La inflație, România e în plutonul faliților din Est

La ce e România pe primul loc?

„În Uniunea Europeană, la inflație”, a răspuns un ascultător. Ceea ce, într-adevăr, e corect – suferim acum de cea mai mare inflație din UE (4,1% în aprilie, 4,4 rată anualizată).

O guvernare plină de succes, nu?

Trucul e vechi, în continuare eficient și niciodată învățat: spui pulimii că-i mărești salariile și pensiile, după care dai drumul la inflație. Pulimea rămâne cu praful de pe tobă, dar crede c-a dat lovitura – „ne-a mărit pensiile, maică, e buni, îi votăm”.

Fără vreo pretenție de analiză a situațiilor economice propriu-zise, n-ați vrea să vedem care sunt, totuși, țările europene care au inflație mai mare decât România?

Sunt doar câteva.

Ia te uită, ce pluton interesant:

1. Turcia – 19,5%

2. Ucraina – 8,8%

3. Belarus – 5,5%

4. Rusia – 5,2%

5. România – 4,1%

(Inflația în aprilie 2019 – țări din Europa)

Ăștia sunt, întâmplător, și faliții Europei. Bine, PSD, ne-ai dat lovitura.

Dar, în lume, care sunt celelalte țări care au inflație comparabilă sau egală cu a României, adică 4,1% pe aprilie?

Numa’ cazuri. Prietenii noștri, unu’ și unu’ – Guatemala și Aruba, din Americi, Republica Georgia, din Asia, Gabon (Gabonu, îmi vine să zic, după porecla unui golan din curtea școlii mele) și Papua Noua Guinee, din partea respectivă de Australie/Oceanie etc.

Deci noi, gabonejii, guatemalejii, papuașii, arubanejii.

Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți zic cine ești.

Articol din categoria: REVOLTĂ

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Stai așa, Vlad, că vine imediat plutonul de asalt și-ți explică de ce e bun Gabonu’, ce civilizație e în Aruba și cât de tare te înșeli tu cu inflația asta, ce victime sunt bugetarii ăștia de lux din politică și cum nu vezi tu bine Iepoca De Haur în care ne-ar băga GIOPSDALDE dacă n-ar fi Soros, statu’-palmă-barbă-paralelă și Timmermansu’ ăsta rău și veninos…

    0
    0
    • #3 Comentariu nou

      + Republica Georgia nu e in Asia, e in Europa … o sa te judece adeptii lui Mirian al III-lea, care a introdus ortodoxia drept religie de stat inca din 319 ( pe vremea aia se numea Iberia ) si mai ales ai lui Bagrat al III-lea Unificatorul, un fel de Mihai Viteazul, dar mai de la munte si cu 600 de ani mai matinal

      0
      0
    • #4 Comentariu nou

      pe ce te bazezi?
      ca geografia te contrazice!

      0
      0
  2. #5 Comentariu nou

    mandri ca suntem romani

    0
    0
  3. #6 Comentariu nou

    Si o sa mai vina asaltistii si o sa iti spuna de crestere 5% in primul trimestru. Dar ce nu o sa iti spuna asaltistii e ca marea parte din aia 5% tot din inflatia aia de vine 🙂

    Si mai e o chestie pe care o sa o spuna PSD-eii: noi am marit salariile, UE v-a marit preturile.

    0
    0
  4. #7 Comentariu nou

    Nu e chiar asa rau. Depinde ce vrei sa vezi. Selectivitatea elementelor duce la concluzii denaturate. Un tablou mai complet ne pune aici:
    REAL GDP % 2018 2019
    AT 2.7 1.7
    CZ 3.0 2.5
    SK 4.1 3.4
    RO 4.1 3.1
    HU 4.9 3.8
    HR 2.6 2.3
    (sursa raport ERSTE AGA 2019 si mai sunt niste diagrame interesante in pdf-ul ala)
    Deci nu suntem nici Gabon nici Suedia. Asta la cifre ca schimbarile aduse de astia pentru firme au dus si duc la probleme care se vor vedea mai incolo.
    Ce vreau sa zic e ca pana nu reusim sa trecem de ura asta unii impotriva altora n-o sa avansam deloc. Fiecare tabara vede ce vrea sa vada si atat. Fiecare isi analizeaza si-si exagereaza greselile si declaratiile si nici unul nu accepta alta parere iar daca il contrazici esti cu ailalti, simplu. Asta e pe scurt atmosfera si nu e chiar cea mai propice ca sa facem ceva. Cat despre prezident, el ar trebui sa fie un element de echilibru si de calm, dar el incita la tot felul de lucruri ceea ce nu cred ca e normal. Toata campania de pana acum e sa plece astia cu clipuri virale cu memeuri cu hituri pe iutub si niste violente pe ici pe colo. Si asa va fi si la celelalte alegeri, sa plece astia. Pe urma vedem ce-o sa fie dar intai sa plece ciuma rosie. Sunt curios ce se-ntampla daca ies tot astia 😀 O luam de la capat, 4 ani de clipuri virale si lamentari.

    0
    0
    • #8 Comentariu nou

      LE: si-si exagereaza greselile unii altora…ca sa nu fie dubii 🙂 Peace !

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      Si sa mai zicem ca o masina care merge cu 150km/h ajunge ceva mai greu la 160km/h fata de una care merge cu 60km/h si vrea sa urce la 65km/h ( ca sa pastram procentul de crestere 🙂 )

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Calule, (salută-l și pe Făt Frumos de la mine 😀 )
      Mie îmi este teamă că ne apropiem, cu PSD, de paradoxul toleranței. Adică tu ai dreptate când spui că părțile „se urăsc” reciproc (am pus ghilimele pentru că sentimentul e altul, dar expresia e prea cunoscută pentru a fi eu pedant acum), însă cu PSD nici nu merge altfel deocamdată. Ăștia disprețuiesc dialogul și consideră negocierea win-win o slăbiciune. Sunt intoleranți cu alte păreri și nu suportă să nu aibă perfectă dreptate. Abordatea lor e agresivă și bazată pe violență (Mitralieră, Codrin etc). Cu de-alde ăștia e imposibil de dialogat.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      fat-frumos ii ziceti acum aluia cu matura pusa peste grebla?!

      0
      0
  5. #12 Comentariu nou

    @Vlad si @calu lu fat-frumos

    Analiza rezultatelor economice pentru o tara (sau a celor financiare pentru o firma) sunt cam si ca analizele medicale: daca ai tensiunea in limite normale nu inseamna ca esti sanatos. Cu cat iti faci mai multe analize cu atat poti sa obtii o imagine mai corecta a cat de sanatos esti.
    In plus, conteaza si cine se uita si interpreteaza analizele medicale: Daca le dai la analiza la portarul de la spital e un lucru iar daca le dai la un doctor e alt lucru. Chiar si in al doilea caz, un doctor nu este suficient: e important sa fie o un grup multidisciplinar care sa le analizeze si sa ajunga la concluzii comune.

    Pe de alta parte, mie mi se pare ca PSDragnea este ca o pitipoanca care a pus mana pe Fat-Frumos-cu-Bani-in-Banca. Stie doar sa cheltuiasca bani dar nu stie sa investeasca, sa construiasca ceva pentru viitor.
    Adica, pentru Infractorul National programul PSDragnea este biblie doar in cazul pomenilor electorale (salarii, pensii, vouchere, etc.) dar cand vine vorba de investitii (autostrazi, CF de mare viteza, spitale, apa, canal, etc.) partea aia din biblie a fost uitata. Ca deh, cheltuirea banilor este mult mai usoara decat investitrea lor (cu cap). In plus, ei nu pot sa faca investitii cu bani europeni pentru ca vine OLAF-ul si-i intreaba de santatea, iar OLAF este in afara sferei lor de influenta. Asa ca isi fac de cap cu banii de la buget si cu proiecte de PPP (ca acolo se poate fura si deconteaza statul, in timp).

    0
    0
  6. #13 Comentariu nou

    Da si la „GDB growth rate” suntem pe 5 in Europa, iar la GDP Annual Growth Rate chiar pe 3. Banuiesc ca asta citim in presa de cealalta orientare.
    Ce nu imi place este ca nimeni nu explica de unde are datele (banuiesc ca din surse nationale) si care sunt definitiile pentru indicatori. De exemplu in ce moneda este calculat GDP growth, pentru ca daca nu e in RON atunci include inflatia si graficul inflatiei are relevanta doar pentru cei cu credite in RON

    In ce priveste termenul academic „pulime” punem pariu d-le Petreanu ca si d-voastra ati cheltuit mai mult si conform propriei argumentari intrati in cateria sus mentionata. Asta asa pentru a mentine discutia in termeni civilizati.

    0
    0
    • @claudiu – sincer, am cheltuit mai mult decat aveam cash o singura data, cand am luat un credit de casa, dar chiar si atunci aveam colaterale peste valoarea creditului. Si sunt de acord cu cresterea deficitului insa doar daca banii sunt cheltuiti pe investitii, nu pe consum.

      0
      0
    • #15 Comentariu nou

      Claudiu,
      Un metru are aceeasi lungime indiferent daca-l masori in cm, inchi sau stanjeni.
      La fel si cresterea PIB (GDP) este aceeasi indiferent daca masori PIB-ul in RON, EUR, USD sau in moneda Botsuwanei.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      Bigradu: nu sunt de acord. GDP inseamna valoarea produselor dintr-o tara intr-o perioada de timp. Ce inseamna „produse” poate sa difere (includem si servicii, includem si esecurile – produse nefinalizate deci stocuri sau nu). De asemenea valoarea este cuantificata intr-o moneda. Daca preturile la masini cresc in RON (care se devalorizeaza) dar raman constante in moneda Botswanei, at in functie de formula de calcul GDP-ul creste sau nu. Mare parte din cresterea economica din 2007-2010 a fost legata de ca au crescut preturile proprietatilor (pasivelor) desi erau pasive.

      „Inflatie” inseamna cresterea de masa monetara care si asta surprinde diferite subtilitati leagate de variante de credite, injectie de lichiditate, retragere de lichidatate etc.

      Si nu un metru nu este ceva absolut. Este o conventie si tocmai referintele folosite de organizatia de standardizare au fost inlocuite ca alea vechi s-au degradat.

      0
      0
    • #17 Comentariu nou

      Inflatie inseamna cresterea preturilor. Una din cauze poate fi si cresterea masei monetare. Dar mai sunt si alti factori care duc la inflatie.

      0
      0
  7. #18 Comentariu nou

    Eu zic ca nu vedeti pădurea din cauza copacilor. Suntem pe calea cea bună, ne îndreptăm în linie dreapta spre varful topului cu țările cele mai responsabile, avand cea mai scăzută inflatie. Nu va faceti griji, iresponsabilitatea fiscala e doar aparenta, PSD știe că nu putem păstra masura in risipă, ca nici un guvern nu se va abtine sa arunce bani bugetarilor si asistatilor pentru voturi, asa ca a ales calea ireversibilă, verificată si experimentată cu succes de guvernele de stânga din Grecia si Portugalia. Risipim azi si ne îndatoram la dobânzile cele mai mari de pe piata pentru a intra mai grabnic în faliment. Nu vedeti cat de respomsabil se comporta azi Grecia si Portugalia, cine ar fi crezut asta cu un deceniu doua în urmă?

    0
    0
    • Bună asta :))))

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Planul e atat de genial, ca sigur a fost pus la punct de genialul profesor si guru Stiglitz, pentru greci. Ideea e ca falimentul sa fie cat mai desavarsit, ca tot bugetul sa nu poata acoperi nici macar o fractiune din dobanzile la imprumuturi, sa nu iti mai imprumute nimeni nimic, sa nu mai ai bani de pensii, sa dai toti bugetarii afara. Dupa ce toata risipa e eliminata, inflatia devine negativa, moneda se apreciaza ametitor, dupa care ia nastere un cerc virtuos, pe masura ce oamenii si corporatiile o vor prefera ca refugiu impotriva inflatiei din tarile lor. Odata pornita avalansa nimic nu o mai poate opri, moneda devine speculativa, evoluand asemeni bitcoin in vremurile bune. Cine are azi un leu, sa-l pastreze, peste 5-10 ani va valora 10 k euro pe putin. PSD va va face pe toti milionari sau miliardari in euro, fara sa miscati un deget. Nu trebuie decat sa credeti.

      0
      0
  8. #21 Comentariu nou

    Inflatie e un fenomen monetar. Asta inseamna ca a intrat mai multa moneda in circulatie decat e nevoie. BNR-ul intotdeauna a sustinut guvernul, (mai ales dupa 90′, cand au tiparit moneda la greu pt mafia de la carma, facand o inflatie de 3 cifre). PSD-ul e suparat pe cei de la BNR pt ca nu ii ajuta cat ar vrea ei, nu pt ca nu i-ar ajuta deloc.

    0
    0
  9. #22 Comentariu nou

    „Noi suntem cei care punem țara în ordine, noi suntem cei care guvernăm pentru români, aducem creștere, aducem bani în economie, aducem mai mulți bani în buzunarele românilor și mărim veniturile.” (Daddy-Cool, Iasi, 11 mai 2019)

    Dupa toata marirea, ***imea va ramane in buzunar cu moneda din Botswana.
    Hai, ca nici nu e de speriat, in Zimbabwe – gard in gard cu Botswana – a fost mai rau 🙂

    https://www.economicshelp.org/blog/390/inflation/hyper-inflation-in-zimbabwe/

    0
    0
  10. #24 Comentariu nou

    Salut Vlad,
    Fain comentariu cu o singura excepție Aruba, dacă vorbești despre acea Aruba din Antilele Olandeze, apoi crede-mă ca e un exemplu super pozitiv, nu ai cum sa o implici laolaltă cu celelalte.
    Reconsidera….Aruba!

    0
    0
  11. #25 Comentariu nou

    https://tradingeconomics.com/country-list/inflation-rate
    In partea cealalta, cu inflatie mica sunt printre altii: Benin, Mali, Rwanda. Nu e bine nici cu ‘gabonejii’ nici cu ‘beninejii’. Pesedistii fura si baga inflatie, Sica Mandolina are oferta electorala cu ciomegele, USR e doar cu muiepsd iar paznicul Ciolos are un program la caterinca, sa fie bine sa nu fie rau. Poate ca cel mai bine este sa renuntam la cei care conduc tara, facem o petitie si apoi referendum cu o propunere/intrebare mai simpla ca sa n-o uite nici iohanis – sa conduca tara cei 12 ambasadori. Sunt din tari aliate deci ne vor tot binele din lume si sunt chiar competenti daca ne luam dupa inflatia de la ei din tara.

    0
    0
    • #26 Comentariu nou

      Cum se-nmuie PSD cu mitingul începui și tu să-ți revii!

      0
      0
    • #27 Comentariu nou

      @Plain Sight
      Am scris despre tarile cu inflatie mica/mare ca asta este tema articolului. Ceea ce faci cu ce te obsedeaza (muia) se numeste decontextualizare conform adevarului scris de un celebru comentator. Esti si oleaca trol dar poti fi sigur ca useristii vor avea reprezentanti la UE si astfel pe langa grupurile politicienilor pro-UE si anti-UE sau suveranisti o sa existe si grupul politicienilor muisti.Toti aliatii vor avea grija de ei.

      0
      0
  12. #28 Comentariu nou

    Turcia si Rusia nu au ce cauta in acel top al inflatiei pe luna aprilie, daca este facuta 1 situatie a tarilor europene, economia ambelor state isi „trage seva” de pe continentul asiatic (mai mult cea a turcilor). Astfel Romania urca 2 pozitii (hehe).

    0
    0
  13. #29 Comentariu nou

    fat-frumos ii ziceti acum aluia cu matura pusa peste grebla?!

    0
    0