Captivi în universul paralel al PSD

Acum știm că există un univers paralel, în care albul este negru, hoția este cinste, corupția este virtute și minciuna, adevăr: este vorba despre universul PSD.

În acest univers, evident, susul este jos, astfel încât atunci când vrăjitorii partidului spun că economia urcă, poți fi sigur că a-nceput deja să coboare. Când zic că vestul e vinovat de ce-i rău, e clar că trebuie să privești exact în partea opusă, spre est. Când partidul consideră pe cineva competent, acesta e ori imbecil de-a binelea, ori competent doar în rele.

Exact ca în distopia lui Orwell, și pentru PSD războiul este pace, libertatea e sclavie iar ignoranța este putere.

Acest partid e dintotdeauna într-un război permanent cu tot soiul de dușmani, în căutarea simulată a unei păci de neatins; inamicii sunt, în funcție de context, burghezo-moșieri, chiaburi, intelectuali, deviaționiști, trădători de patrie cu rude în RFG, țărăniști și liberali, golani din Piața Universității, soroșiști, haștagreziști șamd. Starea de război neîntrerupt cere nu doar mobilizare permanentă, vigilență și acțiune, ci permite și suspendarea regulilor, după cum necesită frontul, mereu în mișcare.

Oricât s-ar preface, acest partid nu-și poate ascunde suspiciunea și dezgustul față de libertățile individuale. Succesul personal pe care cineva îl obține, cumva, în afara sistemului clientelar al partidului, este un risc mortal pentru PSD. Valorile civilizațiilor occidentale democratice n-au fost niciodată digerabile pentru această creatură politică retrogradă. Periodic, ranchiuna istorică răbufnește în atacuri național-populiste: occidentalii sunt putrezi, ne fură, ne asupresc, ne umilesc. Cu alte cuvinte, libertatea (vestului) este sclavie.

Cât despre al treilea principiu, el este respectat cu sfințenie de PSD, care folosește intoxicarea și dezinformarea permanentă a propriului electorat pentru a și-l menține captiv și pentru a păstra, astfel, puterea. Susținătorii săi au ajuns să creadă orice aberație emisă de la centru – câinii protestatarilor sunt plătiți, președintele e nazist, Cioloș e fiul lui Soroș, Halep e huiduită, deținuții sunt eliberați pentru că așa a decis USR șamd. Dușmanii de ieri sunt aliații de azi – Victor Ciorbea, Gabriel Oprea, Teodor Meleșcanu, Emil Boc au fost cu toții, la un moment dat, dușmani de moarte ai partidului, înainte de a deveni aliați de nădejde (apoi, unii, din nou dușmani, vezi Boc). Adevărul e răsucit, amputat și reambalat până pare minciună, iar minciuna vopsită în culorile adevărului. Spre deosebire de Marele Frate al lui Orwell, însă, PSD nu se limitează la doar două minute de ură pe zi. De ce atât de puțin, când poți inunda spațiul public cu roiuri de postaci și cu zeci de ore de emisie mincinoasă zilnic?

Ce ironie, PSD ne spală pe creier cu statul paralel, în timp ce își țese cu migală universul paralel.

Cum evadăm?

35 comentarii Adaugă comentariu

  1. Evadam din universul lor, doar intorcandu-ne cu totii acasa.

    Thumb up 3
  2. Am mai trait asa momente de groaza, unde ne speriam de imperialisti , unde agenturile erau dusmanii de temut, unde luam totul/hrana cu ratia /pe lista, faceam cozi la librarii si eram dusmani daca citeam Blaga sau Preda sau Paunescu, Ziarele erau la fel , articole goale de fond , pline de laude pentru ei , TV- la fel… Ma tot intreb cum am ajuns iar aici, chiar mai rau, astia sunt multi rai, prosti, dar fuduli, hamesiti si fara scrupule . Au ridicat la nivel national lipsa de educatie , prostia .. o sa ne fie curand frica sa spunem ceva inteligibil/inteligent , sa dam dovada de cultura /educatie . Noi suntem de vina , nu am stat de veghe ca lumea , uneori i-am si votat.. si inca multi ii mai voteaza … la noi e genetic sa ne supunem , cu turma c, celor smecheri, tari .. hoti

    Thumb up 8
    • Cum evadam? La nivel micro mai putem unul altul. La nivel macro e mai greu.
      Tot de la presa cred ca trebuie inceput.

      PSD e tot timpul in razboi cu cineva pentru ca au observat ca romanul asta cere, asta consuma. Ai punctat asta destul de bine in Nevricoși, pe net cutreieram.

      Apoi daca te uiti in presa in general – vezi doar titluri de treburi nasoale si doar constatari, nimic pozitiv, nimic constructiv. Stiu, stiu – mai is si exceptii, dar regula cred ca e asta.

      Cand se intampla ceva nasol, ce cere romanul? Sange, adica demisia. Sa il dea afara pe ala, sa il dea afara.
      Si se multumeste cu atat. Asta daca rezolva ceva, e in general cam 10-20% din solutie. Nimeni nu mai urmareste rezolvarea nasoalei pana la capat.

      Mai aratati domle si pozitive, mai propuneti si solutii la probleme, nu doar constatati ca nu avem asfalt pe toate strazile, nu avem canalizare peste tot, etc. Spuneti si ce e de facut sa le avem. Daca singura solutie e mersul la vot, atunci fiecare articol trebuie sa se termine cu concluzia asta: mergeti fratilor la vot si nu mai cautati scuze la infinit. Costa doar 10 minute sa votezi.

      Thumb up 0
    • Paunescu nu face parte din lista începută cu cei doi. Nostalgia are și ea limitele ei, totuși.

      Thumb up 0
    • paunescu !? Bai, chiar atât ne-am am tâmpit și am uitat cine a fost ,,porcul” ? Specimenul daca mai trăia în aceste zile, garantez că i-ar fi scris ode lui dragnea.
      M-am enervat, auzi păunescu….
      Daca la treizeci de ani de la evenimentele din dec. ’89 pt. unii paunescu rămâne un model, atunci ne merităm soarta

      Thumb up 0
    • Paunescu a fost un mare talent, sufocat insa de un mizerabil caracter

  3. Cum evadam? La nivel micro mai putem unul altul. La nivel macro e mai greu.
    Tot de la presa cred ca trebuie inceput.

    PSD e tot timpul in razboi cu cineva pentru ca au observat ca romanul asta cere, asta consuma. Ai punctat asta destul de bine in Nevricoși, pe net cutreieram.

    Apoi daca te uiti in presa in general – vezi doar titluri de treburi nasoale si doar constatari, nimic pozitiv, nimic constructiv. Stiu, stiu – mai is si exceptii, dar regula cred ca e asta.

    Cand se intampla ceva nasol, ce cere romanul? Sange, adica demisia. Sa il dea afara pe ala, sa il dea afara.
    Si se multumeste cu atat. Asta daca rezolva ceva, e in general cam 10-20% din solutie. Nimeni nu mai urmareste rezolvarea nasoalei pana la capat.

    Mai aratati domle si pozitive, mai propuneti si solutii la probleme, nu doar constatati ca nu avem asfalt pe toate strazile, nu avem canalizare peste tot, etc. Spuneti si ce e de facut sa le avem. Daca singura solutie e mersul la vot, atunci fiecare articol trebuie sa se termine cu concluzia asta: mergeti fratilor la vot si nu mai cautati scuze la infinit. Costa doar 10 minute sa votezi.

    Thumb up 0
  4. Vlad,suntem de-o seama.Si tu si eu am trait si in epoca de aur.Stim foarte corect care au fost”binefacerile”de-atunci.Insa da-mi un exemplu de om politic al ultimilor treizeci de ani care a facut ceva bun pentru tara asta si pentru oamenii ei.Ma gandesc la oamenii de rand,nu artisti,sportivi,oameni de afaceri(mai mult sau mai putin oneste-adica nu d-alea cu privatizari cu cantec sau genul…).Poate doar evaluarea aia a starii de sanatate de acu’cativa ani initiata de Nicolaescu….In rest de treizeci de ani traim in universuri paralele….I-as invita pe onor’ conducatorii nostri si chiar si pe voi presa sa vedeti de exemplu:Anina,Brad,Otelul Rosu,Plopeni,Pucioasa,Moreni,Azuga,Oravita,Draganesti-Olt,Nadrag,Petrila,Vulcan,Petrosani,Sebis,Hateg,Tg.Ocna,Agnita,Tg.Carbunesti,Marasesti,Tarnaveni,Saveni,Medias si multe altele….Ce reconversie profesionala?Ce recalificari sau alte alea?N-ai nicio sansa….Ori la stat ori in alta tara…..Si aia cu votul nu rezolva nimic.Sa evadam?Da,astia mai tineri…Eu la varsta mea n-as mai pleca.La nivel individual asa cum mai scrisei ma multumesc cu amicii mei broscari,mai un pescuit,mai o drumetie….La nivel national nu exista rezolvare.Deocamdata.Poate doar daca o justitie cu coaie sa ia la puricat toate evenimentele de dupa 89.Judecare in regim de maxima urgenta,confiscat instantaneu averea(ilicita) si la ocna.Taiate azi toate pensiile speciale si diminuate indemnizatiile parlamentarilor….dar asta e utopie…

    Thumb up 5
    • Ca de obicei vii cu sarcina clara sa dai cu fumigene cum ca na, o fi psd-ul rau dar toti sunt la fel, deci nu avem ce face, nu mai votam, nu mai discernem..o facem pe filozofii sceptici, chiar scarbiti.
      Daca nu esti postaca platita, esti cel putin o trolleasa care face tot jocul puterii actuale.

      Thumb up 0
    • pardon, mi s-a parut ca numele ti-e angela, asa ca trece tu la masculin acolo, ideea e aceeasi…

      Thumb up 0
    • nu cred ca e postac, troll – pur si simplu asta e gandirea majoritara in Romania – submediocra.

      Thumb up 0
    • Lasati oamenii sa vorbeasca, zau

    • Nu nene!Nu sunt postac si nici postaca.Pe nasa mea o chema Angela.E un nume mai rar.Nu zic ca partidele sunt mai bune sau mai putin bune.Mie mi-au dovedit toti-de la primar de comuna pana la presedinte-ca nu sunt oameni politici ci doar o haita de oportunisti….Daca tu esti optimist poate ai motivele tale.Eu sunt realist.Uite da o geana peste tarile din fostul bloc sovietic….Suntem ultima gaina din aprozar!Parerea mea!

      Thumb up 0
    • Sa scoata aia odata Miorita din manualul de romana … Sa bage … marseieza.

      Thumb up 0
    • Situatia pare nasoala, dar nu dispera. Inca stam bine, daca nu ne miscam, situatia poate sa fie si mai nasoala :)

      Mi se pare gresit sa spui ca nu s-a intamplat nimic bun in tara asta in ultimii 30 de ani. Romania e pe un drum pe care a intrat cu mare greutate, drumul ce duce spre un stat modern cu democratie constitutionala reala, economie functionala de piata, stat intergrat economic in EU si militar in NATO. Fata de anii 90 suntem mult, mult in fata pe drumul asta. Iti poate spune asta orice strain care viziteaza tara rar.

      Si au fost destui oameni politici care chiar au contribuit la chestia asta, asa nenorociti cum ni se par astazi (si poate ca unii chiar sunt si poate ca motivele lor erau ciudate): Constantinescu, Andrei Plesu, Nastase, Cristian Diaconescu, Puscas, Macovei, Basescu sau poate chiar Ponta (da, Ponta, dupa chestiile alea horror din 2012, Ponta a reactionat la stimulii externi si nu a mai trecut anumite linii). Daca privim in urma, chiar am ajuns departe fata de 1990

      Partea nasoala e ca unii ar cam vrea sa ne intoarcem, pentru ca ei nu isi imagineau asa drumul asta. Inclusiv unii din prima lista ar vrea sa facem asta, gen Nastase sau, pe undeva chiar Basescu.

      Nu ma mai leg de aia din trecut, dar cu astia de sunt acum la putere (Dragnea, Tariceanu, Valcov si compania) deja nu mai e niciun dubiu: chiar o sa ne intoarcem din drum, e aproape sigur: tot ce inseamna echilibru intre puterile statului e facut praf, la fel, toate echilibrele macroeconomice, la fel, relatia cu partenerii occidentali (in special cu UE, atat Dragnea, cat si Tariceanu au ajuns deja paria acolo).

      Pentru mine e suficient acum ca un politician sa imi ofere minime garantii ca nu negociaza statul de drept si relatia cu lumea occidentala (UE si NATO) si eu il votez. Poate ca am ajuns eu cu standardele prea jos, dar in fata atacului dement a lui Dragnea si compania, mi se pare complet gresit sa incep cu “toti sunt cam la fel, nu ai ce vota”.

      Thumb up 0
  5. Nene Ciprian.Nu sunt toti oamenii la fel!Unii gandesc ca niste academicieni altii asa submediocru ca mine….Da-mi un exemplu de politician care a facut ceva in astia treizeci de ani….Am fost la scoala acum multi ani,poate in cartea de romana nici nu mai e Miorita…..Zisei mai devreme de cateva orasele mici unde locuitorii traiesc ca vai steaua lor.Si nu neaparat din vina lor.Poate nu sunt toti putori sau betivi….Cand bagi haine vechi in soba si nu stii ce sa pui pe masa la copii nu prea mai esti optimist….Asta cu votul a spus-o tatucul Stalin cu multi ani in urma….N-ai decat sa votezi cu cine vrei.Si eu voi vota.Insa cand vezi ca ne-au napadit cormoranii piscinele ti se face brusc lehamite.

    Thumb up 1
    • Exemple ca se poate:
      Cum arata Clujul pe vremea lui Funar si cum arata acum?
      Cum arata Sibiul pe vremea lui Dan Condurat, Ilie Serb si cum arata acum? Iohannis nu e bun la presedentie – e o functie golita. Ca si prim ministru ar fi fost foarte bun.
      Uita-te la Ilie Bolojan si la Oradea.

      Nu-mi spune mie ca nu se poate.

      Thumb up 0
    • Bune observatii. Dar ramaneti calmi :)

    • Uita-te la Vlad Voiculescu – a vrut sa faca curatenie la Sanatate, dar l-au matrasit repede. Poti sa il votezi daca vrei … cred ca e la Plus.

      Thumb up 0
    • Cum era Sebes acum cativa ani? Acum are somaj 0.

      Suntem calmi, dar nu prea :D

      Thumb up 0
    • Sa nu zici ca dau doar exemple de orase – uite si o comuna: Ciugud (primar ex PSD)

      Thumb up 0
  6. …si brusc Angel (ne)radios tacu…

    Thumb up 0
  7. Salut Vlad, am vrut sa iti trimit ceva la rubrica contact, dar nu merge. Eroarea este din cauza Captcha. “reCAPTCHA V1 IS SHUTDOWN”
    Trebuie sa faci update la link-ul pentru Captcha.

    Thumb up 0
  8. Hmm… Nu e clar cum evadam? Suntem pe locul doi la plecari din tara. Primul e ocupat de o tara in razboi. Singurul mod de a omora un parazit in tara asta e sa omori gazda. Cu o natie de inerti, nepasatori, toleranti, chiar admirativi cu hotia, ce poti face altceva? Nici nu pot sa zic ca sper ca poporul asta sa ajunga in groapa… E deja acolo. Nu e infrastructura, sanatate, educatie, eliberati puscariasii… si cu toate astea… nu vad pe nimeni sa protesteze. Mai e nevoie de 100 de ani sa ne civilizam. Asa ca nu se pune problema de scapare. Fiecare popor isi are conducatorii pe care-i merita. La asa natie de imbecili, asa psd de imbecili. Dupa 45 de ani de comunism in care s-au complacut parintii si bunicii nostrii… asa va complaceti acum. Slava domnului ca am plecat de acolo. Si anul asta, pentru prima oara, nu voi mai vota. Voi sta pe margine si ma voi minuna de imbecilitatea natiei.

    Thumb up 3
  9. Pe bune că doar la “1984” îmi stă mintea de ceva vreme, bine că nu sunt singurul care face comparația între realitate și distopia aia. Culmea e că Pleșoianu sau careva din partid posta imagini din film cu cele 2 minute de ură, chipurile fiind ce fac hater-ii din opoziție împotriva Liderului Suprem, deși Acesta aduce doar bunăstare… Mindfuck

    Thumb up 2
  10. #27

    Foaie verde de dudau
    Si-o sa fie tot mai… bine?

    Eu nu intelegeam cum romanul de rand nu inebuneste cu seria asta de crize generate de putere, una dupa alta…

    Mai de curand am mai stat de vorba cu oameni mai tineri si am descoperit ca au dezvoltat o rezistenta la aceste crize, materializata intr-un dezinteres pentru politic, si, cel mai grav, pentru votare.

    Eu le zic “bai, sa vezi prin ce aventuri am trecut ca sa imi reinoiesc pasaportul ca sa pot vota”
    Reactia? “nu inteleg pentru ce ti-ai batut capul, nu vezi ca nu ai cu cine vota?”

    Asta e… nu vad iesire.

    Multumesc din inima minerilor care mi-au deschis ochii si, spre binele meu, m-au alungat din tara mea cat mai departe, la capatul pamantului.

    my2c

    Thumb up 2
  11. #28

    Oamenii astia de tip Dragnea & Asociatii au avut succes pentru ca au fost lasati. Cu 2 tv care le masluiesc activitatea si-i prezinta ca cea mai de succes guvernare pe care a avut-o tara vreodata au avut drum pavat spre succes. Nici macar pisicutul VVPonta nu i-a facut fata si a facut ce stie el sa faca mai bine, a taiat-o. Iar opozitia face flotari pe margine aiurea. Pana n-o sa apara un Basescu in varianta moderna care sa se lupte cu astia si sa stie ce spune o sa votam negativ si o sa ne rugam sa nu fie mai rau decat cu astia. Basescu a fost singurul care a stiut sa se lupte cu astia chiar de unu singur si care i-a domesticit. Cu toate consecintele si ca dovada, ei au proliferat dupa ce s-a retras el comandante. Si mai avem 2 ani timp in care o sa schimbe toate legile si o sa-si subordoneze toate institutiile. Ca dosarele se vor anula anu asta si vor fi toti curati gata sa candideze la orice si sa ocupe orice functii. Sa vedem ce fac din BNR si ce mai ramane din BNR. E singura cladire care mai rezista.

    Thumb up 1
  12. Buna ziua.S-o luam metodic:Tacui brusc pentru ca am si alte lucruri de facut decata sa butonez.Trebuie sa cumpar benzina,paine,sa dau zapada,sa curat jgheaburile de gheata,sa-mi hranesc animalele,sa hranesc animalul din mine,sa mai citesc cate ceva…lucruri pe care le face orice om .
    Nene p’acilea nu dau de obicei cu fumigene si apoi filozofez.Nu sunt filozof.Scriu si eu ca orice om cateva cuvinte despre ceea ce mi se pare interesant.Daca nu-ti place nu citesti.Vrei sa ma combati?Da-mi argumente si sunt gata sa le rumeg si sa le asimilez daca se raporteaza la sistemul meu de valori.
    Nene Ciprian,poate Voiculescu ala de la sanatate a avut intentii bune.Nu stiu,nu sunt specialist in probleme de sanatate deci….Ca este la PLUS sau in alta parte nu stiu daca are vreo importanta.Uite de la PLUS,nenea Ciolos se gandi el ca i-ar sta mai bine(cu indemnizatie pe masura)in PE.De ce si-ar asuma o candidatura la presedentie sau o nominalizare ca premier….uite si Antonescu(Crin) se gandi ca i-ar fi mai cald europarlamentar….Nu vorbeam de orasele mari(Cluj,Sibiu,Oradea-care chiar este beton)ci de bietele orasele mici care mor incet si sigur.Investitorii-multinationalele astea care”sug” sangele poporului-nu au venit in Romania din dragoste netarmurita fata de politicieni.Au venit sa faca profit.Unde au gasit avantaje acolo s-au asezat:acces la infrastructura,facilitati,forta de munca ieftina si calificata,etc,etc.Intamplator am lucrat in Sebes 2 ani si am vazut si Ciugudul si Pianu si Oarda si Santimbru….Si mai este o comuna prin Constanta cred..Dar astea sun doar picaturi intr-un ocean.
    Nene Silicon ai dreptate.Din 1990 s-au facut progrese.Insa intr-o foarte mica masura datorate politicienilor.Progresul s-a facut datorita tehnologiei.Daca iei in calcul doar comunicatiile,automobilele si IT-ul vezi salturi remarcabile.Vrand-nevrand si la noi au patruns tehnologii noi.Doar ca pasii sunt minusculi raportati la resursele noastre.Asa putem sa ne comparam cu comuna primitiva si rezultatele ar fi uimitoare….asta e o gluma…E clar ca Romania este in NATO si UE si cred ca asa ar trebui sa ramana.Insa nu uita ca nu suntem aici din dragostea occidentului fata de peisajele noastre.In NATO ne-au bagat sa fim tampon in fata unchiului Ivan,iar in UE ca aveau nevoie de forta de munca ieftina si piata de desfacere.Niste conducatori mai resonsabili puteau sa valorifice mai bine avantajele competitive ale tarii….
    Scuze pt. postarea lunga si respecte.

    Thumb up 2
    • Ideea mea este sa nu va dati batuti. Nod in papura le putem gasi la toti, nu e problema. Cred ca suntem campioni la asta. PSD castiga mereu pe prezenta mica la vot. Ei pe asta mizeaza. Eu zic sa nu comparam guvernele PSD cu guvernul Ciolos. Macar asta din urma nu ne lua de prosti, nu era arogant, etc etc.
      Hai sa gasim unii la care gasim ceva pozitiv, si sa mergem inainte. De PSD trebuie musai sa scapam.

      Thumb up 0
  13. este aberant ceea ce se intampla in tara asta. Ca si cand Orwell, Kafka & Eugen Ionesco si-au dat palma sa construiasca o tara care s-ar putea numi Absurdistan iar locuitorii acestei tari cu mici exceptii sunt lemingi supusi unei lobotomii generalizate, altfel nu imi pot explica pasivitatea mioritica la ceea ce se intaimpla
    De 3 ani atacurile fata de institutiile statului nu inceteaza. multi formatori de opinie se adreseaza opiniei publice si atrage atentia asupra pericolelor care ne paste insa masa lipseste pt a avea un efect vizibil.

    Thumb up 0
  14. Este adevarat ca:
    1. PSD isi desfasoara campul tactic intr-un univers paralel unde toate valorile sunt inversate. Din acest motiv membrii si votantii lor sunt complet alienati.
    2. Cei care profita in mod evident sunt cei care vor fi mereu intr-un razboi cu justitia pentru a fi permanent protejati de efectele legii.
    3. Strategia de distrugere sistematica a statului devoaleaza primitivismul actiunilor si intentiilor criminale ale PSD si lacomia protejatilor lor.

    Thumb up 0
  15. Ei au o ofertă pentru alegători, dar ceilalți ce au făcut pentru oameni ? PDL, acum parte din PNL, împreună cu Băsescu au tăiat din salarii, ăștia au dat. Mai mult nu vor, sigur au oameni mai buni decât Dăncilă, iar prin prostiile care le fac dă șanse altora să facă mai bine. Eu nu mia cred în nimeni, unii sunt hoți, ceilalți proști odată ce nu-i crede multă lume. Așa că vrem să vedem pe cei care fac ceva, nu doar să țipe că nu au destul de furat (vezi protestul primarilor)

    Thumb up 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.