Dicție și mititei

Prânz pe fugă într-o cârciumă de mall. Plănuiesc un piept de pui sau ceva pește la grătar, o salată și un pahar cu apă rece – fără pâine, fără vin, fără lapte la cafea, în nici un caz prăjitură, nu ne batem joc, ne ținem de regim. Răsfoiesc meniul, chem chelnerița:

– Aveți micii ăștia…
– Da?
– Câte unul din fiecare, se poate? 4 cu totul, adică.
– Sigur, face domnișoara, serviabilă. După care: știți cu ce-i fiecare?
– Nu, zic.

Turuie, profesionist:

– Aveți de Obor, cu vită și porc, de Lehliu Gară, cu peperoncino, mai e unul Medgidia, coae…
– Cum?? mă-nec.
– Medgidia, coae – după care continuă, netulburată – și Iordache, cu miel. Vă aduc?

Ezit două secunde. Camera ascunsă?

– Sunt foarte buni, mă încurajează.
– Nu-s prea sigur de ăia, Medgidia, zâmbesc, apoi șarjez: cu ce ziceați că sunt?
– Coae.
– Cu oaie, deci.
– Da. Mie-mi plac.

Vezi, Eftimie? Când viața devine veselă, sigur e o neînțelegere la mijloc.

– 4 mici, atunci.
– Cartofi prăjiți?
– Da. Și un Grolsch nefiltrat.
– Salată?
– Nu, că țin regim.