Sporurile pentru „condiții vătămătoare”, o fraudă în formă continuată din bani publici

Singurul oficial care a făcut ceva concret împotriva fraudei cu sporurile pentru condiții vătămătoare este primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Refacerea corectă a măsurătorilor la ADP S1 a arătat că "radiațiile" pentru care se plăteau sporuri încă din 2016 pur și simplu nu existau. În consecință, dna Armand a oprit plățile. De ce n-a fost urmat exemplul ei de niciun alt administrator al banilor publici?

În 4 ani, sporurile pentru condiții vătămătoare încasate de angajații Casei Naționale de Pensii au crescut de aproape 6 ori ca sumă totală, de la 5,5 milioane de lei în 2017 la 30,8 milioane anul trecut.

Evident, aceștia sunt bani încasați suplimentar față de salariu. Și salariile au crescut semnificativ în această perioadă, să nu uităm, iar asta a contribuit la umflarea dramatică a costurilor, pentru că sporurile se acordă procentual din salariu.

Are rost să ne întrebăm dacă și calitatea serviciilor a crescut în acest timp? Măcar un pic, adică nu de 6 ori, nici măcar să se fi dublat, dar oare serviciile oferite de Casa Națională de Pensii sunt măcar ceva-ceva mai bune acum față de cum erau în urmă cu 4 ani? Că banii încasați de angajați sunt mult mai mulți, dar pentru ce servicii?

Sporurile pentru condiții vătămătoare au explodat după aplicarea legii salarizării trecută prin Parlament de PSD. N-am uitat care a fost motivul adevărat din spatele acestor creșteri uluitoare de venituri pentru sectorul bugetar: dl. Dragnea și complicii încercau o mituire electorală de proporții naționale, adică să cumpere cu bani publici liniștea de care aveau nevoie să legifereze corupția în România. În economia reală nu pot fi crescute salariile și sporurile din pix, evident, dar la stat, uite, dacă ai pixul, pâinea și cuțitul, se poate orice.

Revenind la cazul sporurilor de la Casa Națională de Pensii: în 2017, suma acordată a fost de 5,5 milioane de lei. În 2018, ea a crescut la aproape 7 milioane de lei. În 2019, după aplicarea legii salarizării dlui Dragnea și dnei Olguța, suma a explodat, ajungând la 30,8 milioane de lei – o creștere de peste 4 ori, practic peste noapte. În 2020, suma s-a apropiat de 40 de milioane de lei. Cazul este documentat de Newsweek.

Care or fi condițiile vătămătoare de muncă de la Casa Națională de Pensii? Cum care? Radiații ucigașe de la calculatoare, praf toxic pe covoare, curent criminal dacă deschizi geamul, becuri orbitoare aprinse non-stop, d-astea.

Vrăjeală.

Cum se dau în mod fraudulos sporurile acestea am văzut recent, la sediul ADP Sector 1 din București. Acolo angajații încasau sporuri pentru radiații electromagnetice – „spor de antenă” – de 15% în plus la salariu încă de prin 2016, dar o măsurătoare pe bune făcută anul acesta a arătat că nivelul radiațiilor respective este, de fapt, de 1379 de ori mai mic decât nivelul de referință. Adică, practic, inexistent, așa cum este, de fapt, în toate instituțiile publice unde se ia spor de antenă pe complicitate, că nu lucrează nimeni călare pe antene de radiocomunicații, să fim serioși.

Mai mult: chiar și pe legile actuale, imensa majoritate a acestor sporuri sunt acordate fraudulos, pentru că nu e suficient să existe un anumit nivel de radiații electromagnetice, să zicem, ci trebuie să fie îndeplinită și celelalte condiții: să existe îmbolnăviri profesionale, să fi crescut morbiditatea și mortalitatea printre angajați ca urmare a existenței „condițiilor vătămătoare” pentru care acordă aceste sporuri. Fără această legătură, sporurile sunt date ilegal.

Acum, este evident că frauda asta trebuie oprită. Sporurile pentru condiții vătămătoare trebuie date obligatoriu celor care chiar muncesc în condiții dificile, dar numai acestora. E o bătaie de joc îngrozitoare, spor de tunel pentru contabilii de la metrou șamd, n-am uitat. Sute și sute de milioane de lei furate din bani publici.

Dar se schimbă ceva?

Risc să spun că nu, sau că nu e nicio tragere de inimă să fie reglementată situația asta. Salariul e fix la stat, dar din sporuri poți s-o joci. Cine are morcovul, e interesat să dețină și cravașa.

Vedeți vreo mare dezbatere în Parlament pe acest subiect? Au fost unele discuții, promisiuni, angajamente după alegeri, dar lucrurile s-au liniștit, nu vi se pare?

Oficial, „se lucrează” la o nouă lege a salarizării. Ideea este că sporurile ar trebui să fie în sumă fixă, nu procentual la salariu, că și pentru dom’ director, și pentru dom’ portar, radiațiile nu fac deosebiri de funcții, nu? De asemenea, planul anunțat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, este ca sporurile să nu mai depășească 20% din salariu, cu totul.

Dar, cum spuneam, nu văd să se agite nimeni cu corectarea acestor situații.

Evident, aici ar trebui luată decizia corectă, înainte de modificarea legii salarizării unitare, când s-o mai face și aia. Așa cum a procedat Clotilde Armand la Sectorul 1, care a refăcut măsurătorile de la ADP și a constatat situația reală, după care a anulat sporurile, așa ar putea face toate ministerele, regiile și autoritățile care căpușează fonduri publice prin această metodă incorectă. Oare de ce tac oficialii ca porcu-n păpușoi?

Dacă ești un cetățean obișnuit și te găsește fiscul că ai încasat bani fără drept, ești pus să dai banii înapoi. Am vrea aplicarea acestui principiu corect pentru toată lumea, nu doar pentru unii.

Articol din categoria: ACTUALITATE, REVOLTĂ

15 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Mii de mulțumiri guvernarii PSD -iste pentru că bugetarii au fost umflați cu sporirile astea galactice.Din păcate s-a acutizat diferența dintre lucrătorii din privat și cei de la stat în sensul (Fraierii la privat șmecherii la stat). La felul cum prestează munca și la cât de incompetenți și nesimțiți sunt 90% din bugetari nu merită nici măcar salariile . Până acum actuala guvernare nu a dat nici semn că ar vrea să-i deranjeze măcar un pic pe băieții de la stat.Nu vrea s-au nu poate ⁉️

    14
    6
  2. #4 Comentariu nou

    Stai liniștit că-și găsesc ei soluții: spor de răbdare, spor de prezență, spor de acceptare a lipsei altor sporuri, etc.

    Apropo, eu am fost adolescent in anii ‘90, iar la școală nu-mi amintesc vreodată pe vreun dascăl care să ne fi “marketat” cu mândrie vreo poziție de lucru “la stat”, cu excepția medicinei. Din generația mea (~40 de ani) chiar nu cunosc pe nimeni care să lucreze la stat, în afara unor profitori care fie au fost din familii “pupăcioase”, care s-au gudurat mereu pe lângă diverși influenți, fie au fost fără alte perspective și au ales calea simplă spre obținerea sigură a unei pâini calde.

    Mucegaiul este tare gros în instituțiile statului și-mi pare că nu s-au apucat încă de treaba pentru “spălarea” imaginii si atragerea talentelor.

    12
    3
    • #5 Comentariu nou

      Partidul si-a creat prin fabricile de diplome sute de mii de soldati. Acestia sunt „statul”.
      Este imposibil sa schimbi asa ceva!

      0
      0
  3. #6 Comentariu nou

    Sa nu ne mai miram, asadar, de ce tinerii pleaca in „alte tari de soare pline”.

    5
    2
  4. #7 Comentariu nou

    Pentru recalculcarea pensiilor, madam Turcan a anuntat suplimente suplimentare – tot la Casa de Pensii ma gandesc. Adica spor de munca care putea fi inlocuita cu un click.

    8
    1
    • #8 Comentariu nou

      Categoric, sunt prea multe sporuri. Ar trebui rase toate si isntrodus un singur mare spor: sporul de stat la stat. Trebuie sa intelegem teroarea in care traiesc si se fac ca muncesc oamenii astia: sa tresari de fiecare data cand se aprinde un monitor si sa simti zumzetul enervant al radiatiilor care nu te lasa sa dormi, sa auzi clampanitul tastelor unui coleg si sa nu poti adormi de grija ca ala isi face treaba si, poate, promoveaza, sa nu poti atipi numarand primele: prima spaga, primul plic, primul cadou dezinteresat, sa dormi chinuit cu mainile inclestate de scaun, de frica sa nu ti-l ia unul cu pile mai mari sau relatii mai bune. E teribil de stat, monser!

      0
      0
  5. #9 Comentariu nou

    Oare nu ar trebui DNA sa se autosesizeze pentru toti conducatorii de institutii care au dat sporuri bazate pe masuratori false, incalcand legea? Fals, uz de fals, abuz in serviciu.
    Cata vreme s-au putut da condamnari in cazul angajatelor legate de Dragnea cu prezenta fictiva si condici semnate in fals, nu vad de ce si aici nu ar raspunde penal toti care in mod evident au folosit masuratori pe care cu siguranta le stiau ca sunt false pentru a prejudicia bugetul statului.

    8
    2
    • #10 Comentariu nou

      Buna ziua Vlad, Stefan,
      Va dati seama cati procurori si judecatori ar trebui sa se ocupe numai de aceste dosare? 🙂

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      @ Pricinosu: problema e că și magistrații au sporuri din astea jegoase. Coarda aia care era șefă la CSM își băgase diurnă zilnic fiindcă venea la job de undeva de prin Chiajna, parcă

      0
      0
  6. #13 Comentariu nou

    Asta e motivul pentru care au disparut grupele de munca ;( . Prea mulți păreriști care au văzut munca fizică, în condiții toxice de la distanță.

    2
    0
  7. #14 Comentariu nou

    Dar de medici din spital suport covid care isi fac cumparaturile la Kauffland si Penny in fiecare garda ce spuneti?Sporul este de 85%.Dar de medic chirurg care in fiecare garda pleca sa isi administreze restaurantul si pensiunea ,ce spuneti?Se intorcea la spital dupa ce pleca ultimil client.Dar medicii de policlinica care au jum de norma in plus la salariu pentru a face siguranta circulatiei si ei o fac in timpul programului de lucru obisnuit 8-14?Dar de asistente sefe care se ponteaza la tura,beneficiind de spor si ele vin la program de opt ore? Ceea ce stiti dv ,dle Petreanu,e doar ceea ce se vede ….
    Prin vara va spuneam aici ca infirmierele de la spitalul meu ,din trei pe tura,venea doar una.I-am spus sefului de sectie despre asta,raspunsul a fost:”Daca e asa,nici eu nu ar trebui sa plec din garda”

    0
    1
  8. #15 Comentariu nou

    Statul e o invenție franțuzească, Jean Bodin, preluată și de ceilalți vestici luminați: nemția, britania

    0
    0