În armată, întreg regimentul era terorizat de un anume căpitan de intendență, un fanatic al regulamentului, care vâna cu pasiune sinistră erori fără semnificație și te băga în arest chiar și pentru un nasture lipsă. Despre el soldații mai vechi șopteau că trimisese la batalionul disciplinar un nefericit prins că fuma în gardă și care făcuse imprudența să nu-și palmeze țigara la timp. Căpitanul era un tip smead, uscățiv, mai degrabă mic de înălțime, cu buze subțiri ca ața și ochi mici, sfredelitori, și cu o mustață neagră-smoală, tăiată maniacal la doar câțiva milimetri grosime, deasupra buzei superioare. Avea un chip de om crud, un comportament plin de cruzime și se recomanda în felul următor: „sunt căpitanul Crudu Mihai; numele meu spune totul.”*)
Veți înțelege, deci, de ce mi-a sărit inima-n piept când, în dimineața angajării mele la o fabrică de pe platforma Pipera, la doar o lună de la „liberare”, tovărășica de la Personal mi-a zis, plictisită, în timp ce-mi întindea dosarul: „mergi la Atelierul Surse și caută-l pe inginerul Spulber Călin, el e nou tău șef.”
În cele din urmă, inginerul Spulber s-a dovedit a fi un tip de treabă și am lucrat bine cu el, vreo 3 ani la rând, până la Revoluție. Din când în când chiar rosteam printre dinți, cu un mârâit, când trecea pe lângă bancul meu de lucru „mă numesc inginer Spulber Călin și numele meu spune totul”, doar ca să-i văd privirea nedumerită și să mă mai eliberez o dată cu un zâmbet de căpitanul Crudu, rămas în trecut.
Pe vremea aceea, satisfacția la locul de muncă era să nu-ți facă cineva rău și să iei salariul la timp (cât de cât). Restul, Dumnezeu și Partidul cu mila, dar dacă aveai ca șef un nenorocit, asta era mai mult decât un blestem: era destinul însuși. Să-ți dai demisia era imposibil – adică puteai, tehnic, dar potrivit legilor comuniste pierdeai și toată vechimea în muncă, plus că nu mai erai angajat ulterior și, tot potrivit legilor comuniste, deveneai parazit și riscai să ajungi după gratii – catch 22. Să te transferi în altă parte era un chin. Singura speranță era să-l promoveze cineva pe nenorocit, dar asta putea dura ani de zile.
După Revoluție, lucrurile s-au schimbat. Oamenii apreciază azi prea puțin libertatea de a-și schimba oricând locul de muncă, dar acesta e, de fapt, unul dintre principalele avantaje ale pieței libere a muncii. Patronii responsabili apreciază angajații performanți și nu le place să-i vadă plecând, de aceea, în timp, mediul de lucru se îmbunătățește. Îți trebuie curaj și încredere de sine ca să demisionezi pentru o oportunitate de muncă; niciodată nu știi, de fapt, dacă l-ai apucat pe Dumnezeu de picior sau dacă nu vei primi un picior în fund. Eu mi-am luat câteva șuturi în viață. Prima dată, redacția în care mă mutasem, pe un salariu de vis, s-a închis în patru luni. A doua oară, în patru ani. Când am greșit? În nici unul dintre cazuri, dar mi-au trebuit ani de zile ca să înțeleg asta. Am primit lecții importante atunci (și costisitoare, e drept), care m-au ajutat mai târziu.
E adevărat, schimbarea locului de muncă rămâne partea cea mai traumatizantă a unei cariere. În studiile despre calitatea vieții la locul de muncă, în România, puțini sunt optimiști în privința șanselor de a-și găsi un nou job. Ți-e frică să-ți dai demisia? Majoritatea colegilor tăi simt la fel, oriunde ai lucra în țara asta. Doar o treime dintre angajați cred că le-ar fi ușor să se angajeze din nou, arată un studiu referitor la calitatea vieții la locul de muncă, realizat la începutul lunii aprilie de IRES la comanda companiei Up România (Up România, fosta Chèque Déjeuner, este compania care oferă cecuri/tichete de masă/cadou/de servicii, carduri și aplicații mobile în 17 țări, inclusiv în România, evident, pentru 26 de milioane de persoane).
Interesant că, pe măsură ce cresc veniturile, crește și siguranța de sine. Un salariu mai mare e perceput ca o recunoaștere a valorii. Cine n-ar vrea să te angajeze, dacă ești așa de bun? Cei cu salarii de peste 2000 de lei net care lucrează în mediul privat, cu un nivel de educație ridicat, din mediul urban și, în general, bărbați, sunt cei mai încrezători că-și pot găsi cu ușurință un nou loc de muncă, atunci când vine momentul.
Dar de ce rămân angajații într-un loc de muncă? Studiul făcut de IRES pentru Up România arată că 62% dintre respondenți se declară satisfăcuți de calitatea vieții la locul de muncă inclusiv pentru că, în ultimii ani, au primit măriri de salariu (27%), s-au îmbunătățit condițiile fizice de muncă (18%) sau au beneficiat de diverse modernizări tehnologice (12%) care le-au făcut munca mai ușoară.
De cealaltă parte, angajații care simt o înrăutățire a calității vieții la locul de muncă acuză micșorarea/stagnarea salariilor sau eliminarea unor beneficii (27%), volumul mare de muncă (10%), un management defectuos (10%) și creșterea nivelului de stres (8%).
Constatări de bun simț, nu? Managementul nu-i atât de dificil, îți trebuie doar ceva empatie și bun simț ca să nu-ți fugă angajații din firmă – un timp, pentru că tăierea salariilor nu-i compensată de nici un fel de drăgălășenii.
În fine, foarte interesant, studiul Up România arată și ce-și doresc angajații când vine vorba despre beneficiile oferite suplimentar de firmă, pe lângă salariu: asigurări medicale (88%), prime de sărbători (88%), tichete de masă (79%) și tichete cadou (77%). Cu alte cuvinte, dacă un patron vrea să-și țină angajații mulțumiți, nu mai e suficient doar să le plătească salariul la timp, trebuie să se gândească la diverse beneficii suplimentare. Unele, cum ar fi tichetele de masă sau tichetele cadou, sunt percepute de angajați ca suplimente propriu-zise la salariu, și oferă angajatorului și diverse scutiri sau reduceri de impozite – o strategie win-win.
Și o surpriză, în același studiu Up România: salariații români se declară interesați de o serie de beneficii extra-salariale care încă nu există în țara noastră:
- tichete culturale (61%), pentru achiziționarea de cărți și bilete la evenimente culturale;
- tichete sport (57%), pentru achiziționarea de echipament sportiv sau desfășurarea de activități sportive;
- tichete de servicii (55%), pentru remunerarea prestațiilor casnice (bone, îngrijirea persoanelor vârstnice etc).
Rămâne acum ca statul să treacă legislația potrivită pentru acest tip de beneficii salariale moderne, fiscalizate și bine primite pe piața muncii.
Aici, două infografii extrase din studiul Up România realizat de IRES: 1, 2.
______________________
*) Este absolut autentic, nu exagerez cu nimic; sunt convins că majoritatea foștilor mei colegi de armată își amintesc perfect de el.
16 comentarii Adaugă comentariu
Apropos de dorinta de a avea tichete culturale exista o solutie. Este vorba despre o idee excelenta (dupa mine si nu am nici un fel de interes in a promova) pentru a oferi posibilitatea angajatilor de a citi (nu achizitiona carti) si anume Bookster. Este un serviciu pentru companii prin care ofera posibilitatea angajatilor de a imprumuta carti gratuit (gratuit pentru angajati nu si pentru angajator).
Andrei
https://www.facebook.com/crudu.mihai.92?ref=br_rs
enjoy :))))))
nu creeeeed :))))
ce mustață stufoasă are acum! hahaha
Vlad, fii mândru! Ai avut căpitan ‘telectual. Plus manager 🙂
plus membru de seama ALDE
@Gingasul Iulian
Cu asta cred ca l-ai dat gata pe Vlad. :))
@Vlad
Numai în ALDE sau UNPR s-ar fi putut aciua unul ca ăsta.
Asta cu tichetele de masa, cadou, vacanta, wc și ce le-o mai trece prin cap. E cea mai mare teapa bolsevica trasa un capitalism.
Vrei sa faci un bine salariatului?
Taie din impozitele pe munca.
Nu baga cacaturile astea cu tichete pe gat de parc ar fi vreo minune venita de la dzeu.
Eu am renunțat sa mai dau tichete.
Mereu se plângeau angajații ca la magazin ii tepuiesc vanzatorii.
Cosmine, evident că toți vrem impozite mai mici pe muncă, dar pentru asta mai avem de așteptat (din păcate). Tichetele de masă (cadou etc) îți oferă direct reducerile de impozit pe care le cauți.
Iar asta cu țepuirea de către vânzători n-o înțeleg. Am avut tichete de masă ani de zile și nu știu despre ce vorbești.
E vorba de magazinul de cartier care le percepe un comision pentru a folosi bonurile. Și nu e un caz izolat, pentru ca toți mi s-au plâns. De 10 ani dau tichete, anul asta le-am mărit salariile cu cat primeau din tichete și sunt mult mai mulțumiți. Chiar dacă pentru mine asta e un efort financiar suplimentar, cum spui și tu pierd taxele aferente pentru tichete. Insa cel puțin sunt oamenii mulțumiți. Asta dacă vorbim de satisfacția angajaților.
Insa posibil ca eu sa fiu un caz izolat, pentru unii asta sa fie o soluție ideala.
Azi am fost la un interviu – clasic !
Salariul ?! la negru, evident – parte cartea de munca, parte cash in hand;
Masina mea in comodat la ei… iar dupa o vreme vor fi generosi si-mi vor da 2500 Eur sa-mi iau EU alta masina pe care s-o trec in comodat la ei – mindblown !!!
Iar CIM – pe perioada nedeterminata – numai ca firma NU E INFIINTATA inca
Culmea e ca… nici macar nu erau romani – pozau in polonezi.
Ca bine zice Cosmin. Inlocuim incompetenta unei impozitari corecte cu generozitatea unor bonusuri care de cele mai multe ori nu ajung la salariati. In economia de piata actuala stiti cate cerinte trebuiesc indeplinite sa poti da tichete de orice? Intrebati un contabil. Banii in mana, asta e singura valoare.
DIn cate stiu, nu trebuie indeplinita nici un fel de cerinta ca sa dai tichete de masa – doar sa aiba angajatii contract individual de munca.
Pentru tichete cadou sunt cateva cerinte intr-adevar – sa te incadrezi in 150 lei/ angajat (sau per copil minor al angajatului, respectiv, angajata), de Craciun/ Paste/ 1 iunie/ 8 martie + incadrare in fondul social. Dar asta chiar nu e complicat, mai ales pentru un contabil 🙂
Of, doamne! Ce vă mai place să vă plângeți! Că e mult de muncă pentru contabil dacă dă tichete, că îi țepuiesc vânzătorii pe oameni (dacă nu sunt în stare să calculeze în mare câte bonuri de 9,57 intră în 63 de lei, de ex,…)
La mine la cooperativă salariul pe care îl știi de când te-ai angajat, și de fiecare dată când se modifică, este exact salariul de pe fluturaș. La care se adaugă bonurile de masă care se impozitează (apare impozitul pe fluturaș), la care se adaugă plata dublă a orelor suplimentare făcute (sau se dau ore libere, e la alegerea angajatului). Când am împlinit X ani de muncă, am primit un cadou a cărui echivalare în lei a fost trecută pe fluturaș și impozitată. Firma e la zi cu plățile taxelor, pot verifica asta foarte ușor chiar și la compania la care am pensia privată obligatorie.
Da, este o multinațională. Este de 18 ani în România, are 300 de angajați care lucrează în aceleași condiții financiare (plata la zi a salariilor, taxele plătite etc). Nu, nu sunt nici măcar director al acelei firme. 🙂
Draga domnule Petreanu,
Sa o luam inginereste cu „tichetele cadou”.
De orice fel ar fi sunt o prostie si o cheltuiala in plus din punct de vedere economic (trebuie emise, trimise, impartite, gestionate in general). Trei randuri intr-o lege ar rezolva orice dorim sa sprjinim, dar sa dam libertate salariatului sa-si cheltuie banii cum doreste. Vrei sa sprijini hrana sanatoasa, mai reduci TVA la legume. Vrei sa sprijini cultura, reduci TVA la carti, sau bilete de teatru etc.
E evident pentru orice om de buna credinta, la fel si faptul ca in spatele acestor tichete se gasesc baietii destepti (dar imorali). La tichete de masa de ex. Verestoyi Attila UDMR coproprietar la una din companii. Sau binecunoscutele spagi, date de companiile mari cui trebuie.
Coruptia nu numai ca ucide dar si saraceste.
Dar inteleg nevoia de publicitate 😉 Poti sterge ultimul rand.
…io stiu ce vrea angajatul român : angajatul român vrea…duminică ! – vezi aici :
http://mcscrib.blogspot.ro/2016/06/duminica-azi-cu-hormonul-bleg.html
Trebuie sa intelegem ca avem nevoie de educatie in primul rand. Un om bine pregatit se va impune usor intr-o piata plina de mediocritate.
Lectii Virtuale de matematica, fizica, chimie http://lectii-virtuale.ro/