iPhone X în România, lansat de Vodafone

Apple a schimbat ora mondială de lansare comercială a noului model iPhone X, astfel încât în România super-smartphone-ul momentului a fost prezentat vineri, la prima oră a dimineții, în magazinul Vodafone din București, Splaiul Independenței nr. 1. Primii clienți au venit încă de la ora 8 ca să cumpere sau doar să vadă noul smartphone, descris de Apple ca obiectul ce materializează viziunea companiei: atât de captivant încât obiectul în sine se transformă în experiența propriu zisă a utilizatorului. Un smartphone care este aproape integral ecran – un OLED Super-Retina de 5.8 inci, protejat frontal de cea mai durabilă sticlă folosită până acum pentru un telefon iar pe spate de oțel cu rezistență la standard chirurgical – cu camere duale de 12 Mp pe spate și o cameră frontală cu tehnologie True Depth ce permite activarea unei funcții spectaculoase, Face ID, folosită pentru deblocarea aparatului sau, pur și simplu, pentru cumpărarea de aplicații din App Store cu o privire. Alte noutăți – emoji animate conform expresiilor utilizatorului, wireless charging, augmented reality, machine learning etc (prezentarea Apple a noului iPhone X este aici).

Apple dă mereu lovitura cu lansările acestea. În ciuda prohodurilor care i se cântă, an de an, Apple își depășește de fiecare dată propriile recorduri de vânzări. Și de această dată, pre-comenzile depășesc stocurile iar situația se regăsește în toată lumea, inclusiv în România.

La Vodafone, iPhone X va intra în rețeaua Supernet 4.5G, lansată recent, care oferă utilizatorilor o nouă generație de viteze de download, optimizare superioară pentru streaming video, securitate îmbunătățită, integrată în rețea, și lățime de bandă mai mare. Supernet 4.5G este, de altfel, cea mai rapidă rețea din România, potrivit testelor de viteză Ookla făcute în trimestrul trei din 2017. Cât despre preț, ei bine, nicio surpriză aici, Apple n-a făcut niciodată vreo favoare fanilor săi, din acest punct de vedere. La Vodafone, iPhone X este 1159 EUR fără abonament, dar poate fi cumpărat și la prețul de 649 EUR cu abonamentul recomandat Super RED 45 iPhone pentru 2 ani (modelul de 64 Gb). Mai multe prețuri și variante de abonament, aici.

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. Avem deja si informatii grozave despre ce are X inauntru: https://www.ifixit.com/Teardown/iPhone+X+Teardown/98975

  2. Telefonul este foarte fain,imi place. Pretul este cam piperat

  3. Off topic

    Am sustinut, in data de 31, niste neadevaruri. Am postat de curand un mesaj explicativ acolo, care inca nu a aparut.

    Oricum, imi cer si aici scuze sincere.

    Imi anunt de asemenea decizia de a nu mai comenta pe acest blog, timp de cel putin o luna.

    Va doresc tuturor, articole si comentarii cat mai bune!
    (-_-)

  4. Cam asta se întâmplă când logica și bunul simț sunt surclasate de nevoia de a epata. Oare câți dintre viitorii posesori de iPhone X își permit un cost de 5.300 de lei fără să rămână cu găuri în buget pentru mai multe luni ?
    Un proverb romanesc spune că domnia și prostia se plătesc. Ce mă amuză e să văd că unii că stau și la coada pentru asta…

  5. Nu contest faptul că Jobs a fost un vizionar ci doar că după dispariția lui, Apple nu a mai venit cu nimic revolutionar, ci doar s-au chinuit să își păstreze avansul. Dacă Jobs mai trăia astăzi ne-am fi bătut pe un dispozitiv diferit, revolutionar nu pe un face lift al unui face lift…
    Magia de care vorbiți nu mai este demult proprietatea exclusivă a Apple, din contră se văd depășiți frecvent, acum au ajuns să copieze ei de la alții. Singurul capitol la care sunt lideri este prețul indecent pe care reușesc să îl stoarcă de la … ( fani, entuziaști, persoane slab informate, oameni disperați să epateze sau cei ușor de influențat prin reclame ).

    • Nu mă înțelegeți greșit fiecare are dreptul la propria alegere, însă atâta timp cât consumatorii nu taxează greșelile sau abuzul, companiile vor profita de ei iar progresul va fi minim.

  6. Este foarte frumos telefonul insa parca tot samsung ramane favorit.

  7. Chiar se ocupa cei de la iPhone de lansarea modelelor noi, dar inca nu m-au convins, raman fidel Android-ului, nu am un motiv anume dar mi se pare ca sunt mai prietenoase cu utilizatorul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.