 alin. 3 C. pen. În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune din cadrul TribunaluluiMaramureş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obliga pe inculpat la plata in favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 26.06.2013.
    Document: Hotarâre 299/2013 26.06.2013

    Zau, mi-e si rusine ca sunt sapantan. Baronul asta local analfabet tupeist , cu un kg de zahar, ulei si faina si cu un pahar de tuica poate cumpara electoratul din Sapanta. Culmea ca e si presedinte local PNL sustinut, chiar si in conditiile actuale, de catre cei de la judet. Cei 200 de oameni nu reprezinta Sapanta, sunt neamurile lui, aghiotantii, hotii de padure si amaratii din sat, carora le-au dat ajutoare sociale reglementate prin lege. Amaratii nici nu stiu asta, ii manipuleaza cum vrea el. Ajuta oamenii cu un scop, sa-l sustina pana la moarte indiferent de consecinte. Si incepe sa reuseasca. Din pacate, aceasta situatie este generalizata la nivel inalt. Avem nevoie de oameni prosti, cu foarte multi bani si cu calitati indoielnice, numai pentru a ingrosa randurile partidelor generatoare de bani si de putere. Aduce mult cu ciuma rosie. Analfabetii si puscarasii sunt promovati in politica romanesca, pentru ca au o calitate desavarsita: executa ordinele promt si definitiv, fara discernamant. Ca nu au cu ce siunde…Mi-e rusine de tara asta, mi-e rusine cu asemenea oameni de nimic, mi-e rusine de noi ca suntem neputinciosi si nu facem nimic in acest sens.

    0
    0
  16. #25 Comentariu nou

    În democrație votul majorității dictează, așa că nu poți să te plângi de relativitatea oamenilor odată ce le dai dreptul să fure de la minoritate. Dacă ei vor înmormântări gratis, asta e!

    0
    0
    • Check and balances si stat de drept – asta exclude dictatura majoritatii. Tu esti cel cu „taxele sunt furt”, nu?

      0
      0
    • #27 Comentariu nou

      Care sunt ”checks and balances” care ar împiedica majoritatea să voteze un partid care vrea taxare de 90% pentru ”bogați” și ajutoare cât cuprinde pentru ”nevoiași”? Concret te rog.

      0
      0
    • #28 Comentariu nou

      e o replica din Maestrul si Margareta care se potriveste ca raspuns: „Puisor, cine ti-a spus ca branza e verde, te-a mintit”

      in rest, sper ca n-ai drept de portarma

      0
      0
  17. #29 Comentariu nou

    Toată politica e locală.

    0
    0
    • #30 Comentariu nou

      Tocmai de aceea reforma clasei politice ar trebui sa inceapa cu decuplarea administratiei locale de la politic*.
      La noi s-a construit un monstru pervers: „Partidul” (oricare ar fi el) „alege” primarii si consilierii, banii se sifoneaza prin proiectele administratiei locale, primarii si consilierii pun umarul la alegerea „Partidului” la momentul alegerilor parlamentare, cand se stabileste cine va aloca bani pentru sifonat administratiilor locale. Si de la capat…

      */ Administratia locala nu are nicio treaba cu politicul. E ar trebui doar sa administreze interesele comunitatii locale. Poate cineva sa imi spuna care este diferenta intre o retea de canalizare social-democrata si una liberala?

      0
      0
  18. #31 Comentariu nou

    */diferenta intre o retea de canalizare social-democrata si una liberala?

    Una e făcută „cu oameni pentru oameni”, cealaltă „prin noi înșine”. Oricum, ambele put la fel de tare.

    0
    0
  19. Legea, un moft 😀

    0
    0
  20. #33 Comentariu nou

    mi.am adus aminte de unul dintre articolele tale preferate de mine…cred ca din 2009 articolul
    era despre asemenarile dintre mafia italiana si realitatile (rurale) din romania..si despre oameni ce si.ar ceda bucurosi libertatea pentru o ‘ciozvarta’ aruncata de potentatul zonal
    mi.au placut si comentariile, mai putin politizate si ‘postacioase'(de la postac)

    0
    0
  21. #35 Comentariu nou

    BLEGOO (arțăgos): „Haidi… dom’ Petreanu… ce atâta agitație… e vorba dă bani.
    Hapăiii… bani are și țiganii mei, ce dreaq’!
    Și ce dacă s-a ciupit ici-colo?
    E ca circuitu’ apei în natură… se cheltuiesc, tot în economie ajung, nu?
    Că dai bani la pensionari… ori că-i șparlește cineva… tot se cheltuiesc! În Heconomie!
    Nu se fură… se reciclează, ce dreaq’!
    C-așa e ordin dă la Comunitatea Ioropeană… ori tu nu mai vrei pașaport Șmenghen d-ăla?
    Ce dreaq’ dom’ șăf… păi dă la dumneata aveam pretenții…”

    0
    0