Bari: câte ceva de văzut, simțit, gustat

Am fost câteva zile-n Bari (Puglia) săptămâna trecută. Sunt niște zboruri convenabile Wizz până acolo (de pe Otopeni) și, pentru că Puglia nu e chiar turistică, prețurile-s mici și la cazare, și la transport local, și la mâncare. În regiune poți vedea locuri cu totul neobișnuite, unde ajungi simplu, cu trenuri regionale sau cu autobuze – asta dacă nu închiriezi o mașină, ceea ce recomand dacă ai mai multe zile de petrecut în zonă.

Noi ne-am dus mai mult de curiozitate, fără mari așteptări, dar am avut o surpriză foarte plăcută și sigur vom reveni. În 4 zile am văzut (cât se putea) Bari, evident, unde ne-am și cazat, apoi Polignano a Mare, Alberobello și Matera – iar în ultima dimineață, alungați din oraș de un maraton iminent care urma să închidă aproape toate străzile, am șofat la întâmplare, câțiva kilometri, până-n prima așezare (Giovinazzio), despre care nu știam chiar nimic, și unde am găsit – de ce nu mă mir – un alt loc fermecător, la malul Adriaticii, cu piața centrală și biserica orașului pline de localnici ieșiți la socializare și slujbă.

Zilele următoare, câte ceva din fiecare loc pe care l-am întâlnit în mini-vacanța de Paște; nu prea multe, că nu scriu ghiduri de călătorie 🙂 doar câteva ponturi, una-două sugestii și câteva imagini care vă arată cum am văzut eu destinația respectivă.

În Bari – ca să încep cu începutul – orașul vechi este locuit intens, aș spune: oamenii par să aparțină unei comunități deosebit de strânse, și nici nu s-ar putea altfel, pentru că străduțele întortocheate sunt atât de înguste încât mai mult de-un scuter nu intră pe multe dintre ele; vecinii stau de vorbă dintr-un balcon în altul, la două brațe distanță; la uliță sunt bucătăriile, care stau cu ușile mereu deschise, protejate doar de câte o perdea, probabil ca să nu intre țânțarii; în bucătăriile acestea e câte o masă și, invariabil, un televizor, și mereu pare să fie adunată înăuntru întreaga familie, de la bunici la strănepoți, vociferând cu toții și vorbind tare, ca niște italieni autentici. Seara, femeile spală cu mopul caldarâmul lustruit din fața intrării – de altfel, par obsedate de spălat, pentru că din toate balcoanele atârnă rufe proaspăt spălate, puse la uscat, așa încât în orașul vechi, medieval, miroase a piatră încinsă, bucătării și detergent umed.

De văzut: promenada de pe malul mării există, dar nu m-a impresionat. Castelul normand e cu totul spectaculos, pe dinafară, dar cam plicticos pe dinăuntru. Orașul modern e neinteresant, dar are câteva bulevarde cu clădiri monumentale frumoase și o lungă arteră pietonală, care pleacă de la gara centrală, unde sunt toate magazinele scumpe ale orașului. În Bari vechi, două biserici sunt fenomenale – San Nicola și San Sabino, să nu le ratați (mai ales pe cea a Sf. Nicolae) iar piața centrală e, seara, plină de viață. De altfel, orașul vechi e locul unde ne-am petrecut cel mai mult timp, pentru că ni s-a părut fermecător și atractiv.

De mâncat: sunt foarte multe cârciumi bune, invadate de localnici, iar la multe din ele e coadă ca să intri. Fructe de mare proaspete găsești peste tot, burrata de Puglia e înnebunitoare, la fel și orecchiettele cu pomodori e basilico (orecchiette sunt niște paste în formă de – ați ghicit – urechiușe, specifice regiunii). Încercați și troffietele, sunt niște paste mici, subțiri, care vin în unele locuri cu un sos roz (sigur roșii, smântână și parmezan) și creveți, mănânci până crăpi. Pastele sunt dumnezeiești în Bari și împrejurimi, sunt paste proaspete, cu o consistență minunată, al dente exact cât trebuie, fragede cu un anumit grad de elasticitate care dă dependență. Dacă vreți recomandări directe de cârciumi, iată două (la care am ajuns îndrumați de localnici și unde am mâncat foarte bine și rezonabil de ieftin): La Uascezze (hartă), unde e musai să cereți burrata con prosciutto crudo și braciole al sugo (astea-s un soi de chifteluțe de vițel în sos roșu, și Osteria Villari (harta), unde au un grătar mare pentru tot soiul de cut-uri de vită, dacă vreți, deși eu v-aș îndruma mai degrabă spre preparatele lor tradiționale, care-s variate și foarte gustoase, că vită la grătar puteți găsi și în România. Nu ratați antipasti Villari, care cuprind diferite feluri care au fost premiere pentru noi (ricotta al forno, de pildă, cu un sos de dovleac porcesc, mănânci de plângi, sau gnochetti con gorgonzola e gamberi, ce să mai zic…)

Alte sfaturi: dacă închiriați mașină, fiți foarte atenți unde parcați, oamenii nu glumesc cu amenzile. Am văzut italieni care plăteau parcare pentru numai 10 minute și ne-am luat după ei, că n-am vrut să riscăm (plus că am și observat două polițiste care puneau amenzi în parbrize). Dacă ați mai fost în Italia cu mașina, știți deja că e bătaie de cap la benzinării, au un sistem tâmpit cu plată automată care te cam încurcă; e bine să aveți cash variat înainte să alimentați; dacă luați trenul, cumpărați bilet: după mulți ani de dezinteres, au reînceput controalele pe căile ferate italiene. Pentru mic dejun, o să vă chinuiți dacă sunteți genul care are nevoie de omletă, bacon, cârnați, fasole, brânză, salam etc dimineața, așa cum sunt eu, de pildă: italienii se rezumă la ceva pasticceria și cafea – ah, cafeaua italienească, imbatabilă! Oriunde ceri un cafe, chiar și la ultima cârciumă dintr-o haltă din mijlocul pustietății, o să primești cea mai bună cafea din lume.

Pozele de mai jos n-o să vă descrie orașul (d-alea găsiți pe Google images) ci sunt doar niște forme și volume pe care le-am văzut eu în plimbările prin Bari vechi. Sper ca voi, dacă ajungeți acolo, să vedeți și altele.