N-am văzut decât români să aplaude la aterizare. E un gest care surprinde străinii din cabină – vezi sprâncene ridicate, ochi rostogoliţi, zâmbete. Se aud chicoteli, şuşoteli amuzate – oh, these Romanians – şi ce-o să faceţi acuma, o să chiuiţi de bucurie şi când se deschid uşile?
Recunosc că mă mai încearcă, aşa, un fior snobisch când se apropie aterizarea şi ştiu cum vor reacţiona compatrioţii. Eu, unul, nu mai aplaud demult – sau n-o fac entuziast, ca supravieţuitorii din jur. Mai degrabă bifez, în loc de particip, simulez ardoarea în loc să practic înflăcărarea, sunt blazat, nu implicat.
Dar cred că greşesc. În fond, de ce n-am aplauda când pune pilotul avionul pe pistă? Ce-o fi rău în asta, ce-o fi aşa ridicol? Piloţii spun că orice aterizare din care scapi cu viaţă e una reuşită – or, dacă ei înşişi au aşa un respect temător faţă de acest moment, noi de ce l-am ignora?
Mai mult, nu e numai un gest simpatic, firesc şi de apreciere. E un gest pe care doar noi, românii, îl facem, iar ăsta e un motiv suficient să insistăm.
La drept vorbind, cred că noi, toţi, abia aşteptăm (în secret) să izbucnim în aplauze frenetice când vor ajunge trenurile la timp în gări, când ne vom putea plăti taxele cu un click, on-line, şi când politicienii vor guverna în interesul naţiunii.
Până atunci, să ne antrenăm cu aterizări reuşite, că mai avem de aşteptat.
30 comentarii Adaugă comentariu
americanii aplauda de fiecare data cand intra in spatiul lor aerian
LOL, eu credeam ca americanii aplauda de fiecare data cand un roman intra in spatiul lor aerian 🙂 🙂
haha… dar CADVA ai aplaudat?:) este ridicol. frica este la baza gestului, nu altceva. si italienii mai aplauda, mai rar.
se vede ca n-ai zburat niciodata cu rusi 🙂 sa-i vezi pe aia ce aplauze trag 😀
Sunt curios ce spun pilotii cand aud aplauze. Daca pe ei ii bucura, atunci de ce sa nu o facem. Sper totusi sa nu aud pe cineva cantand „Sa traiasca domn sofer”. Oricum, nu ma mai mira nimic dupa ce am vazut musulmani facandu-si rugaciunea la 10.000 de metri. Cred ca ar trebui sa fim mai relaxati si sa ne aratam mai usor sentimentele. Macar pe cele pozitive.
recunosc ca si pe mine ma stanjeneste gestul, dar cumva ma emotioneaza totodata. si de fiecare data gandesc: asta e ceva specific noua (si altor catorva bag seama din comentariile anterioare), de ce sa nu apreciez entuziasmul, de orice natura ar fi el?!?!
Dupa cum arata si filmuletul acela celebru de animatie (Italy versus Europe) – unul din marile virale ale lui 2000-2001, italienii sunt cunoscuti pentru aplauzele frenetice la aterizare. Majoritatea romanilor care au zburat cu avionul au facut-o mai ales cu low-costuri spre Italia, au invatat asadar de la co-pasagerii italieni acest ritual, si-au inchipuit ca este o chestie fireasca si l-au promovat, la randul lor, mai departe.
Desigur, spusa asa, povestea isi pierde din farmec si din esenta – nu sunt doar romanii cei care fac asta, nu o fac dintr-o particularitate a spiritului national sau a conditiei de roman. O fac ca asa au invatat si ca li se pare o chestie frumoasa sa aplaude aterizarile line si zborurile fara incidente; cat despre piloti, acestia probabil ca se simt bine, ca niste dirijori sau artisti care stiu ca au avut o prestatie apreciata de public.
Suntem un neam de aplaudaci!
Eu o singura data am aplaudat la aterizare.Plecasem din Egipt spre Romania noaptea.Pe la mijlocul rutei avionul a inceput sa cada „usurel”dar constant.Noapte,Mediterana jos,intuneric sus.O cam sfeclisem.Noroc ca pilotul a luat decizia de intoarcere pe ultima suta de metri,fapt pt care inca sunt activ pe acest blog.In acest caz echipa chiar a meritat aplauze la aterizare.De fapt oricum nu mai conta ca ,aproape toti,eram MANGA din partea casei.
Louis CK le zice minunat (cumva pe tema asta) aici (pt cine nu l-a vazut inca): http://vodpod.com/watch/5676233-louis-ck-everythings-amazing-nobodys-happy
…pe la 2:36 daca nu aveti rabdare sa-l vedeti tot, dar recomand cu caldura 🙂
Si canadienii aplauda la aterizare. Mai mult cei din Quebec decit cei din partea engleza. Are de-a face cu latinitatea probabil. Popoarele emotionale aplauda. Cele mai putin impresionabile, nu.
Nu-s de acord. Eu prima data i-am auzit aplaudand la aterizare pe israelieni in 1999. De fapt romanii doar au adoptat aceasta manifestare dupa ce au vazut-o la celelalte natii, dupa ’89, cand am inceput si noi sa zburam mai des. Eu abia in ’99, restul nu stiu
Cand am aterizat acum vreo 2 la Hong Kong, era un grup masiv de englezi care la aterizare au izbucnit in urale de ziceai ca esti pe stadion. Am mai auzit aplauze, nu suntem unicii – la orice aterizare in SUA se aplauda de ziceai ca a condus avionul vreun mega-star, iar ultima oara pe cursa KLM Geneva – Amsterdam, dupa o aterizare pe vant puternic lateral, tot avionul ovationa… Deci nu suntem singurii
Asculta articolul asta ca sa vezi de ce aplaudam noi…
http://www.gaben.ro/2011/03/27/am-ajuns-acasa/
Nu este adevarat ca numai romanii aplauda, dar chiar daca ar fi asa, este un gest extraordinar! In conditiile in care tot mai putini oameni sunt dispusi sa aprecieze performantele altora, o astfel de multumire este asemeni unui poem inchinat bunului simt.
Cînd am zburat prima dată aveam 6 zile!!! şi nu-mi aduc aminte dacă am aplaudat sau nu la aterizarea la Cluj 🙁 , că-i mult de atunci. Mai bine de 42 de ani 🙁
Este doar frica si nimic mai mult. Este vorba de o descarcarcare nervoasa a unor calatori care in momentul aterizarii se elibereaza de frica ‘accidentului’. Aplauzele nu insemna nimic altceva si pentru ca bizonul roman se ridica imediat in picioare desi e clar ca acest lucru este periculos pentru ceilalti si strict interzis. Mai mult decat atat melteanul simte nevoia sa isi deschida imediat telefonul mobil desi si acest lucru este periculos si interzis.
Si atunci degeaba aplauzi daca in secunda pui in pericol tot avionul prin actiunile tale. E o contradictie flagranta.
Aplaudam normalitatea ( o aterizare este ceva normal, nu?) nefiind obisnuiti cu ea. Orice lucru care decurge fara cusur este pentru noi o reusita aproape nesperata, un noroc. Mai rau e ca am vazut aplaudandu-se si cand pilotul a dat cu avionul de pista de ne-au sarit palariile.
:))) Asa este, perfect romanesc si in acelasi timp – spirit de supravietuire!
Am fost stewardesa o vreme si sincer – cu totii zambeam la reactiile pasagerilor, de ce nu!
Cu toate ca am zburat in mai multe zari, doar in Israel, pe o cursa interna de-a lor, am auzit aplauze. Si nu erau romani 🙂
si mie imi pare un gest ok prin care iti arati multumirea fata de echipaj
deci in afara de nemti (si astia restul – vecinilor lor) … toata lumea aplauda? deci e ceva… normal? 😀
… „vezi sprâncene ridicate, ochi rostogoliţi, zâmbete. Se aud chicoteli, şuşoteli amuzate” ? … ei, asa sunt unii dintre ei, ceva mai emancipati si cu ceva experienta. Da’ nu e cazu’ sa se dea „mari” fiindca si eu am auzit westici apaudand anapoda, inainte de terminarea ariei si asta chiar ca este de „sprâncene ridicate” si „ochi rostogoliţi”. Stimati westici, hai sa nu mai fim atat gomosi. Avem ce invata de la voi da’ despre asta … mai stam de vorba. 🙂
Insa, asa cum bine spune @Rusty, de „sprâncene ridicate” si „ochi rostogoliţi” este buluceala de pe culoar, de dupa aterizare … n-ar mai astepta 3 – 4 minute nici morti – oricum nu pleaca autobuzul fara toti pasagerii si oricum buluceala nu face decat sa intarzie.
Cred ca aplauzele reprezinta si o descarcare nervoasa, mai ales daca ti-a ridicat in gat sandwich-ul cu cateva goluri de aer sau ti-a zguduit Sprite-ul cu ceva turbulente. Si este si un mod de a le arata aprecierea.
Simplu si normal este sa le spui „multumesc” – de cele mai multe ori, la iesire se aliniaza intreg echipajul. Si daca nu te „tine” vocabularul, o simpla inclinare a capului in semn de respect, este suficienta.
Doar mi s-a parut mie sau zambetul lor de la sfarsit nu este cel „profesional” ? 🙂 poate ca si ei se simt mai linistiti cu … rotile pe pamant.
Am zburat de 4 ori cu romani in avion si nu s-a aplaudat niciodata, dar acum o sapt am zburat dus intors Franta-Portugalia. Mama ce aplauze :))
La prima aterizare imi venea si mie sa pup podeaua avionului cand m-am simtit cu rotile pe pamant. Asta pentru ca exact inainte de a atinge pamantul (nu stiu exact cati metri sa fi fost, dar nu multi), numai vedem cum pilotul decoleaza, nu aterizeaza. Sa murim nu alta. Nimeni nicio explicatie, numai vedeam cum ne indreptam spre ocean. Intrebari: teroristi? Isi bat joc de noi? Mai ajungem la destinatie?
Un pasager a inceput sa fluiere, unu canta, altu se juca cu centura. Taiai tensiunea cu cutitu’. Explicatia vine abia dupa 10 minute. Uitasera astia un avion pe pista. 🙂
Oricat de „ridicol” ar parea acele aplauze, echipaju’ ala merita sa cazi in „ridicol” pentru el . Nah! 😀
@Gabi Jguma: super, clipul 🙂 de fapt personajul 🙂
nu imi place deloc… urasc, la ce se asteapta romanii? credeau ca mor, mi se pare penibil.
aplauze peste tot
„N-am văzut decât români să aplaude la aterizare. E un gest care surprinde străinii din cabină […]”
Tin sa va spun ca nu numai Romanii o fac… Am zburat ani de zille pe ruta Stansted – Karsruhe cu Ryanair si aproape de fiecare data cand am aterizat lumea a aplaudat… Si daca se intimpla sa nu se aplaude atunci echiapju punea aplauze la difuzor…. Mda, cam asa cu Ryanair. Asta a fost acum cativa ani, poate s-au mai schimbat lucrurile…
Foarte frumos ca aplauda. Aplauzele sunt la fel ca zambetele, nu ai cum sa le refuzi. Si in ciuda repetitiei zgomotoase de fiecare data comunica o stare de bine.
Acum, aplauzele in Tibet inteleg ca reprezinta o metoda prin care sunt alungate duhurile rele. Atunci ramane intrebarea, cand sa aplaudam? 🙂